431 matches
-
istorico-ideologic, le conferă un înțeles polemico-ideologic într-o direcție sau alta. Ne bucurăm când vedem că un critic de origine română, de circulație internațională, atacă direct, fără prejudecăți și cu o competență de netăgăduit o serie întreagă de tabu-uri formaliste actuale, nu se mai lasă sedus de mirajul panlingvistic și știe să deosebească ceea ce este principal și secundar în cultură. 4. între etic și politic A apărut (noiembrie 1990) un important document românesc de epocă. Este cartea Doinei Cornea: Libertă
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
infinită a lui C. Brâncuși, pentru a recupera... fierul vechi. Un astfel de individ n-avea nici cea mai mică noțiune a operei de artă. Cu atât mai mult cu cât, la nivelul propagandei oficiale, opera sculptorului român fusese declarată... formalistă, decadentă. Uităm mereu, mult prea ușor, că astfel de texte cel puțin penibile au fost scrise chiar și de G. Călinescu (1956). A declara dogmatic și senin că astfel de producții... nu aparțin totuși artei plastice propriu-zise 9 este o
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
care convertește negativul, care integrează iraționalul, știind "că nu poate ieși din cercul de vrajă" al acestuia 677. Angajând ideea inconvertibilității iraționalului și mai ales pe aceea a inexistenței raționalului printre obiectele cunoașterii, Lucian Blaga respingea raționalismele aprioriste, absolutiste și formaliste de factură clasică, "care își imaginau lumea, cosmosul, ca având structuri "raționale" asemănătoare gândirii, sau că lumea este condusă de o Rațiune ori un Spirit absolut"678. În acest sens, el afirma, tranșând limpede disputa raționalism-intuiționism: Prin poziția ce-o
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
compozabile sau complementare, ca cele referitoare la aspectele corpusculare și ondulatorii ale electronului"793. Alte proiecte, mai târzii, avându-i ca protagoniști pe G. Birkoff, J. von Neuman și P. Mittelstaedt 794, "se mențin în cadrul logicii bivalente, operând cu restricții formaliste ca și în cazul variantelor de logici intuiționiste..."795. Gaston Bachelard nu pomenește, în legătură cu tema logicilor non-aristotelice, de încercările lui Jan Łukasiewicz, care sunt anterioare celor prezentate de el. În primul rând, este vorba de critica principiului noncontradicției al lui
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
la nivelul pragmatic al comunicării etc. I.1.6.2. Rolul intertextului în titlul jurnalistic Lingvistica modernă extinde problema faticului în stilul publicistic, la cercetări aprofundate privind intertextualitatea/ rolul intertextului în titlu. Noțiunea de intertext a fost lansată de Școala formalistă rusă. Analizând caracterul polifonic al romanelor lui Dostoievski, Bahtin a demonstrat faptul că textul poate fi interpretat în mai multe "chei". În sens larg, conceptul de intertextualitate a fost valorificat de naratologii francezi contemporani (Roland Barthes, G. Genette, Kristeva). Pentru
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
a gîndirii se răsfrînge, în cea mai mare parte a lumii creștine, și asupra literaturii și artei. Repetarea continuă a unor formule deja folosite învinge izbucnirile creatoare și originalitatea. Repetarea unor succese literare ca "Romanul trandafirului"29, jocuri de cuvinte formaliste, lipsite de o inspirație novatoare, prezente în poezie, îndrăzneli și jonglerii tehnice în muzică, iată ce caracterizează cel mai adesea arta secolelor XIV și XV. În arhitectură, tehnica stilului gotic, bine stăpînită de acum înainte, devine, odată cu goticul flamboiant, obiectul
Istoria Europei Volumul 3 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
