460 matches
-
de răspuns la propriile nevoi, sau la situațiile frustrante exterioare (cum ar fi, de ex. timiditatea excesivă, teama exagerată, sentimentele de inferioritate sau cele de superioritate, tendințele masochiste, susceptibilitatea crescută, orgoliul accentuat etc.). S. Rosenzweig - cercetător recunoscut în domeniul teoriei frustrației - consemnează trei tipuri de sitații frustrante: a) lipsa mijloacelor necesare pentru atingerea scopului atins, b) pierderile, privațiunile (de ordin material sau spiritual), c) situațiile propriu-zise de conflic. Comentând tipologia lui S. Rosenzweig, N.D. Levitov arată insuficiențele acesteia (mai ales în legătură cu
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
conduite infantile observate în perioada maturității); d)conflictele de „cultură”, care apar în familie sau societate - ele exprimă neconcordanța. dintre „vederi” și „opirii” reflectate în relațiile disarmonice ale micro - sau macro-grupurilor sociale. Din toate aceste clasificări, rezultă faptul că „resursele frustrației caracterizează tocmai acele situații în care nu a fost realizată concordanța între „persoană” și „ambianță”, între interesele individuale și cele ale societății, în care viața psihică interioară și-a peridut caracterul unui ansamblu armonios, fiind sfârșită de motive divergente (incompatibile
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
a peridut caracterul unui ansamblu armonios, fiind sfârșită de motive divergente (incompatibile). Diferite conduite deviate, întâlnite în cursul vieții, nu constituie altceva decât comportamente neadecvate față de diferitele solicitări sau exigențe ale unuia sau ale mai multor niveluri de integrare. „Fenomenul frustrației” este strâns legat, mai a gradul flexibilității psihicului persoanei la găsirea răspunsurilor la solicitările multiple și adesea contrariate ale mediului, grad care constituie și măsura adaptabilității sale. De asemenea, o insuficintă maturizare manifestată, de exemplu, în plan afectiv, axiologic sau
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
Analiza frecvenței și felului specific de a se ajunge în situații de frustrare ne va oferi posibilitatea evaluării capacităților adaptative ale persoanei respective. Altfel spus, plecând de la formula cunoscută: R=f(P S), distingem trei perspective în analiza „fenomenului de frustrație”: a) putem prevedea conduita de frustrație, pe baza cunoașterii structurii personalității și a situației obictive de frustare; b) putem diagnostica personalitatea celui frustrat, pe baza cunoașterii conduitei și a situației frustrante; c) putem discerne modul cum se reflectă situația contrariantă
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
a se ajunge în situații de frustrare ne va oferi posibilitatea evaluării capacităților adaptative ale persoanei respective. Altfel spus, plecând de la formula cunoscută: R=f(P S), distingem trei perspective în analiza „fenomenului de frustrație”: a) putem prevedea conduita de frustrație, pe baza cunoașterii structurii personalității și a situației obictive de frustare; b) putem diagnostica personalitatea celui frustrat, pe baza cunoașterii conduitei și a situației frustrante; c) putem discerne modul cum se reflectă situația contrariantă în conștiința subiectului, pornind de la analiza
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
pe baza cunoașterii conduitei și a situației frustrante; c) putem discerne modul cum se reflectă situația contrariantă în conștiința subiectului, pornind de la analiza conduitei în situații de frustrare și a structurii personalității celui frustrat. Cunoașterea acestor aspecte ale fenomenului de frustrație - „situația frustrantă”, „conduita” respectivă, și „personalitatea” subiectului frustrat - ni se impune nu numai pentru a obține explicația necesară a conduitei de frustrație ci, mai ales, pentru a putea interveni fie în sens educativ, cel al modificării personalității respective, fie în
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
analiza conduitei în situații de frustrare și a structurii personalității celui frustrat. Cunoașterea acestor aspecte ale fenomenului de frustrație - „situația frustrantă”, „conduita” respectivă, și „personalitatea” subiectului frustrat - ni se impune nu numai pentru a obține explicația necesară a conduitei de frustrație ci, mai ales, pentru a putea interveni fie în sens educativ, cel al modificării personalității respective, fie în sensul schimbării contextului condițiilor în care s-a produs „fenomenul de frustrație”. Fără cunoașterea aprofundată a acestor factori, intervenția practică nu are
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
nu numai pentru a obține explicația necesară a conduitei de frustrație ci, mai ales, pentru a putea interveni fie în sens educativ, cel al modificării personalității respective, fie în sensul schimbării contextului condițiilor în care s-a produs „fenomenul de frustrație”. Fără cunoașterea aprofundată a acestor factori, intervenția practică nu are șanse de reușită. Ca și „situațiile frustrante”, tipurile resperctive de conduită sunt și ele foarte diverse și complexe. Cercetarea acestora, a modalităților specifice de reducere a tensiunii, întâmpină serioase dificultăți
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
