436 matches
-
am trecut dincolo de granițele unei reducții ontologic-fundamentale a "lumii omului" la Dasein, a acestuia la timp și a timpului la ființă. De fapt, ființa nu este un "capăt de drum"; poate fi astfel, cel puțin atunci când intenția gândirii, rostirii și făptuirii vizează înseși rădăcinile dictaturii judicativului, logos-ul. Pentru înțelegerea acestui fapt, care scapă "logicii" judicativului constitutiv, trebuie procedat printr-o reducție a ființei (care, esențialmente, este timp) la logos potrivit rosturilor discursului de față, a timpului la logos care nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
vor însuși. Toate acele probleme, precum și cele câteva enumerate puțin mai sus, țin de un fel de principiu prin care își face prezența "gândirea care se gândește pe sine" în orizontul discursului (de fapt, oriunde se produc gândirea, rostirea și făptuirea), principiu care ar putea fi formulat astfel: constrângerea cea mai puternică în orizontul discursului (încă odată, în orizontul gândirii, rostirii și făptuirii) este de ordin interogativ. De aici faptul că ceea ce contează în cea mai mare măsură nu este legat
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
prezența "gândirea care se gândește pe sine" în orizontul discursului (de fapt, oriunde se produc gândirea, rostirea și făptuirea), principiu care ar putea fi formulat astfel: constrângerea cea mai puternică în orizontul discursului (încă odată, în orizontul gândirii, rostirii și făptuirii) este de ordin interogativ. De aici faptul că ceea ce contează în cea mai mare măsură nu este legat, în orizontul precizat, de formele logice (concepte, judecăți de orice fel, tipuri de raționamente etc.) sau de alte elemente constitutive ale discursului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unei reducții judicative a dictaturii judicativului la timp Toate elementele structurale din schema judicativului, expuse mai sus, țin de istoria acestuia, de modalitatea în care el a trecut în fel de fel de "forme", constrângând discursul (care motivează gânduri, rostiri, făptuiri) să intre el însuși în anumite tipare. Dar însăși istoria se justifică prin existența unor elemente originare, care funcționează în sens de acreditare (autorizare) a "evenimentelor sale"; ceea ce se află la început condiționează tot ceea ce urmează, așa încât ceea ce urmează confirmă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
neîndoielnic, de "forma" judecată și de actele sale propriu-zis constitutive. Raportată la judecățile de valoare, structura judicativă evocată constituie "fenomenul originar". Potrivit unor termeni introduși la începutul lucrării, aici ar fi vorba, totuși, despre "originea non-originară" a gândirii, rostirii și făptuirii. Dar însăși structura judicativă are o anumită ierarhie a elementelor; fenomenul ei originar este timpul (care apare, de asemenea, ca element al aspectului alethic al judecății). De aici "poziția" tematică a timpului în istoria filosofiei, interesul pentru problematica sa și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dar și unitatea lor ca dictatură a judicativului ca atare, se vor lămuri prin reducția judicativă la timp. De altfel, aceste caracteristici nu pot fi primare, originare, față de unitatea judicativului, căreia îi corespunde un orizont de mișcare a gândului, rostirii, făptuirii, dominat de timp, pentru că toate "durează" (capătă durată) în el. Fiecare caracteristică are o "poziție" în acest orizont, ceea ce înseamnă că are un sens judicativ. Prin reducția judicativă, nu se trece de la ansamblul de caracteristici, elemente, "poziții", "atitudini" ale dictaturii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pe rând din spațiul discursului aceste elemente de ordin structural și istoric, putem observa că ceea ce am numit "dictatura judicativului" (sau "judicativ constitutiv") încă mai poate fi gândit, ba încă mai este ceva semnificativ pentru problema originii gândirii, rostirii și făptuirii. De exemplu, am putea renunța la evocarea "motivației sofiste" a fenomenului dictaturii judicativului, fără ca acesta să-și piardă sensul său de a fi; ea rămâne mai departe cogito-ul însuși. Ceea ce înseamnă că dictatura judicativului este autonomă față de astfel de elemente
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fiecare aspect, ci este tocmai dictatura judicativului, ca o unitate originară a lor; strict fenomenologic, el este act (constitutiv) de judecată. Ceea ce înseamnă că, în aceeași ordine de semnificații, judecata, ca act constitutiv universal (orice "obiect" de gândire, rostire și făptuire este constituit prin ea), este necesară și, desigur, a priori; iar obiectul acesteia de diferite niveluri de constituire este, întotdeauna evident. Neîndoielnic, evidența aceasta trebuie interpretată ca o evidență judicativă; așadar, am putea spune mai bine "obiect acreditat" și "acreditare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acestuia este aceea a corespondenței. Adevărul sau falsitatea unei judecăți (enunțare, logos apophantikos) vor fi determinate de timp: el constituie