2,691 matches
-
-mi în geam - / el și-a atins menirea.“ „Turnul vechi / soldații de ipsos / dau ora exactă.“ „Primăvară - / pocnește / primul boboc.“ „Bunicul pe prispă / rândunicile / își refac cuibul.“ „În vis / schimb lumea reală / pe una de himere.“ „Mușuroi febril - / traversând poteca / furnici la lucru.“ „Culcat în iarbă - / o buburuză / mă privește.“ Este înduioșător faptul că o buburuză îl privește pe autor (poate că i-a citit haiku urile și vrea să-i spună de ce multe nu-i plac), dar această întâmplare merita
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Sigur este friptură. Și încă de porc, se bagă flăcăul. De ce crezi că-i de porc? N-are oase. L-aș vedea cînd ar roade osul. Are dreptate băiatul. Vasile n-ar lăsa pe os nici o bucățică mică pentru vreo furnică. Băieții nu erau chiar inofensivi cu glumele lor. Erau la început doar ușor intrigați, apoi s-au ațîțat și chiar tentați să facă scandal. Ești pocăit, mă, anafura mă-ti, Doamne iartă-mă, că vorbesc prostii în postul mare. Uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
fir de păianjen și o rază, senzația de odihnă doar în tremurul mâinii. Punctul A este locul din care plec, punctul B locul din care voi pleca, punctul C intersecția dintre două bucăți de lemn înfipte peste un mușuroi cu furnici. Cercurile se nășteau din memorie și se spărgeau în memorie; mai târziu, din căutare se spărgeau în căutare, din revoltă în revoltă, din resemnare în resemnare; cercuri concentrice, felii de sferă, sufletul tot mai subțire, tot mai puțin. Bunicu-său tăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
om născut pentru viață suferința face un sfânt, dar dintr-un om născut pentru moarte nu poate face o cangrenă mai mare decât o nelocuire. "Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul." Milă mi-a fost și de o furnică s-o calc, în jurul meu am împrăștiat dragoste, iar acolo unde mi s-a întors spatele, m-am bucurat de umbra spatelui, de urma lăsată de umbră, de tot ce mi-ai dat și de tot ce nu mi-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
precum un puzzle ce întregește inima: prima zvâcnire un timp prezent, următoarea același timp; mâine, posibil, prezentul își va lega ultima verigă de grindă (maximă generozitate divină). Nebunul cântărește cenușa, o împarte în cantități aproximativ egale, apoi zidește mușuroaie pentru furnici. Aleluia! Nebunul, suferindul inconștient al conștiinței claustrofobe, narcoticul stelelor date în pârg, împătimitul "sfârcurilor de cometă", dependentul placentei (cerul mereu în luna a șaptea), zoofilul iepelor Carului Mare, piromanul fulgerelor despicate în noaptea de Sfânt Ilie, obsedatul albastrului curs rouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
a fi implică eșecul de a nu încape. Nu are importanță de umerii cui îți sprijini obsesiile. Între două puncte imaginare este loc destul să-ți hrănești paranoia. Hai, curaj, mai ai un fuscel și ai ajuns tocmi la tâmpla furnicii, mâine te vei cățăra până sub talpa greierului, cu un asemenea aplomb vertical, sigur, vei reuși să-l gâdili pe Dumnezeu între degete. Pentru mai sus trebuie să-ți sădești rădăcină în cer. Floarea, o reciclare continuă a formei. Omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de trei ori, a făcut semn peste valuri, a întins ștergar alb, bunica m-a așezat ca pe o pâine sub icoană.) Dacă există cu adevărat, să-și ceară iertare, smerenia topește lentilele, Dumnezeu pipăie cu bastonul prin iarbă raiul furnicilor. No, gata, ajunge! Nu mai bate câmpii! Tacă-ți gura, că te croiesc peste meliță! Îndrugi verzi și uscate, te ascult de-o oră, dar nu înțeleg nimic. Măi copile, tu ești bolând de-a binelea. Asta ne mai lipsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sub cruci. Nu există un maxim al suferinței; spui "ajunge", când în fotografia bunicului, un ins sever, cu mustață, construiește un lagăr; atunci îți dai seama că ai greșit, că sensibilitatea ta claustrofobă abia încape într-un un buzunar de furnică toamna. Incertitudinea măsoară cu pasul într-o ilustrată trimisă tocmai din Siberia. Incertitudinea lui Petru amputa oiștea Carului Mare. Peste hipodromul lui Dumnezeu tropăia o herghelie de cai leneși. Burțile pline cu rouă înmugureau hamurile. Steaua Polară se stingea sub o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Era prea smerit să oprească și pentru sine un litru de Dumnezeu roșu. Riguros părinte era ava, nu se abătea nicio litera de la canoanele anthonite. Pregătea Sfintele Taine meticulos, cu grijă, cu băgare de seamă, precum un farmacist medicamente pentru furnici. Călugării, oameni de toată spița, făceau nevoință, post, rugăciune, supușenie. Jupânul era Dumnezeu, cuvântul părintelui stareț bilet de odihnă în grădina cerului. Fraților, în ușa voastră o să bată, pe laița voastră își va hodini oasele, din strachina voastră se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
