1,681 matches
-
prin ascultare, născînd, în fond, acel punct unde se intersectează toate locurile geometrice ale corpurilor ivite din adulmecarea mîniei, iar unii spun că dedesubt ori poate deasupra pămîntului gîfîia odată cu fulgii ce nu se puteau așterne (se auzea desigur și foșnetul de pergament pe care îl scot cuvintele cînd, vid fiind, nu pot face rău vidului decît punîndu-i în chip pic de lumină) și oare cine în timpuriul trup de frupt s-a legănat la începuturi, de nu-i mai pot
Alb de Qumran by Angela Furtună () [Corola-journal/Imaginative/13300_a_14625]
-
simt vibrația aerului pe care o emană, imperceptibil, pietrele care se așează în zidurile groase cu o fracțiune de milimetru mai jos, mai spre temelie, mai spre pământ. Uneori se aud pocnete, alteori doar un scurt sfârâit sau un ușor foșnet de frunză uscată. Uneori mă gândesc că suntem vizitați de cei dispăruți, că în stângăcia lor de duhuri ce vin de departe, se lovesc de dulap, de perdea, de simțurile noastre la pândă. Dar nu e adevărat. Nu e nimic
Din Carnetul unui Pierde-Țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/13370_a_14695]
-
două fete: “Securitatea. Pe Gh. nu l-ați văzut de când a fugit”. A adăugat, adresându-i-se Mariei: “ Tu ți-l amintești doar din fotografiile de familie”. În timp ce mătușa L. se îndepărta, din casă s-a auzit mai mult un foșnet decât un zgomot de pași, după care a fost tăcere deplină. Rămăsese interzisă: de unde știuseră cine e la poartă? (mai târziu îi vor povesti că niciodată câinii nu se înșelaseră când un securist se apropia de casă și se bazaseră
În vizită la unchiul Gh. by Mioara Apolzan () [Corola-journal/Imaginative/13093_a_14418]
-
-și găsi / în secundă un rost / Ce a fost va mai fi, ce va fi a mai fost. // Cine-și poate zidi / în văpaie un rost? / A mai fost ce va fi? / Va mai fi ce a fost? // Și-acel foșnet sublim / ca un râs de copil: / Haveil havulim / hacoil haveil.” Particip mai puțin intens - deși mă impresionează schimbarea la față a poetului după 1974, legitimă și demnă de considerație - la tonalitatea liricii funerare din volumele Unicorn în oglindă (1975), Dialog
Profil Cezar Baltag by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13366_a_14691]
-
că pământul. Abia despresurata, Mă regăsesc în plânsul Cuiva rămas în urmă. Castanii, curtea lungă, Parfumul din tablouri Și mâinile bunicii Îmi recompun conturul, Și zăbovesc cu jale La marginile lumii Visând să fiu prezenta, Până când negandirea Mă luneca în foșnet Și mă pornesc că vântul Să suflu prin imagini. Dar dor îmi e de toate Să le cuprind că marea, Să le ridic cu mine Când mă înalt la ceruri.
