607 matches
-
sfârșit. Ea e un nimeni, e la fel de toxică precum tot ceea ce are ego. O imitație; o prefăcătorie. Nimic demn de recunoscut. Și totuși, râul are nevoie de ea, mintea lui lichidă, modul lui de a supraviețui... Lumea se umple de extravaganțe pe care ea nu și le poate permite. Somnul e una dintre ele. Când cedează totuși, încă împarte același pat cu Daniel. Dar atingerile au încetat, în afară de cele accidentale. Acum el meditează mai mult, uneori câte o oră încheiată, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
bine. Bravează doar ca întotdeauna. Cum aș putea-o ajuta? E îngrozitor când te gândești, dar în 40 de ani n-a avut de la mine decât flori și bomboane și câte un mărțișor ieftin. Nici un gest, nici o mână întinsă, nici o extravaganță. Nimic! Mi-amintesc de Șerbănescu... Un elev înalt, drăguț, cu păr buclat și ochi verzi. Îl cunoșteam bine, eram diriginte la clasa a VIII-a... Sabău, Sararu, Schreiber, Șerbănescu... Ultimul pe pagină. Făcuse pasiune pentru o demimondenă. A spart prăvălia
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
și pe care o vei sugera băieților, bineînțeles fără să te trădezi. Nu știu cum încă, dar ai să găsești ceva, sânt sigură. Mai există o variantă, desigur puțin romantică, dar Chiusbaienii erau oameni excentrici și bogați care-și puteau îngădui toate extravaganțele. La urma urmelor, dacă și-au construit un foișor și o piscină pe terasa de la etaj, de ce n-ar fi pretins arhitectului să le proiecteze și o încăpere secretă? Unde se află de obicei o încăpere secretă? Hai, Melania, re-flec-tea-ză
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
în termeni borgesieni, cea mai frumoasă poveste pe care Rudyard Kipling ar fi putut-o scrie. În drumul care îl poartă de la Rhodos către Kafiristan, pe urmele comorii perșilor ascunse de Alexandru Macedon, Corto este mai aproape ca oricând de extravaganța nebună și morbidă a celor doi soldați englezi care vor să devină regii unor lumi noi. Asia misterioasă care se redeschide în fața lui Corto scoate din pân tecele ei umbrele a doi dintre cei mai redutabili tovarăși ai lui Corto
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
de panică irepresibilă, intră în mijlocul unui univers ce evocă sinteza dintre culorile și sunetele unor Raymond Chandler, Carlo Gozzi și E.T.A. Hofmann. Teritoriul Umbrei se află la jumă tatea drumului dintre realismul nud al acelor hard boiled fictions și extravaganța fantasticului. Spațiul în care domnește Umbra este un spațiu modelat sincretic, cu mult prea spectaculos, rafinat și imprevizibil pentru a fi unul superpozabil peste imaginea ternă a benzii desenate de consum. Ființă dedublată, asemenea lui Batman, Peter Crane se confundă
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
apăru cu toată claritatea, ca și cum fusese decupat și lipit de perete, era șeful departamentului de achiziții care îi spunea, Dacă intenționați să vă dați foc, dragă domnule, să vă fie de bine, vă previn totuși că nu face parte din extravaganțele Centrului, dacă are vreuna, să trimită reprezentanți și coroane de flori la funeraliile foștilor furnizori. Cipriano Algor ațipise din nou pentru câteva clipe, să consemnăm, fiindcă a venit vorba, și înainte să ni se indice aparenta contradicție, că a ațipi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
formulelor artistice perimate”, al „clișeelor deprinse de pe băncile școlilor” și un adept al artei care trece „dincolo de legile naturii”, în vreme ce tînărul Gala Galaction, teolog de stînga și, mai tîrziu, prozator cu tentă moralizantă, era la acea dată un emul al extravaganțelor decadentiste; împreună cu „ereticul”, „anteclericalul” Tudor Arghezi (acesta din urmă - fost călugăr la Mănăstirea Cernica, eliminat din monahism pentru legătura cu profesoara de etnie evreiască Constanța Zissu - debutatase ca poet la periodicul Liga ortodoxă al lui Alexandru Macedonski). Primele traduceri din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din cenaclu diamante false din... pauperitate), au avut totuși - nu doar atunci - rolul lor în promovarea și în legitimarea oficială prin politic a artei moderne... Cu atît mai mult cu cît „arta decadentă”, „arta pentru artă”, era privită ca o extravaganță morbidă de către „sănătosul” mainstream autohton(ist)... În fapt, aproape nimic nu a lipsit din meniul vizitei: conferințe la Ateneu, vizite la Mitropolie, la Biserica Domnița Bălașa și la Catedrala Sf. Iosif, la Camera Deputaților, chermeze, ecouri abundente în presă, excursii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ed. cit.). A fost oare „simbolistul” Ion Minulescu - cel în care integraliștii anilor ’20 recunoșteau un precursor analog lui Apollinaire - un pre-futurist? Teatralitatea retorică, extravertirea vitalistă, poza „blasfemiatorie”, anumite elemente de recuzită tehnică reprezintă totuși mult prea puțin; nimic din extravaganțele sintactice