1,278 matches
-
afectat coincid este absolut internă, desprinsă de contingența cărnii. Când o interioritate pătimește ceva, dar nu din partea unui agent exterior, atunci suferința este materia și, deopotrivă, mediul unei efectuări fenomenologice radicale. Suferința (care poate însemna angoasă, gândire, bucurie) repetă structura fenomenologică a impresiei originare și poate să fie asumată în raport cu orice contingență dureroasă; altfel spus, orice durere fizică poate livra experiența invizibilă a pasibilității generale 1. În același mod, termenii pot fi inversați, vorbind despre plăcere și, respectiv, bucurie 2. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
acolo unde apare și reflexul de argint al suferinței. Sediul bucuriei și al suferinței (afecte paradoxal îngemănate) este corpul transcendental, adică acel „corp care nu mai este obiect al experienței, ci principiu al ei”3. Acest corp transcendental, sau carne fenomenologică acționează și pătimește la fel în orice trup individual și garantează sinteza tuturor percepțiilor. La descoperirea acestui corp subiectiv sau constituant, Merleau-Ponty a contribuit într-o bună parte (mai cu seamă în Phénoménologie de la perception). Între corpul transcendental și ființările
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Merleau-Ponty a contribuit într-o bună parte (mai cu seamă în Phénoménologie de la perception). Între corpul transcendental și ființările lumii Michel Henry nu găsește loc pentru nici o analogie, datorită caracterului „nonsensibil” al celui dintâi 1. Acest fapt indică înrădăcinarea „cărnii fenomenologice” în actul de generare perpetuă a Vieții, deși granița între trupul transcendental și corpul biologic e dificil de trasat. Diferența esențială între tradiția ortodoxă a creștinismului și gnozele acolite a fost mereu testată în mărturisirea caracterului viu al trupului lui
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și, chiar dacă nu are ochi să vadă, ne privește. Crima împotriva vieții fără de glas începe prin încercarea de recunoaștere a esenței sale în expresia articulată a conștiinței (în primul rând ca limbaj). Din această perspectivă, devin clare și limitele eticii fenomenologice a „feței”, propusă de E. Levinas, care nu dă seama decât de invizibilul privirii, deși viața e întotdeauna deja întrupată și resimte deja ceea ce doar mai târziu va putea ști sau privi. (Paradoxal, determinarea oculară a cunoașterii nu e o
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Cu alte cuvinte, nu simpla acuplare sexuală, ci trupul copilului nou-născut face ca cei doi să fie una (Mt. 19,6). Dacă eșecul întâlnirii erotice își păstrează timbrul autenticității atunci când trupul celuilalt palpită în chip magic (dar înșelător, conform legii fenomenologice a duplicității apariției), cea mai violentă formă de uitare a dimensiunii subiectiv-patetice a corporalității o reprezintă prostituarea. Eșecul este celebrat în acest caz. Relațiile strict economice dictate de prostituție au devenit un canon al erotismului contemporan. Prostituția este o industrie
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
la întrebarea anselmiană Cur Deus homo? În loc ca acesta să ofere o logică justificării divinului, tipică pentru tradiția ontoteologică incriminată de Heidegger, el celebrează mai degrabă misterul apofatic al „neînțelegerii” depline a mântuirii promise de Întruparea lui Hristos. Totuși, reflecția fenomenologică și meditația teologică, născute din setea de cunoaștere a adevărului Vieții, pot indica spre acel orizont denumit de către Michel Henry „arhiinteligibilitate ioaneică”. Pătrunzând în intimitatea revelației Vieții făcute de Verbul întrupat în Iisus Hristos, omul poate căpăta un alt concept
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
adevărului 59 Darul discernământului 62 Premisele Crezului 65 Gramatica și lexicul Ortodoxiei 71 Ortodoxie: posesie ori participare? 77 III. Gâlceava dintre „metodă” și „adevăr” 82 Pariul sincerității 82 Întrebătorul acestui veac 83 Fântânile carteziene 86 Cascadele empatiei romantice 90 Hermeneutica fenomenologică 94 Topologia paradoxului 97 Traducerea dialogului 99 Vocația peratologică a matematicilor 102 Perspectivismul epistemologic 107 Michael Polanyi (1891-1976) 113 Conștiința focală versus conștiința subsidiară 114 Cunoașterea tacită 117 Rațiunea crucificată și „arhivele tradiției” 121 Denunțul plictisului 126 Cheia alegoriei 128
