30,017 matches
-
arhipelag socialist?... Havana. Hotelul "Nacional". 27.01.1983 Formalitățile vamale din aeroport se dovedesc a fi pure formalități. Completăm formulare și declarații pe care nu le citește nimeni, și se pun ștampile în pașapoartele în care nu privește nimeni nici măcar fotografiile. O vameșă destul de smolită și peste măsură de plinuță ne ia de câte o aripă și ne depune în fața a doi bărbați cu mutre foarte importante. Sunt - reprezentantul UNEAC-ului și traducătorul-însoțitor permanent Enrique. UNEAC-ul nu găsește de cuviință
În căutarea pierderii de timp by Aureliu Busuioc () [Corola-journal/Imaginative/7273_a_8598]
-
peste suflet, asprindu-l. Simplu, gestul acesta fugind în neant, linia de tren, în iarba înaltă. Albul din zare, într-un iris închis. 6. Depărtarea dă sens precum o cupă cu vișine negustată, pe care o vezi etern în tablou. Fotografii, scrisori - retrăiești sărăcia din timpul războiului, mobila adunată într-o căruță suind ulița, stingând lumânarea troiței. Fata gazdei cea leneșă cu ochii la pândă mereu către poartă. Șoricelul căzut în vadra de lapte, clipocind, clipocind, stricând somnul bunicilor. Depărtarea dă
Poezie by Corina Anghel () [Corola-journal/Imaginative/7729_a_9054]
-
pe celălalt, aflând că vin însumi din rezonanță, cum până și aerul are culoarea muzicii. (Onești, luni, 1 ianuarie 2001) Neăntrerupt La dezordinea cuvintelor nu le tulbur libertatea, doar zărindu-le peste citire, pe toate de-odată, ca-ntr-o fotografie cu-obiecte colecționate, le-aud muțenia de dinaintea pronunției, ghicind fără ele câte ceva despre ele. (Onești, marți, 2 ianuarie 2001) Cel ce ăncî Și zăpada de fond, coala nescrisă pe care-ațipesc ideile, așteptând să le declanșeze un pas la-ntâmplare, că
Poezie by Constantin Th. Ciobanu () [Corola-journal/Imaginative/7639_a_8964]
-
numai că n-o doream, dar mă oripila: că ar putea să mă placă și pe mine. Recunosc că băteam ușor câmpii. Când am ajuns eu în Franța, romanciera era deja bătrână, oricum prea bătrână pentru gustul meu. Văzusem o fotografie făcută de un fotograf american unde arăta ca o cerșetoare, scundă, cu picioarele ca niște cozi de mătură, capul mare lipit direct pe trup părea și mai mare din cauza unei coafuri enorme în formă de tort. îți amintești? Eram deja
Camionul bulgar by Dumitru Țepeneag () [Corola-journal/Imaginative/7549_a_8874]
-
nepofii mei care, cu aproape douăzeci de ani in urma, când i-am cunoscut, nu intraseră încă la scoala, si care au astăzi și facultatea, si masteratul. Dar pe care eu nu i-am mai vazut de-atunci decât în fotografii!... Peste încă o zi, m-a căutat și Codruț- Danusia mi-a anunțat vizită în România a unei prietene din Germania, pe care-o cunoscuse la nu știu ce cursuri de vară. Codruț m-a rugat să am grijă de-un prieten
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
istefimea celebrelor personaje. La două-trei săptămâni, se-ntâlneau cu verișorii Ștefan Dimitriu Porumbelul vestitor sau de ce iubim America lor, Pompilian și Maura, fie acasă la ei, fie „în deplasare“, într-o localitate din împrejurimi unde se stabilise Danusia. Îmi adusese fotografii de la to(i. Privindu-le, mi se aburiseră puțin ochii, dar n-am lăsat să se vadă. Domnul Guta înțelesese emoția mea și, o vreme, luase pe contul său conversația. - Dragul meu - îi spusese el - suntem foarte bucuroși de vizita
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
Andrei Ionescu Iată o pagină emoționantă a romancierului portughez António Lobo Antunes, evocarea bunicilor pornind de la o fotografie ștearsă de vreme. Arta de a reconstitui pe un ton în același timp dubitativ și precis o ambianță de neuitat și de a-l atrage pe nesimțite pe cititor, în ciuda aparentei detașări reflexive ori tocmai datorită acestei eficiente strategii narative
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
de convingere, indiferent de dimensiunea scrierilor, fie ele miniaturi poetice, cum este evocarea de față, fie opere de amplu suflu epic, cum este romanul amintit, pe care le-o conferă stilul inconfundabil al unui mare scriitor. Portretul de familie din fotografie se transformă treptat într-o poveste, pentru că este nucleul ei iradiant, este partea cea mai luminoasă a unui trecut mereu latent, deși estompat de vreme și aproape pierdut în uitare, este aura de mister a existenței. Din această fotografie n-
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
