2,319 matches
-
1985, nu doar oamenii se pot teleporta în universuri ficționale, ci și personajele pot călători în lumea noastră, pentru a da o mână de ajutor celor cu vieți scurte. Evident, sfârșitul cărții se petrece aproape în totalitate în Millcote (orașul ficțional al lui Brontë), pe proprietatea domnului Rochester, unde Thursday se luptă să-l omoare pe Acheron, dar și să dea romanului sfârșitul pe care îl știm cu toții. De fapt, cele două scopuri sunt strâns înlănțuite. Într-adevăr, dacă Jane rămâne
Salvați-o pe Jane! by Florin Irimia () [Corola-journal/Journalistic/5586_a_6911]
-
capătă, în mod concret, consistența gândurilor celor doi. Conceptul cel mai potrivit pentru o bună descriere a cazului mi se pare a fi cel de ontologie, în accepțiunea specială în care-l utilizează Toma Pavel în studiul său asupra Lumilor ficționale. Din acest punct de vedere, cea mai realistă (ghilimelele se subînțeleg) pagină din carte e cea în care e pus la cale preludiul unui brainstorming de proporții: „Situația devenise aporetică. Doar Pessoa nu era de aceeași părere. El gândea, dimpotrivă
Pagini bizare by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5055_a_6380]
-
ce-și caută limanul prin vărsarea într-un fluviu ține de o altă simbolistică, cea a unui ideal al coeziunii, ce ar trebui să mântuiască personajele, iar prin extensie, Grecia, debusolată. V. Ivanovici dedică neîndoielnicului substrat eschatologic al acestei bijuterii ficționale două strălucite exegeze, una cuprinsă în însuși romanul de față, indispensabilă cititorului, în sensul că dezvăluie conotațiile mitologice ascunse în configurarea acțiunii și a personajelor, iar alta în recenta carte de eseuri, Un caftan pentru Don Quijote ( Ideea Europeană, 2011), o
Yorgos Seferis și romanul unei resurecții în spirit by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/4514_a_5839]
-
soluția unui trai superior, dobândit prin practicarea artei și a culturii, sub semnul iubirii. Romanul poate fi deci privit ca o profesiune de credință, fiind învestit cu o puternică emoție, lesne întrezărită prin perdeaua erudiției, a miturilor invocate, a luxurianței ficționale. În ea îl regăsim, entuziasmat, pe adolescentul fascinat de Renașterea italiană, pe studentul ce-și dăduse teza de licență din Marsilio Ficino. Credem că prin ficțiune, întocmai ca magistrul său, Mircea Eliade, încerca să se exprime cu mai multă pregnanță
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
să devină Giordano Bruno. Credem că, în acest roman, și-a introdus, prin intermediul ficțiunii, descoperirile științifice, care, în cazul său, aveau o valență hotârât ontologică și experimentală, depășind stadiul teoretic. Un fapt evident: autorul posedă talentul rar de a încadra ficțional referințele la sau din gânditori, de a le face poetice și părtașe la acțiune, la trama epică, și de a le înzestra cu valențe poetice; citatele nu sunt niciodată decorative ori prezente de dragul erudiției, ci explică anumite fapte (de pildă
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
din perioada precomunistă. Un volum pe cît de surprinzător pe atît de captivant, pe care-l plasez în linia preocupărilor declarate ale autorului pentru elaborarea unei istorii politice a literaturii române. Fără îndoială, după valul de memorie recuperată al scrierilor ficționale și nonficționale despre Gulagul românesc, era nevoie și de o incursiune complementară în istoria literaturii pre-comuniste de(spre) închisoare. Fie și numai pentru a depăși reducționismul perspectivei. Pe firul cronicilor și al documentelor vechi, Mircea Anghelescu coboară în timp pînă
Literatura română și închisoarea by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3445_a_4770]
-