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
în capitală pentru a-și continua studiile, renunță la cultivarea potențialităților sale intelectuale („omenești”) din pricina fixației fascinatorii asupra Ioanei Boiu, trufașa și glaciala aristocrată în casa căreia lucrează ca bibliotecar, reducându-și astfel, programatic, temeiul existenței la „suprafața” infinitezimală, esențializată fenomenologic, a unei corzi desfășurate deasupra abisului. Odată atinse culmile înghețate ale monomaniei ideatice - sărutul, la data și ora stabilite, a mâinii Ioanei Boiu, urmat de cedarea totală, inexplicabilă realist-psihologic, a acesteia (într-un paralelism cu trama epică din Roșu și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
din Act venețian, să proiecteze în figura de reputație îndoielnică a unei actrițe intensitatea patosului și încordarea spirituală a iubirii absolute. Răsturnările de situație, iarăși, se produc grație intervenției, suprarealiste avant la lettre, a unui deus ex machina de extracție fenomenologică, provocând ceea ce autorul numește, în Patul lui Procust, „dislocări de conștiință”: este cazul schimbării abrupte de atitudine, într-o singură scenă, a Ioanei Boiu - explicată de Perpessicius, în termeni psihanalitici, ca o formă de manifestare a isteriei sexuale - sau al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
în demersul teoretic-demonstrativ al lui P., exemplar este, pentru destinul modernității pe cale de a se naște, Robespierre - revoluționarul pur, lipsit de scrupule și ezitări etice („dialectice”), a cărui unilateralitate caracterială, identificată cu inflexibilitatea ideii de revoluție, îl apropie de galeria fenomenologică a personajelor substanțiale - de care îl desparte, totuși, o doză „letală” de schematism convențional. Este, așadar, substanța pandantul filosofic al „fluxului de autenticitate”? Dacă încercările de definire filosofică a substanței, deși numeroase, rămân oarecum neclare și lipsite de originalitate - postulând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
realist-mimetice („tradiționale”) - finită, masivă și static-convențională -, și chiar modernității înseși (într-un interviu din „Floarea de foc”, 1932), devenirea, polimorfismul și „nervozitatea” literaturii „substanțiale”, textul este suprafața fenomenală, aflată într-o permanentă expansiune, generată de procesele de „convergență” și „precipitare” fenomenologică, e textura eterică și învăluitoare, lingvistică și ideologică în aceeași măsură, a unei strategii (postmoderne) de tip carismatic. Dacă romanele Ion sau Răscoala ale lui Rebreanu conving, cele camilpetresciene seduc. Celălalt aspect, mai dificil de izolat analitic, al „fluxului de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
prin Aufhebung - în orizontul finalist, vizionar-apocaliptic, al morții literaturii și artei: „Din convingere profundă, de ordin dialectic - spune P. într-un interviu acordat „României literare” (1933) -, cred că toată arta e caducă.” „Fluxul de autenticitate” este, în acest sens, „restul” fenomenologic opiaceu, „toxic” și fascinant, care, eludând întotdeauna convențiile și limitările tabelelor taxinomice, conturează, mistic, promisiunea unui „dincolo” de factură transliterară - a „mai-mult-decât- literaturității”. Temperament psihologic, autorul Patului lui Procust aduce în romanele sale, ca și maestrul său, marele magician al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
o lume capabilă să participe la procesele existențiale ale creatorului. Termenul „supersemn”, care revine adesea în text, are rolul de a sugera interacțiunea între operă și receptor. Din această perspectivă estetica promovată de M. poate fi considerată ca o teorie fenomenologică, doctrină a spectatorului și a judecății estetice. Ceea ce la Bense era Mitrealität devine la esteticianul român „orizont de așteptare”: în timp ce matematicile oferă mijloace de „co-necesitate”, arta - și numai arta - oferă un mijloc de „co-realitate”. O construcție și mai solidă e
