2,730 matches
-
1939, (care a dus la creșterea efectivelor armatei la aproximativ 280.000 de soldați) s-a constatat că starea nu pregătire a armatei nu a crescut prea rapid. Cea mai mare parte a timpului a fost petrecută pentru construirea de fortificații. În această perioadă de timp, criza de muniții a limitat tragerile de antrenament, iar coeziunea unităților a rămas la un nivel scăzut. Chiar și după standardele proprii, armata olandeză nu era pregătită de luptă în mai 1940. Generalii germani (și
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
au încercat să traverseze cursurile râurilor IJssel și Maas. În lipsa unei pregătiri suficiente de artilerie, primele valuri ale atacatorilor au fost distruse de focul mitralierelor din buncăre. După ce germanii au declanșat un puternic bombardament de artilerie, care a distrus majoritatea fortificațiilor olandeze, diviziile de infanterie germană au reușit să traverseze râurile folosindu-se de poduri de pontoane. La Arnhem, "Leibstandarte Der Fuehrer" a condus atacul, reușind să avanseze într-o singură zi până în fața Liniei Grebbe. Atacul unităților de elită a
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
de bombardierele germane în timp ce traversa Canalul Mânecii. Comandantul principalului port olandez, Den Helder, contraamiralul Hoyte Jolles, a ajuns la concluzia că baza militară pe care o comandă, care avea o garnizoană de 10.000 de oameni, propria forță aeriană și cu fortificații terestre puternice, trebuie să continue rezistența. Winkelman l-a convins cu mare dificultate să se supună ordinului de încetare a luptelor. O mare parte a forțelor terestre olandeze era de asemenea rezervată în ceea ce privește acceptarea capitulării, în special acele unități care
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
este avansat la gradul de maior și primește importante însărcinări legate de pregătirea armatei române pentru luptele care urmau să înceapă, între care aceea de a colabora cu ofițerii din armata rusă aliată la realizarea unor lucrări de geniu și fortificații. În vara anului 1877, între 3 iulie și 28 august, în timpul traversării României de către trupele rusești ce se îndreptau spre Bulgaria, maiorul Căpităneanu împreună cu căpitanul Samotschnikow determină alte diferențe de longitudine: Galați - București, Galați - Iași, Chișinău - Iași, precum și latitudinile orașelor
Constantin Căpităneanu () [Corola-website/Science/333282_a_334611]
-
sprijinul Armatei a 3-a franceze. În această fază, Belgia și Olanda erau țări neutre și ele nu au acceptat trupe străine pe teritoriul lor. Pentru trupele de-a lungul Liniei Maginot, inactivitatea și încrederea exagerată în securitatea oferită de fortificații, considerate de necucerit, a condus la comportamente de-a dreputul prostești, descrise în cântecul lui George Formby, Jr. „Imagine me on the Maginot Line”. Moralul trupelor britanice era foarte ridicat la începutul conflictului, acțiunile de mică amploare ale germanilor de
Corpul Expediționar Britanic (Al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/332226_a_333555]
-
Babilonul reușește pe la sfârșitul secolului al VII-lea î.Hr. să-și consolideze hegemonia. Conducător al statului a fost ales Nabopalassar (626-605 î.Ch.), fondator al dinastiei caldeene. Fiul și urmașul acestuia, Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.Hr.), reface orașul, întărind fortificațiile și construind palate, ele înseși fortificate. Ținând seama de structura religiei babiloniene, rolul predominant îl aveau preoții, conferind statului un regim teocratic. Descrierea Babilonului de către Herodot corespunde, cu unele rectificări, cu rezultatul săpăturilor arheologice. Orașul avea mai multe ziduri de
Grădinile suspendate ale Semiramidei () [Corola-website/Science/303740_a_305069]
-
august 2009. Provenit din comunitatea bulgară din Banat, timp de trei decenii (1885-1914) a fost cel mai longeviv si cel mai important primar al Timișoarei din toate timpurile. Sub administrația sa, la sfârșitul secolului XIX s-a decis demolarea vechilor fortificații din Timișoara, după ce în prealabil s-a realizat un plan urbanistic după modelul metropolelor occidentale. A reușit sa ridice urbea la un nivel la care nimeni nu se aștepta. Bustul său a fost realizat de Laurențiu Balca și dezvelit la
Aleea Personalităților din Timișoara () [Corola-website/Science/336572_a_337901]
-
expuse la Muzeul Zilei Z:: De-a lungul anilor 1942 și 1943, germanii considerau invazia aliată în vestul Europei ca pe o posibilitate îndepărtată. Pregătirile pentru contracararea invaziei au fost limitate la construirea de către Organizația Todt a unui număr de fortificații impresionante, care să protejeze porturile importante. La sfârșitul anului 1943, concentrarea de forțe aliate din Anglia l-a făcut pe feldmareșalul Gerd von Rundstedt, comandantul suprem german din vest, să ceară întăriri. În afară de unități noi, felmareșalul a primit și un
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
