389 matches
-
să hibridizeze trăsături ale acestora în crearea unei ființe imaginare. Dacă imaginea cyborgului poate fi înscrisă în regimul iconic al monstruosului, cu calificativele anormalității și ale ficționalului, în timp ce populează contingentul (vezi capitolul precedentă, imaginarul avatarului se poate încadra în registrul fantasmaticului sau al fantomaticului, cu atributele irealității și ale imaterialității care se manifestă și se arată în lumea obișnuită după criteriile virtualității paranormale sau a forțelor oculte. Studiul prezent preferă însă să nu disocieze între real și ireal sau între material
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
la „estetica chirurgiei”. Arta sa se identifică, nu doar cu o imagine, ci cu propriul chip: artista își programează transformarea deopotrivă pe corp și în imagine, prin chirurgie cosmetică și prin vizualul electronic. Așadar, își creează un corp fantomatic și fantasmatic, un asamblaj de o materialitate fluidă între elementul organic și tehnologia medicală și imaginală. Creațiile artistice devin, în acest context, produse ale tehnoștiinței, prin intervențiile chirurgilor plasticieni care produc artă, cu ajutorul laserului, din „pânza de carne”, dar și produse ale
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
semnificație afectivă și spirituală. Ea apare, din această perspectivă interpretativă, ca o tentativă de a recrea legătura primordială, de a repara ruptura originală, traumatismul nașterii. Utilizarea metaforică referitoare la căsătorie - «a-și băga capul în laț» - se explică prin proiecția fantasmatică a alianței dintre două persoane, generată de frânghie. Corp Corpul întreține cu sufletul o relație simbolică complexă. Îi este în același timp opus, reprezentând elementul profan, chiar impur, dar și strâns legat, deoarece este învelișul de care nu se poate
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
Această înțelegere a mitului că scenariu o vedem deja în interesantele interpretări ale mitului la comentatorii după Euhemeros (sec. al IV-lea î.e.n.), care vedeau în mit o dramaturgie a vieții sociale sau a istoriei poetizate. Orice colectivitate construiește scenarii fantasmatice care exprimă relația să problematică cu realul. Scenariile variază în funcție de conjunctură politică, socială și economică, în funcție de problemele spirituale ale colectivității într-o anumită epoca. Astfel, de la un text la altul circulă nu personajul definit doar prin caracterul sau, ci personajul
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
cum ar fi Ioana d'Arc, Sfântă Geneviève sau Jeanne Hachette, care, toate, incarnează o idee patriotică de luptă și rezistența. Mitul "la douce France" este vechi, atestat deja în primul document artistic al literaturii franceze, Chanson de Roland. În fantasmaticul gaullian, Franța apare pe jumătate Ioana d'Arc, pe jumătate-madonă la o fereastră cu trandafiri. Importantă și bogăția simbolisticii feminine în reprezentările Patriei este deosebit de dezvoltată în Franța. Spre deosebire, de exemplu, de Statele Unite, care se recunosc în simbolurile masculine
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
doar ceea ce am numit în altă parte „principiul promisiunii” organizează utopismul, ci și ipocrizia prin care utopia, lacomă de ființă din capul locului, își ascunde ambiția de a dezlocui realitatea și a o înlocui cu pseudorealitatea opresivă a unei ordini fantasmatice pe care imaginarul social n-o mai poate conține 7. Pentru partizanii săi, liberalismul este unica excepție de la regulă, fiindcă, așa cum spuneam mai sus despre sistemul lui Nozick, ar fi antiutopic. Marii doctrinari liberali de toate nuanțele s-au delimitat
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
versiuni modificate uneori până la alterarea concepției regizorale originale. Filmele cu spioni occidentali anihilați de ofițerii „noștri” de Securitate (Florin Piersic interpretează cu predilecție astfel de roluri) devin în anii ’70 din ce în ce mai agresive. Mesajul principal e pentru cetățenii RSR, nu pentru fantasmaticii spioni străini - „noi” supraveghem totul, ascultăm și înregistrăm, oamenii noștri sunt plasați sub acoperire unde nu te aștepți, deci nu umblați cu prostii, fiți turnători cinstiți ! Între 1980 și 1983 apar o serie de filme care ies din tiparul propagandistic
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
întîi mobilizarea structurilor cu semnificații profunde, avînd origine culturală, precum miturile 26. Dincolo de dramatismul lui Burke și Goffmann, teoria convergenței simbolice a lui Bormann, de exemplu, tinde să înțeleagă modul în care se nasc, se conturează și se impun reprezentările fantasmatice colective 27. Analiza amănunțită a comunicării politice la care incită narativismul, pare promițătoare 28. Ea permite confruntarea "istoriilor" povestite de actanții politici pentru a crea sau consolida identități colective, adică propria lor identitate prin prezentarea de către ei înșiși. De asemenea
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
