402 matches
-
apoi „Afacerea Maraș”. După capitularea Imperiului Otoman în fața Aliaților în octombrie 1918, orașul Marash a trecut sub ocupația reunită a armatelor britanice și franceze (cea din urmă compusă în special din voluntari armeni din Legiunea franco-armeană) . În luna februarie 1919, feldmareșalul Edmund Allenby a numit câțiva ofițeri franczi care să supervizeze administrația regiunii Cilicia și repatrierea zecilor de mii de armeni deportați în timpul războiului ca parte a Genocidului Armean. Pe parcursul a câteva luni au fost repatriați aproximativ 150.000 de armeni
Bătălia de la Maraș () [Corola-website/Science/327114_a_328443]
-
fost dizolvată de către împăratul Leopold al II-lea. Începând din 1625 și până la desființarea sa, abația a fost membră a Confederației benedictine din Austria. În timpul perioadei napoleoniene regiunea "Mondseeland" a revenit Bavariei pentru câțiva ani. În acest timp, în 1810, feldmareșalul bavarez Prince Karl Philipp von Wrede a dobândit abația abandonată de la Mondsee (împreună cu abațiile din apropiere de la Suben și Gleink) și a folosit-o ca un castel nobiliar propriu. Wrede a rămas proprietar chiar și după revenirea teritoriului la Austria
Abația Mondsee () [Corola-website/Science/327190_a_328519]
-
-ului (Serviciul de Securitate). Ordinul prevedea clar că orice comandant sau ofițer care nu ducea la îndeplinire prevederile sale era vinovat de neglijență în serviciu, pedepsită în conformitate cu legile militare germane. Acest „Ordin al comandoului” îl înlocuia pe cel emis de feldmareșalul Gerd von Rundstedt pe 21 iulie 1942, care stipula că parașutiștii capturați să fie predați Gestapoului. În timpul Procesului de la Nürnberg, „” a fost folosit ca o dovadă pentru acuzare de crime de război a ofițerilor germani care au executat în mod
Ordinul comandoului () [Corola-website/Science/330101_a_331430]
-
existe. Merită adăugat că, pentru exact același moment, când rușii luau de la turci și raiaua Hotinului, o cronică rimată de la 1769 dădea glas, plin de ironie, bucuriei românești: În acest context, Mitropolitul Moldovei, Gavriil Callimachi, adresează în 1771 o gramată feldmareșalului rus Piotr Rumianțev-Zadunaiski, cerând desființarea efectivă a Mitropoliei Proilaviei, mai ales că îl considera ape mitropolitul Daniil ca fiind mort în acel moment. Mitropolitul Gavriil Callimachi propunea și o repartizare a teritoriilor Mitropoliei Proilaviei la eparhiile Moldovei, și anume: Hotinul
Episcopia Hotinului (Mitropolia Proilaviei) () [Corola-website/Science/328586_a_329915]
-
victorioasă, din dispoziția șefului Guvernului provizoriu din Rusia, Aleksandr Kerenski, ca urmare a ruperii frontului din Galiția, la Ternopol, de către forțele germane. În iulie și august 1916, forțele ruso-române au reușit să oprească ofensiva lansată de forțele germane de sub comanda feldmareșalului August von Mackensen, în Bătălia de la Mărășești. După Revoluția din Octombrie, generalul Șcerbaciov a reușit, pentru un timp, să limiteze propagarea influenței și agitației bolșevice în rândul trupelor. A reușit, astfel, ca Comitetul Frontului să decidă, la 30 octombrie 1917
Dmitri Șcerbaciov () [Corola-website/Science/335012_a_336341]
-
să își organizeze o linie defensivă puternică permisese aliaților să înainteze fără ca Wehrmachtul să poată opună o rezistență notabilă. Începând de la mijlocul lunii septembrie a anului 1944, cele trei Grupuri de Armată aliate - Grupul de armată XXI britanic comandat de feldmareșalul Bernard Montgomery) în nord, Grupul de armată XII american comandat de generalul Omar Bradley în centru și Grupul franco-american comandat de generalul Jacob L. Devers în sud - au format un front larg sub comanda supremă a generalului american Dwight D.
