1,316 matches
-
BÂRLEA, Ovidiu (13.VIII.1917, Bârlești-Mogoș, j. Alba - 7.I.1990, Cluj-Napoca), folclorist și prozator. Este fiul Mariei (n.Costinaș) și a lui Ioan Urs Bârlea, agricultor. B. face școala primară la Bârlești (1924-1928), studii gimnaziale la Baia de Arieș (1928-1929), Liceul Militar în Târgu Mureș (1929-1937) și studii universitare de litere (filologie
BARLEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285647_a_286976]
-
folclor”, „Revista de etnografie și folclor”, „Revista Fundațiilor Regale”, „România literară”, „Satul”, „Sociologie românească”, „Steaua”, „Tribuna”. Prin rigoare, caracter larg comprehensiv și varietate a operei sale de culegător, exeget, metodolog, istoric al folcloristicii și editor, B. continuă activitatea pleiadei de folcloriști alcătuită din P. Caraman, T. Papahagi, I. Diaconu, D. Caracostea și I. Mușlea, fiind însă mai apropiat, prin afinități spirituale și preocupări, de ultimii doi, al căror travaliu științific îl duce mai departe. Astfel, el definitivează și publică Tipologia folclorului
BARLEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285647_a_286976]
-
studiu și, desigur, una dintre cele mai importante lucrări ale lui B. este Istoria folcloristicii românești (1974; Premiul „B. P. Hasdeu” al Academiei Române), vastă sinteză diacronică a folcloristicii noastre, prima încercare de ierarhizare a valorilor, de la creatorii de școală și „folcloriștii piloni” până la culegătorii amatori care și-au adus contribuția, cu mai multă sau mai puțină pricepere științifică, dar întotdeauna călăuziți de bune intenții, la adunarea tezaurului culturii populare în ultimii 150 de ani. Operă de pionierat, nu lipsită de lacune
BARLEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285647_a_286976]
-
și Il. Cocișiu „portrete spirituale”, pline de observații substanțiale. Astăzi, când avem în față o adevărată operă științifică, întemeiată fără îndoială pe o profundă cunoaștere a spiritualității tradiționale, a legităților și structurii ei de bază, putem adăuga că nici un alt folclorist român n-a avut la noi un orizont atât de larg ca Ovidiu Bârlea și nu s-a putut apropia mai mult de poziția privilegiată pe care o oferă cercetătorului trăirea simpatetică a valorilor spiritului popular, în urma investigării terenului în
BARLEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285647_a_286976]
-
, I.[oan] G. (8.XI.1848, Cerneți, j. Mehedinți - 2.V.1924, București), folclorist și publicist. Și-a făcut clasele primare la Turnu Severin, iar liceul la Craiova. Studiază dreptul la București și Paris, după care, întors în capitală, acceptă un post de copist la primărie. Aici îl descoperă C. A. Rosetti, care îl
BIBICESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285722_a_287051]
-
ales revistelor transilvănene. A donat o bibliotecă orașului Turnu Severin. Preocupările sale au mers spre domenii diverse, ca economie politică, demografie, drept, istoria culturii, fără a străluci însă în vreunul dintre ele. B. și-a dobândit notorietatea prin activitatea de folclorist, pe care a desfășurat-o totuși accidental, fără veleități, în primul rând din motive de ordin moral. Îngrijorat de posibilitatea dispariției creației populare din Transilvania, el culege câțiva ani la rând folclor din Vâlcele (județul Covasna). Realizează, în felul acesta
BIBICESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285722_a_287051]
-
Jane Mac Leod, L. Sermensan, Émile Souvestre). Culegeri: Poezii populare din Transilvania, București, 1893; ed. îngr. Maria Croicu, introd. I. C. Chițimia, București, 1970. Repere bibliografice: Petru Drăgănescu-Brateș, Viața și opera lui Ioan G. Bibicescu, Turnu Măgurele, 1938; Octav Păun, Un folclorist valoros: I. G. Bibicescu, GL, 1964, 19; Vrabie, Folcloristica, 246; Bârlea, Ist.folc., 301-303; Dicț. lit. 1900, 100-101; Datcu, Dicț. etnolog., I, 74. L.Cș.
BIBICESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285722_a_287051]
-
, Marcu (30.VI.1882, Vlaho-Clisura, Macedonia - 30.V.1949, București), eseist, critic literar, prozator, poet și folclorist. A urmat Facultatea de Litere și Filosofie din București, unde i-a avut profesori pe Titu Maiorescu și Nicolae Iorga, care i-au apreciat activitatea de eseist și publicist. Primul volum, De la noi (proză în dialect aromân), i-a apărut
BEZA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285714_a_287043]
-
, Alexandru (7.IX.1911, Tecuci - 3.VII.1976, București), istoric literar și folclorist. Este fiul Eugeniei (n. Stavri) și al lui Ion Bistrițeanu, profesor de limba română. Urmează liceul la Lugoj, apoi face studii universitare la Facultatea de Litere și Filosofie din București (1929-1933), unde frecventează și cursurile Seminarului Pedagogic Universitar „Titu Maiorescu
BISTRIŢIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285749_a_287078]
-
, Gheorghe (29.X.1897, Bărbătești, j. Vâlcea - 8.XII.1973, Bărbătești, j. Vâlcea), poet și folclorist. Este fiul Ioanei și al lui Ion Bobei. B. a făcut primele clase la Bărbătești. În 1911 intră, ca bursier, la Școala Normală din Constanța. Începe între timp să scrie, trimițând primele încercări, în versuri și în proză, la „Dobrogea
BOBEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285770_a_287099]
-
1946-1947). Până la pensionare (1960), mai predă la gimnaziul din Hurezi și la Școala de gospodărie rurală din Măldărești (1947-1948), înapoindu-se după aceea în comuna natală, despre care, în 1958, întocmește o monografie folclorică. Ales membru de onoare în Asociația folcloriștilor și etnografilor vâlceni, participă la festivaluri internaționale. Un festival folcloric, la Bărbătești, avea să-i poarte numele. Articole, recenzii, reportaje, versuri îi apar lui B., în primul rând, în publicații din Râmnicu Vâlcea: „Viitorul Vâlcei”, „Glasul adevărului”, „Viitorul neamului”, „Muncitorul
BOBEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285770_a_287099]
-
unora dintre „poveștile pentru copii și casă” culese de Frații Grimm de la „die alte Marie”, pe numele ei Maria Müller, născută Clar, îngrijitoarea copiilor unui farmacist din oraș. Înainte de a privi b. ca performare, ca act de comunicare (Mihai Pop), folcloriștii au arătat interesul cuvenit povestitorilor, subliniindu-se ocaziile zicerii, structura repertoriilor, raporturile cu auditoriul, particularitățile stilului individual în limitele stilului local, zonal, național. Rolul povestitorului în contextul socio-cultural căruia îi aparține a fost scos în evidență de majoritatea folcloriștilor. La
BASM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285668_a_286997]
-
Pop), folcloriștii au arătat interesul cuvenit povestitorilor, subliniindu-se ocaziile zicerii, structura repertoriilor, raporturile cu auditoriul, particularitățile stilului individual în limitele stilului local, zonal, național. Rolul povestitorului în contextul socio-cultural căruia îi aparține a fost scos în evidență de majoritatea folcloriștilor. La noi, bunăoară, sugestive „fișe de informator” anexează Ovidiu Bârlea în volumul al treilea din Antologie de proză populară epică (1966), iar Tony Brill scrie o micromonografie despre O povestitoare din Hațeg (1967). Admițându-i vechimea de necontestat, care îl
BASM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285668_a_286997]
-
, Gheorghe (20.IV.1915, Vasileuți-Hotin - 29.XI.1991, Moscova), istoric literar și folclorist. Este fiul Teodorei (n. Mizumscaia) și al lui Teodosie Bogaci, preot. A urmat liceul la Hotin și Cetatea Albă, iar în 1938 a absolvit Facultatea de Litere din Iași, unde a și lucrat, scurt timp, ca asistent universitar la Catedra
BOGACI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285784_a_287113]
-
doctoratul în etnologie cu teza Cântecul funerar și contextul său etnografic pe Valea Șomuzului Mare, susținută la Universitatea din Cluj-Napoca în 1978. Colaborează la Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900 (1979; Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române), redactând articole despre folcloriști, genuri, specii folclorice și reviste de specialitate. Din octombrie 1991 este profesor-asociat la Facultatea de Istorie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași și, din același an, director al Centrului Județean al Creației Populare Iași. Din 1999 este profesor la
CIUBOTARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286282_a_287611]
-
stadiul deplângerii penuriei de izvoare scrise vizând paleomitologia autohtonă este, așa cum am spus, inefi- cientă, ci și cantonarea în stadiul de a ne felicita pentru bogăția de informații mitice pe care le conțin creațiile folclorice. Imensa materie culturală culeasă de folcloriști este abia o materie primă pentru cercetătorul mitologiei populare. Acesta o supune unui demers de arheologie culturală, care implică mai multe faze : intuirea locului unde trebuie săpat, dezgroparea unor relicve acoperite de aluviuni, interpretarea lor prin descifrarea corectă a semnificațiilor
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