în cazul omului, vitală. Servindu-se de cauzalitate ca de una dintre legile sacre ale existenței, în felul său de a descrie lumea și sentimentele, scriitorul este și el un Einstein care gândește lumea în termenii relativității, dar o ordonează ficțional sau narativ în sens newtonian. exactAstfel, fie că e vorba despre romanul de factură clasică, fie că e vorba despre romanul modern sau despre experiențele ficționale postmoderne, principiul cauzalității este cel care determină într-o măsură mai mult sau mai
Literatura – ficțiune și/sau evaziune by Florina Ilis () [Corola-journal/Journalistic/3462_a_4787]
-
este și el un Einstein care gândește lumea în termenii relativității, dar o ordonează ficțional sau narativ în sens newtonian. exactAstfel, fie că e vorba despre romanul de factură clasică, fie că e vorba despre romanul modern sau despre experiențele ficționale postmoderne, principiul cauzalității este cel care determină într-o măsură mai mult sau mai puțin precisă firul relatării evenimentelor. Până și experiențele de tip textualist, presupun o dimensiune cauzală, dacă nu a evenimentelor narate atunci a relațiilor dintre cuvinte care
Literatura – ficțiune și/sau evaziune by Florina Ilis () [Corola-journal/Journalistic/3462_a_4787]
-
în realitate prin ecuații matematice. Toate sunt ecuațiune, scria Eminescu. Orice moment în viața Universului e ecuațiunea momentului următor. Orice moment prezent e ecuațiunea momentului trecut. Eminescu formula cu aceste cuvinte simple legea ordinii cauzale a lumii. Adaptând-o cerințelor ficționale, se poate afirma că unul dintre cele mai active principii care guvernează universul ficțional se datorează tocmai legii coincidențelor și întâmplărilor, dinamica acestuia funcționând în conformitate cu legea ordinii cauzale a lumii. Dacă aș spune că, exact în momentul în care vorbesc
Literatura – ficțiune și/sau evaziune by Florina Ilis () [Corola-journal/Journalistic/3462_a_4787]
-
Universului e ecuațiunea momentului următor. Orice moment prezent e ecuațiunea momentului trecut. Eminescu formula cu aceste cuvinte simple legea ordinii cauzale a lumii. Adaptând-o cerințelor ficționale, se poate afirma că unul dintre cele mai active principii care guvernează universul ficțional se datorează tocmai legii coincidențelor și întâmplărilor, dinamica acestuia funcționând în conformitate cu legea ordinii cauzale a lumii. Dacă aș spune că, exact în momentul în care vorbesc despre legea cauzalității ficționale, undeva departe, într-o zi plăcută de iunie, într-un
Literatura – ficțiune și/sau evaziune by Florina Ilis () [Corola-journal/Journalistic/3462_a_4787]
-
că unul dintre cele mai active principii care guvernează universul ficțional se datorează tocmai legii coincidențelor și întâmplărilor, dinamica acestuia funcționând în conformitate cu legea ordinii cauzale a lumii. Dacă aș spune că, exact în momentul în care vorbesc despre legea cauzalității ficționale, undeva departe, într-o zi plăcută de iunie, într-un sat din Vestul țării, Doamna M, făcând ordine printre hârtiile rămase în urma morții bunicii sale, găsește o scrisoare cu paginile îngălbenite, strecurate între filele vechii Biblii, atunci legea coincidențelor și
Literatura – ficțiune și/sau evaziune by Florina Ilis () [Corola-journal/Journalistic/3462_a_4787]
-
amintite, raporturi mai mult sau mai puțin întâmplătoare, fără a neglija însă, se înțelege, cauzalitatea determinantă a propriului său univers. În al doilea rând, literatura mai are, față de realitate, un avantaj enorm, acela de a manipula, conform legilor de dezvoltare ficțională și/sau gramaticală, timpul. În al treilea rând, felul în care percepem lumea se reflectă implicit și asupra raportului în care ne aflăm cu noi înșine și cu ceea ce ne-am dori să fim sau să trăim. „Oamenii nu sunt
Literatura – ficțiune și/sau evaziune by Florina Ilis () [Corola-journal/Journalistic/3462_a_4787]
-
nevoia de ficțiune în scopul evadării din realitatea ternă, cenușie sau banală a vieților noastre. Pe de altă parte, Llosa exprimă o viziune comună tuturor celor ce înțeleg literatura și adevărurile literare ca o reprezentare a realului sau o alternativă ficțională a realității, chiar dacă nu și ontologic posibilă. Am avut privilegiul, printre atâția alții, de a-l asculta pe scriitorul peruan prezent la Facultatea de Litere din Cluj, motivând cu tact și fermitate acest punct de vedere, nearătânduse prea impresionat de