și din experimentele de limbaj futuriste, nici vorbă de parole in libertá sau de tehnolatrie agresivă, iconoclastă. Admirația poetului român pentru Marinetti era desigur notorie - ajunsese să fie ironizată și în epigrame - însă entuziasmul rămîne unul superficial. Nu puțini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de la simboliști și continuatorii lor, deși Marinetti și tovarășii săi nu vreau parcă să o recunoască, nu o mărturisesc fățiș. Sub eticheta futuristă aceste idei au avut însă nenorocul să sufere denaturări. De altă parte, alături de ele am văzut furișîndu-se extravaganțe, aberații și în propagarea lor futuriștii au arătat o impulsivitate nesocotită, brutală, barbară, de casseurs de vitres, ceva antipatic, ca de prusianism trecut în literatură, uitînd că temperamentul latin, oricît de vioi ar fi, știe să pună în manifestările lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prin Marcel Iancu... În replică, tradiționalistul Al. Hodoș va publica în revista Țara noastră, nr. 6, 10 februarie 1924, articolul „Dadaism, cubism - etcaetera sau capacitatea de export a geniului românesc“. Potrivit acestuia, poezia modernistă ar fi „artificială și nesinceră”, căutînd extravaganța în vederea originalității cu orice preț. Apreciind că romantismul, simbolismul, poporanismul au fost „mărfuri de import”, autorul tradiționalist consideră că modernismul de după 1917 e un „curent de export”, fără aderență la specificul nostru etnic. „Literatura de import” nu s-a putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
broderii, colaje, păpuși, mobilier - diversitatea lucrărilor expuse e, cu adevărat, impresionantă... Ecourile publice au fost destul de numeroase, manifestarea contribuind la legitimarea artei de avangardă în România deceniului al treilea. O consemnare expresivă (trucat postdatată...) a atmosferei, cu amestecul ei de extravaganță provocatoare și snobism novator foarte în spiritul „anilor nebuni”, întîlnim și în romanul Patul lui Procust. Naratorul Fred Vasilescu o întîlnește pe doamna T. (amatoare de mobilă și interioare cubiste, familiară a cercurilor avangardiste...) „la vernisajul unei expoziții colective a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tunătoare la entuziasmul ardent, de la clovneria studiată la mina ursuză și chiar tragică a celui neînțeles și înfrînt. (...) Se joacă, de la un moment dat, un rol ce trebuie interpretat cît mai convingător”. În descendența romantică a „cultului personajului” trecut prin extravaganța esteticii dandy, manifestele avangardiste vădesc o „conștiință a jocului” și apelează la o „gestică de comedie, uneori elegant-rostandiană, alteori burlescă”. Cu măști de clovn pe texte, autorii joacă de fapt comedia „proclamației către popor”, parodiind stilul zgomotos al reclamei comerciale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Gellu Naum, Gherasim Luca, D. Trost, Paul Păun, Virgil Teodorescu). De fapt, încă din manifestul revistei Viața imediată din 1932, intitulat „Poezia pe care vrem să o facem” și semnat de Geo Bogza, Gherasim Luca, Paul Păun și S. Perahim, extravaganța ludică se retrage în favoarea unei seriozități agresive: implicarea în social ia locul histrionismului cabotin și „iresponsabil”. „Petrecerea” estetică a anilor nebunatici se încheiase. Capitolul XI. Mitologiile cinematografice ale integralismului Prezente regulat în paginile primelor opt numere al Integralului (după care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ceilalți energumeni, nu știm de vom reuși vreodată...”), la capătul unor evaluări drastice ale mimetismului „poeților noui”: „Adoptarea concepției relativiste din domeniul strict științific de poeții noui e mai mult exterioară, superficială. Ei n-au pătruns spiritul științei, esența acesteia. Extravaganțele și rătăcirile extremiștilor sînt cea mai evidentă negațiune a pretențiilor de atitudine științifică”. Aceasta înseamnă ordine, disciplină, seriozitate, nu anarhie și frivolitate”. Printre poeții „anarhici” comentați este amintit și Ion Minulescu (cu poemul „blasfemiator” „Spovedanii”). În categoria „extremiștilor” intră Ilarie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
gândeam și la el. Și În timpul slujbei de pomenire - izkor - mi‑au Încolțit chiar gânduri legate de portretul pe care Îi făgăduisem să‑l scriu și m‑am Întrebat cum să‑l aduc din condei - cum să‑i descriu toanele, extravaganțele, bizareriile, felul de a mânca, de a bea, de a se bărbieri, de a se Îmbrăca, de a‑și hărțui jucăuș studenții. Dar toate astea nu alcătuiesc decât istoria lui naturală. Unii Îl vedeau ca pe un excentric, pervers - rânjind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
