939 matches
-
extaz, ca în Rondelurile rozelor, ci trădează și ascunde farmecul imaterial și intens al naturii, viața ei secretă și tulburătoare. Zborul fanteziei, stimulat de spațiul silvestru enigmatic (Pădurea), ca și oaza de calm contemplativ și reflexiv din Mănăstirea ori grandoarea extatică din Lewki sunt ipostazele tămăduirii prin comunicare cu sublimul naturii („Și chiar sufletul meu este rază, cântec și magie!”). Mitul central al liricii lui M. este simbolicul „excelsior”, biruință asupra limitelor ultime, eliberare și înălțare din real prin poezie. Desprinderea
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
Africa împreună cu mama sa și cu prietenii pe care îi putuse convinge să practice cu el aceeași opțiune de viață. În august 387, Augustin era la Ostia pentru a se îmbarca împreună cu mama sa și aici a avut faimoasa viziune extatică, povestită cu atâta emoție în Confesiuni (IX, 10, 23-25); la puțin timp după aceea, se stinge și Monica. Această viziune a făcut obiectul unor interpretări contradictorii, pentru că cercetătorii s-au întrebat dacă extazul are rolul contemplării mistice în experiența lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
unei întregi generații literare condamnate la tăcere și la mizerie. Caracterul trubaduresc, goliardic, înrudirea evidentă (și exprimată de autor) cu spiritul lui Villon, Rimbaud și al celorlalți „poeți blestemați”, dar și cu, în genere, marii obsedați ai transcendenței translucide („timpul extatic” barbian, „șistul acvatic” valéryan din Cimitirul marin), întregul intertext al acestor balade configurează o lume reală și o lume livrescă, confluente cu visul trăit de poet ca hotar și stavilă opusă unui timp filistin, decăzut. „Eroii” lor sunt congenerii poetului
GEORGE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287216_a_288545]
-
de abordare a poeziei: nimic din ironia, împinsă până la sarcasm, din ciclurile anterioare, nici din tenta elegiacă a versurilor de început, ci o meditație asupra vieții, dar, mai ales, copleșitoare, meditația asupra morții. Așa cum remarca Gheorghe Grigurcu, S. a fost „extatic precum Emil Botta, iubitor de mișcare scenică și curtenitor precum Radu Stanca, irezistibil parodic precum Emil Brumaru, [...] a fost el însuși în măsura în care și-a căutat cu înfrigurare o identitate care era însăși căutarea”. SCRIERI: Întreținerea focului, București, 1968; Îngerul și
SABIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289417_a_290746]
-
poemului e înscenată uneori ca vânătoare, „pândă” a sensului ultim, a „sunetului ca ființă”, iar alteori ca revelație transpusă laconic, eliptic, într-o imagine stilizată sever, sterilizată de orice emoție materială. Starea cel mai frecvent cultivată este aceea de contemplație extatică a singurei „priveliști stăruitoare”, „asemeni cântecului” - „priveliștea dinlăuntru”. Nostalgia purității originare și - cum s-a observat - „o tendință abia vizibilă de îngroșare expresionistă a detaliilor de univers liric” (Laurențiu Ulici) prefigurează o dimensiune complementară a poeziei lui S. Publicat după
SAMPETREAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289455_a_290784]
-
alegorică (fabula uneori) are o transparență de obiect frumos de sticlă, cu cadențe și armonii bine strunite. În Strigăt și șoaptă (1984) versul capătă o solemnitate care cere respirație cuprinzătoare, adaptată ordinii lucrurilor cântate („piesa naturii - / spectacolul ei de lumină, extatic, fierbinte”, Etica naturii). Printr-un limbaj ca al lui Nichita Stănescu („însomnează-ți iar nesomnul”, de pildă) se spune că geneza somniacă a lumii poetice este facere demiurgică, compunere logică („încrede-te-n cuvânt”), dar și inspirată („dă din greșeală, prin
STERESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289922_a_291251]
-