găsi noi modalități de echilibrare, H.H. Kendler evidențiază câteva din formele de reacție adoptate de subiect la „situația de frustrare”: a) „agresiunea” în diverse forme: de la atacul fizic, la blam; b) „apatia”, care exprimă indiferența externă față de ambianță, produsă atunci când frustrația este atât de puternică încât depășește limitele de rezistență ale subiectului; c) „raționalizarea”, prin care se găsesc pretexte justificative, aparent logice; d) „fantezia” sau „reveria” (mai ușor se poate învinge un obstacol în imaginație, decât în realitate); e) „compensația” (sau
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
În acest sens, credem că diferențierea reacțiilor la frustrare în funcție de măsura în care acestea au fost sau nu elaborate, prelucrare, printr-un proces de reflectare/cunoaștere obiectivă, adecvată a „situației frustrante” reușește să surprindă mai bine modul în care „fenomenul frustrației” ajung să desemneze, tot mai mult, în lumea umană acel raport social și conștient între drepturile ce ni se cuvin și datoriile pe care le avea. Utilizarea unui astfel de criteriu - care expimă, în esență, măsură în care a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
satisfacerii trebuințelor, dorințelor, aspirațiilor noastre (ca expresie a neîncrederii în sine, a unui sentiment de inferioritate). Aceste reacții predominant afective le întâlnim îndeosebi la copii, care prezintă un grad mai scăzut de maturizare intelectual-afectivă, o toleranță individuală mai mică la frustrație. De asemeni, sunt caracteristice acelor persoane adulte care prezintă o hipertrofiere a „personalității” în sensul supraestimării (al „complexului de superioritate”), care-l face pe cel în cauză să fie mereu revendicative, sau al subestimării (al „complexului de inferioritate”, care încurajează
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
refuzului de a conversa, de a colabora, „fuga”, ca tendință de evaziune dintr-un mediu considerat ostil, „fixarea”, „regresiunea”, „uitarea voită” (expulzarea din conștiință a urmelor evenimentelor frustrante) etc., nu pot constitui, nici ele, precede eficace de atenuare a consecințelor frustrației. Aceste reacții, cu caracter defensiv, amplifică, de regulă, impresia de frustrare, sporind preocupările de introspectare și introvertire; de aici și caracterul emoțional, rigid, conservator, lipsit de finalitate constructivă al acestor reacții. S-a observat, apoi, că personele mai sensibile, și
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
gradul maturității sale afective și axiologice. Un anumit gen de reacție la frustrare vom întâlni, de exemplu, la copilul mic, comparativ cu preadolescentul, și altele la vârsta tinereții și maturității. Vom face în continuare câteva noțiunii, în acest sens. 1) Frustrația la copil se manifestă, de obicei, prin reacții cu caracter imediat și tipic, fiind de aceea mult mai ușor sesizabilă, în comparație cu frustrația apărută la adulț. La copil, frustrația este provocată, în mod obișnuit, de interdicțiile părinților, sau de simple conflicte
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
preadolescentul, și altele la vârsta tinereții și maturității. Vom face în continuare câteva noțiunii, în acest sens. 1) Frustrația la copil se manifestă, de obicei, prin reacții cu caracter imediat și tipic, fiind de aceea mult mai ușor sesizabilă, în comparație cu frustrația apărută la adulț. La copil, frustrația este provocată, în mod obișnuit, de interdicțiile părinților, sau de simple conflicte cu frați, surori, sau alți copii. Atunci când, sub influiența repetată a unor frustrări de același fel, copilul a adoptat un anumit mod
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
și maturității. Vom face în continuare câteva noțiunii, în acest sens. 1) Frustrația la copil se manifestă, de obicei, prin reacții cu caracter imediat și tipic, fiind de aceea mult mai ușor sesizabilă, în comparație cu frustrația apărută la adulț. La copil, frustrația este provocată, în mod obișnuit, de interdicțiile părinților, sau de simple conflicte cu frați, surori, sau alți copii. Atunci când, sub influiența repetată a unor frustrări de același fel, copilul a adoptat un anumit mod de comportament reacțional, eventual bine adaptat
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
reacție adoptate la prima frustrare vor reapărea și în noi situații. Se apreciază, așadar, că frustrările produse în copilărie au efect persistent, influiențând reactivitatea adultului în situații de frustrare care în aparență sunt analoge cu cele petrecute în copilărie. Studiul frustrației la copil facilitează, prin urmare, înțelegerea morurilor de reacție ale adultului la frustrare: aceste moduri vor fi determinate, în mare măsură, de stilul reacției la frustrare adoptat în copilărie (ex. un stil care exprimă „agresiunea”, „atacul”, „încăpățânarea”, sau dimpotrivă „izolarea
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
cazurile de melancolie, autoacuzare, culpabilitate, subestimare și inferioritate), trăiesc aproape în permanență un acut sentiment al frustrării. * * * În concluzie la considerațiile efectuate în legătură cu „situațiile de frustrare” și cu „conduitele respective”, subliniem următoarele aspecte: 1) În analiza psihologică a „fenomenului de frustrație” nu trebuie să ne limităm la cercetarea unui model unic de „situație frustrantă”, și la considerarea unui comportament uniform la frustrație, caracteristic situației frustrante modei, ci, - pornind de la recunoașterea existenței unei diversități de structuri și de niveluri psihologice individuale, a