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
primele linii. Aliații trebuiau să depășească două obstacole majore plasate în calea ofensivei lor. Primul era formată din barierele naturale ale râurilor din estul Franței. Cel de-al doilea era Linia Siegfried, ale cărei forțe defensive erau plasate sub comanda feldmareșalului Gerd von Rundstedt. Deși ieșirea din zonele de debarcare din Normandia a luat mai mult decât fusese planificat, înaintarea aliaților până în septembrie a depășit toate așteptările. De exemplu, generalul Bradley dispunea de patru divizii suplimentare, iar forțele comandate de el
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
fost planificată pentru ziua de 8 februarie 1945, dar a fost amânată cu două săptămâni după ce germanii au distrus digurile și au inundat zonele joase de câmpie. În timpul în care valea Rurului a fost inundată, Hitler nu i-a permis feldmareșalului Gerd von Rundstedt să se retragă pe malul estic al Rinului, afirmând că o asemenea mișcare nu ar fi făcut decât să amâne o luptă care devenise inevitabilă. Hitler a ordonat ca trupele germane să lupte pe pozițiile pe care
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
adus la cunoștință ordinul, a fost pentru prima oară când s-a simțit sfâșiat între concepțiile ostășești și supunerea datorată superiorului. În ciuda faptului că generalii nu au îndrâznit să obiecteze în fața lui Hitler, ei au protestat în mod vehement în fața feldmareșalului Walter von Brauchitsch. La rândul lui, Brauchitsch nu s-a simțit capabil să revoce ordinul, în schimb a emis un nou ordin prin care se cerea menținerea disciplinei ca și până atunci. Prim versiune a Ordinului Comisarului a fost emisă
Directivă pentru tratamentul comisarilor politici () [Corola-website/Science/330011_a_331340]
-
Hașemită din Hidjaz , regent al Irakului între 4 aprilie 1939 - 23 mai 1953, în timpul copilăriei regelui Faisal al II-lea. Din anul 1943 a deținut titlul de Prinț moștenitor al Irakului, reconfirmat în 1953. a deținut și rangurile militare de Feldmareșal al Armatei Regale Irakiene, mareșal al Aviației Regale Irakiene și de mareșal onorific al Aviației Regale britanice RAF. Abd al-Ilah s-a născut în 1913 la Ta'if în Hidjaz, ca unicul fiu al celui de-al doilea și ultimului
Abd al-Ilah () [Corola-website/Science/330014_a_331343]
-
într-un dezastru. [[Adolf Galland]], comandantul "[[Luftwaffe]]" în timpul pregătirii invaziei, a afirmat că planurile pentru invaziei nu erau serioase, iar în rândul "[[Wehrmacht]]ului" s-a făcut evidențiat un uriaș sentiment de ușurare când Leul de Mare a fost anulat. Feldmareșalul [[Gerd von Rundstedt]] împărtășea opinia lui Galland, considerând că Hitler nu a luat niciodată în serios ivadarea Angliei, toată acțiunea fiind o cacialma prin care s-ar fi încercat determinarea guvernului britanic să înceapă negocieri. El a notat că [[Napoleon
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
conducătorii militari. Generalul, care a fost numit până la dizolvarea Sfântului Imperiu Roman în anul 1806 „Generalfeldzeugmeister”, a fost pe timpul armatelor mercenare în secolul al XVI-lea și al XVII-lea comandant suprem al artileriei. După Căpitanul de Câmp (Feldhauptmann) și Feldmareșalul a fost cel mai înalt ofițer al armatei. Paralel a fost creată denumirea pentru acest rang de asemenea pentru generalii de infanterie. Cavaleriștii au purtat numele de „general de cavalerie”. Unul din cei mai faimoși în rândul acestor generali a
Feldzeugmeister () [Corola-website/Science/334052_a_335381]
-
Cavaleriștii au purtat numele de „general de cavalerie”. Unul din cei mai faimoși în rândul acestor generali a fost aromânul Frederic Petru baron Duka (Duca) de Kádár (1756-1822). El a fost cel mai înalt grad de general după acel unui Feldmareșal în armatele Imperiului Austriac și Austro-Ungariei până în 1915, când a fost creat titlul de „Generaloberst” (general-colonel) situat intre Feldmareșal și . Titlul a corespuns cu acel unui general de cavalerie și a contat până în anul 1908 pentru generalii de artilerie și