dezamăgirii sparge ferestrele, grădina vecinului înverzește, busuiocul după icoană îmbată sfinții, frânghia de rufe leagă destinul cămășilor. Absolutul, un minim insignifiant. S-au adunat gâzele la praznicul trupului: câtă lumină în pântecele viermelui ce sfredele irisul, câte perisabilități în spatele unei furnici, cât confort pentru o conștiință de greier lenevind într-o ureche înfundată! Dumnezeu insuficiența omului singur, absolutul personal raportat mereu la impersonalitatea sfinților. În mânăstirea Fântânele, un Dumnezeu mic, uscățiv, pleșuv, ochi întunecați, barbă rară, frunte ridată, lăudat zi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ploilor, fumul după frigul inimii. Aparențele vând iluzii ambalate în plafarul conștiinței omului singur. Dragul meu om laș, moartea nu este o circumstanță a handicapurilor. Genia, obsesia mormântului îmi surâde până și din fotografii. Este vreme de secetă, plutoane de furnici mărșăluiesc cu firimituri de sicrie în spate, greierii (în sfârșit) au motive de fericire, păienjenii țes (pe uscat) raze de soare sub grindă, îngerii își umezesc buzele în scuipatul lui Dumnezeu, vreme de secetă, obsesia mușuroaielor goale întregesc intențiile oamenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
așa viață așa moarte!), stârvul hodorogului nu merita un bulgăre de pământ negru în gură. Părintele econom, cenușă sub o grindă arsă pe jumătate; în zori a plouat, funinginea inimii i-a curs la vale; până spre seară, cărări de furnici conturau nimicul, câteva vertebre și o coajă de craniu, într-o galerie de cârtiță. Părinții Ilarion și Gherasim, în pădurea făgetului, săpau groapă sub un ulm bătrân să ascundă averea starețului: 200 mii de mărci, o desagă cu odoare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
semnelor: bărbia căzută peste genunchi ca o secure peste un braț de vreascuri putrede; mâinile, picioarele înainte de furtună, Dumnezeu a împletit patru funii din nori și le-a legat parcă de un trunchi de copac, parcă de om; ochii raiul furnicilor, două mușuroaie negre acopereau câteva firimituri de lumină; buzele dâre de pământ în icoană; obrajii: S-au adâncit fântâni, mamă, acolo unde sărutul tău a însemnat izvor, la noapte o să plouă, mâine o să plouă, cealaltă viață o să plouă și o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pământ sau cu vreo piatră desprinsă de pe versant. "Petrele se roagă mai ceva ca oamenii", spunea mămuța. Inimă de piatră, Doamne, zidește întru mine să nu-mi rătăcească sângele în nelegiuire! Cu o movilă de pământ, posibil, m-a confundat. Furnicile răscolesc mușuroaie sub piele, sub frunze, nicio diferență; roua asta de sânge îmi ascunde intențiile tot mai puțin, tot mai subțire. Dacă m-ar fi luat drept stâncă, cuib de șerpi ar fi trebuit să mi se adune în inimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
intențiile tot mai puțin, tot mai subțire. Dacă m-ar fi luat drept stâncă, cuib de șerpi ar fi trebuit să mi se adune în inimă. Astăzi soarele a curs ca o candelă spartă, câțiva stropi au picurat în cenușă, furnicile au ascuns firimituri de Dumnezeu sub altă brazdă. Posibil, miros a pământ nesigur (încă mai mișc). Posibil, un sfânt a coborât din icoană să moară om. Lumina rodește cât mai adânc, pojghița asta gelatinoasă se va spăla odată cu prima brumă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
dimineață, o înserare, apoi altă dimineață, apoi altă înserare, apoi... pe valea Bârgăului, timpul, hipnotizat, privea cerul în ochi. Petru, parte dintr-o succesiune de apusuri ireversibile, sub pleoape, ca sub o criptă săpată în stâncă, împărțea părticele de nelocuire. Furnicile, primele firimituri de viață contaminate cu singurătate. Pe valea Bârgăului, deasupra mușuroaielor, creșteau cruci. Sub pleoape intimitatea cimitirelor desfăcea brațe, inimi, suflete: Dumnezeule, iartă-mă, în dimineața aceasta nu o să-ți mai reproșez nimic. Am înțeles, un om orb nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
îmi place. Dacă aș fi găsit-o, crede-mă că n-aș fi făcut atâta vâlvă, ci aș fi mâncat pe săturate ca Tine și ca toți ceilalți ai Tăi, Doamne." Lipseau spectatorii: Cine să-i aplaude foamea? În lumea furnicilor, buzunare pentru furnici; în lumea șoarecilor, buzunare pentru șoareci; și păsările cerului au buzunare; croitorii își dimensionează ambalajele după mărimea obsesiilor, și nu după nesațul inimilor. Salivă de îngeri flămânzi sub cer. I-a fost foame. Setea de jumătatea plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
