619 matches
-
măsură și ritm variabile, cu rimă împerecheată). Incipitul asociază eului liric ipostaza poetului care creează întrun spațiu al claustrării, năzuind să transforme în artă orice experiență trăită sau imaginată: Le am scris cu unghia pe tencuială / Pe un părete de firidă goală. Prima secvență surprinde condiția neobișnuită a artistului modern, imaginând actul scriiturii întrun uni vers carceral. În acest context, motivul întunericului și motivul singurătății devin simboluri ale condiției umane și, implicit, ale existenței poetului. Solitudinea ființei întrun orizont al nesfârșitei
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
ești neliniștită?... Nu cred în iubire. 6. Exclamația retorică are rolul de a evidenția implicarea afectivă a persona ju luina rator, reliefând admirația cu care o privește pe femeia de care este îndrăgostit. 7. Comparația utilizată în enunțul Retras în firida aceea [...] parcă mă afundam întrun vis se referă la senzația de irealitate, la starea de pace, de retragere din lumea reală, mediocră, întrun spațiu privilegiat, al frumuseții, al iubirii. 8. Genul epic are drept trăsătură definitorie prezența instanțelor comunicării narative
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
claustrare, atemporalitatea stărilor de tristețe este semnificată de vocabularul religios (Luca, Marcu, Ioan). O poetică a antipoeticului așează lirica argheziană sub semnul categoriilor negative: urâtul, banalul, bizarul, oribilul, bufonescul etc. În celula închisorii, versurile sunt scrise "pe un părete de firidă goală"și exprimă solitudinea și vidul existențial. În beznă ("Pe întuneric, în singurătate") trăiesc doar "florile de mucigai", poetul este părăsit de oameni și de Dumnezeu, de har divin, de inspirație. Din cei patru scriitori biblici lipsește Matei și simbolul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Gând și cântec, București, 1939; Pași în singurătate, București, 1940; Preludii, București, 1940; Îndemn la simplitate, București, 1941; Timpul la țăranul român. Contribuție la problema timpului în religie și magie, București, 1941; Moldovă tristă, București, 1941; Colina lacrimilor, București, 1943; Firide literare, București, 1944; Maramureșul, țară românească, București, 1944; Civilizația română sătească. Ipoteze și precizări, Craiova, 1944; Nunta în Țara Oltului. Încercare de sociologie românească, în Studii de folclor și literatură, București, 1967, 51-135; Poezii populare în lumina etnografiei, București, 1976
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285709_a_287038]
-
această imagine a întâlnirii dintre vis și mâzgă, dintre consistența trecutului și disoluția prezentului, dintre condiția diurnă și cea nocturnă a personajelor. „Imaginea dialectică“ a Bucureștilor este, precum cea a Berlinului începutului de veac, una a ruinelor care adăpostesc, în firidele lor, demoni. Încercarea de a „împrieteni“ cele două texte este, într-o oarecare măsură, în stare să-i vădească în ascunzișurile lor. În loc de încheiere CUM SĂ ( NU) UIȚI BERLINUL, ÎN TREI PAȘI 1. Protest în Berlin Martie, 2007, în Gendarmenmarkt
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
apicolă, oi în miriște, poemul elementele de legătură, la atît duce reflecția, mai ales scriptică, Apahida ora 10,42 pe altă banchetă, bate soarele, amănunte despre Spania din casă de la cumnatul catalan, și pe cînd toți ascultă, chiar regii din firide, fetele ascultă și ele, comentarii și pe banca de vizavi, ții mîna în mîna ta, și știi dominicancele cum sînt, uite, așa! în dreptul șoldurilor ca de muma zmeilor! fluieră către mecanicul neatent de atîta așteptare, plecarea! limbi aluvionare ale orașului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
plecat, noi am rămas cu armamentul individual să apărăm Comandamentul marinei. Am revenit după Anul Nou, chiar de Bobotează. S.B.: Vă întâlniți aici cu povestea domnului Răduț de la București, care spunea că, tot așa, își puneau la Revoluție proviziile în firidele tancului. L.M.: Populația a venit spre noi cu un entuziasm extraordinar. S.B.: Ați stat atât timp în oraș, mobilizați. Cum vă rezolvați nevoile firești? L.M.: Nu au fost probleme din acestea, căci puteam să oprim în fața unei crâșme și totul
[Corola-publishinghouse/Science/84991_a_85776]
-
mod universalist, cu deschidere către influențele reciproce dintre religii. Efortul lui S. de a recompune specificul acelei lumi de două ori închise - între zidurile mănăstirii Antim și între limitele unui spațiu aflat sub opresiune ideologică -, găsindu-și cu dificultate o firidă eliberatoare prin cultură, dovedește încă o dată eficiența mărturiei directe, în actul dezambiguizator, de transformare a mitului în istorie. SCRIERI: Timpul „Rugului aprins”. Maestrul spiritual în tradiția răsăriteană, îngr. Anca Manolescu, pref. Andrei Pleșu, București, 1996; ed. 2, București, 2000; Comentariu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289578_a_290907]