asasinul, pervers și prin transgresarea barierelor de „casta”. La cel mai Înalt nivel al criticii culturale, opera din secolul al XIX‑lea a fost inclusă de Susan Sontag În stilul cultural camp, bazat pe o estetică a aparenței superficiale, a extravaganței și excesului, a disparității grotești Între formă și conținut, apropiată de dandism și asociată, ca și acesta, cu homosexualtiatea. Ironia face ca Susan Sontag, analista fenomenului, care s‑a și lansat cu un articol pe această temă publicat În toamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
două-trei duminici, până când au hotărât să se cunoască și în timpul săptămânii. Tânărul Alexandru, ca orice tânăr, e puțin prețios, mai ales în compania sexului opus. În schimb Iulia Barbu, pentru a-și ascunde sfiala care merge până la teroare, alege calea extravaganței care merge până la țicneală. Cei doi își aruncă unul altuia priviri iuți, ne-edificatoare. Oare ea vorbește sincer? Sau o fi inventând la nimereală, ca să spună ceva? Cum adică încotro mergem? Și el știe cu adevărat ce spune sau dorește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
neîntrecuți profitori, tocând, permanent, marile sume de bani pe care patronul le dăruia distinselor sale gardiene, zicea el, pentru Încrederea nestrămutată În credința cu care ele Îl slujeau. Făcea, opinie separată, Lozia. Mai retrasă, mai calmă și mai reținută de la extravaganțe, Lozia Își petrecea, marea parte a timpului său liber, În apropierea, În vecinătatea, În singurătatea patronului. La un moment dat, el simți asta. Ce-i cu tine, a Întrebat-o, Într-o după amiază, pe când, În salonul vilei plutitoare, de pe
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
s-a răspândit din nou în lume. Dar, persecutat, a fugit de pe pământ și nu se mai întoarce decât la judecata de apoi. Acum toate sunt goale, moarte. Eu, hainele mele, iarba au rămas fără duh sfânt în ele. Curios. Extravaganța dialectică a lui Simion încîntă spiritul lui Felix. Desigur, Simion bătea câmpii, dar parcă era o logică în vorbele lui. Dumnezeu se revelase prin Isus, omenirea răstignise această ipostază a divinității, prin sacrificiul Mântuitorului, acesta se risipise în lume, făcând
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
făcea de gardă lângă trupul soră-sii, golit de viață, nemaiînvîltorat sub nici o respirare și împietrit în cea mai frumoasă figură de balet pe care o realizase vreodată o muribundă. Patricia murise lipită de covor. Într-un ultim gest de extravaganță. După ce-și culesese toate extremitățile înapoi. Deschizîndu-se la loc ca o floare. Zburlindu- și savant cutele rochiei, într-o arteziană de dantele, plutind la limita legilor fizicii... Și imprimîndu-și propriului corp o postură ciudată, rafinat curbată, aplecată grațios înainte
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dezvăluie cât ești de singur. Să n-ai cui să spui niciodată nimic! Numai obiecte; nici o ființă. Și năpăstuirea singurătății nu pleacă decât din sentimentul că ești înconjurat de lucruri neînsuflețite, cărora n-ai ce să le spui. Nu din extravaganță și nici din cinism umbla Diogene cu un felinar, în plină zi, să caute un om. Știm noi prea bine că din singurătate... Când nu-ți poți aduna gândurile și te supui, înfrînt, argintului lor viu - ca aburul se risipește
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Fizica secolului XX a evidențiat însă limitele interne ale idealului obiectivității, care îl mai fascina pe Wilhelm Dilthey. Răsturnarea modelului clasic de raționalitate a fost atât de radicală, încât un monah cultivat precum Nicolae Steinhardt (†1989) putea afirma - cu pitorească extravaganță - că „în secolul XX, Duhul Sfânt s-a sălășluit în științe”. Pentru un istoric al științei, lucrurile sunt departe de a arăta că stau așa. Recuperarea de către teologie a modelelor ontologice ale științelor contemporane, care pun în centrul lor antinomia
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de ani de pușcărie n-au izbutit să-i anihileze temperamentul prometeic, și nici să-i sufoce talentul de nestăpânit. Figura lui Campanella e una complicată și compozită, nu are o linie de dezvoltare uniformă; nu este lipsită de contradicții, extravaganțe, obsesii, în pofida profunzimii gândirii sale. Dante Maffìa este un scriitor poliedric, ceea ce l-a predispus să înțeleagă complexitatea polimorfă a personajului. De fapt se proiecteză în acea figură pe sine și titanismul său nerealizat și, în același timp, și-l
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
unui vulcan. Sultana era activă în pasiunile ei și, cu toate că n-avea niciodată ieșiri propriuzis dezordonate, ci aparent rezonabile și intelectualizate, ea punea toate facultățile spiritului în slujba unei obsesii. Era capabilă să demonstreze cu citate din zece autori necesitatea extravaganțelor. Într-asta semăna oarecum cu Ioanide, căruia însă împrejurarea ca o femeie să fie voluntară fată de el i se părea foarte originală. Dar dincolo de această surpriză plăcută din punct de vedere estetic, arhitectul nutrea o aprehensiune. Nu-i plăcea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]