29,999 matches
-
două prosoape sînt de prisos. De ce se află aici? Femeia a spus: Pentru următorul. Uneori femeia deschide fereastra. Aerul proaspăt cald sau rece poate că-mi prelungește viața. Dar femeia spune: Duhoarea ta o să mă termine. Deunăzi am auzit prin fereastra deschisă voci de copii. Am spus: Ce copii sînt ăștia? Sînt copiii bărbatului de alături: a spus femeia. Am spus: Cînd vin copiii mei? Femeia a spus: Cînd ai să mori. Am spus: Cînd am să mor vreau în sfîrșit
Hans Joachim Schädlich - Musca e întreținuta mea by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/12013_a_13338]
-
trebui să cerceteze cînd m-am născut. Pentru certificatul de deces. Poate și pentru ferpar. S-ar putea ca unii să se mire de cît de tînăr eram. Aș fi putut să smulg copacii din rădăcini. Femeia care deschide uneori fereastra e în cameră. Spun: Ești măritată? Spune: Bărbatul meu a murit. A fumat prea mult. Pe urmă m-am căsătorit cu Hans. Ce l-a dat gata pe ăla nu știu. A vomat sînge. Păcat că nu am telefon. S-
Hans Joachim Schädlich - Musca e întreținuta mea by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/12013_a_13338]
-
deschide cu un eseu al lui Mihai Cimpoi Eminescu și literatura fără frontiere. Nu l-am citit. Am trecut mai departe. Mai departe o bucată de Fănuș Neagu. Începea așa: "La ora 2 noaptea am sfârșit lucrul și, trecând la fereastră, am văzut că ninge. Imediat mi-a încolțit în minte cunoscutul vers al lui Alecsandri: ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară. Sunt fericit să stau la geam și să mă uit în inima ninsorii. Fereastra la care ninge este
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12038_a_13363]
-
lucrul și, trecând la fereastră, am văzut că ninge. Imediat mi-a încolțit în minte cunoscutul vers al lui Alecsandri: ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară. Sunt fericit să stau la geam și să mă uit în inima ninsorii. Fereastra la care ninge este aurul visului..." Am întrerupt lectura compunerii despre iarnă a dlui. Neagu și am trecut mai departe la Jurnalul inedit al lui Eugen Barbu. "19 august 1983. Telefon de la Săraru (de la Slătioara). Suferă că nu e trecut
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12038_a_13363]
-
se descarcă sicriele cu îngeri// rup solzi de-ntuneric din propria-mi carne/ scarabeul de aur în pleoapa mea doarme// sigilii se sparg pe gurile morții/ puhoaie de rugină curg în lichidul porții// cînd vii mamă sfîntă să bați la fereastră/ să-mi sperii gîndul în livreaua albastră// tu treci prin uleiuri străvechi și altare/ eu cad în vorbe de lut și stihare// tu pui semințe în lampă și-n stingeri/ afară se descarcă sicriele cu îngeri" (Ritual șsicriele cu îngeriț
Obsesia materiei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12025_a_13350]
-
de pui care, aduse în gros plan, par monumentale rămășițe de brontozaur. Dar indiferent de ce am vedea și dincolo de intențiile și de onestitatea celor care ne arată, noi nu încetăm să privim televizorul ca pe un hublou, ca pe o fereastră deschisă spre exterior, ca pe o transparență în ultimă instanță. în aceste condiții, cineva trebuia să spună: destul. Și acest cineva este, de bună seamă, artistul plastic. El a descoperit un lucru elementar și la fel de banal ca oul lui Columb
Arta contemporană între atitudini și medii noi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12035_a_13360]
-
el a creat o expresie alternativă și anume arta video. Deși nu există nici o diferență tehnică între procedeele televiziunii și cele folosite în arta video, consecințele diferă în mod radical. Dacă ar fi să asociem în continuare televizorul cu o fereastră deschisă, în cazul artei video am putea spune că artistul închide fereastra și trage obloanele. Pe el nu-l mai interesează ceea ce se petrece dincolo, în lumea din afara ecranului, ci doar ceea ce se întîmplă pe suprafața sa. Ecranul devine opac