POEZIE by Monica Pillat () [Corola-journal/Imaginative/13732_a_15057]
-
vom vedea căința lunii față de soare, pielea oceanului întinsă mângâierii rușinate a privirii. Nu vom vedea. Suflet care ai zburat cu marile catastrofe, vei sta și vei îmbrățișa războiul, vei tăcea în jarul șemineului de pupile arse Și palmierii depărtărilor, foșnetul de bani al bikinilor vor întrista pelicanii De la-nceput, cazuarul acestui poem se-mpiedică și căzu. Pe vremuri credeam că totul va fi împreună. Și naiadele și zăpada care nu răspunde la salut toate îmi amintesc de tine-străzile "precum un
Ploile din Foster City by Ion Stratan () [Corola-journal/Imaginative/13659_a_14984]
-
CĂLĂTORI SINGURATICI Autor: Maria Giurgiu Publicat în: Ediția nr. 1979 din 01 iunie 2016 Toate Articolele Autorului Eram călători solitari pe potecile anilor apuși străbăteam bărăganul destinului măsurând pânzele orizontului pictate cu dureroase tăceri. Cu priviri obosite în jur percepea foșnetul vieții; perechi de mici vietăți ale câmpiei, din vizuini aruncau curioase priviri, mici străluciri dintre tufișuri țepoase la acele creaturi rătăcitoare pe poteci sinuoase. Se întrebau curioase: ,,Să ne temem oare?” Păreau mai degrabă ciudate făpturi pierdute ce-și căutau
CĂLĂTORI SINGURATICI de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 1979 din 01 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385269_a_386598]
-
fi înțeles rostul unui fluture pe pământ! Invazia cosmică a conștiinței a fost înlocuită cu egoismul și ne-am trezit sclavii propriei noastre intimități. De aceea este mai greu să rupi notele unei simfonii decât să le compui. Oricum, orice foșnet este o simfonie - singurul amurg fără sfârșit și noi nu știm să ne abandonăm în iubire și în chin. Fluidul imponderabil al Extazului curge în văpăi crepusculare în cascade de viață cu pereți de vid la infinit și iată, așa
ARTA CUVÂNTULUI (I) de MARIA COZMA în ediţia nr. 269 din 26 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361224_a_362553]
-
Ediția nr. 379 din 14 ianuarie 2012 Toate Articolele Autorului ( *** ) ștergarul ce păstrează Chipul Tău, devine icoană, curgând ne-ncetat în fântânile Dorului de Lumina Ta... ...acea fărâmă, tainic curgând prin sângele trupului meu. o privesc în uimire, în tăcere ascultând foșnetul culorilor, devenite brazi și cer, și ochi, și aură, și inimă, în pieptul înfățișărilor ce dau viață veșniciei... ...căutărilor din oameni... ascultă sunetul, gândul meu, când alerg suflet printre miriardele de picături din trup de albastru, împletind bucuria cu auriul
PĂRINTE (***) de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 379 din 14 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361260_a_362589]
-
față în față cu 40 de rechini porniți la vânătoare, însă de ei îi desparte o vitrină uriașă pe care, prin efecte optice, sunt proiectate diverse imagini. Vitrina este slab luminată, pentru a sugera mediul marin, iar fundalul sonor redă foșnetul necontenit al apei. Expoziția este astfel concepută încât să ofere cât mai multe informații despre rechini și să demonstreze că frica oamenilor față de cei mai periculoși vânători ai mării este exagerată. ( A. M. P.) Madame Tussauds Fondul de investiții Dubai International
Agenda2005-23-05-turistica () [Corola-journal/Journalistic/283789_a_285118]
-
Acasa > Poeme > Emotie > M-APLEC Autor: Florina Emilia Pincotan Publicat în: Ediția nr. 2214 din 22 ianuarie 2017 Toate Articolele Autorului Pe mal, m-aplec, Cu fruntea către ape, Albastre râuri, Nopți înmiresmate; Tril printre frunze, Foșnet de aramă, Cer înstelat Cerând tăcerii,vamă. Pe mal, m-aplec, Sorbind din râu albastru, Un strop de mir Din vas de alabastru; Licori vrăjite În potir de floare, Parfum de crin, Sărut curat de soare. Referință Bibliografică: M-aplec
M-APLEC de FLORINA EMILIA PINCOTAN în ediţia nr. 2214 din 22 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/385205_a_386534]
-
Autor: Gheorghe Vicol Publicat în: Ediția nr. 2113 din 13 octombrie 2016 Toate Articolele Autorului PRIMA ZĂPADĂ Astăzi a-nghețat pământul Și-au venit în goană norii, Apoi s-a oprit și vântul, S-a oprit și roata morii. Și în foșnet de mătase, În totală armonie, Au căzut din cer pe case Bucățele de hârtie. Și-au căzut și în ogradă, Și-n livadă, și-n grădină; Șoriceii ies să vadă Dacă nu-i cumva smântână. Unul ia o bucățică, Dar