Feldzeugmeister () [Corola-website/Science/334052_a_335381]
-
aromânul Frederic Petru baron Duka (Duca) de Kádár (1756-1822). El a fost cel mai înalt grad de general după acel unui Feldmareșal în armatele Imperiului Austriac și Austro-Ungariei până în 1915, când a fost creat titlul de „Generaloberst” (general-colonel) situat intre Feldmareșal și . Titlul a corespuns cu acel unui general de cavalerie și a contat până în anul 1908 pentru generalii de artilerie și infanterie. Atunci numele de „Feldzeugmeister de infanterie” a fost transformat în „general de infanterie”. Așa rangul de Feldzeugmeister a
Feldzeugmeister () [Corola-website/Science/334052_a_335381]
-
la curte. În secolul al XIX-lea, ei au și fost denumiți câteodată generali de artilerie. Pe acele timpuri, prinții casei regale prusești au fost adesea oara ridicați la acest grad, fiindcă, după o regulă nescrisă, nu au fost numiți feldmareșali până în anul 1870, când prințul moștenitor Friedrich Wilhelm și Prințul Friedrich Karl al Prusiei au fost numiți ca primii din casa regală prusească feldmareșali în timpul Războiului franco-german, scurt timp înaintea proclamări Imperiului German al 2-lea. Primul a fost onorat
Feldzeugmeister () [Corola-website/Science/334052_a_335381]
-
fost adesea oara ridicați la acest grad, fiindcă, după o regulă nescrisă, nu au fost numiți feldmareșali până în anul 1870, când prințul moștenitor Friedrich Wilhelm și Prințul Friedrich Karl al Prusiei au fost numiți ca primii din casa regală prusească feldmareșali în timpul Războiului franco-german, scurt timp înaintea proclamări Imperiului German al 2-lea. Primul a fost onorat cu acest titlu după asediul Parisului, celălalt pentru victoria decisivă împotriva Franței în Bătălia de la Gravelotte. În anul 1898, în Prusia a fost instalat
Feldzeugmeister () [Corola-website/Science/334052_a_335381]
-
fabricilor de pulbere și muniții și birourilor de construcție. Acest ofițer a avut însă numai rangul de general de divizie. După unirea statelor germane în 1871, ofițerii au fost numiți definitiv generali de artilerie, deținând locul trei în ierarhie după feldmareșal și general-colonel. În Regatul Bavariei și al Saxoniei a existat de asemenea un titlu corespunzător. La începutul anului 1906, în Bavaria a fost redenumită inspecția institutelor tehnice în „Feldzeugmeisterei” după exemplul prusac. Funcționarul șef a fost un Feldzeugmeister la rangul
Feldzeugmeister () [Corola-website/Science/334052_a_335381]
-
scurtat FML, a fost unul din cele mai înalte grade de general în armată pe timpul Sfântului Imperiu Roman, apoi în Imperiul Austriac, Austro-Ungaria și în prima republică a Austriei până în anul 1938. Noțiunea de Feldmarschalleutnant a apărut împreună cu aceea unui feldmareșal timpuriu în secolul al XVII-lea. Atunci comandantul de oști a alăturat unui feldmareșal un „sub-mareșal”, adeseori numit și „locotenent (Leutnant) al feldmareșalului”. La început datoria sa era supravegherea străzilor și a locurilor pentru aprovizionare precum și a santinelelor. De asemenea
Feldmarschall-Leutnant () [Corola-website/Science/334061_a_335390]
-
pe timpul Sfântului Imperiu Roman, apoi în Imperiul Austriac, Austro-Ungaria și în prima republică a Austriei până în anul 1938. Noțiunea de Feldmarschalleutnant a apărut împreună cu aceea unui feldmareșal timpuriu în secolul al XVII-lea. Atunci comandantul de oști a alăturat unui feldmareșal un „sub-mareșal”, adeseori numit și „locotenent (Leutnant) al feldmareșalului”. La început datoria sa era supravegherea străzilor și a locurilor pentru aprovizionare precum și a santinelelor. De asemenea, era responsabil cu gruparea forțelor armate în bătălii. Acest grad a devenit important la
