3,883 matches
-
o veșnicie până a doua zi. După amiază, era cam totul gata; cozonacii copți, bucatele pregătite, ouăle vopsite, curat prin casă și măturat prin curte și pe la poartă. Mama ei pregăti coșulețul în care puse câte puțin din toate bucatele gătite pentru sărbătoare și doi din frații ei urmau să plece seara în satul vecin, la biserică, pentru a le pune la sfințit, atunci când preotul urma să treacă cu stropitul. După ce frații plecau, se spălau toți și așteptau dimineața cea Mare
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
coborau spre casă pe acea cărare unde doar picior de om mai umbla, priveau din deal la căsuța lor, pe care via o acoperea de tot, lăsând să i se vadă numai acoperișul. Se opri la cuptorașul din lut, unde găteau mâncarea cu gustul căreia nu l-a mai simțit nicăieri în altă parte... Aici, la cuptoraș, îl găsea mereu pe taică-său, el era bucătarul familiei de toată viața. Mereu avea o pată de funigine pe față... Când îi ziceau
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
aici mă reîntorc ori de câte ori îmi va fi dor. Cine știe, poate și ei îi era greu singură, poate și ea suferea... Va mai întineri acum, sărmana, văzând iarăși cum mai cresc jucându-se alți copiii prin curte. Va mai fi gătită de sărbători, așa cum o gătea mama și apoi sora mai mare...” Hotărî să nu mai sufere și la urmă zise: - Să dea Domnul celor ce vor trăi în casa noastră să le fie tot atât de bine cum ne-a fost și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
va fi dor. Cine știe, poate și ei îi era greu singură, poate și ea suferea... Va mai întineri acum, sărmana, văzând iarăși cum mai cresc jucându-se alți copiii prin curte. Va mai fi gătită de sărbători, așa cum o gătea mama și apoi sora mai mare...” Hotărî să nu mai sufere și la urmă zise: - Să dea Domnul celor ce vor trăi în casa noastră să le fie tot atât de bine cum ne-a fost și nouă! Rochița nouă Ioana stătea
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
curat, să ne îngrijim puținele hăinuțe pe care le aveam, să ne aranjăm fiecare cărțile și manualele pe raftul nostru. Pe surorile mai mari, le învăța cu răbdare cum să le facă pe toate, le învăța să frământe pâinea, să gătească bucate, să spele ș.a. Sora cea mai mare, după absolvirea școlii de opt ani, începuse să muncească în colhoz pentru a-i ajuta pe părinți, dar și pentru a face pentru ea cele ce trebuiau unei fete mari. Luase două
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
tatăl lui, unde acesta se simțea liniștit și bine. Soția sa avea grijă de bătrân, la fel, ca și de copiii lor. Aveau și multe greutăți, dar reușeau să facă în așa mod, ca să crească și copiii și să-și gătească și casa, care arăta bine și frumoasă. Când văzură frații lui și cumnatele că ei se așezau bine în viață, se aprinseră de invidie. Credeau că bătrânul dascăl câștiga mulți bani, pe care îi dădea fratelui lor, și, motivând că
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
sat o mamă care-și creștea singură cinci copii, trei băieți și două fete. Îi era foarte greu, sărmana, dar mergea înainte cum putea. Când ajungea seara și trebuia să-și hrănească copilașii, se gândea mereu ce să le mai gătească. Avea câteva găini. Când se adunau ceva ouă, le zicea copiilor: - Astăzi vom mânca scrobușor cu apă bună! Scrobul era un fel de mâncare pregătită din ouă bătute (uneori amestecate cu brânză, jumări, ceapă, mărar) și coapte la foc mic
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
coborau spre casă pe acea cărare unde doar picior de om mai umbla, priveau din deal la căsuța lor, pe care via o acoperea de tot, lăsând să i se vadă numai acoperișul. Se opri la cuptorașul din lut, unde găteau mâncarea cu gustul căreia nu l-a mai simțit nicăieri în altă parte... Aici, la cuptoraș, îl găsea mereu pe taică-său, el era bucătarul familiei de toată viața. Mereu avea o pată de funigine pe față... Când îi ziceau
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
poate duce și de aceea din când în când se trezește cu câte o viroză, strănută fără întrerupere, îi curg ochii, se lichefiază. În timpul crizei simte un fel de furie care îi dă putere să reziste, o face cumva eroic, gătește, spală, face toate treburile casei, furioasă pe starea ei mizerabilă. Din când în când are senzația de îndepărtare a lucrurilor din jurul ei, pierde contactul cu lumea, are o senzație deplină a nimicului în sens profund heideggerian, nu știe dacă senzația