PRIMA ZĂPADĂ de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 2113 din 13 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384344_a_385673]
-
apropiat. În ultima parte a călătoriei prin acea a treia zonă, în față, era lanțul muntos (stâncă argintie). Nu avea nici un fel de trecere. În dreapta era o zonă aproape deșertică, cu grupuri mici de pietre cenușii și albe. Se auzea foșnet de apă - cascadele dar și sunetul valurilor mării. Marea nu se vedea. Am pornit spre cascade și pe măsură ce mă apropiam de ele, deveneau una singură, uriașă. Am rămas în fața ei mai mult și am simțit cum dezbrac de pe mine haina
INIŢIERE ÎN INEFABIL, CUIB DE PĂSĂRI SPIN, CUIB DE JOCURI NEJUCATE (FRAGMENT) de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 2105 din 05 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384328_a_385657]
-
Acasă > Stihuri > Imaginație > MESAJ Autor: Anghel Zamfir Dan Publicat în: Ediția nr. 1485 din 24 ianuarie 2015 Toate Articolele Autorului dacă vii apropie-te gândului întreaga fără foșnet eu sunt în grădina pregătesc zorile pentru odihnă dimineții afecțiune durerea mea e un baston ce-mi sprijină mersul în dialog cu păsările nopții cândva am fost operat de idei și în locul rămas fără pată bastonul se răsucește că o
MESAJ de ANGHEL ZAMFIR DAN în ediţia nr. 1485 din 24 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384441_a_385770]
-
de balerini angajați într-un vals interpretat de orchestra Operei din Viena în concertul susținut în prima zi a fiecărui an. Stolurile de porumbei se îngrămădesc la picioarele vizitatorilor ce-și deschid pungile cu grăunțe cumpărate de la chioșcurile specializate și foșnetul aripilor lor mereu în mișcare simbolizează viața plină de neprevăzut, de situații instantanee, când trebuie să te ridici mereu de la pământ, indiferent care ți-a fost motivul coborârii. Pașii mă duc ireversibil spre acel simbol al Copoului și de mândrie
CU TOAMNA BRAŢ LA BRAŢ. de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1413 din 13 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384423_a_385752]
-
domoale și prelungi. Și-n ale sale luminoase sfere Din ce în ce-i mai greu să mai ajungi. CÂND TE APROPII Vibrează aerul când te apropii Și timpul se oprește brusc în clipă, De sânge face inima risipă, De foșnete, mestecenii și plopii. Culorile din curcubeie țipă, Căldura verii-și netezește snopii, Iar ploaia își trimite stropii Să spele zbor de fluturi și aripă. Când murmurul și-l contenește marea, Valul se face stâncă, fără briză Și soarele întârzie-nserarea
SONETE de LEONTE PETRE în ediţia nr. 1585 din 04 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/384531_a_385860]
-
glod și să nu-mi fie dat să am vreun rod, Când știu că stau pe bogății de har ce-așteaptă să îl dau oricui în dar. Simt Vin dintr-un demult ce-a fost parcă ieri și în care-ascult foșnet de tăceri. Văd atât de clar toate câte-au fost întrupate iar în altfel de rost. Când speram să sui pe culmi cu-orice risc spre-a ciopli statui în menitul pisc. Am pornit să cânt doine ce-n trecut
POEME de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1585 din 04 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/384527_a_385856]
-
CÂND TE APROPII Autor: Leonte Petre Publicat în: Ediția nr. 1581 din 30 aprilie 2015 Toate Articolele Autorului CÂND TE APROPII (sonet) Vibrează aerul când te apropii Și timpul se oprește brusc în clipă, De sânge face inima risipă, De foșnete, mestecenii și plopii. Culorile din curcubeie țipă, Căldura verii-și netezește snopii, Iar ploaia își trimite stropii Să spele zbor de fluturi și aripă. Când murmurul își contenește marea, Valul se face stâncă, fără briză Și soarele întârzie-nserarea, Iar
CÂND TE APROPII de LEONTE PETRE în ediţia nr. 1581 din 30 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384543_a_385872]
-
vestibul, iar de acolo, pe palierul ce leagă cele două aripi ale blocului. Ziua, când îl traversez, culoarul acesta îmi lasă impresia unei prezențe nevăzute. Acum, în adierea vântului ce vine prin fereastra dată de perete, când cel mai mic foșnet din curtea interioară împrumută ritmul întunericului, acea prezență pare să se întrupeze din orice: din zbaterea unei frunze în curentul de aer ori dintr-o umbră ce cade strâmb pe perete, proiectând o formă inofensiv hidoasă. Fantezia mea face din