fabulativ reprezintă un tip de narațiune clinică deosebit de bogat, colorat și care se schimbă frecvent. Este tipul de discurs al bolnavilor care-și construiesc o veritabilă „istorie personală” a propriei suferințe, complicată și încărcată cu o producție imaginară morbidă, neverosimilă, fantasmatică, în scopul de a atrage atenția asupra lor, de a fi mereu în „prim-plan”, de a fi „interesanți”. Modelele de „narațiune a suferinței” mai sus descrise corespund de fapt unor „tipologii structurale” specifice ale bolnavilor mintali și ele exprimă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de vedere psihopatologic, acest grup de tulburări se manifestă printr-un polimorfism clinic reprezentat prin următoarele (Keniberg și Marcelli): angoasă, simptome nevrotice, sindrom depresiv, instabilitate si impulsivitate. D. Widlöcher consideră patru trăsături psihopatologice fundamentale pentru „stările-limită”, și anume: - o activitate fantasmatică lipsită de apărarea nevrotică obișnuită, - o angoasă de anihilare (distrugerea coerenței sinelui), - organizare haotică a dezvoltării libidinale, - tendințe agresive deosebit de intense. Din punct de vedere clinico-psihiatric, D. Marcelli distinge următoarele tipuri de tulburări în cadrul „stărilor-limită”: angoasa, simptome de apartenență nevrotică
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
pe „o stare de afect neplăcută reprezentând răspunsul psihofiziologic al individului la un conflict intrapsihic” (A.M. Freedman, H.L Kaplan, B.J. Sadock). A. Porot definește anxietatea în raport cu următoarele trei condiții esențiale: a) Sentimentul iminenței unui pericol, nedeterminat, însoțit de elaborarea fantasmatică a unor imagini tragice, catastrofice, pentru individ. b) O atitudine de așteptare în fața unui pericol, o adevărată stare de alertă care invadează persoana în totalitatea ei, sistându-i orice fel de activitate. c) Impresia incapacității persoanei de a putea acționa
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
atitudine de refugiu în boală”, bazată pe manifestarea exagerată a instinctului de apărare-conservare. Ea este o formă particulară de comportament demonstrativ-histrionic. Simularea este creația conștientă și voluntară a unor tulburări sau tablouri clinice. Ea înglobează într-un context unic producțiile fantasmatice ale unor tulburări subiective sau imitarea artificială a unor stări morbide complexe. Se vorbește, în aceste situații, de un „fenomen de pato-plastie”, în sensul de „creație-imitare” al tablourilor clinice (A. Costedoat). În funcție de starea mintală a persoanelor simulante, se vorbește de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de vedere psihopatologic, „stările-limită” se caracterizează printr-un mare polimorfism în care notăm prezența următoarelor aspecte clinice (Kernberg și Marcelli): angoasa, simptome nevrotice, sindromul depresiv, instabilitatea și impulsivitatea. După D. Widlöcher, „stările-limită” se caracterizează prin următoarele aspecte psihopatologice: o activitate fantasmatică, o angoasă de anihilare (distrucția coerenței Eului), o organizare haotică a dezvoltării libidinale, tendințe agresive particulare intense. 7) Personalitățile deficitare și imature Acestea reunesc acele modele de personalități anormale caracterizate prin diferite grade sau niveluri de nedezvoltare psihică. Elementul caracteristic
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a persoanelor”. Din Dicționarul Explicativ al Limbii Române, ediția a II-a: “Agresiune - atac Împotriva unei personae sau a unui stat - Din lat. aggressio-atac”. Gorgos definește agresivitatea ca “ansamblu de conduite ostile care se pot manifesta În plan conștient, inconștient, fantasmatic, in scopul distrugerii, degradării, constrângerii, negării sau umilirii unui obiect investit de semnificație, conduite resimțite ca atare și neprovocate de acesta”. Registrul de manifestare a agresivității se extinde de la atitudinea pasivă și indiferentă, evitare, refuzul de a Înțelege sau de
BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Bivol O., Magda Luchian () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1474]
-
și ideologia, lucruri care nu se vorbesc decât prin glasul altora. Nu puteam pune În scenă (În text) Întocmai, simbolicul și ideologicul care mă traversau, pentru că eu sunt pata lor oarbă (ceea ce-mi aparține clar e imaginarul meu, e fantasmatica mea: de unde și această carte). De psihanaliză și de critica politică n-am știut să dispun decât În maniera lui Orfeu: fără să-mi Întorc niciodată capul, fără să le privesc niciodată, fără să le declar (sau atât de puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
cu o anumită fascinație a jocului prezenței și al absenței. Cu adevărat șocantă e absența memoriei din orice autoportret compus În scris. Ca Într-un blestem, autorul trebuie s-o ia mereu de la capăt, ca și cum s-ar afla pe o fantasmatică, ireală corabie a argonauților: adăugind mereu câte o piesă nouă, el schimbă În Întregime vechiul vas, dar fără să fie obligat să-i schimbe și numele. Această permanentă, obstinată substituire a nuanțelor e tocmai ceea ce conferă autoportretului din jurnalul intim
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