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
efectuate în legătură cu „situațiile de frustrare” și cu „conduitele respective”, subliniem următoarele aspecte: 1) În analiza psihologică a „fenomenului de frustrație” nu trebuie să ne limităm la cercetarea unui model unic de „situație frustrantă”, și la considerarea unui comportament uniform la frustrație, caracteristic situației frustrante modei, ci, - pornind de la recunoașterea existenței unei diversități de structuri și de niveluri psihologice individuale, a unor diferite tipuri de situații conflictuale, - se impune să cercetăm „frustrația” în condițiile concrete ale vieții, ale exercitării diferitelor profesiuni, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de „situație frustrantă”, și la considerarea unui comportament uniform la frustrație, caracteristic situației frustrante modei, ci, - pornind de la recunoașterea existenței unei diversități de structuri și de niveluri psihologice individuale, a unor diferite tipuri de situații conflictuale, - se impune să cercetăm „frustrația” în condițiile concrete ale vieții, ale exercitării diferitelor profesiuni, pentru a arăta varietatea deosebită a condițiilor frustrării și a reactivității umane la frustrare. „Situațiile de frustrare” sunt strând legate de gradul de flexibilitate psihică în găsirea răspunsurilor corespunzătoare la solicitările
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
o valoare simptomatică; în spatele lui trebuie să fie căutate condițiile și factorii care au determninat structurarea, într-un fel sau altul, a sistemului comportamental. În acest sens, am subliniat deja rolul important pe care-l au în determinarea fenomenului de frustrație unele procese și fenomene psiho-sociale: ex. consecințele frustrării asupra prestigiului nostrul modelele comportamentului oferite de cei din jur; modificările unor componente de bază ale personalității (care vizează gradul unității, al integrității și organizării personalității); exactitatea imaginii pe care o avem
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
o noua strategie de răspuns, mai slabe. ca urmare, tendința spre rigiditate a răspunsurilor, spre a persevera cu un răspuns care nu se dovedește adecvat situației devine o particularitate caracteristică comportamentului celui frustrat. Nivelul la care se va desfășura „fenomenul frustrației”, - preponderent în plan subiectiv, egocentric, sau în cel obiectiv, de înțelegere reciprocă și cooperare, - depinde în mare măsură de capacitatea celui frustrat de a examina „situația frustrantă” din unghiuri de vedere diferite, pe baza unor procese de interpretare realiste, care
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
baza unor procese de interpretare realiste, care să permită evaluarea în sens obiectiv a naturii evenimentului frustrant. Ultimul plan, implică un grad de maturizare afectivă, de „decentrare” personalității și capacitatea de transpunere în sistemul normelor sociale și etice. Capitolul V Frustrația în procesul de integrare socială a personalității∗ Adaptarea reprezintă, la scară umană, un proces complex care angajează instanțe diferite de integrare: de la cea biologică, până la cea psihică și socio-culturale. Acest proces nu are nimic comun cu „tabloul idelic” al realizării
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
este un unul complex și de durată, deoarece el propune realizarea tocmai a acestei concordanțe între ceea ce vrem, în ce trebuie, și ceea ce se poate. În efortul de realizare a concordanței respective își are originea, adesea, fenomenele de „conflict” și „frustrație”, adică acele situații în care persoana așează, - datorită egocentrismului ei psihologic, - pe un prim plan propriile interese egoiste, intrând, în felul acesta, în conflict cu cerințele comunității, și simțindu-se neîndreptățită atunci când i se cere să facă un sacrificiu de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
ex. autoaprecierea obiectivă, conștientizarea scopurilor sociale etc.), care reprezintă condiții ale unei integrări armonioase în sistemul de cerințe și de exigențe ale „moralei sociale”. Constatările făcute ne vor permite, apoi, să facem referiri și la unele măsuri de profilaxie a „frustrației”, adică la acele acțiuni ce pot fi inițiate pentru a se realiza atât prevenirea și reducerea consecințelor unor frustrări severe și repetate, cât și pentru sporirea gradului toleranței individuale la frustrare. 1) Tulburările de afectivitate formează una din cauzele importante
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
blocajul energetic interior, și de a simți dorința îndreptării prin eforturi personale. b) Persoanele a căror activitate reprezintă o necorespondență vocațională, trăiesc puternice sentimente de insatisfacție în muncă, încercând să obțină pe alte căi ceea ce nu le oferă rezultatele prezente. „Frustrația vocațională” poate fi rezultatul unui conflict de motive pozitive, sau a unui conflict între un motiv pozitiv și unul negativ. Dar așa cum am văzut într-un capitol anterior, relația între „frustrație” și „conflict” este de tip „feed-back”, astfel că „frustrația
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]