LOGODNICUL MEU, FRED (IV) de CORINA DIAMANTA LUPU în ediţia nr. 1419 din 19 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384615_a_385944]
-
august 2016 Toate Articolele Autorului Codrule, 'mi vei duce dorul, Când pașii mei vor părăsi cărarea? Căci calmul tău mi-a mistuit suflarea, Iar liniștea-ți mi-a-ncremenit fiorul. Codrule, îți vei aduce-aminte, Când trupul meu, iubit de umbra ta, În foșnet, ca de așternut, te-mbrățișa, Iar tu mă savurai cuminte? Codrule, mă vei mai aștepta? Să-ți mângâi iar copacii cu dorință, Să ne-mpletim ca-ntr-o ființă, Și să îmi cânți tăcerea ta? Of, codrule, ce strașnică iubire
CODRULE de MIRELA STANCU în ediţia nr. 2040 din 01 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/382339_a_383668]
-
și gândurile... Se îndreptau spre Poiana Polistoaca, ocolind culmile abrupte ale culmii Susaiului de pe munții Baiului. Folosiseră drumul amenajat pentru mașini o bună bucată din traseu. Ajunși în poiană, totul părea înmărmurit în tăcerea timpului. Nicio pasăre nu cânta, niciun foșnet nu deranja frunzele copacilor ce se înălțau demn și admirabil jur-împrejur. Se înălțau, printre rădăcinile încleștate în pământ, ciupercile incolore, unele smulse din visul scurt al existenței lor efemere, de foamea nestăpînită a urșilor bruni. Se mai încăpățânau să răsară
MUNTELE de MIRELA STANCU în ediţia nr. 2046 din 07 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/382340_a_383669]
-
Doina Bezea Publicat în: Ediția nr. 2028 din 20 iulie 2016 Toate Articolele Autorului Pe lungi spinări de toamne sângerii, rupând din ramuri bocete de trăsnet, am împletit amurgu-n ochi-ți vii, să-mi sting căderea-n dulci tristeți de foșnet. M-am îmbrăcat cu străluciri de stea, în catifeaua timpului edenic, punând arcușul vieții-n giulgi de nea și, versul cel de taină, într-un sfeșnic. Am împletit din ploaie lungi cărări, grăbind spre tine pașii-mi de mătase, țineai
PICURI DE IUBIRE de DOINA BEZEA în ediţia nr. 2028 din 20 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382354_a_383683]
-
prorocit, voinicul își aruncă iubita pe cal și plecă la locul unde bunicii și străbunicii lor își duceau veacul. Mormântul familiei se afla la câteva sute de pași distanță de marginea pădurii după datina străbună pentru ca de acolo să asculte foșnetul codrului, murmurul izvorului și ciripitul păsărelelor. Micuțul cimitir era îngrijit și împodobit cu flori de toate culorile ce răspândeau în jur un parfum amețitor. Era un mic paradis al celor ce au trecut dincolo de moarte. Semăna cu o grădină din
XV. SUB SEMNUL BLESTEMULUI (URMAŞUL LUI DRACULA) de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1502 din 10 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382324_a_383653]
-
încă de fire victima a ipostazelor diferite când prea statornică în iubire și imprevizibilă în sentimente când melancolic înveșmântată într-un soi de plutire undeva pierdută într-o lume a posibilului numai de ea închipuită înzestrată cu darul cântecului însoțea foșnetul cu farmecul unei muzici fără cuvinte amintind prin memoria pașilor ei că istoria dansului a început o dată cu primul pas de femeie mândră precum ziua curtată de soare își desvelea greu identitatea lăsându-se așteptată în siguranța clipei urmată de clipă
MEMORIA SENZAŢIEI de ANGHEL ZAMFIR DAN în ediţia nr. 1509 din 17 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382422_a_383751]
-
ninsoare, N-a scăpat nici o surată, În copaci, de înghețare, Oare nu a fost niciuna Credincioasă și smerită? Toate-au fost neînțelepte Și învinse de ispită? Este alb, a nins întruna, Parcă-i prea multă tăcere! Nu se-aude nici un foșnet, Doar un strigăt de durere, Frunze tremurând pe ramuri, Își văd starea-n clorofilă, Timpul meu, în calendare, Mai întoarce câte-o filă. Și-uite-așa gândește omul, Ce-a făcut din el mândria! Nu a fost nici cald nici rece, Nu
ÎN CURÂND VENI-VA DOMNUL de LUCICA BOLTASU în ediţia nr. 2164 din 03 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382437_a_383766]