860 matches
-
2003, Vladimir Pastixe "„Pasti,Vladimir", 2003). Abordările politologice feministexe "„feminist" sunt supuse atât criticilor externe, cât și celor interne. O critică frecventă constă în aceea că profesiile și pozițiile publice cu grad mare de răspundere, cele despre care feministele și feminiștii susțin că sunt monopol masculinxe "„masculin", sunt considerate poveri, nu privilegii. Dar, după cum remarcă Nancy Frazerxe "„Frazer,Nancy" (1998), este bizară o asemenea replică. Dacă astfel de poziții sunt poveri, nu și privilegii (bunuri), cum se face că sunt păzite
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
dintre cele mai importante direcții de cercetare o reprezintă configurarea bazelor patriarhatului modern (creșterea dependenței economice și de status) în perioada tranziției postcomuniste. 3. Problemele specifice teoriilor feministetc "3. Problemele specifice teoriilor feministe" Ca orice alte teorii politice, cele feministexe "„feminist" vizează și ele problematici legate de libertate, egalitatexe "„egalitate", drepturi, legitimitate, autoritate, puterexe "„putere". Dar ele nu pot doar repeta același mod de interpretare și nici aceeași tematică în sens canonic, pe principiul încorporării femeilor în zonele din care teoriile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
lungi de discriminărixe "„discriminare"56. Sexismulxe "„sexism" este mai vechi și mai universal decât rasismulxe "„rasism", șovinismul, clasismul. Indivizii din grupurile subordonate sunt dependenți economic, politic sau, cel puțin, cultural. Autonomia lor este dramatic limitată. În contextul teoriilor politice feministexe "„feminist" și al politicilor feministexe "„feminist", orientarea liberală accentuează asupra discriminării femeilor ca indivizi, iar cea socialistă, asupra subordonării și exploatării femeilor ca grup. Discriminarea se manifestă prin acces mai scăzut sau lipsă de acces la poziții profesionale sau politice, la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
Sexismulxe "„sexism" este mai vechi și mai universal decât rasismulxe "„rasism", șovinismul, clasismul. Indivizii din grupurile subordonate sunt dependenți economic, politic sau, cel puțin, cultural. Autonomia lor este dramatic limitată. În contextul teoriilor politice feministexe "„feminist" și al politicilor feministexe "„feminist", orientarea liberală accentuează asupra discriminării femeilor ca indivizi, iar cea socialistă, asupra subordonării și exploatării femeilor ca grup. Discriminarea se manifestă prin acces mai scăzut sau lipsă de acces la poziții profesionale sau politice, la ocupații cu venituri mai ridicate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
tratată ca o problemă privată a indivizilor și nu poate să fie impusă în nici un caz de către statxe "„stat", cu alte cuvinte, politica trebuie să fie separată de religiexe "„religie". Unii dintre gânditorii liberali și socialiști, inclusiv unele și unii feminiști sunt liber-cugetători, alții rămân credincioși religiilor consacrate, dar împreună împărtășesc ideea că nici o credință nu poate să fie impusă cu forța și că fiecare persoană în parte are drept de opțiune în privința credinței. Felul în care s-a făcut selecția
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
mai mult sau mai puțin neintenționate la care a condus aceasta. Feminismul postmodern critică raționalismxe "„raționalism"ul excesiv, ignorarea și inferiorizarea a tot ceea ce este corporal și experiență sensibilă, precum și tratarea rațiunii ca destrupată și independentă de context: „De fapt, feminiștii, asemenea altor postmoderni, au început să suspecteze că orice astfel de cerințe transcendentale reflectă și consacră experiențele unui număr mic de oameni: cei mai mulți dintre aceștia sunt albi, occidentali și bărbați” (Flaxxe "„Flax,Jane", 1990, p. 43). Gândirea postmodernă, ca și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