XV, acum iau naștere forme noi de expresie care se vor dezvolta la sfirșitul secolului al XV-lea și în secolul al XVI-lea. În domeniul religios, spaima de moarte și preocuparea pentru mîntuire favorizează apariția unei credințe mai puțin formaliste, mai afective, mai sentimentale. În timp ce practicarea credinței medievale avea un caracter colectiv, cerințele mîntuirii individuale predomină de acum înainte, transformînd credința într-o chestiune între Dumnezeu și om, în care imixtiunea instituției ecleziastice este din ce în ce mai redusă. În plus, tomismul care
Istoria Europei Volumul 3 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
la punct pentru a �nl?tură concuren?a prost v?zut?, imită?ia servil? a stilurilor de argumentare rivale a devenit o adev?raț? mod?. Antimarxi?ții dezv?luiau apartenen?a la o anumit? clas? a adversarilor, iar partizanii ?colii formaliste dispre?uiau sociologia cunoa?terii, ar?tău c? g�ndirea lui Karl Mannheim n-ar fi putut vedea lumina zilei dec�ț �n mediul romantic de la Heidelberg � favorabil obscurit??îi argumenta?iei, ra?ionamentelor dialectice excesive ?i ideilor sublime. Colocviile
by Charles-Henry CUIN, François GRESLE [Corola-publishinghouse/Science/971_a_2479]
-
este, după spusele lui Simmel, chiar o geometrie socială. * Nu legile sociale reprezintă ținta cercetării sociologice, ci conexiunile, formarea grupurilor. b. Simmel deschizător de drumuri în sociologie. Sociologia sa este eclectică, fiind categorisită deopotrivă ca sociologie a conflictului, interacționistă și formalistă. Îi sunt recunoscute lui Simmel cel puțin următoarele contribuții: * A schimbat radical obiectul sociologiei. A face sociologie este o propoziție care la Simmel are alte conotații decât cele pe care le atribuie sociologiei Comte, Marx sau Durkheim. * A evidențiat noi
Deschideri spre o istorie a sociologiei by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
care necesită un cititor activ. 9 Jameson (1990 și 1991) accentuează asupra rolului viziunii și stilului personal în modernism, în timp ce Bürger (1984) analizează "avangarda istorică", ce încearcă să schimbe arta și viața, ca fiind opuse artei moderne, de orientare mai formalistă. 10 Această interpretare mi-a fost sugerată într-o discuție cu Zygmunt Bauman, după ce vizionasem un serial pe tema filmului postmodern, în cadrul celei de-a zecea conferințe aniversare cu titlul Teorie, cultură și societate, din vara lui 1992. În plus
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
textelor și eurilor, rezultă că o teorie culturală postmodernă trebuie să se mulțumească să descrie suprafața sau forma textelor culturale și nu să caute înțelesuri sau semnificații 5. Personal, mă plasez pe o poziție opusă acestui tip de analiză postmodernă formalistă și antihermeneutică, aflată în legătură cu postularea unei culturi postmoderne fără relief a imaginii și susțin că studiile culturale trebuie să se bazeze pe teoriile postmoderne, dar și pe alte teorii critice pentru a face o analiză atît a imaginii, cît și
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
îndatoririle lor", pentru a folosi formularea Declarației franceze a drepturilor din 1789. Drepturile erau "explicitate"; ele erau "absolute" (cel puțin în versiunea franceză), "generale" și individuale. Modificările au survenit din criticarea acestor caracteristici. Marxiștii sugerau că astfel de declarații erau formaliste. Se pretindea că drepturile nu erau absolute, ci specifice unei anumite societăți, din moment ce existau doar în cadrul unei societăți și în relație cu acea societate. Ele nu trebuiau considerate generale, ci corespunzătoare într-un anumit grad și într-o anumită măsură
Guvernarea comparată by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
eseninistă (sic!); (...) deși în țara noastră cresc prea puțini mesteceni, poeziile lor abundă de "păduri de mesteceni"". Tot N. Labiș este criticat că "aduce cărți cu conținut dușmănos în școală, scrise de scriitori legionari ca Radu Gyr sau de scriitori formaliști ca Lucian Blaga, T. Arghezi etc.". Acest prim corpus de documente este doar vîrful aisbergului nemerniciei care s-a abătut peste literatura română. Ne aflăm în plină eră a imposturii. Materialele adunate reflectă cea mai întunecată perioadă a literaturii și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
