522 matches
-
bate, rănește, Stingerea pasu-i urmează; Seceta seacă, sterpează, Foametea rumpe, răcnește, Boalele zbiară, turbează, Moartea doboară, cosește Osînda tu cînd ții”... Avem aici concentrate aproape toate elementele lirismului său: viforul, cerul dezlănțuit, negura, norii, focul, fulgerul, marea Întărîtată, munții ce fumegă, vulcanii În turbare, văzduhul spintecat de flăcări și alte locuri și lucruri rele, Într-o corespondență curioasă cu forțele mari ale universului. În intuiția acestor legături secrete, Heliade arată că a deprins lecția romanticilor. Cel puțin teoretic. Este Încă departe
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se deschide din nou spre universul dinafară. Devine vast și misterios. În muntele rîpos, Într-o peșteră, se află palatul patinați/or luminat de o „flacără misterică”. Peisajul este tenebros alpin: rîpe sălbatice, „turburoase unde”, vuiet de prigori, nori ce fumegă, lună „gălbenindă”, duhuri neguroase, schelete etc. Locul mesei din Legende l-a luat aici peștera stîncilor alpice: loc de refugiu, sălașul duhurilor rele, spațiul infernalelor comploturi. Aici ascunde zmeul pe fia de Împărat pe care a răpit-o. Făt-Frumos este
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
părea să se fi urnit de la locul lui. Petrache înțepă mormanul de cocoloașe care arăta ca grămăjoarele de cocs din fața sobei, din vremea copilăriei. Totul era cât se poate de real. Ba chiar, de sub crusta înghețată, resturile calde ale animalului fumegară. Neștiind ce altceva să facă, Petrache aduse găleata și adună cu fărașul, mirându-se de mirosul viu, de animal, care se răspândea în jur. Apoi șterse cu înverșunare, de parcă, frecând întruna și înlăturând orice urmă, ar fi vrut să se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
un braț și se înfipse cu călcâiele în podea. Întunericul îl împresură cu toate plăsmuirile lui, șoptind, sâsâind, respirând hârâit și țâșnindu-i din gât, ca o pojghiță spartă. Ridică brațul drept, cu degetele desfăcute, să se apere, dar șoaptele fumegau printre degetele lui, de neoprit. Acum ar fi fost clipa, gândi omul iluminat, care asculta, peste drum, tăcerile. Acum ar fi trebuit să te găsească învățăceii porniți de mult să te caute. Ei te-ar fi putut găsi, mai mult
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și Pârnaie, mai vânjoși, luară în spate pendulul, după ce Isaia se convinsese că alegerea fusese cât se poate de nimerită, dat fiind că limbile înțepenite ale cadranului arătau ceasurile nouă. Apoi venea Iadeș, ținând o farfurie de tablă pe care fumegau doi tăciuni stropiți cu țuică, ai căror aburi răspândeau o mireasmă îmbietoare. Urmau Isaia și, în spate, restul credincioșilor. Marchiza își trase fusta cât putu peste genunchi și găsi un petic de dantelă îngălbenită pe care și-o puse pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Isaia bâigui ceva despre veșnica pomenire, cam fără chef, căci între timp i se uscase gura, se depărtară fără să se mai uite înapoi. Totuși, ceva ce nu le dădea pace plutea între ei. Se traseră mai lângă foc, cenușa fumega încă, ațâțară un foc nou pe locul celui vechi, cu găteje mai mari, ca să mocnească îndelung. — Toate lucrurile care lumea zice că nu sunt bune, medită Bunelu, se fac folositoare într-o zi, ba începi să și crezi în ele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Unul dintre sate primise denumirea Torfoprodukt, ce reflectă specificul zonei, de fabricare a unor produse din turbă. Pădurile fuseseră tăiate, iar totul reflecta intruziunea nefastă a omului și violența, totul făcând parte dintr-un tablou cu aspecte infernale: Deasupra cătunului fumega coșul unei fabrici. Încolo și-ncoace, prin cătun, fusese construită o cale ferată îngustă și locomotive ce fumegau și ele din plin, fluierând asurzitor, cărau de-a lungul ei trenulețe cu turbă brună, cu plăci și brichete de turbă. Puteam
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
fuseseră tăiate, iar totul reflecta intruziunea nefastă a omului și violența, totul făcând parte dintr-un tablou cu aspecte infernale: Deasupra cătunului fumega coșul unei fabrici. Încolo și-ncoace, prin cătun, fusese construită o cale ferată îngustă și locomotive ce fumegau și ele din plin, fluierând asurzitor, cărau de-a lungul ei trenulețe cu turbă brună, cu plăci și brichete de turbă. Puteam presupune fără greș că seara, deasupra ușilor clubului avea să răcnească un picup, iar bețivii aveau să hoinărească
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