din fotografie se transformă treptat într-o poveste, pentru că este nucleul ei iradiant, este partea cea mai luminoasă a unui trecut mereu latent, deși estompat de vreme și aproape pierdut în uitare, este aura de mister a existenței. Din această fotografie n-a rămas mare lucru, aproape tot fundalul s-a risipit, persoanele au început să dispară. Fundalul: un colț de grădină cu un zid de piatră, câteva pete întunecate ce mi se par a fi arbuști sau arbori, parcă și
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
ceea ce ar trebui să fie bărbia și ceea ce ar trebui să fie nasul. Se văd pupilele, care seamănă cu cercurile de plastic cu care ne privesc păpușile. Nici unul dintre ei nu se uită la aparat. Poate doar bunica, diafană în fotografie, având ceva fantomatic sau părând mai degrabă o siluetă dintr-un vis. Îi lipsește siguranța amabilă pe care o au de obicei copiii binecrescuți și personajele lui Henry James, și îi mai lipsește jumătate din mâna dreaptă și o parte
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
altul, înaltă, dreaptă, serioasă. Îmi spunea - Copilul meu îmi dădea bani pe care-i scotea dintr-un sipet care, nu știu de ce, era lângă măsuța pentru rugăciune. Monedele erau ținute în fișicuri de hârtie. Nu de mult am dat peste fotografia în care aproape tot fundalul s-a șters. Nici o dată pe verso, nici un cuvânt cu cerneala aceea violetă cu care scriu defuncții, cu trăsături îngrijite și groase. Nimic altceva decât o fetiță de cinci sau șase ani ținută în brațe
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
curte. Zâmbetul forțat al femeii se estompează. Peste câteva luni, probabil, nu se va mai distinge nici măcar conturul. Și într-o zi nici eu n-o să mai fiu: când n-o să mai existe nimeni care să se intereseze de ea, fotografia va muri. Gulerul rochiței albe, care probabil era de dantelă, degetele care se sprijină pe umărul ei. Un bărbat a adus aparatul de fotografiat pe un trepied până în acel colț al grădinii, și-a acoperit capul cu o pânză neagră
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
S-o faci în criză. Ca și cum întreaga lume ar fi-n stare de asediu. De parcă totul ar urma să dispară peste o oră sau cel mai tîrziu mîine dimineață, inclusiv cactusul de pe birou pe care nu l-ai mai udat, fotografia soției pe malul lacului, orașul, frunzele și nisipul din mintea ta. Să scrii cu disperare. ș...ț Să nu-ți menajezi cititorul, să-l bagi la idei, la spital, să-i lași urme pe față, pe spate, pe ochi. Fără
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
fost de altfel inclusă în antologia de nuvelă fantastică românească The Phantom Church. Dar pînă la urmă fantasticul nu e aici decît o simplă deghizare: o epidemie stranie se abate asupra blocului în care locuiește personajul-narator și toți locatarii mor. Fotografii de nuntă, din volumul Într-o după-amiază de vineri, ar putea aminti de Cănuță om sucit: eroul trebuie să se însoare, dar totul merge, în chip absurd, pe dos - apartamentul e inundat și apoi ars, costumul de mire se rupe
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
Neț Și mor. Se ofilesc, se pierd sau sînt distruse. Ne privesc. Uneori, chiar ne judecă, ne sfătuiesc. Cîteodată le privim - privindu-ne - și noi. Și încercînd să ne cunoaștem. Portretele sînt o altă dimensiune einsteiniană a lumii noastre. Viața fotografiilor nu e cu mult mai lungă de o viață de om. Treptat, portretele pălesc de pe cartoanele-suport, trăsăturile li se șterg, la fel și evantaiul de lumini și umbre, care nu mai contrastează și ajung să se anihileze reciproc. Și totuși
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
anihileze reciproc. Și totuși n-am văzut pînă acum niciunde vreun carton perfect albit, purtînd legenda - scrisă sau verbală: „Această poză mi-a reprezentat un străbunic”. Mai înainte de a dispărea total, figurile umane, siluetele omenești ajung reduse la esență. Drumul fotografiei spre neant duce de la particular la general. Ca și memoria noastră. Ne amintim - ca specie, acum - numele, faptele unui personaj ce ține de o istorie oarecare, apoi, treptat, cu minime excepții, el devine: „un unchi al tatei” sau „un prinț
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
o istorie oarecare, apoi, treptat, cu minime excepții, el devine: „un unchi al tatei” sau „un prinț loren” sau, și mai rău, „un personaj de epocă”, „un invitat”, „o rudă”, „un turist”. Și doar după decoruri și îmbrăcăminte mai putem fotografiile/ portretele să le datăm. De nu cumva, cînd au pozat, erau deja în costum de carnaval... Căci totdeauna, peste tot, carnavalescul e o punte peste timpi și spații. Retrodatarea și retrolocalizarea unui carnaval e cvasiimposibilă în lipsa unor adjuvanți precum Ca
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