Literatura – ficțiune și/sau evaziune by Florina Ilis () [Corola-journal/Journalistic/3462_a_4787]
-
Literatura oferă, într-adevăr, posibilitatea și libertatea evadării, dar, inversând oarecum direcția, aș spune mai degrabă că e vorba nu de o evadare din sine, ci de o evadare în sine, de o căutare a sinelui profund prin intermediul vieții personajelor ficționale. Evident, pierderea forței literaturii se produce în cazul în care și alte „arte”, mizând pe ideea că oamenii au nevoie de ficțiuni vor încerca să le ofere ca pe un bun de larg consum posibilitatea evadării. Dar, adevărata literatură reprezintă
Literatura – ficțiune și/sau evaziune by Florina Ilis () [Corola-journal/Journalistic/3462_a_4787]
-
propos de lumea „zamparagiilor dugliși”, a „melianilor și haraminilor”: tipul de gândire vădit de Creangă se înrudește cu cel aflat la originea culturii populare a râsului, încât omul anapoda se integrează paradigmei mai largi a lumii pe dos, cheia universului ficțional al humuleșteanului. Putea fi lesne identificat în șlagărul alaiului grotesc din basmul Harap Alb : „Lumea asta e pe dos/ Toate merg cu capu-n jos...” Subcapitolul Universalitatea expresiei artistice, din VI. Izvoarele râsului în opera lui Creangă, se datorează tocmai
„Lumea pe dos” și „personajul anapoda”, într-o viziune comparativă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/3463_a_4788]
-
propra sciitură, știind că „a scrie este o deposedare fără sfârșit, un fel de a muri fără încetare”. Experimentală, inovatoare, ludică, scriitura narcisistă, mai mult decât alte forme ale metaficțiunii, impune o lectură specială, care să conștientizeze caracterul său artificial, ficțional. Accesibilă unui public minoritar, o asemenea literatură, care riscă să se piardă în propriul labirint, trezește nedumeriri în legătură cu rosturile și viitorul ei. „Joc gratuit sau teribil?”, se întreabă Eduardo Becerra în cartea amintită, gândindu-se mai ales la încercările unor
Scriitura narcisistă by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/3677_a_5002]
-
romane ale lui Crăciun) se dovedește discretă aici, naratorul nefiind încă un scriitor profesionist foarte preocupat de tehnicile textuale, deși mai publicase două cărți (polițiste, în genul Georges Simenon, spune el). Autenticismul mărturisirii are însă și spații de fugă în ficțional: „Scriu și alunec într-un fel de spațiu paralel. Asta îndulcește situația. Pentru ca totul să fie mai suportabil, ar trebui oare să mă ironizez?”. , „eroul” din Femei albastre nu ajunge să se înțeleagă nici pe sine, nici lumea. Iar Gheorghe
À travers les femmes by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/3560_a_4885]
-
care îl privesc: prima, deloc bogată, consumată în timpul vieții scriitorului; o a doua, datorată celor care au scris la moartea sa (1889) și în anii de după nefastul eveniment; în sfârșit, memorialistica de după 1920, una recuperatoare, dar pe alocuri anecdotică și ficțională, încercând să facă față interesului crescând al publicului față de opera clasicizată a humuleșteanului. Această etajare a definirii personalității sale are câteva avantaje certe: face ordine în materialul evocativ; permite stabilirea imaginii, de la percepția imediată, directă, de o concretețe vie, netrucată
Ion Creangă, de la imagine la mit by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/3713_a_5038]
-
imaginii țicăuanului, cu un curent pozitiv în creștere, din ce în ce mai viguros, de partea sa. Totuși, în viziunea de ansamblu, și aceste inserții „negative” își au locul lor, deoarece nu doar că divulgă invidie și patimă pe succesul scriitorului, dar dezvăluie norul ficțional în care începe să-i fie învăluită imaginea, efortul de fabulație care să explice izbânda. Cam din aceste amănunte se închega imaginea lui Creangă în anul care a urmat imediat morții sale, o imagine care se impune atât ca mărturie