Arta contemporană între atitudini și medii noi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12035_a_13360]
-
există nici o diferență tehnică între procedeele televiziunii și cele folosite în arta video, consecințele diferă în mod radical. Dacă ar fi să asociem în continuare televizorul cu o fereastră deschisă, în cazul artei video am putea spune că artistul închide fereastra și trage obloanele. Pe el nu-l mai interesează ceea ce se petrece dincolo, în lumea din afara ecranului, ci doar ceea ce se întîmplă pe suprafața sa. Ecranul devine opac și își pierde orice funcție denotativă, iar interesul artistului se deplasează de pe
Arta contemporană între atitudini și medii noi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12035_a_13360]
-
însă gânditoare o prăjitură, în timp ce barmanul își face treaba dincolo de tejghea. Câteva căni, câteva solnițe și două pachete de șervețele sunt toate obiectele de pe blatul barului. În Morning sun (1952) detaliile sunt și mai puține. Femeia în neglijé privește pe fereastră afară, acolo de unde în camera ei austeră cu pereți goi intră lumina puternică a soarelui. Pe geam se zărește ultimul cat și acoperișul unei clădiri. Patul din cameră e acoperit impecabil cu un cearșaf, iar umbra femeii se prelungește peste
Clark and Pougnaud vs. Edward Hopper by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12092_a_13417]
-
ora unu. La Fița, când am ajuns, am încercat să dorm. Imposibil. Cele mai oribile gânduri au pus stăpânire pe mine. Am simțit nevoia să vomit ca-n gară la plecare, când, așteptând să pornească trenul și văzându-te la fereastră, mi s-a părut că ți se umeziseră ochii... O tuse convulsivă îl apucă. Probabil că stătuse prea mult în apă... Continuă: ...M-a cuprins atunci o deznădejde și mai mare. Mâine îmi voi petrece toată ziua aici. Cu tine
Asfințit cu ghioc (III) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12090_a_13415]
-
El îmi punea întrebarea". Mi se pare extraordinar finalul acestei cărți despre teatrul românesc contemporan, cum n-am mai citit alta! Neputând lua parte la inaugurarea noii clădiri a Teatrului Național Mihai Berechet și soția sa, Anca Șahighian, privesc prin fereastra locuinței lor forfota de la intrarea teatrului și își imaginează festivitatea. îmbrăcați în haine de gală ei participă, totuși, la sărbătoarea instituției din care, în ciuda ineptei interdicții, fac parte. Astăzi, când posturile de televiziune nu mai contenesc cu emisiunile sportive, căutând
"Pe cine cauți tu?" by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/12093_a_13418]
-
luna mantia noptii-n două, Cu lumina ei patrunde-n casă, Si pe ochii tăi migdale coapte Un sărut de-ndragostita lasă. Trec prin poartă ta, căci numai dorul Mi-a făcut prin poartă ta cărare. E deschisă ușa și fereastră, Ninge-ngândul meu o Întrebare. Sete mi-e și poate ai În casa Apă pentru-n trecător ca mine; Beau din cană ta cu flori alese Setea-mi trece, când mă uit la tine. Mâna ți-o sărut și plec apoi
Poezii. In: Editura Destine Literare by Constantin Clisu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_290]
-
toamna-n tot ce ma-nconjoara. M-astept la iarnă, vânturi bat ades, de-ar ține vremea, de ar mai ține vremea mai am atâtea fructe de cules! ȘTII TU? E-atât de frig În camera din care pleci, Încât ferestrele Îngheață de-ntrebări. Pereți-s reci, tablourile reci, În tot sunt brațe-ntinse spre chemări. Și e pustiu În jur și e tăcere, Nimic nu mă Îmbată către vis. Sunt măcinat de chinuri și de vrere Încât mă simt acasă