am scris nici Soțul ideal nici De Profundis, de nu i-am inventat nici pe Pascadi nici pe Sir Aubrey de Vere, gardenia se va ofili urgent, blazonul va rămîne veșnic fals și va fi repede (alt paradox!) uitat. Viața fotografiilor e scurtă. Nu cu mult mai lungă decît viața unui om. Culorile unei fotografii Polaroid se descompun în numai cîțiva ani. Modelele devin hidoase și fanate și în reprezentarea pe hîrtie, nu numai în viață, sînt acoperite de riduri. Sigur
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
pe Pascadi nici pe Sir Aubrey de Vere, gardenia se va ofili urgent, blazonul va rămîne veșnic fals și va fi repede (alt paradox!) uitat. Viața fotografiilor e scurtă. Nu cu mult mai lungă decît viața unui om. Culorile unei fotografii Polaroid se descompun în numai cîțiva ani. Modelele devin hidoase și fanate și în reprezentarea pe hîrtie, nu numai în viață, sînt acoperite de riduri. Sigur că frumusețea lor poate să fie prelungită, dacă sînt fardate, estetic operate sau restaurate
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
Sigur că frumusețea lor poate să fie prelungită, dacă sînt fardate, estetic operate sau restaurate. Dar și restaurările distrug în timp, se știe. La fel și elixirele de tinerețe. Exemplele ar fi de prisos și ne-ar îndepărta de la subiect. Fotografiile, portretele călătoresc prin case, buzunare, medalioane, albume și arhive. Dar nici modelele nu stau degeaba, să se plictisească, în poze. Mai au și alte treburi, cum aflăm din Harry Potter, decît să încremenească, țepene, într-o postură de început. Așa
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
început. Așa încît dispar și reapar după un timp. Privitorului i se cere doar răbdare. Orișicît ar călători, odată imortalizat în poză sau portret, modelul nu se pierde, ci revine tot acolo, pentru că așa-i e datul. Fiindcă portretul sau fotografia imortalizează cu adevărat. Cu cît mai multe fapte memorabile ai făcut, cu atît ai fost mai des reprezentat. Iar asta, după moarte, îți conferă libertate de mișcare. Fiindcă portretele-ți sînt așezate, evident, în locuri diferite, depărtate în spațiu. Astfel
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
Desființarea tradiției e completă, iar alienarea țăranului desăvîrșită. Între dezastru social și ratare psihologică Citite în cheia dublă a afirmării și negării, informațiile furnizate de “glimbocani” (antieroi ai unor biografii comune -adică deopotrivă colective și banale) se constituie într-o fotografie exactă a noii societăți create de PCR: tembelă, uniformizată, lipsită de repere valorice; în ultimă instanță, golită de orice substanță umană. Combinația de psihologie rudimentară (de inspirație faulkneriană) și umanism socialist (de proveniență ceaușistă) face din “glimbocani” niște preistorici luminați
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
Marius Chivu Pe 16 mai 1953, Jean Jacques Servan-Schreiber, François Mauriac și Françoise Giraud semnau apariția unei noi reviste: L’Express. O jumătate de secol mai târziu, pe gardul care împrejmuiește Jardin du Luxembourg se aflau expuse cîteva zeci de fotografii, în format uriaș, care surprindeau momente majore din istoria noastră, sărbătorind astfel longevitatea, dar mai ales cariera de excepție a revistei. Pentru mine, multe din acele fotografii au fost cam tot atâtea întâlniri inedite care m-au cucerit cu totul
Istorie în imagini - retrospectivă L’Express - by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13222_a_14547]
-
pe gardul care împrejmuiește Jardin du Luxembourg se aflau expuse cîteva zeci de fotografii, în format uriaș, care surprindeau momente majore din istoria noastră, sărbătorind astfel longevitatea, dar mai ales cariera de excepție a revistei. Pentru mine, multe din acele fotografii au fost cam tot atâtea întâlniri inedite care m-au cucerit cu totul. N-am putut decât să notez niște date, pe care, selectiv, le voi reda mai jos spre o aducere/luare aminte profitabilă oricui. Cu regretul că savoarea
Istorie în imagini - retrospectivă L’Express - by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13222_a_14547]
-
tot atâtea întâlniri inedite care m-au cucerit cu totul. N-am putut decât să notez niște date, pe care, selectiv, le voi reda mai jos spre o aducere/luare aminte profitabilă oricui. Cu regretul că savoarea retrospectivei erau, firește, fotografiile. - 6 mart. ’53, moare Stalin; - nov. 1954, începe războiul Algeriei; - 6 oct. ’55, Citröen DS 19 e lansat la Salonul Auto de la Paris; - 19 apr. ’56, Prințul Rainier de Monaco se căsătorește cu actrița Grace Kelly; - 7 oct. ’57, Albert
Istorie în imagini - retrospectivă L’Express - by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13222_a_14547]