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
prea mult de ea, căci autoritățile locale au interzis funcționarea ei, motivând că era chiabură, astfel că a vândut-o bucată cu bucată, și a construit o vilă în orașul Câmpulung Moldovenesc, pentru Elena. Valeria era o bucătăreasă renumită, care gătea în special la nunțile domnești, după rețete austriece, noi copiii fiind topiți după prăjiturile delicioase ce ni le dăruia. Avea toate calitățile unei gheișe japoneze, deosebit de prietenoasă, informată la zi cu ultimele știri, știind și toaca-n cer. * Născută în
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
plină de viață, cu mișcări agile, de om tânăr, În floarea vârstei. Machiată puțin cam strident, cu părul foarte gros, pieptănat În jos. Nu mănâncă niciodată (deși În frigiderul meu se găsește Întotdeauna ceva hrană rece - nu prea știu să gătesc!). Își face o cafea pe fugă (de ea cumpărată - nu se amestecă niciodată În lucrurile mele), o soarbe repejor, schimbă cu mine câteva politețuri și dispare... ca o boare. O urmăresc, ca de fiecare dată, furișat după perdeaua geamului de la
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
soția ta, nu vei avea prilejul să-mi reproșezi niciodată ceva care să te lezeze, te voi ocroti, te voi iubi, îți voi îndeplini toate voile, dar te rog din suflet să nu mi ceri niciodată, dar niciodată să-ți gătesc gulaș unguresc. Alex izbucni într-un râs hohotit, gata-gata să și piardă echilibrul. Se opri o clipă, îi luă din nou mâna Inei, i-o sărută, și iar izbucni în acel râs nestăvilit. - De ce? De ce, draga mea? - E o poveste
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
ajuta pe Mara, poate că ar fi vrut să facă mult mai mult, dar din patul ei nu era în stare decât să dea sfaturi și să aștepte. Mara o înțelesese mereu și nu i se părea greu să-i gătească și să-i servească masa, să-i citească la televizor și din ziare, să pălăvrăgească ore în șir de la un pumn de medicamente la altul. De multe ori se întâmpla ca Mara să nu mai plece acasă și atunci dormea
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
bucu... Nu-și termină spusele. Intuind îndemnurile ajunse la exasperare ale Olgăi, continuă: mă duc, mă duc! Din ușă: ce mă fac, nu e nimic de mâncare în frigider. - Ai bani!? - Am! - Atunci care e problema? - Vreau să mănânc mâncare gătită de soția mea, asta vreau... - Ei, nu mai spune? Va trebui să mai ai puțină răbdare, cel puțin o săptămână... așa se obișnuiește. Atât copilul cât și mama trebuie să se afle un timp sub controlul medicilor... nu-i dădu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
o rulotă, de la un turist nimerit de ocazie pe la sută de case. și-au instalat-o la marginea Sutei... A o sută una. și-au adus acolo câte un lucrușor, câte ceva pe care să stea, să doarmă, să-și poată găti câte un blid de mâncare. și a venit pe lume și fetița. Mai apoi, la vreo doi ani, băiatul. Săraci, cu siguranță că erau, că erau cei mai săraci din Sută, dar, duceau o viață demnă, de oameni muncitori, găsindu
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
dânsa. Au trecut câteva zile. Totul a reintrat în carapacea celor de dinaintea lor. În aceeași zi, cu sinistrul spânzurării copilei și a tatălui său criminal, tanti borșăreasa a strigat, peste gard, la Robustu: ți-a ajuns borșul? Da. L-ai gătit? Da. și a fost bun? Nu știu. Încă nu am stat la masă. Când stai? Acuș. Mă inviți și pe mine? Da. Vino. Te rog frumos, chiar acum, vino, și-o să vezi că o să ne fie bine. După ce-om
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
Și-n plus, am citit o confesiune tristă a lui Radu Penciulescu (din 2004) :” Nu vreau să mai montez nimic - nici În România, nici În Franța, nici În Suedia. Am grijă de copil, mă uit la televizor, Îmi place să gătesc...” Acum un an nu-nțelegeam ce spune Penciulescu. Acum un an eram Înnebunit să-mi termin (Între cursurile pe care le țin la Timișoara) spectacolele contractate. Azi, pricep altfel declarația marelui regizor și profesor. Azi, spun și eu cu cuvintele