alegător și a eligibilității atât la alegerile locale, cât și la cele generale. Noua Zeelandă (prima, în 1893), Australia, la sfârșitul secolului al XIX-lea, țările scandinave (1906-1907), apoi Anglia și SUA au devenit vârful de lance în avangarda mișcării feministexe "„feminist" și un model demn de urmat pentru celelalte țări. Ele au consacrat drepturi egale pentru femei înaintea tuturor celorlalte. Inclusiv feministele românce ale acelor timpuri au remarcat „retardul latin”, respectiv faptul că țările latine dezvoltate și mai ales Franța, cea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
au remarcat „retardul latin”, respectiv faptul că țările latine dezvoltate și mai ales Franța, cea mereu în avangarda marilor schimbări, în privința drepturilor femeilor a rămas mult în urmă, preferând să exporte mai multe ingrediente feminine (modă și parfumuri) decât feministexe "„feminist" (vezi Ștefaniaxe "„Mihailescu,Ștefania" Mihăilescu, 2002). Aceste țări au recunoscut dreptul la votxe "„dreptullavot" pentru femei mai degrabă sub presiunea Națiunilor Unite. Rusia devenită comunistă a universalizat drepturile, indiferent de sex, dar a deschis și era încălcării lor în contextul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
condiția femeii”, în ciuda multelor asemănări via patriarhatxe "„patriarhat". Au existat numeroase personalități care reprezentau preponderent femeile muncitoare (Clara Zetkinxe "„Zetkin,Clara", Rosa Luxemburgxe "„Luxemburg,Rosa", Lily Braunxe "„Braun,Lily", Inessa Armandxe "„Armand,Inessa", Aleksandra Kollontaixe "„Kollontai,Alexandra"), dar revendicările feministexe "„feminist" din interiorul mișcării socialiste au fost în general ignorate de bărbați, pe principiul că „problema femeilor” era secundară în raport cu „problema socialistă” și cu lupta de clasă. Chiar și femeile din mișcarea socialistă s-au lăsat convinse, treptat, că inegalitățile dintre
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
mică a populației. Înainte de comunismxe "„comunism", 80% din populația României era țărănească. Prin urmare, era foarte dificil să se dezvolte o mișcare feministăxe "„mișcare feministă" amplă, dincolo de cercurile urbane mai educate ale populației. Oportunitatea unei mișcări feministexe "„mișcare feministă"xe "„feminist" românești este însă dată, în primul rând, de statutul normativ inferior al femeilor, fapt pentru care schimbarea legislației devine țintă predilectă. „Documentele vremii stau mărturie că statutul juridic al femeilor române era umilitor, sub demnitatea umanăxe "„naturaumană". Potrivit tradiției, în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
din 1923, cea mai democratică dintre Constituțiile României din perioada precomunistă, feministele românce au avut o intensă activitate de lobby pentru drepturi (vezi și capitolul „Feminismul liberal și Socialist” și Mihăilescu, 2002). Între cele mai importante personalități ale mișcării feministexe "„feminist" pentru drepturi politicexe "„drepturi politice" depline pentru femei se numără: Calypso Botezxe "„Botez,Calypso", Alexandrina Cantacuzinoxe "„Cantacuzino,Alexandrina", Eleonora Stratilescuxe "„Stratilescu,Eleonora", Elena Meissnerxe "„Meissner,Elena", Maria Buțureanuxe "„Buțureanu,Maria"4. Cererile feministelor românce sunt sintetizate foarte bine de către Eleonora
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
face cu anularea tuturor celorlalte ideologiixe "„ideologie" și politici ca antimuncitorești și retrograde, cu tratarea explicită a feminismului ca burghez, iar pe de altă parte, cu recunoașterea formală a egalității între femei și bărbați, în toate domeniile (vezi Mihăilescu, Lexicon feminist, Istoria feminismului politic românesc, 2002, pp. 198-227). 2. Feminismul valului IItc "2. Feminismul valului II" 2.1. Evoluții politicetc "2.1. Evoluții politice" La mijlocul secolului XX, după o lungă perioadă de militantism feminist, drepturile civilexe "„drepturicivile" și politice egale pentru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
bărbați, în toate domeniile (vezi Mihăilescu, Lexicon feminist, Istoria feminismului politic românesc, 2002, pp. 198-227). 2. Feminismul valului IItc "2. Feminismul valului II" 2.1. Evoluții politicetc "2.1. Evoluții politice" La mijlocul secolului XX, după o lungă perioadă de militantism feminist, drepturile civilexe "„drepturicivile" și politice egale pentru bărbați și femei au devenit o realitate pentru cele mai multe femei din lume (ONUxe "„ONU" a impus acest lucru pentru țările membre). Părea că feminismul și-a atins scopul și și-a pierdut rațiunea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