întrebuințare a versului liber, precum și violența erotismului, senzualismul potențat al unora din Poeme arabe. Un anume spirit modernist se află infuzat și versurilor din placheta de debut a lui S. Pe urmele lui Sandu Tudor, ce „reînnoise cântarea [...] de exaltare extatică” (Contra domo), țintind atingerea stării isihastice, în Al Sfintei cuvioase Paraschiva cea Nouă acatist se păstrează forma canonică - succesiunea a trei feluri de imnuri, ca și aceea a „icosurilor” și „condacelor”, în număr de douăsprezece -, dar se recurge și la
STERIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289924_a_291253]
-
s-a întors în Africa împreună cu mama sa și cu prietenii pe care îi convinsese să adopte aceeași opțiune de viață. în august 387, Augustin era la Ostia pentru a se îmbarca împreună cu mama sa și a avut faimoasa viziune extatică, povestită cu atîta emoție în Confesiuni (IX, 10, 23-25); la puțin timp după aceea, se stinge Monica. Această viziune a făcut obiectul unor interpretări contradictorii, cercetătorii întrebîndu-se dacă extazul are rolul contemplării mistice în experiența lui Augustin sau dacă viziunea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
grupului profeților sirieni respinge în ultimă instanță anticristologia. Cristos nu se face om în mod deplin. „Întruparea” îl ascunde, în loc să îl descopere. În consecință, el nu se poate face cunoscut la nivelul limbajului rațional uman, ci numai la nivelul viziunii extatice, dumnezeiești. Tot astfel, cel ce se pretinde Cristos înaintea parusiei nu este decât un avatar al lui Beliar, principe metafizic existent în afara umanității propriu‑zise. Teologia autorului Urcării la cer... este esențial mitologică, proprie creștinismului gnostic. Ea se reflectă și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Bisericii ca instituție pământească. Montanismul, condamnat deja de anumite sinoade locale, nu pierduse nimic din puterea sa de atracție, cu precădere în partea orientală a imperiului. Odată cu această mișcare, una dintre manifestările excepționale ale creștinismului primar, profetismul, în varianta sa extatică, a fost pusă la stâlpul infamiei. Biserica a preferat să se debaraseze de unul din „fiii” prea rebeli, prea indisciplinați, decât să dispară ea însăși de pe fața pământului. Într‑adevăr, milenarismul montanist apare ca o atitudine extremistă și revoluționară, care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
întâmplător el pune un accent deosebit asupra sensului profeției în Biserică și asupra criteriilor de autenticitate ale acesteia. Foarte probabil, exegetul pledează pentru o întoarcere la Vechiul Testament, precum și la mărturiile sigure și edificatoare ale Scripturii, ca reacție împotriva acestui profetism extatic. Scriptura este, așadar, unicul instrument capabil să garanteze autenticitatea unei profeții și, din această perspectivă, profetul însuși trebuie să fie și un fin exeget. Pentru a exprima această idee, Hipolit inserează, în capitolele 18‑19, două istorioare, ai căror protagoniști
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
secțiune eshatologică redusă ca dimensiune - capitolul 4, 25‑43 -, dar care interesează subiectul nostru. Versiunea care ni s‑a transmis datează de la jumătatea secolului al IV‑lea și a fost redactat în greacă, probabil în Siro‑Palestina. În timpul călătoriei sale extatice în iad, Ezdra îl întâlnește pe Anticrist. Acesta se află în regiunea septentrională și este ținut în captivitate, în spatele unor zăbrele uriașe de fier, până la sfârșitul veacurilor, când va fi eliberat și‑și va împlini diabolica misiune. Este posibil ca
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