-
de cîteva rînduri de scări În spirală și de funiculare, e sporită de contrastul dintre culorile variate ale caselor, pe fundalul de un albastrul plumburiu al golfului. Ca și cînd am fi disecat totul cu răbdare, cercetam scările murdare și firidele Întunecate, conversînd cu mulțimea de cerșetori; sondam adîncimile orașului, atrași de miasme. Nările noastre dilatate inhalau mirosul sărăciei cu o intensitate sadică. Am dat o tură și printre vasele acostate la țărm, ca să vedem dacă pleca vreuna spre Insula Paștelui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
pe pietre, cu doi oameni susținîndu-l. După asta era rezolvat pe un an. Fecioara din Chalma pare să fie sfînta patroană a drogaților și hoților mărunți, fiindcă toți clienții Lupitei fac pelerinajul acesta o dată pe an. Jigodia Neagră Închiriază o firidă la biserică și vinde plicuri cu marfă Îndoită nerușinat cu lactoză. Îl vedeam din cînd În cînd pe Jigodia Neagră prin zonă și am auzit o grămadă despre el de la Ike. Ike Îl ura așa cum numai un junky Îl poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
îngrijire, și la sfîrșitul mesei aduse chiar el un tort gros, care stîrni strigăte de admirație. LA TEMELIA lui era MAI ÎNTÎI un pătrat de carton albastru, care înfățișa un templu cu portice, colonade, și, jur-imprejur, statuete de stuc în firide împodobite cu stele de hîrtie aurită; urma APOI, LA ETAJUL AL DOILEA un turn din prăjitură de Savoia, înconjurat de mici fortificații din angelică, migdale, stafide, felii de portocale; ȘI, ÎN SFÎRȘIT, PE PLATFORMA DE SUS, care era o pajiște
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
marile Eleusii). În acest interval al posibilului, înălțarea și coborârea nu figurează decât unul și același act in-diferent de facere și de prefacere, de reflectare reciprocă în marea oglindă unde toate se văd la fel, drept tot. Flacăra aprinsă în "firida unde arde cu foc nestins Divinul" iradiază prin spații redând nemărginirii fugarul ei mister, "mereu mai străvezie, mereu mai necuprinsă,/ Prin sure și înalte pustiuri de eter" (Când va veni declinul). În rama imensă a acestui tablou deschis în infrarealitate
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
motivul cel mai frecvent al poemelor lui P., iar spațiul oniric se încheagă la limita dintre real și simbolic. Oglinzile, de pildă, sunt suprafețe subțiri între două lumi: a formelor și a adâncurilor, a trecutului și a prezentului: „Oglinzi! Adânci firide fără fund./ În voi statui de stafii se ascund;/ Pe apa voastră cu fiori de stâncă/ Un zbor de vechi priviri plutește încă / Și-alunecând din gol, în voi coboară/ Năluca vremii de odinioară.” Onirismul romantic suportă un proces de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
trebuie să fie și domnul jandarm de acord !”. Începând de aici, pelerinii se pot odihni mult mai bine pe gardul masiv care împrejmuiește Patriarhia ; mai exact, acesta a fost ridicat prin 2010 și are prevăzută din construcție un fel de firidă, un „brâu” de circa 15-20 de centimetri pe care te poți odihni, la o adică. Mă întreb dacă atunci când a fost reconstruită această împrejmuire a fost luată în calcul ideea de odihnă a pelerinilor, sau, altfel spus, dacă oboseala nu
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
dominate de cel de deasupra altarului, al Mântuitorului reînviat, de care privirea nu se mai poate desprinde, cu mica piață străjuită de copaci și plină de porumbei, cu o fântână arteziană în mijloc din care se înalță busturile așezate în firide a patru episcopi, luminați, pe rând, de soare de-a lungul unei zile (Ce triști îmi par cei rămași în umbră!). Am fost de mai multe ori la Saint-Suplice, o dată într-o duminică, la slujbă (felul bărbaților care intră în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pe pereți, aco pe rind În Întregime zidul, vor fi lesne de Înțeles exclamațiile de bucurie ale slujitoarei: — Domniță Adelheid, asta e Într-adevăr o odaie de prințesă! Ce generos este nobilul nostru stăpân! Până și pentru mine e În firida de alături o laviță acoperită cu brocart, frumos cum n-am mai văzut. Auzisem eu că lux ca la Curtea ducelui nu se mai află nicăieri, nici măcar la Împărat. Acum văd cu ochii mei că e adevărat... Într-adevăr, grija
