944 matches
-
a dezvăluit astronomiei mult despre procesul formării stelelor și a sistemulor planetare aflate jurul lor, din nori de gaz și praf. Astronomii au observat în mod direct discuri protoplanetare, pitice brune, mișcări intense și violente de gaz precum și efectele ionizării fotonilor în jurul stelelor masive din nebuloasă. Nebuloasa face parte dintr-o nebuloasă și mai mare numită Norul molecular complex din Orion. Acesta se întinde pe tot volumul constelației Orion și include Bucla lui Barnard, Nebuloasa Cap de Cal, M 43, M
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
atomilor constituenți și moleculelor structurii solidului și radiației luminoase incidente. Astfel, toate materialele sunt limitate de regiuni de absorbție cauzate de vibrațiile moleculare și atomice din infraroșul îndepărtat (>10 µm). Astfel, absorbția multifoton are loc când doi sau mai mulți fotoni interacționează simultan pentru a produce momente de dipol electric cu care radiația incidentă se poate cupla. Acești dipoli pot absorbi energie din radiația incidentă, ajungând la o cuplare maximă cu radiația atunci când frecvența este egală cu modul fundamental de oscilație
Fibră optică () [Corola-website/Science/297270_a_298599]
-
formează un unghi ascuțit cu vectorul viteză a particulei). Când o particulă încărcată electric se deplasează, ea perturbă câmpul electromagnetic local din mediul său. Electronii din atomii din mediu vor fi deplasați și polarizați de câmpul electromagnetic al particulei încărcate. Fotonii sunt emiși de electronii unui dielectric în timp ce revin la echilibru după trecerea particulei. (Într-un material conductor, perturbarea electromagnetică poate fi înlăturată fără emisia de fotoni.) În condiții normale, acești fotoni interferează distructiv unii cu ceilalți și nu se detectează
Efectul Cerenkov () [Corola-website/Science/311064_a_312393]
-
atomii din mediu vor fi deplasați și polarizați de câmpul electromagnetic al particulei încărcate. Fotonii sunt emiși de electronii unui dielectric în timp ce revin la echilibru după trecerea particulei. (Într-un material conductor, perturbarea electromagnetică poate fi înlăturată fără emisia de fotoni.) În condiții normale, acești fotoni interferează distructiv unii cu ceilalți și nu se detectează nicio radiație. Totuși, când perturbarea se deplasează mai repede decât viteza cu care se propagă lumina în mediu, fotonii interferează constructiv și intensifică radiația observată. Este
Efectul Cerenkov () [Corola-website/Science/311064_a_312393]
-
deplasați și polarizați de câmpul electromagnetic al particulei încărcate. Fotonii sunt emiși de electronii unui dielectric în timp ce revin la echilibru după trecerea particulei. (Într-un material conductor, perturbarea electromagnetică poate fi înlăturată fără emisia de fotoni.) În condiții normale, acești fotoni interferează distructiv unii cu ceilalți și nu se detectează nicio radiație. Totuși, când perturbarea se deplasează mai repede decât viteza cu care se propagă lumina în mediu, fotonii interferează constructiv și intensifică radiația observată. Este important de observat că viteza
Efectul Cerenkov () [Corola-website/Science/311064_a_312393]
-
electromagnetică poate fi înlăturată fără emisia de fotoni.) În condiții normale, acești fotoni interferează distructiv unii cu ceilalți și nu se detectează nicio radiație. Totuși, când perturbarea se deplasează mai repede decât viteza cu care se propagă lumina în mediu, fotonii interferează constructiv și intensifică radiația observată. Este important de observat că viteza cu care se deplasează fotonii este mereu aceeași. Adică viteza luminii, numită în general "c", nu se modifică. Lumina pare să se deplaseze mai lent atunci când trece printr-
Efectul Cerenkov () [Corola-website/Science/311064_a_312393]