Feldmarschall-Leutnant () [Corola-website/Science/334061_a_335390]
-
și în prima republică a Austriei până în anul 1938. Noțiunea de Feldmarschalleutnant a apărut împreună cu aceea unui feldmareșal timpuriu în secolul al XVII-lea. Atunci comandantul de oști a alăturat unui feldmareșal un „sub-mareșal”, adeseori numit și „locotenent (Leutnant) al feldmareșalului”. La început datoria sa era supravegherea străzilor și a locurilor pentru aprovizionare precum și a santinelelor. De asemenea, era responsabil cu gruparea forțelor armate în bătălii. Acest grad a devenit important la izbucnirea Războiului de Treizeci de Ani în 1618. Unii
Feldmarschall-Leutnant () [Corola-website/Science/334061_a_335390]
-
acest grad au fost baronul Hieronymus de Colloredo (1582-1638), la 1 martie 1634, care a condus armata de mai multe ori împotriva ducelui Bernhard de Saxonia-Weimar și baronul Lothar Dietrich von Bönninghausen (1598-1657), la 1 septembrie 1639. ca subșef al feldmareșalul Octavio Piccolomini (1599-1656). Din anul 1757 (confirmat 1767, 1784), acest grad de general în armata austriacă a fost deținut de șeful Statului Major, responsabil pentru spionaj și anti-spionaj, cartografiere, unități speciale (artileria de rezervă, trupele de pionieri și vânători), ordinul
Feldmarschall-Leutnant () [Corola-website/Science/334061_a_335390]
-
Hürtgen, a ordonat încetinirea înaintării aliaților, provocarea unor pierderi cât mai mari atacatorilor prin folosirea la maxim a avantajelor oferite de fortificațiile numite de germani "Westwall", iar de aliați ca Linia Siegfried. Odată însă cu declanșarea Ofensivei din Ardeni, interesul feldmareșalului pentru Hürtgen a dispărut practic. Luptele din Pădurea Hürtgen au provocat Armatei I SUA pierderea a cel puțin 33.000 de oameni (morți și răniți) - personal combatant și necombatant. Pierderile germane s-au ridicat la aproximativ 28.000 de oameni
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
surorile Mariei, prințesele Victoria Melita, Alexandra, Beatrice, fratele principesei, Alfred de Edinburgh, marii duci ai Rusiei Boris și Andrei, Ferdinand I al Bulgariei cu soția sa Maria-Louisa, arhiducele Franz Ferdinand al Austriei și Sofia Chotek, Charlotte și Bernhard von Meiningen, feldmareșalul von Beck. Vizitatorii cuibului, denumit și "Juniperus", își înscriau numele în cartea de oaspeți. Sub titlul „"Ceaiul dela Cuibul prințesei"”, în ziarul Tribuna de vineri 3/16 iulie 1909, publicat la Arad, apărea următoarea relatare: Pentru a construi „cuibul”, prințesa
Cuibul Prințesei () [Corola-website/Science/335333_a_336662]
-
și de Hanovra și a trimis cele 20 de batalioane prusace ale generalului Carl von Lottum, pentru a întării trupele prințului Eugen. Apoi a pregătit o învăluire dublă. El avea sub comanda sa întreaga armată a Provinciilor Unite, condusă de feldmareșalul Henry de Nassau, Lord Overkirk, un ofițer cu experiență. Cu toate acestea, nu au reușit să traverseze pe podurile din pontoane în mai puțin de o oră. La ora 20. 30, trupele lui Overkirk au început să încercuiască flancul drept
Bătălia de la Oudenaarde () [Corola-website/Science/331785_a_333114]
-
care manevra de dublă încercuire avea să fie un succes, întreg bazinul industrial al Rurului urma să fie cucerit, neutralizând astfel o bună parte a capacității industriale a Reichului. Înaintării aliate trebuia să I se opună "Oberbefehlshaber West" de sub comanda feldmareșalului Albert Kesselring, care preluase comanda pe 10 martie de la Gerd von Rundstedt. Deși Kesselring se bucura de renumele unui excelent organizator al luptelor de apărare, cucerit în special în timpul luptelor din Italia, el nu a avut în Germania resursele să
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]