valoarea de adevăr; mai mult, acesta devine esențial pentru orice formă, ipostază etc. a discursului (temei pentru orice gând, rostire, făptuire). Este, cumva, de interes metodic această precizare, fiindcă judecata (logos apophantikos) este precondiționată "ustensilic" în lumea vieții, cu sensul de formă a cunoștinței. Judecata poartă în ea de la bun început acest telos: a "forma" cunoștința; iar aceasta din urmă este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dictaturii judicativului. În măsura în care aceasta din urmă va deveni posibilă, însăși filosofia ar căpăta șansa de a deveni cu adevărat reflexivă, reconsiderându-și rădăcinile, nu pe cele istorice, ci pe cele sistematice, adică sensurile originare pe care, ca gândire, rostire și făptuire, le-a primit de la logos-ul însuși. Pe aceeași cale, dominată de posibilitatea unei reducții non-judicative a dictaturii judicativului, filosofia ar căpăta șansa de a-și repotența firea sa "iubitoare" de "înțelepciune", nepirzând nimic din experiența sa milenară ca simplă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
al acesteia, timpul; reducția non-judicativă a dictaturii judicativului are drept sarcină trecerea de la fenomenul originar de timp la logos (nu însă la logos-ul formal), dovedit tocmai pe o asemenea cale, încă judicativă, drept fenomenul originar al rostirii, gândirii și făptuirii omenești și operant, încă, numai în măsura în care timpul îl constituie pe el însuși ca un "corp în carne și oase", timpul pierzându-și astfel "poziția" obiectuală în favoarea celei propriu-zis operaționale, "active". Desigur, termenii formulelor din urmă se vor lămuri pe măsură ce reducția
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
din această descriere să devină semnificativ ca atare să-și primească sensul doar prin raportare la timp; așa stând lucrurile, judecata, reprezentând veritabilul act constitutiv, și timpul, corelatul său "obiectual", vor putea fi recunoscute în orice fapt de gândire, rostire, făptuire. Desigur, trebuie înființate două orizonturi principale de lucru: cel propriu-zis descriptiv, în care capătă rost de simplă prezență într-o structură fiecare element al dictaturii judicativului, orizont deschis deja, și orizontul în care se produce "reducția" fiecărui element judicativ la
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
însăși unitatea dictaturii judicativului și, în final, a sensurilor acesteia, ca unitate, ca "lume". Pe această cale, căpătăm doar certitudinea că dictatura judicativului prin judecată, ca operație constitutivă este o "putere" care gospodărește "fapte" omenești fundamentale: faptul de a gândi, făptuirea însăși; și deasupra lor, în sens judicativ, faptul de a rosti. Odată reconstruit acest sens, ne putem aștepta la deschiderea unei căi prin care timpul însuși să-și arate propria "slăbiciune" fenomenală, neputința sa constitutivă pentru ceea ce se află dincolo de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
el însuși sub condiționări judicative, va indica o "structură" semantică (plină de sens, de aici "semnul" logos-ului întreg) ce ne apropie de însăși "unitatea de viață", cu practicile și regulile ei, anume tocmai de faptul originar pentru rostire, gândire, făptuire, care, acum, pare a fi de natura non-judicativului. Dar, paradoxal, tocmai prin constituirea temporală a logos-ului însuși, așa cum spuneam, ca un "Corp în carne și oase" paradoxal, fiindcă timpul, corelat obiectual al judecății, devine el însuși act de constituire
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acestea (S și P) nu pot fi nimic în afara judecății și fără a fi prezentuiți după schema arătată mai sus. Această mișcare înlăuntrul spațiului judecății, aflat în proces de concentrare pe "poziții", este originară în privința constituirii oricărui gând, rostire sau făptuire din orizontul judicativului. O separație a funcțiunilor logice a fost propusă în istoria filosofiei: în acest fel s-a constituit o tradiție filosofică, anume aceea a teoriei categoriilor, apreciată de Constantin Noica, de exemplu, ca fiind unul dintre puținele fapte
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fapt, tot ce se poate substitui misticii veritabile, care nu poate fi înțeleasă decât greșit în orizont judicativ, esența sa nefiind judicativă, felul ei de a fi neavând decât din perspectiva unei analogii o legătură cu tehnicile gândirii, rostirii și făptuirii judicative. Fără îndoială, timpul este esențial pentru subiect, fiindcă el reprezintă însăși "ființarea subiectivă" respectivă; dar aceasta nu înseamnă că acel subiect este însuși timpul (și acesta din urmă, trebuie precizat, nu poate fi decât ființarea acelui subiect, timpul său
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
însăși, pentru a ajunge la ființa non-identică cu timpul: la Fi-ul. S-a deschis aici o aporie; dar nu trebuie să uităm că lucrăm cu instrumente judicative, iar în orizontul acesta, aporia reprezintă, ca simplu rezultat al gândirii, rostirii, făptuirii, un fapt firesc, "natural", dar ca sens posibil al celor trei "activități", un fapt care, deși aspiră la autorizare (judicativă), nu o dobândește niciodată. Deoarece ființarea ca atare a devenit, datorită atemporalizării, însuși subiectul logic, trebuie revenit la acesta pentru