fost organizat Grupul de Armate B în februarie 1944. Forțele germane din sudul Franței au fost redenumite Grupul de Armate G și au fost puse sub comanda generalului Johannes Blaskowitz. Rommel și-a dat seama că, în afara valorii lor propagandistice, fortificațiile Zidului Atlanticului nu acopereau decât porturile. Plajele dintre ele erau slab sau de loc apărate, iar Aliații puteau debarca practic oriunde, după care puteau cuceri porturile prin atacuri declanșate din interiorul continentului. El a refăcut și îmbunățit toate lucrările de
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
sau ofițeri inferiori. Divizia a 82-a a cucerit orașul Sainte-Mère-Église în dimineața zilei de 6 iunie, aceasta fiind considerată prima localitate eliberată în timpul invaziei. Atacul de pe plaja Sword a început în jurul orei 3:00 printr-un bombardament aerian al fortificațiilor și al artileriei germane de coastă. Bombardamentele navale au început câteva ore mai târziu. La ora 7:30, primele unități au debarcat pe plajă: subunități de tancuri amfibii (tancuri DD) și infanterie. Pe plaja Sword, infanteria britanică a suferit puține
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
Diviziei a 6-a aeropurtate. Forțele canadiene care au debarcat pe plaja Juno s-au găsit în fața a 11 baterii de tunuri grele de 155 mm, 9 baterii de tunuri de 75 mm, a numeroase cuiburi de mitralieră, cazemate, diferite fortificații din beton ca și a unei faleze de două ori mai înalte decât cea de pe plaja Omaha. Primul val debarcat a suferit pierderi grele de aproximativ 50%, printre cele mai înalte din prima zi de debarcare. Debarcarea blindatelor s-a
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
sub focul inamicului, pe frânghii și scări, faleza înaltă de 30 de metri și să distrugă tunurile care ar fi ținut sub control întreaga plajă Omaha. Comandanții americani nu aflaseră însă că tunurile fuseseră mutate mai înainte de declanșarea atacului. Oricum, fortificațiile de pe plajă rămăseseră obiective extrem de importante, de vreme ce un simplu observator de artilerie ar fi putut regla cu ușurință tirul tunurilor germane aflate pe alte amplasamente. Atacul americanilor a fost în cele din urmă încununat cu succes, dar la sfârșitul a
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
cucerirea și punerea în funcțiune a portului Cherbourg. În timpul campaniei din Normandia, aliații s-au bucurat de o superioritate considerabilă în trupe (aproximativ 3,5:1) și vehicule blindate (aproximativ 4:1), ceea ce a dus la depășirea avantajelor germane ale fortificațiilor și terenului. Serviciile aliate de spionaj și contraspionaj au avut succese care au depășit așteptările. Operațiunile de diversiune au menținut atenția germanilor îndreptată spre Pas-de-Calais, aici fiind concentrate cele mai bine instruite și mai bine dotate unități germane. Până în iulie
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
pe malul de est al Râului Tennessee, lângă gurile Râului Sandy. În mai 1861, guvernatorul statului Tennessee l-a numit pe procurorul general al statului, Daniel S. Donelson, în funcția de general de brigadă și i-a cerut să construiască fortificații pe râurile Tennessee-ului de Mijloc. Donelson a găsit câteva locuri potrivite, dar ele se aflau pe teritoriul statului Kentucky, pe atunci încă neutru. Mergând mai sus pe râu, pe teritoriul statului Tennessee, el a ales locul fortului ce avea să
Bătălia de la Fort Henry () [Corola-website/Science/318378_a_319707]
-
întâmplat aproape nimic deoarece forturile de pe Râul Mississippi aveau prioritate mai mare la resurse umane și de artilerie. Spre sfârșitul lui decembrie, au mai sosit oameni din Regimentul 27 Infanterie Alabama împreună cu 500 de sclavi. Ei au construit o mică fortificație pe malul opus al râului pe Dealul lui Stewart, în raza de acțiune a artileriei Fortului Henry, denumind această redută Fort Heiman. În același timp, generalul Lloyd Tilghman a preluat comanda forturilor Henry și Donelson. La Fort Henry se aflau
Bătălia de la Fort Henry () [Corola-website/Science/318378_a_319707]
-
pe Râul Tennessee în anii 1930, construcție ce a dat naștere lacului de acumulare Kentucky, restul Fortului Henry a fost permanent scufundat. Un mic reper de navigație departe de linia țărmului statului Kentucky marchează locul colțului de nord-vest al fostei fortificații. Fort Heiman se afla pe o proprietate privată până în octombrie 2006, când biroul executiv al comitatului a transferat 61 de hectare asociate cu Fort Heiman Serviciului Parcurilor Naționale, pentru gestiune ca parte a Câmpului Național de Bătălie Fort Donelson. Unele
Bătălia de la Fort Henry () [Corola-website/Science/318378_a_319707]
-
Heiman se afla pe o proprietate privată până în octombrie 2006, când biroul executiv al comitatului a transferat 61 de hectare asociate cu Fort Heiman Serviciului Parcurilor Naționale, pentru gestiune ca parte a Câmpului Național de Bătălie Fort Donelson. Unele dintre fortificații sunt încă vizibile.