Kent, surghiunitul Kent; ce, deghizat Urma pe-un rege dușmănos și-i făcu slujbe Improprii unui sclav. (Intra un curtean, cu un cuțit plin de sînge) CURTEANUL: O! Ajutor! EDGAR: Ce ajutor? ALBANY: Vorbește! EDGAR: Ce-i cu cuțitu-nsîngerat? CURTEANUL: Fumega,-i cald. Abia l-am scos din inimă... O!-i moartă! ALBANY: Cine e moartă? Spune! CURTEANUL: Soția voastră, șir, chiar ea; și sora ei De ea e otrăvita; a mărturisit. EDMUND: Mă logodisem cu-amîndouă; -acum toți trei Nuntim n-
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
vreau să scriu, aceste personaje nu aveau cum să lipsească. Suta Kili Era în sat la noi un om care parcă venea direct din neolitic, dacă ai fi făcut abstracție de țigara groasă răsucită din foaia ziarului Scânteia care-i fumega mereu în gura-i știrbă pierdută printre smocuri de păr nebărbierite de multă vreme. Puțini oameni din sat știau că-l cheamă Stamate și nu mai știu nici eu cum, fiindcă toată lumea îl știa de Suta Kili, poreclă rămasă de când
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
ca reprezentare a marionetei sacre, deoarece este în același timp om și divinitate, figură a interstițiului, a umanului și, totodată, a non-umanului) - și templul din Extremul Orient - aici pentru că „joacă într-o piesă mai puțin tragică, așezată dinaintea tămâiei care fumegă, cu mâinile împreunate și cu o expresie calmă, de o desăvârșită seninătate”, nu ne amintește ea oare de statuia lui Herodot din „Actorul și supramarioneta”, acel Herodot ce-și ține durerea în palme? Marile virtuți ale marionetei/statuie sacră sunt
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
unde și-o fi petrecut noaptea. - Am să vin, mulțumesc. Chiar mâine, dacă nu te deranjez. A aruncat departe mucul țigării aproape terminate, cu o mișcare a arătătorului sub degetul mare, și s-a uitat Îndelung cum acesta continua să fumege În țărână. Apoi a băut nițică bere și s-a șters la gură cu dosul palmei. — Mai Îngăduie-mi o Întrebare, a zis.Știi, oare, de ce omul Îi torturează și-i ucide pe cei din aceeași specie cu el? În
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
melancolia binecuvântată; până și moartea este o bucurie, în contextul orașului sufocat de civilizație în care lucrurile devin organice și mor. Poetul rămâne în ipostaza copilului cu aripi roșii de mătase, sau copilul celui din urmă amurg la care rănile fumegă lumină; "erou urlând în rana însorită". Universul bacovian pătrunde încet-încet în lumea lui Mircea Dinescu: "Grădini plutind, încerc melancolia/ acelei flori numită vag amurg/ din care-am risipit copilăria ca o zăpadă caldă pe un burg." După o lectură a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
melancolia binecuvântată; până și moartea este o bucurie în contextul orașului sufocat de civilizație în care lucrurile devin organice și mor. Poetul rămâne în ipostaza copilului cu aripi roșii de mătase, sau copilul celui din urmă amurg, la care rănile fumegă lumină, "erou urlând în rana însorită". Universul bacovian pătrunde încet-încet în lumea lui Mircea Dinescu: "Grădini plutind, încerc melancolia/ acelei flori numită vag amurg/ din care-am risipit copilăria/ ca o zăpadă caldă pe un burg." După o lectură a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
neliniște, pentru că, așa cum moartea constituie sfârșitul unui ciclu, și înflorirea, ajunsă la apogeu, marchează declinul, deci începutul morții: Iarăși cădem într-un blestem de înflorire,/ iarăși alunecă părinții înapoi". Natura intră într-o anumită tensiune, un foșnet material de aprindere fumegă în "Tulburele de decembrie", "Tulburele de aprilie", în "Tulburele de mai", în "Tulburele de etern". Fără cenzuri interioare, poemul "Infernul" se desfășoară patetic, într-o aglomerare de strofe alambicate. Infernul îl descoperim la nivelul contingentului și mai ales ancorat în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
au crescut ,,-ismele" interbelice. Iubirea, la George Bacovia, de exemplu, este trăită ca un sentiment maladiv, lipsit de afect și condamnat eșecului. Amorul este ,,întors" de la această realitate, având aripile ,,de plumb'', în poezia Plumb, ori este ,,carbonizat", abia mai ,,fumegă", în Negru sau cântă ,,la clavir" marșuri funebre, în Cuptor. Imaginea personajului feminin blecherian amintește de ipostaza femeii din sonetele eminesciene, iubita cu ,,mâini subțiri și reci"288 sau ,,minune cu ochi mari și mână rece"289. Solange, cu parfumul
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
însă într-o manieră specifică: "Toate sălășluiesc în adâncul/ sufletului nostru// cel ce prieten sieși nu poate să fie/ în zadar caută prietenia// cel fără Dumnezeu/ în zadar îl caută aiurea// lumea e paradisul./ de infernul din mine ochii mei fumegă". Inclusiv în alteritate, acest purtător al infernului indiscutabil nu caută altceva decât mijlocul de a se defini. Și în poezia lui Ioanid Romanescu funcționează celebra propoziție a lui Martin Buber, după care omul accede la Eu prin Tu. Perceperea și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