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Poate că dacă s-ar ști cine e ar fi În pri mej die. Poate că a lăsat crucea ca semn de recunoaștere pentru mai târziu. Puse crucea Înapoi În punguță și-o Încuie În sipetul lui, ascuns Într-o firidă. „Am să i-o dau mai târziu. Poate că am să aflu odată ce Înseamnă toată Întâmplarea asta“, Își spuse. Urs luă Încetișor copilul din coșuleț, Își muie degetul În laptele cald și-l trecu peste buzele Încă Învinețite ale pruncului
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ușa, dar oricum preve derea e maica Înțelepciunii. Pașii răsunară din ce În ce mai slab pe treptele de piatră și o liniște apăsătoare se așternu În Încăpere. Adelheid Își roti ochii și, la lumina slabă a făcliei, văzu un pat așezat Într-o firidă. Pe doi căpriori o scândură lată alcătuia masa pe care se lăfăia un talger cu câteva bucățele de carne friptă, un șervet curat În care erau Învelite felii de pâine și o tavă cu mere. Alături, Într-o carafă, apă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
care aștepta În tăcere lângă ușă și-i spuse: — Jupâne, sunt al dumitale. Hai să facem câțiva pași prin galerie. Trecură pe lângă ușa bibliotecii și pe lângă bolniță, În fața căreia stăteau privind curioși câțiva călugări bătrâni, și se Îndreptară spre o firidă mai Întunecoasă. Atunci pustnicul se opri, privindu-l Întrebător pe cel care-l Întovărășea. — Preacuvioase, vorbi acesta grăbit. Sunt Într-o situație foarte Încurcată și vreau să vă cer un sfat. Călugărul tăcu mai departe și jupânul Urs continuă șovăind
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
urmă pe pietrar de-a lungul curții, la o depărtare potri vită. În zăpăceala care domnea acolo, nimeni nu-i băgă În seamă, astfel că ajunseră Într-un coridor Întunecat care du cea la bucătării. Acolo, Simeon Îi arătă o firidă plină de paie și zdrențe de tot felul. Ascundeți-vă aici, domniță. Stați până vin eu să vă caut. Mă duc să găsesc o căruță cu care să putem ieși. Nu vă mișcați din loc, orice s-ar Întâmpla, până ce
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să conducă ducatul... Da, planul nu-i rău, mai ales că fata mi-a căzut singură În mână! și, oricum, se va ști cum s-a purtat Eglord cu ea!“ Așa că porunci ca Simeon să fie aruncat Într-una dintre firidele din beciul castelului, promițându și să-l tortureze după pofta inimii de Îndată ce va avea timp, iar pe Adelheid, cu toată curtenia de care era În stare, o Întoarse Înapoi În castel, Încuind-o cu mâna lui Într-una dintre cele
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
unde zăceau pri zonierii. „În sfârșit, au venit“, Își spuse Simeon. „Trebuie să fie Conrad cu oamenii lui. Numai că până la noi n-au cum să ajungă. Înainte de-a străpunge ei porțile, o să ne omoare temnicerii. Cine știe ce taine ascund firidele astea și ce mărturii cumplite ar putea da zidurile dac-ar vorbi!“ Era legat cu lanțuri de mâini și de picioare, răstignit pe peretele rece, pe care umezeala Înflorise straturi groase de mucegai. Auzi pași apropiindu-se și-și spuse
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Cantacuzino, arhitect, teoretician al arhitecturii, pictor și scriitor este o personalitate excepțională a Întregii lumi culturale românești. La data elaborării PDS Își Începuse deosebita carieră de teoretician al arhitecturii. Publicase deja: „Introducere În studiul arhitecturii― (1926); „Andrea Palladio― (1928); „Arcade, firide, lespezi― (1932); „Izvoare și popasuri― (1934); câteva articole despre arhitectura românească În revista ―L’architecture d’Aujourd’hui‖ (1927, 1934) și prezenta, Încă din 1930, la ședinței dela 12 februarie 1934; din Procesul verbal nr. 149 cu darea de seamă
Polarităţile arhitecturi by Andreea Daniela Radu (Udrea) () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92983]
-
șiroia pe bradul jivrat, miile de fleacuri care făceau să se des chidă mari superbii tăi ochi negri; și mai târziu, Mouette, când viața s-a înăsprit pentru noi două, era totuși pomul de Crăciun pe care-l împodobeai în firida bibliotecii cu jucă riile care mai scăpaseră după toate dezastrele, după toate necazurile. Și anul acesta ești tot Tu, draga mea, Crăciunul ești tot tu. [...] M. 26/1947-1948 I 31 decembrie 1947, miercuri seara În seara de ajun al Anului
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
a fost expediat ulterior în Africa! În acest "decor", studenții de la Institutul de Teatru au amenajat un cadru propice pentru expoziția "Conde Dracula", inaugurată într-un întuneric străpuns ici-colo de câte o lumânare, cu o canapea roșie ascunsă într-o firidă, pe care odihnea un trandafir sângeriu, și un Dracula în carne și oase fâlfâindu-și mantia neagră cu căptușeală roșie de la balconul de unde fusese aruncată stăpâna nemiloasă. Vernisajul a fost precedat de o conferință a mea consacrată lui Vlad Țepes
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]