Bătălia de la Fort Henry () [Corola-website/Science/318378_a_319707]
-
relevante descoperiri aparținătoare civilizațiilor dacică și celtică. Sunt expuse ceramică, unelte, arme și accesorii vestimentare provenind din necropola celtică din Aradul Nou (mijlocul secolului IV î.d.Hr.), inclusiv inventarul unui mormânt de druid, precum și diverse piese din așezările și fortificațiile dacice de pe valea Mureșului inferior și a Crișului Alb (Varadia de Mureș, Săvârșin, Pecica, Berindia, Clit). Rețin atenția în mod deosebit monedele de argint (imitații după tetradrahme macedoniene) din tezaurul descoperit la Silindia (627 de piese, însumând peste 11 kg
Complexul Muzeal Arad () [Corola-website/Science/302483_a_303812]
-
150 m nord de insulă. Lungimea insulei este de 200 m, lățimea 100 m. Are o suprafață 0,015 km². În general este o stâncă cu o înălțime de 27 m. Perimetrul insulei este de 500 m. Există resturi de fortificații și de baterii, o biserică, un far, câteva case, un depozit. Apa proaspătă este livrată în mod regulat cu bărcile de pe continent. Pe insulă este dislocat regimentul de artilerie No 32 al forțelor armate ale Spaniei, inclus în corpul armat
Peñón de Alhucemas () [Corola-website/Science/326379_a_327708]
-
O fortificație bastionară (rar fortificație stelată) este o fortificație care a apărut în perioada în care tunurile care foloseau praf de pușcă au început să domine câmpurile de luptă. A apărut pentru prima dată în Italia la mijlocul secolului al XV-lea. Predecesorii
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
O fortificație bastionară (rar fortificație stelată) este o fortificație care a apărut în perioada în care tunurile care foloseau praf de pușcă au început să domine câmpurile de luptă. A apărut pentru prima dată în Italia la mijlocul secolului al XV-lea. Predecesorii fortificațiilor bastionare au
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
O fortificație bastionară (rar fortificație stelată) este o fortificație care a apărut în perioada în care tunurile care foloseau praf de pușcă au început să domine câmpurile de luptă. A apărut pentru prima dată în Italia la mijlocul secolului al XV-lea. Predecesorii fortificațiilor bastionare au fost , plasate de obicei
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
bastionară (rar fortificație stelată) este o fortificație care a apărut în perioada în care tunurile care foloseau praf de pușcă au început să domine câmpurile de luptă. A apărut pentru prima dată în Italia la mijlocul secolului al XV-lea. Predecesorii fortificațiilor bastionare au fost , plasate de obicei în locuri înalte, ca bătaia săgeților arcașilor să fie cât mai mare. Pentru cucerirea lor atacatorii trebuiau să spargă poarta sau să escaladeze zidurile cu scări și să copleșească apărătorii, lucruri foarte dificile. De
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
circulare ("incintă") a fortărețelor medievale au devenit vulnerabile la al artileriei împotriva zidăriei. În plus, atacatorii ajunși la baza zidurilor puteau să le mineze lucrând în relativă siguranță, deoarece apărătorii nu-i puteau lovi de pe zidurile din vecinătate. Prin contrast, fortificațiile bastionare erau formate din structuri plate, cu mai multe bastioane, proiectate să se apere reciproc, și înconjurate de șanțuri inundabile. Pentru a contracara efectul ghiulelelor zidurile erau mai joase și mai groase. Pentru a compensa scăderea în înălțime șanțurile au
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
de anfiladă executat din bastioane. În exteriorul șanțului era prevăzut un glacis pentru deflectarea ghiulelelor trase spre baza bastioanelor și pentru încetinirea asaltului infanteriei. Pentru a proteja curtina de focul direct al artileriei s-au adăugat structuri înaintate: raveline, tenaille, fortificații cu coarne sau în formă de coroană, sau chiar forturi separate. Toate acestea erau din pământ, placat cu palisade sau zidărie din cărămizi pentru stabilizare, dar nu cu piatră, care se spărgea la impactul ghiulelelor, sfărâmăturile putând răni apărătorii. Fortificațiile
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]