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Acum un an eram Înnebunit să-mi termin (Între cursurile pe care le țin la Timișoara) spectacolele contractate. Azi, pricep altfel declarația marelui regizor și profesor. Azi, spun și eu cu cuvintele lui „am grijă de copil, Îmi place să gătesc, mă uit la televizor”... Nu renunț la regie; dar nu mai simt ahtierea aceea care mă făcea, În anumite stagiuni, să pun În scenă șase-șapte spectacole! Poate am și obosit; poate spectacolele pe care le fac cu studenții Îmi oferă
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
nu, da' toate muierile dă azi, cu o facultate la bază, au numa' harfe în creieri, dă te ia groaza. O femeie cumsăcade, da' mișto, nu mai vezi azi. O bunăciune care să le aibă și cu casa, și cu gătitu', nu mai găsești, să dai cu tunu'. Toate să țin dă curi, dă regimuri și dă fitnesu' chilului, ca să arate dă top și să fie cool. Și tu ce să faci, nene? Să mănânci și acasă tot parizer și să
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
atât la picioare, cât și la mâini; ea îmi curăța fața de coșuri negre (ce plăcere!); ea îmi ajusta mustața și îmi masa spatele seara... Pe toate le făcea Crina, în afară de un singur lucru: mâncare. La acest capitol era antitalent. Gătea totuși cartofi prăjiți cu ouă - singura mâncare pe care o știa face, numai că frigea cartofii până-i carboniza și ouăle până deveneau asfalt topit. De altfel nici nu-i stătea bine cu lingura sau cu polonicul în mână. Era
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
acestea mi se păreau la început, extrem de străine, dar nici într-un caz banale. Oricum, mai repede mă acomodam cu textul meu dactilografiat de o altă persoană, decât să-l fi scris eu la mașină. Era ca și cu mâncarea: gătită de altul e mai bună. Totuși ar fi fost bine să am și eu acasă o mașină de scris. Nu-i vorbă, la Casa de Cultură sau în alte instituții, se putea scrie la discreție, dar cu mare grijă și
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
și astăzi. Monumentul este opera lui Horia V. Miclescu 16, care aflat în 1914 la studii, ca bursier, a modelat piesele și le-a turnat în atelierul „Vignallia” din Firenze (Florența). „Tânărul Miclescu, fiul dlui Vasile Miclescu din Dorohoi, a gătit bustul generalului Iorgu Teleman. Primăria din Huși, în cap cu d. Primar Cișman a făcut la început greutăți nevoind a încuviința așezarea bustului. În cele din urmă s-a dat. Horia V. Miclescu , născut la 8 ianuarie 1891, în localitatea
CADENȚE PESTE TIMP by Costin CLIT () [Corola-journal/Journalistic/91799_a_93207]
-
CÎnd avea lucruri importante de discutat cu soțul ei, Christina Își punea mai Întîi șorțul de bucătărie. Acest accesoriu vestimentar aparent banal Îi oferea un sentiment de siguranță: i se părea că o apără ca un scut - deși altminteri Christina gătea mediocru; respecta Întocmai rețetele, dar uneori neglija cîte un mic amănunt care deturna gustul mîncării spre domenii mult mai complexe. La fel făcu și acum; Își puse mai Întîi pavăza de gospodină, apoi veni după el În camera de zi
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
de fapt locul. Apoi o Îmbrățișă, lipindu-și pentru scurtă vreme obrazul aspru de obrazul ei Îmbujorat și un pic fierbinte. Nu cumva făcuse iar febră? În urma lui, Christina puse ceapa tocată la prăjit, nu pentru că ar fi intenționat să gătească ceva anume, ci fiindcă era sigură că mirosul de ceapă Îi va face bine, o va relaxa. Sau poate că era vorba de un ritual ocult, cu fumigații, descîntece și alte asemenea practici, menite să alunge vreun duh rău? Posibil
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
un joc cu pompieri, sau poate că deja a adormit, Christina trebăluiește prin bucătărie. Ea trebuie să aibă grijă ca, În nici un caz, să nu producă vreun zgomot care să-i deranjeze. De aceea, dacă spală vasele, sau Încearcă să gătească ceva, se mișcă cu maximă precauție, ceea ce o obligă să-și țină toți mușchii Încordați, pînă cînd Încordarea Îi slăbește involuntar, oboseala, gîndurile care Îi zboară aiurea, sau un moment de neatenție făcînd ca vreun mușchi al brațului să se
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]