de participarea mare a femeilor din clasa de mijloc, mai puțin a femeilor muncitoare, deși sursele sale de inspirație veneau preponderent din ideologiixe "„ideologie" de stânga. În toate cazurile, feminismul a cuprins și o puternică mișcare a lesbienelor. Unele feministexe "„feminist" ale valului II consideră chiar că lesbianismulxe "„lesbianismul" și feminismul se suprapun intrinsec. Adrienne Richxe "„Rich,Adrienne" (vezi Compulsory Heterosexuality șHeterosexualitateaxe "„Heterosexualitate" obligatorieț, 1983) expune mecanismele prin care dominația masculinăxe "„masculin" impune orientarea heterosexuală și consideră că orientarea lesbofilă caracterizează
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
Evoluții teoreticetc " 2.2. Evoluții teoretice" Feminismul valului al II-lea a reprezentat și o importantă creație teoretică. Aceasta a fost posibilă o dată cu introducerea și răspândirea în universități a studiilor despre femei, a studiilor de gen și a studiilor feministexe "„feminist" (după 1970). Cercetarea și teoretizarea au ajuns la un înalt nivel de rafinament. Autoarele și lucrările care au influențat major teoria politicăxe "„teoriepolitică" și mișcarea feministăxe "„mișcare feministă" sunt, în principal, următoarele: Shulamith Firestonexe "„Firestone,Shulamith", The Dialectic of Sex
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
Conștiința femeiască), (Marea Britanie), Luce Irigarayxe "„Irigaray,Luce", Speculum de l’autre femme (Speculumul celeilalte femei), Hélène Cixousxe "„Cixous,Helene", La jeune née, Julia Kristevaxe "„Kristeva,Julia", Polyloque (Franța), Rosi Braidottixe "„Braidotti,Rosi", The Nomadic Subject (Subiectul nomad) (Olanda). Teoriile feministexe "„feminist" ale valului al II-lea urmează perspectiva Simonei de Beauvoir (Al doilea sex, 1949) potrivit căreia subiectul este construit. Nu există „bărbat” în sine, „om” în sine. Nu există o esență care precede existența, ci doar sensurile pe care le
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
pentru libertate, dar nu și că problemele intime trebuie să fie tabu în discursul publicxe "„public", dimpotrivă, că aceste probleme au adesea aspectul conflictelor de interese, devin „politice” și sunt relevante pentru organizarea societății. Atrăgând politic atenția asupra sferei private, feminiștii au scos la suprafață ceea ce era ascuns „vederii” teoreticienilor politicului: corpxe "„corp"ul, sexualitateaxe "„sexualitate", violența. Feminiștii au negat ubicuitatea libertății, arătând privilegiile de sex în exercitarea ei. Au chestionat, de asemenea, sensul libertății: acela de a sacrifica emoțiile și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
că aceste probleme au adesea aspectul conflictelor de interese, devin „politice” și sunt relevante pentru organizarea societății. Atrăgând politic atenția asupra sferei private, feminiștii au scos la suprafață ceea ce era ascuns „vederii” teoreticienilor politicului: corpxe "„corp"ul, sexualitateaxe "„sexualitate", violența. Feminiștii au negat ubicuitatea libertății, arătând privilegiile de sex în exercitarea ei. Au chestionat, de asemenea, sensul libertății: acela de a sacrifica emoțiile și problemele domestice în favoarea rațiunii și a problemelor publice (Landesxe "„Landes,Joan", 1988, p. 2). Dualismul sferelorxe "„dualismul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
inclusiv al celui marital), pornografiei, prostituției, hărțuirii sexuale și violenței domestice; politici de combatere a sexismului în educație, în angajare, în mass-mediaxe "„mass-media". Nu este cu nimic mai puțin important faptul că femeile au câștigat în contextul dezvoltării teoriilor feministexe "„feminist", avansând serios în calitate de subiecți creatori. Criticile principale în privința câștigurilor valului al II-lea sunt legate de faptul că acestea au reflectat prea puțin experiențele femeilor de culoare, ale celor sărace, ale orientalelor, ale est-europenelor. De aceea, următoarea etapă (cea în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