se comunice. Autoportretul e „un mimesis fără iluzie”21, o reîntoarcere spre spațiul adamic, pierdut, spre o matrice demult părăsită. Întreaga artă a scriitorului va consta, așadar, din umplerea unui gol, din crearea senzației că miracolul existenței primare, ideale și fantasmatice poate fi recuperat. Că, mai mult, el poate fi echivalat, pe anumite porțiuni, cu Însăși viața. Sau, cel puțin, cu literatura ca formă a existenței. Pe de altă parte, nu pot fi neglijate mecanismele de autoreglare ale autoportretului. Ele se
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Copie a fantasmei creatoare ori a activității strict planificate, jurnalul depune mărturie atât despre prea-plinul, cât și despre neputința autorului. El se proiectează Într-o materialitate care, Înainte de a fi a paginii scrise, e a spiritului. O putem denumi etapa fantasmatică a spiritului creator, oscilând la granița dintre imaginar și realitate - ori, În terminologia lui de Biasi, „studiul activităților proiective”. Imaginarul funcționează asemeni unui spațiu matricial, asemeni unei zone crepusculare, În care formele realului plutesc În derivă, așteptând Întruparea Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
până la capăt truda construcției. Chiar fără să-și dea seama, autorul dovedește competență ori incompetență ideologică. Analizând rolul cititorului, Umberto Eco vorbea, În oglindă, de „competența ideologică” a acestuia.) Dar acum, cu acuitate, se pune problema structurării unui vast material fantasmatic. Și astfel, din faza constructivă, evolutivă, se avansează spre faza cumulativă. Sindromul Villon Nu e vorba, În primul rând, de un cumul cantitativ - deși nu trebuie neglijat nici acesta. Ne referim, acum, la efortul de a sistematiza al autorului, confruntat
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
care o epocă le propune scriitorului pentru a putea ocupa o poziție etichetată în interiorul unei societăți. "Dezvrăjirea" autorului a luat forma reducerii sale la semn sau la text; or, acesta trebuie să-și accepte o triplă identitate: etologică, mitologică și fantasmatică. Scriitorul se relevă ca fantasmă a unui text obiectivat și cvasi-independent, astfel încât ambele concepte, cel de autor și cel de scriitură, au un caracter aporetic. După cum putem observa din La mort de l'auteur, Barthes (spre deosebire de Foucault) vede în însuși
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
cu sine însuși. Pentru a ieși din criza reprezentării, trebuie să introducem realul în repetiție pură"441, să facem vid în jurul său pentru a crea, astfel, privirea pură, lipsită de obiect. Dacă suprarealismul este văzut ca o etapă hot și fantasmatică, hiperrealismul este cool și cibernetic, producând euforia simulării. 5.1.2. Hiperrealitate și iluzie O altă distincție importantă este aceea dintre hiperrealitate și iluzie excesul de realitate la care trimite primul concept nu înseamnă echivalarea acestuia cu iluzia; dimpotrivă, susține
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
se mulțumește cu sfera strimtă a erosului, lărgește cercul relațiilor, caută legea generală și, căutînd-o, descoperă Înfățișarea și mersul lumii. Frumusețea este variată („vedem chipuri milioane”), Între apă și verdeață (se va vedea ce rost au aceste elemente În pesajul fantasmatic al lui Alecu Văcărescu!) există o legătură „Într-un fel de la natură”, adică strînsă și firească. Al doilea element este peisajul sau spațiul securizant („l’objet ponctuel”) al idilei. El nu este interiorul unei case, cum ne-am aștepta, dat
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
află inițial sub dominație maternă (i.e. sub tirania "eului"), dar poate să-și câștige dreptul la o nouă viață printr-o alianță cu tatăl (simbol al "sinelui")32. Ca atare, eliberarea de legăturile "naturale" s-ar realiza cu ajutorul unei proiecții fantasmatice voluntare, ce declanșează și procesul individuației. În mod simptomatic, agronomul recunoaște că, dintre cei doi părinți, numai armurierul (părintele spiritual prin excelență) îi spunea pe numele său (Anton), în vreme ce "porecla" îi fusese inventată de maică-sa, în amintirea tatălui natural
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
că forța de seducție (a bărbatului, dar și a femeii) izvorăște, după cum afirmă cei mai avizați cercetători ai fenomenului, dintr-o anumită indiferență față de sexul opus expresie a unui soi de asceză ce impune consumarea erosului într-un regim pur fantasmatic, imaginar 160. Am selectat, pe moment, câteva situații caracteristice. Aflând că femeia după care suspină poetul e o blondă cu ochi albaștri, în seara de dinaintea plecării la Berlin Natalița "își face loc pe genunchii lui" iar "gura roșie" îi caută
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
urmare, preliminariile dorinței vor constitui chiar "instaurarea unei fantasme înlăuntrul subiectului". Chiar dacă, teoretic, nu a înțeles lucrurile tocmai așa, Lovinescu a reușit totuși să descrie foarte comprehensiv simptomatologia erotismului eminescian, în spiritul demonstrației lui Culianu, ca fenomen de natură pur fantasmatică, în care ochii ("iscoditorii firii", cum îi numea poetul într-o notiță din manuscrisele sale) joacă rolul fundamental. Privirea instituie, cum s-a spus, un traseu cognitiv specific gândirii occidentale, ce presupune o relație de ruptură între "subiectul" și "obiectul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]