-
ceilalți și nu se detectează nicio radiație. Totuși, când perturbarea se deplasează mai repede decât viteza cu care se propagă lumina în mediu, fotonii interferează constructiv și intensifică radiația observată. Este important de observat că viteza cu care se deplasează fotonii este mereu aceeași. Adică viteza luminii, numită în general "c", nu se modifică. Lumina pare să se deplaseze mai lent atunci când trece printr-un mediu din cauza interacțiunilor frecvente ale fotonilor cu materia. Situația este similară cu cea a unui tren
Efectul Cerenkov () [Corola-website/Science/311064_a_312393]
-
Este important de observat că viteza cu care se deplasează fotonii este mereu aceeași. Adică viteza luminii, numită în general "c", nu se modifică. Lumina pare să se deplaseze mai lent atunci când trece printr-un mediu din cauza interacțiunilor frecvente ale fotonilor cu materia. Situația este similară cu cea a unui tren, care se deplasează cu viteză constantă. Dacă un astfel de tren ar merge pe niște linii cu multe stații, atunci ar părea că se deplasează cu viteză mai mică per
Efectul Cerenkov () [Corola-website/Science/311064_a_312393]
-
genera o undă de șoc fotonică în timp ce se deplasează printr-un izolator. În figură, particula (săgeata roșie) se deplasează cu viteza formula 1 și se definește formula 2 unde formula 3 este viteza luminii. "n" este indicele de refracție al mediului și astfel fotonii (săgețile albastre) se deplasează cu viteza formula 4. Colțul stâng al triunghiului reprezintă locația particulei superluminice la un moment inițial ("t"=0). Colțul din dreapta al triunghiului este locația particulei la un moment ulterior "t". În timpul "t" dat, particula parcurge formula 5 în timp ce
Efectul Cerenkov () [Corola-website/Science/311064_a_312393]
-
Neutrinul și antineutrinul se obțin prin dezintegrarea beta (formula 5 și respectiv formula 6): Sunt cunoscute trei tipuri de neutrin: Fiecare neutrin, la interacțiunea cu alte particule, se poate transforma numai în leptonul asociat. Neutrinii sunt la fel de răspândiți în Univers ca și fotonii și sunt creați în: dezintegrarea beta, captura electronilor și cea a miuonilor, la dezintegrarea particulelor elementare. Totuși, proprietatea specifică a neutrinului este interacțiunea sa deosebit de slabă cu materia: este cea mai slabă interacțiune din toate interacțiunile cunoscute ale fizicii nucleare
Neutrin () [Corola-website/Science/302671_a_304000]
-
la 300 °C rezultă hidrogen și elementul inițial iod. Cu toate că ciclul termochimic are un randament relativ mare (până la 50 %) mai există probleme nerezolvate în ceea ce privește procedurile și materialele utilizate. Ideea de bază este utilizarea directă a radiației solare prin absorbția energiei fotonilor de către componentele ce intră în reacție. În acest caz sunt necesare materiale senmiconductoare al căror nivel energetic este suficient de mare pentru ca prin absorbția cuantelor de lumină, să poată capta electroni din moleculele de apă ceea ce va conduce în cele
Fabricarea hidrogenului () [Corola-website/Science/307810_a_309139]
-
rezultat în urma reacțiilor chimice este eliberat în atmosferă prin porii frunzelor. Ciclul Calvin (descoperit de Melvin Calvin) reprezintă o serie de reacții biochimice, care au loc în stroma organismelor fotosintetice, în timpul fazei de întuneric. În cadrul acestui proces, energia cinetică a fotonilor este transformată în energie chimică de legătură. NADPH și ATP sunt compușii care conduc la cel de al doilea stadiu al fotosintezei (sau ciclul Calvin). În acest stadiu, glucoza este produsă folosindu-se dioxid de carbon din atmosferă. Au trebuit
Fotosinteză () [Corola-website/Science/303166_a_304495]
-