un prefix care denotă succesiunea, nu neapărat adversitatea. El nu arată o identitatexe "„identitate" anume, ci amorfism, polimorfism sau flexibilitate identitară, adaptare a ideologiilor la nevoile individuale. Mass-media au propagat acest termen ca pe unul eliberator față de constrângerile ideologiei feministexe "„feminist" a anilor ’60. În raport cu agenda valului al doilea, postfeminismul ia distanță în următoarele privințe: - Este o greșeală strategică faptul de a trata femeile preponderent ca victime. Acest tip de abordare reduce substanțial nu doar șansele femeilor la autoafirmare, ci și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
are accente totalitare pentru că insistă asupra vulnerabilității femeilor și le întărește autopercepția slăbiciunii, pregătindu-le de fapt pentru statutul de victimă. Feminismul valului al II-lea, susțin aceste teoreticiene, a exagerat în embargourile sale pe diferite comportamente sexuale. Unele feministexe "„feminist" se comportă ca niște „cruciate ale purității”, aruncând femeile în idealuri de tip victorian (idealuri de austeritate sexuală) și spre statutul de martire sexuale. Un astfel de feminism, susține Denfeldxe "„Denfeld,Rene", aruncă femeile în mâinile „prea-puternicilor patriarhi” care ajung
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
specialitate pentru un cerc de inițiați. Cu alte cuvinte, în forma sa academică, feminismul a ajuns nepopular fiindcă este prea sofisticat. Este de preferat o avangardă bine mediatizată de femei libere și autoafirmative, neconformiste față de nici un canon, nici măcar față de cel feminist. Cele care își asumă în mod deschis apartenența la postfeminism susțin următoarele idei: - Identitățile personale nu pot să fie impuse de nimeni, prin urmare nici de către feministexe "„feminist". În condiții pluraliste, identitățile sunt alese și adesea fluide. Nimeni nu are
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
de femei libere și autoafirmative, neconformiste față de nici un canon, nici măcar față de cel feminist. Cele care își asumă în mod deschis apartenența la postfeminism susțin următoarele idei: - Identitățile personale nu pot să fie impuse de nimeni, prin urmare nici de către feministexe "„feminist". În condiții pluraliste, identitățile sunt alese și adesea fluide. Nimeni nu are o legitimitate specială, ca să spună altora cum anume ar trebui să trăiască. - Termenul postfeminism este unul cu conotații deosebit de pozitive, fiindcă el de fapt marchează succesul agendei feministexe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
În condiții pluraliste, identitățile sunt alese și adesea fluide. Nimeni nu are o legitimitate specială, ca să spună altora cum anume ar trebui să trăiască. - Termenul postfeminism este unul cu conotații deosebit de pozitive, fiindcă el de fapt marchează succesul agendei feministexe "„feminist", prin urmare schimbarea vizibilă a condiției femeilor în consecința eforturilor mișcărilor și teoriilor feministexe "„feminist". - Agenda nouă a feminismului se direcționează spre înțelegerea culturii populare și a limbajului. - Stilul de viață postfeminist este produsul independenței economice și sexuale a femeilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
ca să spună altora cum anume ar trebui să trăiască. - Termenul postfeminism este unul cu conotații deosebit de pozitive, fiindcă el de fapt marchează succesul agendei feministexe "„feminist", prin urmare schimbarea vizibilă a condiției femeilor în consecința eforturilor mișcărilor și teoriilor feministexe "„feminist". - Agenda nouă a feminismului se direcționează spre înțelegerea culturii populare și a limbajului. - Stilul de viață postfeminist este produsul independenței economice și sexuale a femeilor (vezi Arneilxe "„Arneil,Barbara", Barbara, 1999, capitolul 7). Feministele consideră că propaganda „postfeministă”, intens mediatizată
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]