2,868 matches
-
tot timpul din cap ca o păpușă mecanică, și privind din când În când În jur cu teamă și neliniște. Întinde cu greutate mâna descărnată și apucă banii mecanic, cu mare efort, de parcă mâna n-ar fi parte din trupul firav, ci ar fi o materie vie, lipită stângaci de trunchi. Mulțumește și continuă să tremure la câțiva metri de postul lui Antoniu. La capătul scării rulante care coboară În adânc, cerșetorul cu picioarele retezate, stăpân absolut al ,,vehicolului,, coborâtor, pândește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
fi denumită cu un termen adecvat „metafizică de salon“. În forma în care o susține acum Antonia, teoria pare a-i aparține, însă eu pot depista în ea semnele prezenței mai robuste a predecesorilor, în persoana mamei ei - o femeie firavă acum, însă hotărâtă și rafinată - cu care am păstrat o relație distantă, dar elegantă. Perceperea nedogmatică a unei întrepătrunderi spirituale iminente, unde nimic nu este tăinuit sau incert compensează lipsa de claritate prin ardoare, în cazul Antoniei. Însuși faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
se aprindă și proiectorul, iar eu voi auzi, mai bine spus, voi vedea adevărul despre Dora. Pentru câteva clipe, erau doar umbre și liniște. Apoi se Întrezări o rază de lumină vibrând În Întuneric și din neant apăru o fetiță, firavă. Se pare că era din Kolberg, de pe coasta pomeraniană. Slabă și fără dinți În față, cu codițe și gesturi indiferente, stătea mână-n mână cu un băiat mai mare. Dar Karp nu căuta această fată, pentru că imediat a Întors raza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
peste ea, strigând: Ah, linge-mi pizda cultivată! Idilic, nu? Sub frunzele alea galbene și ruginii. La Woodstock în cameră, în timp ce eu mă bărbieresc pentru cină, ea face o baie fierbinte, cu Sardo. Câtă putere a înmagazinat în forma asta firavă - ce acrobații nemaipomenite e-n stare să facă atârnând de capătul ștrumeleagului meu! Ai zice că acuși o să-și frângă o vertebră lăsându-și jumătate din trunchi să spânzure în gol, peste marginea patului - cuprinsă de extaz! Îhî! Ce bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
cur, Dovlecel, nu m-am mânjit cu ele sau alte chestii din astea care țin de clasa mijlocie! Ah, tu, fată cu corp perfect disproporționat! Tu, opusul manechinului kilometric! N-avea, deci, pic de țâțe; și ce-i cu asta? Firavă ca un fluture la bust, dar dăruită ca o ursoaică mai la vale! Avea rădăcini, asta cred că vreau să sugerez. Avea niște picioare de fotbalist care o legau de pământul ăsta american! Ar fi trebuit s-o auzi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
nici un semn al neliniștii și dezgustului nu i se citi pe fața bucălată și roză. — Eh? Ea zâmbi și expiră lung, șuierător. — Oh, Anton! El sări În picioare, iar ea lăsă prosopul să cadă și veni spre el, cu pasul firav al unei păsări, În ciorapii ei negri de bumbac. — Un moment. Un moment, spuse el, ridicând mâna prevenitor, alarmat de faptul că trezise o dorință atât de stătută. Nici unul din noi nu e o frumusețe, se gândi el, și prezența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cerusem divorțul, iar acum ăsta era ultimul lucru pe care-l doream. Mă Înșelasem rău de tot În legătură cu toate, dar, oricât de mult greșește cineva, este groaznic să trebuiască să recunoască asta. „Îmi pare rău“ era o scuză mult prea firavă din partea unei soții care Îl acuzase pe soțul ei de păcatul marital cel mai grav. Mă simțeam Îngrozitor, mi-era rușine de mine Însămi. Panicată și nerăbdătoare, simțeam cum plămânii mei pompau aer din ce În ce mai repede: simțeam că o să mă sufoc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
unii vor să o dărâme, zice, acoperind cu o mână telefonul. Șapte dormitoare, cincisute șaizeci de metri pătrați. Întreg parterul e lambrisat cu lemn de cireș. Atâta liniște este în camera pustie, încât din telefon se poate auzi o voce firavă, care zice: „Helen?“. Închizând ochii, zice: — E construită în 1935 - și-și dă capul pe spate. Are încălzire cu abur, unsprezece mii de metri pătrați de teren, acoperiș de țiglă... Și vocea firavă zice: „Helen?“. — ...sală de jocuri, zice, bar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
din telefon se poate auzi o voce firavă, care zice: „Helen?“. Închizând ochii, zice: — E construită în 1935 - și-și dă capul pe spate. Are încălzire cu abur, unsprezece mii de metri pătrați de teren, acoperiș de țiglă... Și vocea firavă zice: „Helen?“. — ...sală de jocuri, zice, bar, sală de fitness... Problema e că nu prea am timp. Aș vrea doar să știu, zic, dacă ați avut vreodată un copil. — ...cameră de serviciu, zice, cameră frigorifică... Zic - cumva fiul dumneai a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