că are loc în natură. Explicația rezultă din faptul ca reacția are loc în prezența radiației solare, de unde vine și entropia de fotosinteză. Dar în bilanțul energetic trebuie să se țină seama de creșterea mare de entropie in timpul absorției fotonilor de catre plante, aceasta compensează diminuarea dezordinii din timpul reacției. Pe ansamblu entropia crește, entalpia liberă se micșorează și se respectă asfel principiile termodinamicii, în reacția de fotosinteză. Astfel, poate fi explicată nedumerirea lui Schrödinger că „organismul se hrăneste cu entropie
Fotosinteză () [Corola-website/Science/303166_a_304495]
-
Gazele evacuate formează un nor de material în jurul nucleului expus al stelei. Pe măsură ce atmosfera se îndepărtează de stea, straturi din ce în ce mai adânci cu temperaturi din ce în ce mai mari sunt expuse. Când suprafața expusă ajunge la o temperatură de 30.000K, sunt emiși suficienți fotoni ultravioleți pentru a ioniza atmosfera eliminată, facând-o să strălucească. Norul a devenit astfel o nebuloasă planetară. Soarele va deveni și el o nebuloasă planetară după explozia sa, iar în centrul exploziei va rămane o stea pitică albă, cu spectrul stelar
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
lor determină scăderea densității. Radiația de la steaua centrală încălzește gazele până la temperaturi de aproximatic 10.000 K. Contrar intuiției, se observă că temperatura gazelor se mărește pe măsură ce distanța față de steaua centrală crește. Acest lucru se întâmplă deoarece cu cât un foton este mai energetic cu atât șansa de a fi absorbit scade și astfel fotonii mai puțin energetici tind să fie primii absorbiți. În regiunile exterioare ale nebuloasei, majoritatea fotonilor de energie mică au fost deja absorbiți iar fotonii rămași de
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
10.000 K. Contrar intuiției, se observă că temperatura gazelor se mărește pe măsură ce distanța față de steaua centrală crește. Acest lucru se întâmplă deoarece cu cât un foton este mai energetic cu atât șansa de a fi absorbit scade și astfel fotonii mai puțin energetici tind să fie primii absorbiți. În regiunile exterioare ale nebuloasei, majoritatea fotonilor de energie mică au fost deja absorbiți iar fotonii rămași de energie mare dau naștere temperaturilor mai mari. Nebuloasele pot fi descrise ca "materie legată
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
steaua centrală crește. Acest lucru se întâmplă deoarece cu cât un foton este mai energetic cu atât șansa de a fi absorbit scade și astfel fotonii mai puțin energetici tind să fie primii absorbiți. În regiunile exterioare ale nebuloasei, majoritatea fotonilor de energie mică au fost deja absorbiți iar fotonii rămași de energie mare dau naștere temperaturilor mai mari. Nebuloasele pot fi descrise ca "materie legată" sau "radiație legată". În primul caz nu există destulă materie în nebuloasă pentru a absorbi
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
cât un foton este mai energetic cu atât șansa de a fi absorbit scade și astfel fotonii mai puțin energetici tind să fie primii absorbiți. În regiunile exterioare ale nebuloasei, majoritatea fotonilor de energie mică au fost deja absorbiți iar fotonii rămași de energie mare dau naștere temperaturilor mai mari. Nebuloasele pot fi descrise ca "materie legată" sau "radiație legată". În primul caz nu există destulă materie în nebuloasă pentru a absorbi toți fotonii ultravioleți emiși de stea iar nebuloasa vizibilă
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
energie mică au fost deja absorbiți iar fotonii rămași de energie mare dau naștere temperaturilor mai mari. Nebuloasele pot fi descrise ca "materie legată" sau "radiație legată". În primul caz nu există destulă materie în nebuloasă pentru a absorbi toți fotonii ultravioleți emiși de stea iar nebuloasa vizibilă este complet ionizată. În cel de-al doilea caz nu există destui fotoni ultravioleți emiși de steaua centrală pentru a ioniza tot gazul înconjurător și frontul de ionizare se propagă în exterior înspre