aș fi găsit-o, crede-mă că n-aș fi făcut atâta vâlvă, ci aș fi mâncat pe săturate ca Tine și ca toți ceilalți ai Tăi, Doamne." Lipseau spectatorii: Cine să-i aplaude foamea? În lumea furnicilor, buzunare pentru furnici; în lumea șoarecilor, buzunare pentru șoareci; și păsările cerului au buzunare; croitorii își dimensionează ambalajele după mărimea obsesiilor, și nu după nesațul inimilor. Salivă de îngeri flămânzi sub cer. I-a fost foame. Setea de jumătatea plină, setea de cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
călimara: cămașa albastră, sarafanul albastru, ciorapii albaștri, bentița albastră, ochii, picioarele, părul, buzele albastre? Cine este și de ce mă cheamă în șotronul acela velin, acoperit cu praf de cretă, cu sânge, cu frunze, cu cioburi de sticlă, cu cenușă, cu furnici? Stăpâne, de ce îl ascunzi în bibliotecă printre cărți necitite? Dumnezeule, de când atâta reversibilitate sub cerul tău? Ceasul numără invers creșterea pomului; fructul desface mugur; spicul dospește pâine; lacrimă sapă izvor; iarba căruntă începe a înverzi; râul se întoarce în elicele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
să respecte cu strictețe sfaturile noastre. Doctore Cuc, refă pansamentul! ― Eu voi fi „mâna a doua” - s-a oferit Gruia... „Bravo, cumetre! Începi să-mi placi. Cum el habar n-are de meserie, ai să-l faci <mic-mică, cât o furnică!” - l-a lăudat gândul de veghe. „Nu mă ridica În slăvi, vecine, fiindcă nu am niciun merit. Așa mi-a venit... Șiii... <omulă și așa este mic” - a răspuns Gruia. „Doctorașul”, nedeprins cu asemenea operațiuni, se cam codea... ― Ce faci
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
sângera puternic, iar cu celelalte am fixat piciorul rupt cu ajutorul celor două despicături de lemn. Între timp, ceilalți cercetași au Închipuit un fel de targă din crengi, pe care s-o putem trage pe zăpadă. Băieții s-au mișcat precum furnicile. Dintr-o creangă mai lungă, am făcut un fel de proțap, la care să tragem pe rând, câte doi. ― Aceala nu era proțap, ci tânjalî. Proțapu’ Îi la car, da’ tânjala Îi la plug ori la grapî - l-a corectat
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
soarelui cunună. Acolo este lumea insectelor, vara climei temperate e o binecuvântare pentru câmpul care forfotește de atâta suflare. Fluturii se joacă pe câmpul înmiresmat cu flori de toate culorile. Și câmpul le zâmbește curios, jucăuș, cu poftă. Fluturii, albinele, furnicile și buburuzele, până și gândacii de Vaca Domnului își văd fiecare de treaba lor, fiind foarte ocupați. Pe o potecă ascunsă, făcută din inimi, au început să vină trandafirii agățători. Viorele, toporași și ghiocei se ițesc prin iarbă, iar păpădiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Lacrimi alunecă, calm. Iubirea. Ce e iubirea? Merg. Merg aiurea Constant. Ce e constant? Iubirea. Găsit-am iubirea? Aiurea. Merg aiurea. Luna. Luna lucește cu farmec. Luceafăr. Luceafăru-i departe. Totu-i departe, totul e singur. De la distanță; ce-i înăuntru? Furnica. Ea cară ,furnica Continui. Șiruri continui. Cât e singur e bine, stabil. Când interacționează, ce nu se schimbă? Lateral. Pământ lateral. În Iași am petrecut momente de neuitat. Pe Bulevardul Independenței, pornind din Târgul Cucului sunt magazine luminate noaptea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
cere permisiunea bărbatului să plece. -Pesemne că am nimerit unde și când nu trebuia, de aceea vă cer permisiunea, domnule, să plec. -Nu sunt de acord, zise bărbatul. Mai bine ia loc, arătând spre un jilț din frunze verzi de furnici lucrat, c-am pregătit un joc. Auzind pe tânăr astfel vorbind, s-a observat cum Magnoliei din obraji teama i s-a stins, curaj puțin a prins, apoi l-a întrebat: -De fapt, cine ești dumneata, de cutezi să-mi
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
se considera învingătoare. Ca la un semn divin s-a făcut liniște în întreaga pădure, Spiritul s-a prezentat în fața Magnoliei căreia i s-a adresat: -Frumoasa mea, te rog să iei loc pe jilțul verde, special pentru tine de furnici lucrat. Biata copilă, văzând că întreaga populație din pădure avea privirile ațintite către ea s-a fâstâcit, și-a aruncat galeș privirea emoționată către Spirit în semn de scuze pentru stângăcia ei și a luat loc. Văzând că Magnolia ia
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]