Poezii. In: Editura Destine Literare by Constantin Clisu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_290]
-
intermezzo de democrație postbelică dintre arestarea mareșalului Antonescu și abdicarea Regelui Mihai I au fost scrise cîteva romane de luat în considerare, continuatoare ale tradiției literaturii din interbelic: Blocada, de Pavel Chihaia, Frunzele nu mai sînt aceleași, de Mihail Villara, Ferestrele zidite, de Alexandru Vona (roman scris în 1947 și publicat pentru prima dată abia după căderea comunismului, în 1993), Moartea cotidiană, de Dinu Pillat, Trubendal, de Virgiliu Monda sau Zilele nu se întorc niciodată, de Sorana Gurian. Acești autori și
Critica de acord fin by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12129_a_13454]
-
din ultimii ani eliminau aproape total ideea de petrecere, sărbătoarea fiind legată, cu anticipație, de aniversările politice ale anului. Și almanahurile ilustrează un limbaj festiv de o incredibilă prețiozitate, din care s-ar putea culege zeci de metafore clișeizate - "la fereastra de lumină a noului an" (Almanah Flacăra, 1990); "marea sărbătoare a confluenței dintre ani" (Almanah Flacăra, 1981) - și cu ajutorul căruia cred că aș putea încropi o potrivită încheiere acestei dezlînate compoziții: "buna și frămîntata noastră planetă își va încheia încă
Fragmente tematice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12159_a_13484]
-
la douăzeci-și-patru de ani, pe o pânză de mari dimensiuni la care nu va mai reveni apoi în picturile sale ce evocă mediul domestic. O altă aluzie e concentrată în imaginea ce redă o variantă nefinisată a tabloului Femeie la fereastră, variantă ce amintește de Van Gogh. Să fie o coincidență? Redescoperirea lui Vermeer a fost inițiată tocmai în perioada post-impresionistă. Din aceste detalii nu rezultă că filmul se adresează în exclusivitate celor pasionați de istoria artei. E suficient să fi
Vermeerul de pe micile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12166_a_13491]
-
ora două noaptea - era deja 21 decembrie - zburau pachete de țigări, BT și Kent, bani înfășurați în hîrtie, nuci, mere, ba chiar o familie a coborît cu un cozonac proaspăt, cald, luminile se aprindeau rînd pe rînd și oamenii, de la ferestre, cîntau cu noi. Am cîntat în troleibuze - se făcea gol în jurul nostru, deși era o aglomerație grozavă, în metrou, în tramvaie. Am strîns și ceva bănuți. Ne-am urat "Sărbători fericite", ne-am îmbrățișat și ne-am despărțit. A doua
Cui îi e frică de luna decembrie? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12175_a_13500]
-
venind din adîncul acelui apartament, din încăperea mobilată sărăcăcios, amenajată ca un fel de refugiu, îl privise pentru prima dată pe comisar prin ușa întredeschisă. Era frică sau un fel de acceptare a fatalității? Apoi, același Little John mergînd spre fereastră, în momentele dificile, dînd la o parte perdelele cu o mînă nervoasă și privind afară, în timp ce Mac Gill prelua în mod automat conducerea operațiunilor. Nu era de ajuns să spună: "Little John este asta sau asta..." Trebuia să simtă acest
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
pătrunzătoare judecăți despre istorie, artă, popor. Este, dacă vreți, un soi de Enciclopedie a sufletului rus, tratată însă nu în maniera vulgar-depreciativă a romanului omonim al lui Viktor Erofeev. Titlul filmului lui Sokurov și cadrul final (în care, una dintre ferestrele deschise lasă să se vadă nu peisajul de afară, ci magma timpului care curge precum Neva cea din apropiere) sugerează o altă dimensiune a Ermitajului - și, prin extensie, a oricărui alt muzeu - aceea de arcă sacră, păstrătoare de-a pururi