albastru. Picăturile de roșu. Diamantele și rubinele, smaraldele și safirele. Pantofii lui Helen, și cel roz, și cel galben, au tocurile bătucite și făcute praf. Pantofii distruși zac în mijlocul camerei. Helen stă în colțul celălalt al camerei, într-o rază firavă de lumină, în marginea conului de lumină pe care-l aruncă o veioză. Se sprijină de un dulăpior de oțel inoxidabil. Degetele-i sunt rășchirate pe inox. Își lipește obrajii de dulăpior. Pantofii mei plesnesc și zdrobesc culorile de pe jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
autogării. *** Și ce-ai să faci, Mircea Emil? întreabă comandantul. M-apuc de muncă, toarș comandant. Ce fel de muncă? Cinstită, toarș plutonier! întoarce prompt privirea spre dreapta Mircea Emil, un bărbat la vreo patruzeci de ani, cam slăbuț, aproape firav. Altfel... clătină plutonierul din cap iar ne vedem. Se poate, toarș, plutonier, se poate?! Ar însemna că am făcut degeaba un an de studii. Ai grijă, Mircea Emil, ai grijă! îl amenință cu degetul comandantul. În viață, mai ales la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
jivină hăituită, aceiași ochi care au tăiat în două întunericul camerei sale cu sclipirea lor -, îl trage în umbră: Vincențiu, vreau să-ți vorbesc; să m-ajuți..., un sfat... ...Și groaza lui imediat ce și-a eliberat mîneca din strînsoarea degetelor firave, pe care nu le-ar fi putut bănui de o asemenea forță... Zgomotul cu care ușa mare, încărcată de fier forjat, a căzut în urma sa... Fuga spre tramvaiul hodorogit, amestecul printre oameni, gîndul că e urmărit, că va fi prins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Ea a întins mîinile mici, a atins gulerul hainei mele, un guler mare, dintr-un miel brumăriu, să se convingă că-i real, a șoptit un înfiorător "mă-măi", apoi și-a culcat obrazul pe blana moale, căutînd cu degetele firave să se prindă mai bine... Sînt clipe în viață care-ți hotărăsc întreaga existență ulterioară. Asta a fost una din acelea. Dragostea pentru bunică-sa a pălit, bruma de teamă că mă însor cu fata unui reacționar s-a spulberat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
lui Dan? Asta demonstrează mutabilitatea spiritului omenesc. Evident că sarea din mâncare o ajutase pe Carol să sporească setea care îl ardea deja pe Dan după meciul cu Barry, iar afrodisiacul, care contribuise și el, începuse acum să încingă prohabul firav al bărbatului ei. Carol îi trânti în față o cutie de Lamot. Era rece ca gheața și acoperită de o peliculă fină, aburită. Scoase una și pentru ea. Le goliră până la fund și mai supseră încă două. Trecură în sufragerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
servil, cu floarea unui trandafir În palme și s-o depun umil În mica vază a buricului ei, asemeni unei ofrande. Însă cred că toată acea emoție, tot acel jind era prea uriaș ca să poată fi suportat de biata și firava mea constituție fizică, și În acele seri, Întorcîndu-mă acasă la culcușul meu prăfuit din tavanul librăriei, mă apuca o depresie cumplită. Iubirea neîmpărtășită e un lucru dureros, Însă iubirea imposibil de Împărtășit te poate aduce În pragul disperării. Nu mîncam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
nu există nimic de acest gen. Singura gaură substanțială, dacă substanțială e cuvîntul potrivit, era o mică crăpătură din jurul țevii de scurgere de la chiuvetă, suficient de mare pentru un șoarece dolofan, Însă, poate, total insuficientă fie și pentru cel mai firav șobolan. Însă eu, demn urmaș și ucenic al strămoșilor mei ce săpaseră la Pembroke, nu m-am simțit deloc intimidat și Într-o zi, cînd Jerry era plecat, am Început aventura de a transforma o crăpătură minusculă Într-una mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
că n-am putere să asist... Ieșiră Împreună În strada ce dădea spre parc. Cortegiul funerar se urnise, mișcîndu-se ca un pîrÎiaș negru spre matca unui rîu. Casca de oțel zăcea pe sicriu - o pată cenușie și opacă sub razele firave ale soarelui de iarnă. Cei din echipa de salvare nu izbuteau să țină pasul cu ceilalți. Era ca parodia unor funeralii naționale - deși erau totuși funeralii naționale. VÎntul spulbera pe stradă frunzele galbene ale copacilor din parc. Din restaurantul Ducele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