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288053_a_289382]
-
nu mai are o semnificație prea profundă astăzi. Termenul de cultură a fost astfel preluat În antropologie din agricultură, dar atât În antropologie cât și În celelalte domenii cu adăugare de adjective manifestându-se În mai multe accepțiuni pentru cultură: fenomenologică, structuralistă, critică etc. Potrivit mai multor specialiști, la nivelul unei țări se pot delimita patru categorii de culturi: națională; economică; pe ramuri de activitate economică; organizațională. Două din aceste categorii sunt de o importanță deosebită: cultura națională, element definitoriu pentru
Managementul calității În Învățământul superior by Valentin Ambăruş, Ciprian Rezuş, Gabriel Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1697_a_2974]
-
includere într-o categorie sau în altă a operei quasimodiene, cea amintită a lui Anceschi este mai utilă decât celelalte: criticul a grupat scriitorii în funcție de prezență în operele lor a unor caracteristici punctuale care, privite în ansamblu, pot oferi tabloul fenomenologic al întregului curent. Analistul informează că există o categorie de poeți care, chiar cu riscul de a se lasă fermecați de o lume idilica, fantastică, muzicală, cufundata în amintire sau în îndepărtatul trecut al originilor, folosesc puterea evocatoare a cuvântului
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
sale concrete. Alegorizarea străzilor și a clădirilor este una dintre formele pe care le ia expe riența urbană și asupra acesteia mă voi opri în secțiunea următoare. Un alt „moment“ al metodei lui Benjamin este, după cum îl numește Gilloch, cel fenomenologic. Deja în Das Paris des Second Empire bei Baudelaire (1938), Benjamin anunță, în literatura urbană, trecerea rapidă de la fiziologiile metropolei la romanul polițist, care abordează acele „beunruhigenden und bedrohlichen Seiten des städtischen Lebens“. Abordarea fenomenologică vine, la un alt nivel
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
după cum îl numește Gilloch, cel fenomenologic. Deja în Das Paris des Second Empire bei Baudelaire (1938), Benjamin anunță, în literatura urbană, trecerea rapidă de la fiziologiile metropolei la romanul polițist, care abordează acele „beunruhigenden und bedrohlichen Seiten des städtischen Lebens“. Abordarea fenomenologică vine, la un alt nivel, să reitereze această trecere. Termenul are la Gilloch un sens larg, netematizat: „Benjamin is concerned with the physical structure of the city and the material objects found therein as a setting for and as indices
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
face“ experiența unui oraș înseamnă a-i recompune povestea plecând de la rămășițele lăsate în urmă de mecanismele sale tehnice, de la ruinele trecutului care lasă urme pe chipul clădirilor, stră zilor, mulțimii. Din punct de vedere metodologic, se poate spune, scenariul fenomenologic conține, prin regăsirea locului marginal al experienței în lumea urbană, gestul salvator al memoriei. Din perspectiva raportării autobiografice, el va de veni esențial „închipuirii“ unui oraș. Localizarea experienței urbane, pe de o parte, și descrierea „mizei“ acesteia ca stabilire a
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
să asigure seriozitatea cercetării prin abordarea științifică a limbajelor nonverbale. Volumul asociază abordărilor formale din semiotica de pionierat a lui Ferdinand de Saussure, Louis Hjelmslev, Claude - Levi Strauss și Julien Greimas, o serie de contribuții ale gândirii interogative de tip fenomenologic. Accentul cade, în Ateliers de sémiotique visuelle, pe emiterea - receptarea mesajului și pe intenționalitatea care propune indicatoare de lizibilitate mai puternice decât cele din semiotica tradițională. Este promovată ideea că expresivitatea picturii moderne, în manifestările ei glisante, indecidabile, de graniță
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