-n pământ [...] Mi-am îmbrăcat gândul în azur și muselină / Și mi-am scăldat condeiu-n boare cristalină”. „Setea de viață”, dimineața, primăvara, soarele sunt sintagme-temă ale primei secțiuni. Lirica erotică din cea de-a doua parte a cărții păstrează nota extatică, într-o adolescentină „cântare a cântărilor”: metaforele naturiste potențează puritatea versurilor dedicate fetei iubite, poezia se vrea o laudă demnă de idealitatea ei. Elegiile din a treia secțiune conțin reminiscențe simboliste (Ștefan Petică, D. Anghel, G. Bacovia), dar însetatul de
SIUGARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289711_a_291040]
-
din limitele impuse acesteia de viața cotidiană. Extazul este definit ca reprezentând starea psihică complexă prin care individul se simte transportat dincolo de lumea realității sensibile și dincolo de propria sa persoană, unindu-se cu transcendentul (P. Foulquié și R. Saint-Jeană. Trăirea extatică este o experiență sufletească și morală unică pentru individ. Ea este un act de proiecție, de deschidere al acestuia către planul transreal și transuman al divinității. Din aceste considerente, extazul este asociat experiențelor mistice, În cursul cărora se realizează starea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
psihologic, extazul este o experiență psihologică pură și complexă, În cursul căreia sensibilitatea externă, corporală pare a fi anulată, individul trăind cu intensitate un sentiment interior al plenitudinii, pe care-l dă Întâlnirea și absorbția sa În planul divinului. Experiența extatică este o chestiune de conștiință. În cursul acesteia, contactul cu realitatea fizică externă se anulează, iar individul trăiește o stare stranie de transportare În planul interior al conștiinței sale. Aceste trăiri au un caracter paradoxal și sunt adesea destul de greu
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
și trebuie să dispară. În aceste cinci secunde trăiesc o viață și pentru ele Îmi voi da Întreaga viață, pentru că merită. Ca să suporți zece secunde, trebuie să te transformi fizicește”. Din exemplul mai sus citat se desprinde faptul că bucuria extatică este starea pe care persoana o resimte ca o supremă eliberare, o deschidere interioară, cu depășirea limitelor vieții, o expansiune sufletească către o realitate transobiectivă și transumană către care aspiră. Subliniem Însă faptul că aceasta este o experiență sufletească și
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
considera „un dar al zeilor”, numind-o „nebunia divină” (thea maniaă. În această categorie sunt incluse următoarele manifestări: nebunia oraculară, inspirată de Apolon; inspirația poetică, care vine din partea muzelor; dragostea sau erosul, datorate lui Eros și Afroditei; beția orgiastică și extatică, care este dată de Dionysos. Nebunia culturală este un „scenariu” care ilustrează și reproduce nebunia ca formă specifică de manifestare umană. Ea are funcții cultural-paidetice, de readucere În actualitate, de prezentificare a unor situații-limită, sau Închise de viață, așa cum apar
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
nu se manifestă nici un efect negativ; digestia nu e astfel afectată și nu există temeri de constipație. În Bengal Dispensatory (p. 584) se afirmă că o compoziție de Cannabis indica, numită majoon, avea efectele cele mai neobișnuite, producând o fericire extatică, o stare de puternică Încredere, o senzație de zbor, o foame de lup și o intensă dorință afrodiziacă. În același Bengal Dispensatory (p. 594) se menționează mai multe cazuri de reumatism cronic și acut În care au fost administrate doze
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
va figura printre premisele teoretice ale „secretului”, În 1937 (Folclorul...). În final, problema frânghiei magice prin care fachirul și șamanul se urcă la cer („rope trick” ca mod de atestare a arhitecturii lumii invizibile și ca suport inițial al experiențelor extatice) va deveni una dintre punțile care Înrudesc Șamanismul (1951) și Yoga (1954), cele două mari cărți asiatice ale lui Eliade. Honigberger din 1940, ca și autorul Însuși au pendulat constant și riscant Între toate aceste universuri, la a căror solidaritate