pe care o traversăm. Ei au fost niște uriași și va trebui să treacă o perioadă de timp până vom mai culege o recoltă la fel de bogată. În ceea ce privește Spania, după încheierea Războiului Civil, literatura a trecut printr-un șir de etape: formalistă, politică, simbolistă, hermetistă, personalistă etc. Aș avea nevoie de câteva pagini că să rezum măcar traiectoria literaturii postbelice. Un lucru însă este cert, operele literare date culturii noastre de generațiile lui Unamuno (1889) sau Garcia Lorca (1927) n-au fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
concepute de istorici încât de multe ori a sacrificat integritatea textuala a libri di famiglia prin prescurtări și regrupări ale materialului editat. În prezent, cea mai presantă sarcina cu care se confruntă studiul libri di famiglia stă în sfera studiului formalist, de catalogare a manuscriselor și de pregătire a edițiilor critice. Punctul forțe al celor mai bune studii de specialitate în domeniul cercetării literare, precum cele semnate de Armando Petrucci, Vittore Brânca, Leonida Pandimiglio și Fulvio Pezzarossa, a fost focalizarea energiilor
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
criticii literare actuale reflectă "o criză de metodă", și căutând să sintetizeze fenomenul ca știință despre Eminescu, el compartimentează demersurile efectuate de-a lungul timpului în: eminescologia non-literară, eminescologia literară, eminescologia estetică, eminescologia impresionistă, apoi: eminescologia de sinteză, ontologică, modelară, formalistă, eminescologia izvoarelor și cea consacrată biografiei. Discuția în cadrul acestei sistematizări îi are în obiectiv pe D. Popovici, Rodica Marian (cu Luminile Luceafărului), Dan Mănucă, Constantin Amăriuței, Doru Scărlătescu, Mariana Neț, Cristian Tiberiu Popescu, Gheorghe Glodeanu, Mihai Cimpoi, Theodor Codreanu, Dumitru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
sus. în prima fază, adesea, scrisorile erau reci: expeditorii mi se adresau în termeni oficiali, distanți, „țepeni”. Ele s-au încălzit și au devenit cordiale pe măsură ce relațiile cu destinatarul au căpătat consistență, iar acesta a făcut dovada că nu e „formalist” și refractar, ci un om atent, un „semblable”, un potențial „confrate”. Curînd, după dispariția barierelor dintre noi, cu unii am devenit prieten. O prietenie activă, mobilizatoare. Corespondențele - aspect asupra căruia n-am stat să reflectez odinioară - au o viață diferită
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
aceste considerații trunchiul comun metodologic, din care se desfac, apoi, diferite modalități de concretizare ale acestora. 9 Wellek însuși, în Concepts of Criticism a sistematizat astfel modalitățile criticii, după el, în număr de șase: critica marxistă, critica de orientare lingvistică (formaliștii ruși, Vossler, Spitzer, Auerbach, Damaso Alonso, I. A. Richards, Empson, Cleanth Brooks), formalismul organic (Croce, Gundolf, Valéry, T. S. Eliot, F. H. Leavis, J. C. Ransom, Allen Täte, Wimsatt), critica antropologică și mitică (Wilson Knight, Maud Botkin, Weelwright, Northrop Frye
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
sens larg, nu cuprinde unele texte ale lui G. Bachelard și ale altora, critica existențialistă include teoreticieni de formație și orientare foarte diferită, aleși nejustificat aproape numai dintre francezi, iar orientările lingvistică și formalist organică nu sunt prea bine delimitate. Formaliștii ruși au avut destul de puține preocupări lingvistice, teoretizând, poate primii sistemul operei, omogenitatea și structura ei organică ; I. A. Richards, în ciuda psihologismului său, este și el un organicist premergător lui Wellek însuși, ca și Cleanth Brooks. Pe de altă parte