Arca sufletului rus by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/12193_a_13518]
-
în inima Taganrogului, în casa Gnutov de pa strada Polițeiskaia, s-a născut, pe 17 ianuarie 1860, Anton Cehov. șCasa există încă, este la nr. 47 de pe strada care poartă acum numele scriitorului.ț O clădire scundă, numai parter, cu ferestre cu obloane verzi și acoperiș de tablă, care a devenit în scurt timp neîncăpătoare. Familia s-a mai mutat de două ori înainte de a se stabili, în 1869, în casa Moiseiev, pe strada Monastîrskaia, la marginea orașului. Anton Cehov a
Henry Troyat - Copilăria by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/12170_a_13495]
-
cățăram în echilibru pe un scaun, pe schele, pe grinzi. Oriunde trebuia dat cu pensula. Stăteam pe ultima treaptă a scării cu ruloul într-o mână și cu găleata de vopsea în cealaltă. Acum numai cât arunc un ochi pe fereastră și mă ia amețeala. Totul se învârtește, am impresia că tot cad, tot cad și nu mai ajung jos. Din fericire, există socialismul și pensia de stat. Ciudat noroc am avut cu cuiul ăsta. Tabloul este exact la mijloc, tocmai
Recviem pentru un cui (Editura Curtea veche) – de Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12194_a_13519]
-
cât să acopere o parte și alta a drumul cu câteva case. Oamenii ies sub portalul bisericii care se arcuiește deasupra drumului. Mulțimea se revarsă de la ușă, fiecare cu luminița lui în căușul palmei. Se vede lumină în biserică, prin ferestrele boltite. De aici îți poți închipui căldura dinăuntru. În prim plan în drum: două femei cu șaluri, botine de pâslă și lumânări, care probabil că s-au grăbit să iasă primele. Evită băltoacele și preferă să meargă prin zăpadă. Strâng
Recviem pentru un cui (Editura Curtea veche) – de Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12194_a_13519]
-
întunecate, ceea ce pune spectatorul într-o poziție jenantă, dar inedită, de "violator al intimității personajelor". Pe de altă parte, această senzație e atenuată tocmai de pasiunea lui Wong Kar Wai pentru încadrări picturiale: personajele sunt mereu înrămate prin intermediul unei uși, ferestre, arcade de clădire, deci fiecare cadru e și un tablou. În acest sens, filmul se poate interpreta ca un comentariu la adresa noțiunii de spectator, voyeur și estet deopotrivă. Totul este studiat în acest lungmetraj, fără a da impresia de artificialitate
Wong Kar Wai la rampă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12218_a_13543]
-
mai frumoasă pe care am auzit-o vreodată, rugându-se pentru sufletele eterne ale scriitorilor răposați. Izul de pucioasă al Mării Negre aproape de picioarele mele după o pădurice de mesteceni. Prezența a ceva viu, care palpită, presărat cu luminile nopții: deschideai fereastra și o adiere prelungă, fierbinte, cu murmure de oameni în ea, asemănători cu minuscule animale emoționate. Un poet din Azerbaidjan s-a ridicat de la masă, a început să cânte și atâta bucurie, atâta suferință în voce. Cânta cu paharul în
Va fi viață înainte de moarte? by Ion Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/12223_a_13548]
-
zi când, după ce îmi spusese că este nepoata lui Călinescu, tresărise deodată, privind fix, puțin speriată, pe unul din geamurile ei fără perdele, visavis, unde, la nici patru metri distanță se zărea un cap masiv ce se uita crunt pe fereastră spre noi, care discutam febril. Era, clar, Călinescu... Și, într-o zi, Ioana mă rugă încurcată să nu mai trec pe la ea, întrucât unchiul ei începuse să o spioneze, gelos, certând-o că primea în casă, băieți. }in minte totul
G.Călinescu, gazetar by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12261_a_13586]