p. 516). Similar, Ion G. Sbiera, în Precuvântare la colecția sa de colinde bucovinene (publicată în 1888), remarca și el un regres al datinii la care au con- tribuit „măsurile polițienești, mânuite de străini [= austrieci]” (19). În sfârșit, în 1912, folcloristul Alexiu Viciu scria că unul dintre motivele principale care l-au determinat să întocmească și să publice (în 1914) colecția de colinde ardelenești „a fost faptul că în unele părți ale țerii administrațiunea le oprește în parte (turca) sau de
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
p. 258). Această legendă apocrifă a circulat în estul Europei, generând o serie de legende populare atestate la slavi (ruși, polonezi, ucraineni) și la uralo-altaici (unguri, estoni, voguli, votiaci, ostiaci, buriați) (30, p. 258 ; 41, p. 278 ; 100, pp. 93-94). Folcloristul german Oskar Dähnhardt a adunat mare parte dintre aceste legende, mai puțin pe cele românești, pe care nu le-a cunoscut. El a observat, pe bună dreptate, că fiecare popor a dat poveștii o tentă proprie, excluzând sau, dimpotrivă, adăugând
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
izbutește după multe peripeții să scape de la pieire seminția omenească și toate speciile de ani- male” - cf. Petru Caraman, „Folclor românesc în englezește. Contri buție critică asupra folclorului român în străinătate”, în Arhiva, nr. 3-4, Iași, 1935, pp. 181-197. Mulțumesc folcloristului și edito rului Iordan Datcu pentru semnalarea acestui pasaj. 100. Uno Harva, Les Représentations Religieuses des Peuples Altaïques, Gallimard, Paris, 1959. Autorul este de părere că popoarele uralo-altaice au preluat această formă a legendei potopului de la coloniștii și emigranții ruși
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
o „zoosophie” românească (1, pp. 137-206). Nu îmi propun aici și acum să mă ocup de „dendrosophia” românească în toată complexi- tatea ei. Din perspective și cu mijloace diverse, problema a fost abordată de alți cercetători ai culturii populare, de la folcloristul Simeon Florea Marian (2) la etnologul Romulus Vulcănescu (3). Demersul meu este totuși justificat de faptul că folcloriștii și etnologii (cu o singură excepție) care s- au ocupat mai mult sau mai puțin tangențial de problema dendrolatriei în spațiul românesc
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
în toată complexi- tatea ei. Din perspective și cu mijloace diverse, problema a fost abordată de alți cercetători ai culturii populare, de la folcloristul Simeon Florea Marian (2) la etnologul Romulus Vulcănescu (3). Demersul meu este totuși justificat de faptul că folcloriștii și etnologii (cu o singură excepție) care s- au ocupat mai mult sau mai puțin tangențial de problema dendrolatriei în spațiul românesc nu au acordat atenție valențelor mitice și simbolice atribuite paltinului (arțarului) de mentalitatea populară. Aceasta în condițiile în
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
nu se poate preciza cu siguranță [...]. Etimologie necunoscută” (21, p. 280). Trecând peste unele ipoteze etimologice considerate ulterior ca improbabile (laur, arbuz, alun), consemnez soluția dată de G. Dem. Teodorescu la sfârșitul seco lului al XIX-lea (18, p. 59). Folcloristul muntean susținea că este vorba de o varietate de arțar (stufos), „zis bulgărește” (și în alte limbi slave) iavor (= arțar) (110). În 1921, fără să cunoască (sau, cel puțin, fără să citeze) soluția etimologică dată de folclorist, filologul Vasile Bogrea
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
18, p. 59). Folcloristul muntean susținea că este vorba de o varietate de arțar (stufos), „zis bulgărește” (și în alte limbi slave) iavor (= arțar) (110). În 1921, fără să cunoască (sau, cel puțin, fără să citeze) soluția etimologică dată de folclorist, filologul Vasile Bogrea a ajuns la aceeași concluzie (arvun = paltin), considerând că forma românească s-a născut prin metateză (iavor → iavro → iarvo), coroborată cu un fenomen de etimologie populară (prin contaminare cu arvună) (22, pp. 436- 438). Câteva noi argumente
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
ajuns la aceeași concluzie (arvun = paltin), considerând că forma românească s-a născut prin metateză (iavor → iavro → iarvo), coroborată cu un fenomen de etimologie populară (prin contaminare cu arvună) (22, pp. 436- 438). Câteva noi argumente confirmă ipoteza susținută de folcloristul muntean și de filologul clujean : multitudinea formelor corupte pe care le cunoaște termenul (indiciu că este vorba de preluarea unui cuvânt străin) ; zonele sudice, de regulă dunărene (Ialomița, Dâmbovița, Ilfov, Teleorman, Dobrogea), unde sunt atestate colin- dele și basmul în
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
cronicii pe care o menționează (128). Nu aș insista atât de mult asupra acestui insolit și, într-un fel, rebarbativ ritual funerar (expunerea la înălțime), dacă nu l-aș fi întâlnit și în variantele transilvănene ale Mioriței, colinde despre care folcloriștii au convenit că reprezintă formele cele mai arhaice ale temei. Cererea testamentară a ciobanului, adresată propriilor săi ucigași, sună astfel : Pe mine pământ nu puneți Numa dalbă [sfântă] gluga mea, Fluieru după curea (45, p. 565). Au fost inventariate 230
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]