Efectul este, în accepția ei, de devalorizare a dimensiunii iconice a enunțului vizual și de accentuare a dimensiunii plastice, care devine astfel, puternic semnificantă. Problema care intră în discuție aici este a relațiilor intersenzoriale aflate în strânsă conexiune cu interogația fenomenologică enunțată deja de Erwin Straus în Du sens des sens. Contribution à l’étude des fondements de la psychologie: „În ce fel și prin ce mijloace sunt aduse împreună diferitele impresii senzoriale sau impresiile multiple ale simțurilor particulare?... În ce fel
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
prima mea tinerețe, precum Structurile antropologice ale imaginarului de Gilbert Durand și, apoi, Structura liricii moderne de Hugo Friedrich: prin intermediul acestor cărți am priceput rețelele de neuroni din cultură. Am înțeles felul de a aborda o creație în sens oarecum fenomenologic. Astăzi nu mai cred neapărat în modele culturale, nici în indivizi-cheie pentru o cultură, ci în grupuri (omogene sau eterogene) de intelectuali care dezbat idei într-o agora privată: poate de aceea acord o șansă Centrului de Cercetare a Imaginarului
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
a naratologiei ca proiect interdisciplinar plasează cercetarea într-un câmp elastic a cărui extensie depinde de ceea ce este inclus sau exclus, conectat sau disconectat, prin istoricizare, abstractizare, teoretizare, expansivitate sau restrângere. Există considerații formaliste asupra narațiunii, așa cum există abordări dialogice, fenomenologice, aristotelice, tropologice sau deconstructive. Există concepții cognitiviste, constructiviste, istorice, sociologice, antropologice despre narațiune, dar și speculații feministe sau politice. Există, prin adoptarea recentă a pluralului, naratologii: structuralistă, postclasică, socionaratologie sau psychonaratologie. Există posibilități de studiu în relație cu un context
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2198]
-
filosofice și interdisciplinare. Între acestea, unele sunt consacrate ca naratologia feministă, pragmatică și retorică, naturală, postmodernă și filosofică, altele sunt recente ca naratologia contextualistă, comparativă, culturală sau istoricistă și altele sunt etichetate provizoriu ca naratologia marxistă, etnică, postcolonială, etică sau fenomenologică. Se poate vorbi în acest fel de o scală disciplinară pe care sunt distribuite naratologiile consacrate sau propriu-zise și naratologiile recente și etichetate provizoriu care sunt considerate în mare măsură numai aplicații ale naratologiei sau demersuri de critică naratologică . Tentativele
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2198]
-
vorbește despre o revigorare a narațiunii. Tot mai mulți cercetători sunt interesați de procesele, rezultatele și funcțiile povestirii. Există o mișcare spre interdisciplinaritate care amplifică importanța conceptelor și intereselor de cercetare comune naratologiei și altor arii. Există considerații formaliste, dialogice, fenomenologice, aristotelice, tropologice sau deconstructiviste asupra narațiunii. Există, prin adoptarea recentă a pluralului, naratologii: structuralistă, postclasică, socionaratologie sau psihonaratologie Se observă că naratologia post-clasică este permisivă în relația cu indecidabilitățile postmoderne și heterogenitatea metodelor de cercetare, dar păstrează naratologia clasică, dincolo de
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2198]
-
filosofice și interdisciplinare. Unele din aceste naratologii sunt consacrate ca naratologia feministă, pragmatică și retorică, naturală, postmodernă și filosofică. Altele sunt recente ca naratologia contextualistă, comparativă, culturală sau istoricistă. Altele sunt etichetate provizoriu ca naratologia marxistă, etnică, postcolonială, etică sau fenomenologică. Este semnalat faptul că în acest tablou transdisciplinar media nu oferă disponibilități narative egale. Un nucleu de sens poate migra în orice media, dar potențialul narativ este completat și actualizat în mod diferit de la un mediu de comunicare la altul
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2198]