Ion Creangă, de la imagine la mit by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/3713_a_5038]
-
de sens, atât spre semnificantul biografic, cât și spre interpretarea operei. Obiectivul final este profilul personalității creatoare, unde detaliile sunt adesea hotărâtoare; III. Valoarea unei reprezentări de imagine este cu atât mai distinctă, cu cât generează o mai mare vivacitate ficțională. De altfel, se poate spune că orice interpretare eșuează în subiectivitate narativă; IV. Modul de reprezentare inițial, ca limbaj-obiect (Roland Barthes), incită unul sau mai multe valuri de individualizare a imaginii, ducând la configurarea mitului unui autor. Este pragul de
Ion Creangă, de la imagine la mit by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/3713_a_5038]
-
arta de a arăta cum o vocație inițială se împlinește în pofida împrejurărilor ostile, pe cînd valoarea romanului stă în arta de a descrie bogăția sufletească a lui fitecine. De aceea, biografia e exemplară și are rol educativ, în vreme ce romanul e ficțional și nu te învață nimic. În cazul volumelor lui Cosmin Budeancă, protagoniștii sînt oameni comuni, care la momentul arestării nu excelează printr-o virtute anume, intrarea în pușcărie tăindu-le ultima posibilitate de împlinire. Vor ajunge niște ratați cărora le
Biografii neromanțate by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3737_a_5062]
-
cu reveriile unui public pentru care fantasma distincției nemțești a domniei lui Carol I (în Zilele regelui) și, la alt capăt al istoriei, nostalgia minimalistă a copilăriei la bloc în Bucureștii anilor ’80 (în Băiuțeii), s-au reactivat sub bagheta ficțională a unui storyteller exigent cu propriul scris și respectuos față de exigențele propriilor cititori. Făcîndu-și loc printre lecturi favorite ca Huckleberry Finn al lui Mark Twain, Suflete moarte de Gogol sau Spuma zilelor de Boris Vian (invocate ca ispite livrești în
Pe înălțimi by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3738_a_5063]
-
sălbatică, pe urmele impozantelor păsări nocturne pe care le cheamă „pe limba lor” rămîn mai mult niște elemente de coloratură, ce justifică doar în parte titlul cărții. Există și alte insuficiențe, mai mărunte, care, chiar dacă fac parte din regula jocului ficțional, n-o fac mai puțin restrictivă. Profilurile tovarășilor de năzbîtii ai lui Luci nu se prea disting, povestea de dragoste a lui Emil cu Lia frizează kitsch-ul, iar personajele feminine nu depășesc nivelul unor banale reprezentări „băiețești”. E adevărat
Pe înălțimi by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3738_a_5063]
-
mere-ispite/ Întreb fiecare de gîndurile lăsate acasă/ care sînt întotdeauna mai limpezi” (Puteri). La un moment dat, Sebastian Reichmann își modifică oarecum maniera, în planul aceluiași discurs. Devine mai atent față de datele realului precum într-o confruntare deschisă a ființei ficționale cu cea aievea, pășind în „irealitatea imediată”. Ultima e scrutată din unghiul unui soi de jurnal: „uite că mă întorc într-un oraș pe care/ nu-l mai recunosc/ pe care-l recunosc doar/ precum ai spus tu atît de
Un poet de excepție by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3502_a_4827]
-
și închisoarea, București, Cartea Românească, 2013, 256 pag. Sigur că recentul studiu al profesorului Mircea Anghelescu reprezintă, în primul rând, o importantă contribuție de istorie literară. Nimeni până la el nu s-a gândit să panorameze o temă (deopotrivă biografică și ficțională) suficient de frecventă și suficient de fertilă ca prilej de reflecție. În fond (aceasta este premisa autorului) literatura carcerală are, în România, o tradiție mai veche de două decenii și jumătate (cât au trecut de la prăbușirea comunismului și apariția memorialelor
Locuri fără memorie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3575_a_4900]