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
de subordonare organică a părților în întreg. Apariția și dezvoltarea conceptului de structură, ca un concept central în cultura modernă, reprezintă un proces complex pe care nu-1 putem analiza aici. În cercetarea literară acest concept s-a instaurat prin eforturile formaliștilor ruși din primele decade ale veacului, prin contribuția școlii lingvistice de la Praga *1, ale psihologiei germane "gestaltiste" ca și prin studii mai recente datorate lucrărilor de lingvistică și folcloristică modernă. Pentru reacțiile creionate mai sus, ale criticii moderne, conceptul de
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
cu ceilalți este funcția sa în raport cu sistemul *2", spunea I. Tînianov în 1929 (2), dar și în unele teze publicate împreună cu Roman Jakobson în 1928. 11 Definirea conceptului de structură era, teoretic, înfăptuită ! Practica cercetătorilor arată difuziunea concepțiilor în lucrările formaliștilor ruși din deceniul doi și trei al secolului. V. Propp segmentează basmele rusești în motive și realizează adevărate "ecuații" prin care distinge variantele *2 B. V. Tomașevski întreprinde aceeași operație asupra operelor beletristice *3, B. Eichenbaum asupra povestirii lui Gogol
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
Hjelmslev și cu școala glosematică, precum și cu cercetările lingvistice din S.U.A. Structuralismul în lingvistică a crescut din toate aluviunile acestea, devenind astăzi o direcție dominantă, la rândul ei divizată în mai multe orientări. Aplicațiile în literatură, inițiate cu brio de formaliștii ruși, au fost însă prea puțin urmate în celelalte "momente" europene care s-au mărginit (praghezii, Hjelmslev ca și americanii), cel puțin în perioada interbelică, la simple sugestii, însuși Jakobson a "revenit" în poetică abia după al doilea război mondial
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
cel mai apropiat de doctrina lui Wellek și Warren, la care ajunge gândirea critică europeană precedentă. Am evocat toate aceste momente, pentru a dovedi caracterul de sinteză al Teoriei literaturii de care ne ocupăm. Lucrarea a apărut în 1949, când formaliștii ruși începeau să fie redescoperiți, New Criticism-ul era în plină glorie, iar Ingarden începea să fie prețuit mult dincolo de granițele Germaniei, după ce o vreme fusese pus în umbră de construcțiile grandioase ale lui Wölfflin, Vossler, Spitzer, Walzel și alții
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
românești și face o listă a miturilor esențiale, printre care figurează ospitalitatea, casa (vatra, căminul, loc de sfințenie), cinstea casei (cu „păzitoarea” ei, femeia), concepția netragică a vieții etc. Nu îi place structuralismul și, în genere, e sceptic față de școlile formaliste în critică. Este un tradiționalist, însă unul european, disponibil, permisiv față de fenomenele culturii moderne. Câtă vreme nu se pune problema judecății de valoare, discursul critic astfel gândit și practicat este mai mult decât acceptabil. Dificultatea apare când criticul trebuie să
STEINHARDT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289916_a_291245]
-
expresie a clasicismului, aesthesis carpato-dunărean, încorporat în primul rând în balada populară Miorița. S. a fost înainte de toate un critic de poezie, îmbrățișată aproape în întregimea ei, de la Mihai Eminescu și încă de mai înainte („măruntul romantism, tenebros, exotic și formalist”) până la cel mai tânăr contemporan. Atras de marele poet cu o forță aproape magică, irezistibilă, i-a comentat opera în mai multe rânduri, în special în Clasicii noștri (1943). Luceafărul e „o dramă a antinomiilor, fiind motivul fundamental ce se
STREINU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]