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
Bakhsh Lahori e Însă nedepistată 1. Toată producția artistică de atunci, Înfăptuită cu un discret patronaj european și cosmopolit, e ultimul contact nemijlocit cu o atmosferă pe care textele nu o redau decât incomplet 2. Ei i se datorează privirea extatică a lui Zerlendi, care trece din gravura lui Karl Malhknecht În tabloul lui Ștefan Emilian 3 și apoi În casa din strada S. a nuvelei lui Eliade- dacă poate fi acceptat că naratorul a cunoscut o reproducere, bunăoară cea a
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
din Berlin în stagiunea 1924-1925), mult prețuită de Mihail Sorbul, Victor Eftimiu, Camil Petrescu și Liviu Rebreanu, se impune și astăzi grație modernității construcției și personajelor, anticipând plăsmuirile expresioniste: Bolnavul, Femeia, Bătrâna, întrupări de idei și de trăiri paroxistice și extatice. Protagoniștii sunt bântuiți de fantasme, așteptări terorizante, torturante neliniști și apariții. S. anticipează astfel câte ceva din misterele și dramele lui Lucian Blaga și ale lui Adrian Maniu. Mai puțin structurate, Călătorii (apărută în 1916 în „Rampa nouă ilustrată”) și În fața
SAULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289513_a_290842]
-
plenitudine a vieții, atitudine ce se accentuează în al doilea volum cu același titlu generic, Sonete (1924). Acum frumusețile lumii „se aștern pe suflet ca un cânt” și se simte intensificarea bucuriei de a fi, identificată cu o stare aproape extatică, transpusă într-o viziune panteistă: „Sunt iarba, câmpul, zările bogate/Și gândul meu atunci e Dumnezeu,/ Când tot ce văd și tot ce simt sunt eu” Când în vârtejul). Poeta compune însă îndeobște doar versuri notabile tehnic, epuizându-și substanța
SCURTU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289587_a_290916]
-
lanțul nenorocirilor, pe care îl vedea fără capăt, răsfrânt asupra familiei. Chinul interior al părintelui Prigor are o intensitate la limita absurdului, întrucâtva neverosimilă. Iulia, din nuvela omonimă, este un „caz” de piromanie, joaca ei cu focul mergând până la o extatică, stranie confuzie, dar ciudățenia fetei e artificială, exterioară. De aceeași factură cu prima nuvelă, Cornel Merei este povestea unui soț care trimite în secret flori consoartei, spre a-i pune la încercare fidelitatea. Reușind să o tulbure, e cuprins de
SIMIONESCU-RAMNICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289688_a_291017]
-
nu își pierde caracterul feeric. Dragostea continuă să fie o sărbătoare a simțurilor chiar și atunci când prin fața ei trece un carnaval de imagini agonizante. Roza este „floare de geniu” a poetului și, hrănită cu suflarea morților, ea dă o beție extatică albă. Z. prelungește cu o remarcabilă abilitate tehnică imaginea și prestigiul bardului care întreține cu aspră loialitate lumina în candela suferinței erotice. În Orfeon (1980) apar clasicitățile, Hera și Zeus, Venera și Amor, simbolurile trag spre zonele sacrului, în câmpul
ZILIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
de alămar, literatura mistică intersectând istoria profană: un rabi Pincas face aluzie la tatăl scriitorului, Pincu Zissu, iar incendiul de la sinagogă îi prilejuiește protagonistului „retrăirea” unor evenimente petrecute cu două mii de ani în urmă. Un amestec indistinct de reverie, stări extatice și amintiri creează registrul specific, genul de fantastic al acestor proze, precum în Golem de Gustav Meyrink. Nuvelele din culegerea Ereticul de la Mănăstirea Neamțu pierd din tensiunea primei cărți, narațiunea câștigând în schimb coerență și verosimil. Întâmplări „scandaloase”, ca erezia
ZISSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290742_a_292071]