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
timpul este element al aspectului alethic al acesteia, alături de "este"; și mai putem ști, apoi, "efectul" direct al acestei poziții: anume structurarea dictaturii judicativului ca orizont de reglare a rostirii și, în consecință, a gândirii (dincoace de rostire) și a făptuirii (dincolo de rostire). Și mai putem ști, cu o certitudine mai trainică decât cea anterioară, că tematizarea timpului constituie o constantă a istoriei filosofiei dar și a științei, însă din alte motive a mitologiei, ideologiei, a tuturor ipostazelor discursului, și că
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dictaturii judicativului; nu, nu este valabil dincolo de aceste granițe, acolo unde timpul se joacă asemenea unui copil. De ce se petrece o asemenea diferență? Pentru că tot ce capătă sens în orizont judicativ, orice fapt constituit și "produs" acreditat al gândirii, rostirii, făptuirii după regulile unei gândiri ea însăși acreditată, își are fundamentul în timpul ca element al aspectului alethic al judecății (și judicativului). Interesul pentru problema timpului de-a lungul istoriei filosofiei este cu totul firesc, dacă acceptăm că și ea, istoria filosofiei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
la început" pentru orice considerație în orizontul judicativului; desigur, tot ea stabilește (cu sine, în regimul timporizării) sensurile ultime despre care a fost vorba mai sus, esențiale pentru întreaga lume a judicativului, constituită din faptele de gândire și rostire, din făptuirea propriu-zisă, anume transcendența și ierarhia. Cu reținerea firească legată de anticiparea unui demers și a unui rezultat legat de acesta, trebuie să spun acum că, potrivit reducției non-judicative a dictaturii judicativului, reflexivitatea temporală a ființării conștiente și deschiderea acesteia către
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Nu trebuie să înțelegem, cumva, din cele spuse, că dictatura judicativului este un spațiu al arbitrariului; de fapt, imediat după instituirea principiilor ei (amintite mai devreme), tot ce capătă întruchipare, tot ce este obiect constituit (orice "produs" al gândirii, rostirii, făptuirii, constituit temporal) este "acreditat" (sau neacreditat) în funcție de acestea. Dictatura judicativului este un spațiu al legii, un spațiu strict "raționalizat". Iar legea nu este pusă în discuție decât în sensul de a i se înfățișa puterea, așa cum s-a întâmplat de-
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
singur judicativul; totuși, dictatura judicativului, așa cum ea s-a ivit prin cea dintâi formalizare a logos-ului, adună cele două aspecte într-o unitate ființială și funcțională, care dictează reguli discursului (faptului de a gândi, faptului de a rosti și făptuirii înseși). Ceea ce înseamnă că retragerea unuia dintre cele două aspecte poate atrage dispariția celuilalt. Dacă, prin reformalizarea logos-ului, aspectul alethic dispare, și aspectului formal trebuie să i se întâmple la fel. Numai că, în cazul reformalizării logos-ului, adică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu direct, ci prin mijlocirea judicativului regulativ. Nu doar actul gândirii și cel al rostirii au intrat în această mișcare de reformalizare a logos-ului (de fapt, a aspectul alethic al judecății, în primul rând), ci, de asemenea, și actul făptuirii. Reformalizarea, pusă în forma logicii simbolice, a oferit filosofiei totodată logicii, științei, chiar ideologiei un nou instrument pentru aplicații determinate legate de expresie. De altfel, logica simbolică a fost numită și "logica nouă"; dar ea este o logică de utilitate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
încărcată, formal și alethic, cu "poziții" (elemente: subiectul și predicatul, verbul și timpul) care nu arătau prin ele însele puterea judecății de a pune ordine în orice tip de rostire, de a fi act constitutiv, temporal, pentru orice gând, rostire, făptuire, și am ajuns la o judecată descărcată de toate sensurile propriu-zis logice, pusă la locul ce i se cuvine în orizontul rostirii, expusă, în toată bogăția sa formală și alethică, și "redusă" la timp. Dacă astfel au mers lucrurile, înseamnă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
despre o dualitate pozițională și operațională, care pre-condiționează dintru început tot ce se află în orizontul menționat. Constituite într-o reciprocitate sesizabilă doar din perspectiva reducției judicative, dualitatea în cauză este constitutivă pentru ceea ce, în acest orizont, aparține gândirii, rostirii, făptuirii; așa încât, pe de o parte, actele de timporizare sunt, totodată, judicative (acte judicative, mai bine spus), iar pe de altă parte, actele de judecată nu pot fi ca atare decât timporizând. Tocmai această re-poziționare și redefinire operațională a timpului, datorită
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]