zvârlea pe gură / puzderii de scântei, o pâcla deasa / ce sfârâia cum sfârâie cărbunii / încinși, când îi cufunzi și-i stingi în apă. Pe pajiște, cum zic, la fel și luna / se înnegrea stingându-se pe-ncetul / și ierburile-i fumegau în preajmă. (Fragmentul XXXVII, vv. 3-16).401 Personajul poemului vede într-o succesiune firească de scene mai întâi desprinderea lunii din cer, apoi căderea acesteia pe pajiște, în final, stingerea ei apocaliptica. Spre deosebire de tablourile quasimodiane, cel leopardian se bucură de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
două modificări în manuscrisul în facsimil 41 (ediția Eugen Simion) față de varianta transliterată a lui D. Vatamaniuc: (H1a) [...] ardeau lămpi (s.n.) somnoroase răspândind dungi de galbenă lumină prin aerul apăsat. [...] El aprinse o lampă neagră, împlută cu untdelemn; lumina ei fumega pâlpâind. Încet, încet ochiul luminei se roși ...el se așeză la masă..., deschise cartea cea veche cu buchile neclare și cu înțeles întunecat. [...] Lampa fâlfâia lungă, ca și cum ar fi vrut s-ajungă tavanul, [...].Lampa sa fâlfâia mai fantastic, literele bătrâne
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pămînt? CE POSIBILE ȘI CE IMPOSIBILE TRANSMIT PĂRINȚII COPIILOR LOR? E învălmășeala de la sfîrșit. Pleacă și ultimele mașini, jeepuri, camioane, mitraliere automate, luînd în fuga lor ultimii soldați. Curtea imensă rămîne goală; cîteva pale de foc, cartoane și mobile care fumegă. Liniștea învăluitoare e înlocuită încetul cu încetul de scîrțîituri. Apar din toate părțile morți-vii în costume dungate. Bărbați și femei. După plecarea torționarilor, prizonierii se tîrăsc, fiecare cum poate, către ieșirea din lagăr. Mulți sunt ajutați de un vecin de
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
și în ploi putrede; potecile se prefăcură în șuvoaie, iar din satele de pe vale nu se mai auzi nimic. Și iată că după atâtea săptămâni ploile stătură. Cerul se însănătoși și se scutură de înfășurăturile lui albe și cenușii; munții fumegară a vreme bună. Iablanicioara se limpezi și scăzu în albia-i întortocheată și adâncă". Imaginea de concordie montană se completează cu lăudabilă migală narativă: nici un element nu este lăsat la voia hazardului. Paradisul pastoral se compune din fotografii, decupate ca
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
de sârme de aur". Noii aliați sunt invincibili: ei "loviră, cu lăncile înainte, șleahta dezmățată a morților. În câteva clipe, din teribilul neam subteran rămase-un morman de tibii, vertebre, mandibule, cranii și oase iliace, îngălbenite ca o ceară veche, fumegând încă venin către ceruri. Demonii se scurseră ca o mocirlă groasă de pe biserică, lăsând-o mânjită de bale și excremente, și se aruncară ca o haită de lupi turbați asupra falangei de îngeri". Morții sunt, astfel, îndepărtați, iar viii rămân
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
al geniului realizează Luchian, ci al unui om dedicat artei, dedicație pusă sub semnul unei distincții idealizante. Portretul devine interesant prin relația pe care-o stabilește cu fundalul, un peisaj cu arbori. Trunchiurile apar asemenea unor coloane, frunzișul pare să fumege în flăcări de culoare brun-roșcată-cărămizie pe fundalul unui cer albastru. Pălăria are contururi ferm trasate pe acest fundal ușor artificial care înlocuiește natura și naturalul unui peisaj. Apare și o simetrie tipică armonicelor decorative bazate pe progresii. Frunzișul copacilor se
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
privilegiat al bătrînilor: "Respectul bătrîneții este un cult în patria noastră." De aici, în sfîrșit, și idealul clar definit al unei societăți religioase în care cultul Ființei supreme și recunoașterea nemuririi sufletului se află într-o comuniune totală: "Tămîia va fumega zi și noapte în templele publice și va fi întreținută timp de douăzeci și patru de ore, rînd pe rînd de bătrînii în vîrstă de șaizeci de ani..." Un curios paradox face totuși ca acele virtuți ale curajului și fidelității, ale goliciunii
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
petiție: România Școala primară de băieți no. VII Sucursala no. 1 No.18 Iassii, 1870, oct 31 Domnule primariu, La menționata școală urmând necesitate de construirea din nou a tuturor sobelor, care, fiind foarte vechi, nu se pot încălzi și fumegă cumplit, de reparațiunea zaplazului, care este căzut și parte aproape de a căde, de cârpirea acoperământului caselor pe unde plouă etc. , subsemnatul, conform art. 71 din regulament, cu tot respectul aduce aceasta la cunoștința d-voastră, d-le primariu, rugându-vă
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]