În mîl tiparele pașilor lor delicați. obișnuitele cărucioare cu copii lipseau; la fel și cîinii - singurul cîine ce se vedea era o potaie fără stăpîn. De după copacii unui parc se Înălța un balon captiv, cu uriașu-i nas aplecat deasupra frunzișului firav; balonul se răsuci brusc și porni În sus, arătîndu-i dosul murdar. Rowe nu rămăsese numai fără bani, dar și fără casă, adică fără un adăpost unde să se poată ascunde de toți cei ce l-ar fi putut recunoaște. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
bună! exclamă el. În fața lui se afla Anna Hilfe! — Și dumneata Îl aștepți pe domnul Travers? o Întrebă el. Te interesează arhitectura de peisaj? — Am venit să te văd, răspunse ea. În sfîrșit, o putea privi În voie! Mărunțică și firavă, Anna Hilfe părea prea tînără pentru tot ceea ce pătimise; În afara cadrului auster al biroului unde-o zărise prima oară, nu mai avea acel aer competent pe care i-l dădeau rochia neagră, telefonul și celelalte accesorii proprii unei existențe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Acum, vă las Între patru ochi, zise doctorul. — E și el aici? Vrei să spui ea... 3 Digby se temuse că va da ochii cu Întregul său trecut. De aceea, răsuflă ușurat cînd văzu intrînd pe ușă o fetișcană necunoscută, firavă și nostimă, cu părul roșcat - o fetiță prea mică pentru a-ți rămîne În memorie. Era sigur că n-avea de ce să se teamă de ea. Deși avea sentimentul că politețea e deplasată, se ridică, neștiind ce să facă: să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
acum, cu excepția campaniei electorale din 1996 și în urma grațierii lui Miron Cozma de către dl. Iliescu în decembrie 2004, o prestație palidă: Sentimentul civic a fost întotdeauna slab și, în contextul unei calități civice de mică intensitate, democrația a fost întotdeauna firavă. Esența democrației - participare și sentiment al includerii cetățenilor - este încă în mare masură absentă în România. Generația mai tânără, care a jucat un rol de frunte în scurta bătălie împotriva tiraniei de la sfârșitul lui 1989, este în foarte mare măsură
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
Vizita în China și mini revoluția culturală lansată în iulie au marcat acest moment. Socialismul dinastic era o realitate în martie 1974, când N. Ceaușescu a devenit primul președinte al Republicii. [...] Sistemul rotirii cadrelor, personalitatea elitelor conducătoare comuniste și marginalizarea firavelor grupuri contestatare au consolidat această politică. [...] Minirevoluția culturală după model chinez a avut însă efect invers, determinându-i pe mulți dintre intelectualii străluciți din România să emigreze sau să defecteze. Alții, resemnați, s-au retras într-o emigrație internă, refuzând
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
România Mare sau, mai exact, societatea românească din frontierele ei a continuat să evolueze între vechile coordonate ale bacșișului și hatârului. Spiritul civic, fără de care nu există democrație adevărată, nu s-a putut dezvolta în aceste condiții. Democrația a rămas firavă. România este la ora actuală un vas care plutește în derivă, învârtindu-se în cerc. Iar cercul acesta în care suntem prinși parcă fără de scăpare, ne împiedică să înaintăm ferm și să fructificăm șansele oferite de istorie. Desființarea în iunie
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
dar și ca ochii cuiva vizitând un acvariu, care urmărește mișcările unui pește dintr-o vitrină luminată). Acum, în jurul tău nu se mai află camera institutului, bibliotecile, profesorul: ai intrat înăuntrul romanului, vezi plaja aceea nordică, urmărești pașii unui domn firav. Ești atât de absorbit încât întârzii să-ți dai seama de o prezență lângă tine. Cu coada ochiului o descoperi pe Ludmila. E acolo, așezată pe o grămadă de volume in-folio, ascultând concentrată urmarea romanului. A sosit în clipa asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Doar ești prozator, inventezi cum te duce capul viața familiei lui. Mă uimeau ochii mari ai bunicii, plini de o melancolie nedefinită, așa cum se văd în fotografia îngălbenită atârnată deasupra mesei, între ferestrele care dau spre curtea umbrită doar de firavele tufe de soc... Când venea seara... se scărpina undeva și lua laxative... Mi-amintesc soba de teracotă făcută de meșteri aduși... de la dracu-n praznic, vezi tu... De Crăciun, ne-adunam în fața bradului și cântam, mirosea a cozonac, lumânările... Poveștile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]