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
descrise ca "materie legată" sau "radiație legată". În primul caz nu există destulă materie în nebuloasă pentru a absorbi toți fotonii ultravioleți emiși de stea iar nebuloasa vizibilă este complet ionizată. În cel de-al doilea caz nu există destui fotoni ultravioleți emiși de steaua centrală pentru a ioniza tot gazul înconjurător și frontul de ionizare se propagă în exterior înspre învelișul neutru circumstelar. Deoarece majoritatea gazului dintr-o nebuloasă planetară tipică este ionizat (ex. o plasmă) efectele câmpurilor magnetice pot
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
în Univers, a arătat, că devierea acestui proces de la starea de echilibru are urmări astrofizice importante. În colaborare cu Ia. B. Zeldovici a anticipat reducerea temperaturii de strălucire a radiației de fond în direcțiile aglomerărilor galactice, ca rezultat al interacției fotonilor de frecvență joasă cu gazul intergalactic (efectul Zeldovici-Sunyaev). Acest efect permite să se determine dimensiunile norului de gaz, distanța până la nor, ceea ce rîndul său permite să se calculeze constanta Hubble și vârsta Universului. Sunyaev a sugerat în anul 1984 o
Rașid Siuneaev () [Corola-website/Science/313762_a_315091]
-
de platou de la supernovele de tip II-P se datorează unei schimbări a opacității stratului exterior. Unda de șoc ionizează hidrogenul din stratul exterior—îndepărtând electronul din atomul de hidrogen—ceea ce are ca rezultat o creștere semnificativă a opacității. Aceasta împiedică fotonii din părțile interioare ale exploziei să mai iasă. După ce hidrogenul se răcește suficient de mult pentru a se recombina, stratul exterior devine transparent. Din supernovele de tip II cu trăsături neobișnuite în spectru, cele de tip IIn pot fi produse
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
B. Pontecorvo și E.P. Hincks au efectuat o serie de experimente cu caracter de pionierat, în care au stabilit că: (1) particula încărcată emisă în dezintegrarea miuonului este un electron, (2) miuonul nu se dezintegrează într-un electron și un foton, și (3) miuonul se dezintegrează în trei particule. În concluzia autorilor, rezultatele veneau în sprijinul ipotezei că miuonul se dezintegrează într-un electron și doi neutrini și indicau valoarea ½ pentru spinul miuonului. La Dubna, în anii 1950, Pontecorvo a făcut
Bruno Pontecorvo () [Corola-website/Science/335686_a_337015]
-
retroreflectorele montate pe lună de misiunile Apollo. Imaginea din stanga arată ceea ce este considerată drept una dintre cele mai clare dovezi. Experimentul constă în trimiterea de impulsuri laser repetate spre Luna, în locurile unde s-au raportat aselenizări. Punctele arată când fotonii sunt recepționați de pe Lună. Linia neagră arată că un un mare număr de fotoni sunt recepționați la un anumit moment, de unde rezultă că aceștia s-au reflectat pe ceva destul de mic (cu dimensiunea sub un metru). Fotonii reflectați pe suprafața
Dovezi independente privind aselenizările Apollo () [Corola-website/Science/325957_a_327286]
-
una dintre cele mai clare dovezi. Experimentul constă în trimiterea de impulsuri laser repetate spre Luna, în locurile unde s-au raportat aselenizări. Punctele arată când fotonii sunt recepționați de pe Lună. Linia neagră arată că un un mare număr de fotoni sunt recepționați la un anumit moment, de unde rezultă că aceștia s-au reflectat pe ceva destul de mic (cu dimensiunea sub un metru). Fotonii reflectați pe suprafața Lunii revin într-o gamă de timp mult mai largă (întregul domeniu vertical al
Dovezi independente privind aselenizările Apollo () [Corola-website/Science/325957_a_327286]