700 matches
-
o transformare spirituală în perioada „dezghețului” -, Gherman, Panfilov, Ioseliani. Muzica inovează cu Volkonski, Schnitke, Gubaidulina, Denisov, șcedrin, Part, Grabovski. Apare și o pictură nonconformistă, cea a unor Rabin, Krasnopevțev, Zverev, Kabakov, Iankilevski, Bulatov, Steinberg, Iakovlev, Neizvestnîi. Cântecul devine neoficial cu Galici, Okudjava, Vîsoțki. Teatrele Taganka și Sovremennik prezintă spectacole moderniste. în sfârșit, operele unor scriitori ca Soljenițîn, șalamov, Bradsky, Voinovici, Vladimov, Zinoviev, Axionov, Venedkit Erofeev își fac cu greu drum printre zăbrelele cenzurii, și mai multe dintre ele rămân interzise. Unii
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
din URSS, la schimb cu liderul PC Chilian Luis Corvalan. în același moment, părintele Gleb Iakunin creează Comitetul Creștin pentru Apărarea Drepturilor Credincioșilor. Contestația trece și prin artele „minore” cum ar fi cântecul, cu Bulat Okudjava, Vladimir Vîsoțki sau Alexandr Galici. Caricaturistul Viaceslav Sîsoiev, arestat în 1983 pentru desenele sale după patru ani de clandestinitate, este condamnat pentru „pornografie”. și, în întreaga țară, circulă anecdote, uneori filosofice, care ridiculizează puterea. Occidentul și disidența Acum disidența cuprinde un număr mai mare de
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
adică în regiunile din partea de jos a Dunării, chiar dacă, potrivit unor autori, deplina cunoaștere a limbii latine pe care o dovedește Cassian face discutabilă această informație (furnizată de Ghenadie) și ne determină să ne gândim, eventual, că era de origine galică. Experiența sa religioasă s-a consolidat într-o mănăstire din Betleem. În jurul anului 385 s-a transferat în mănăstirile din Egipt, așa cum făcuseră și alți spirituali din acea epocă, iar în Egipt a rămas mai mulți ani până când a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
e Salviano di Marsiglia, „Studi medievali” 18 (1977), pp. 491-608 și mai ales 491-556; C. Tibiletti, Giovanni Cassiano. Formazione e dottrina, Aug. 17 (1977) 355-380; A. Grillmeier, Gesù il Cristo..., op. cit., pp. 852-858. 2. Scriitori din cercul de la Lérin Cultura galică din secolul al cincilea, încă înfloritoare în ciuda invaziilor și a suferințelor provocate de invaziile barbarilor, este ilustrată de producția literară născută într-un mediu cu totul particular, cel din Lérin. În această ambianță monastică a trăit un cerc de asceți
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
În această ambianță monastică a trăit un cerc de asceți care respectau anumite principii spirituale și care au creat o bogată literatură, omogenă în sine și cu caracteristici care o fac să se deosebească de cea produsă de alți scriitori galici din aceeași perioadă. Cu alți scriitori din Galia - mai ales cu susținătorii tezelor antipelagiene ale lui Augustin - lerinezii au fost adesea în polemică, chiar dacă nu explicită, și tocmai de aceea „grupul” din Lérin reprezintă un fenomen important în cadrul creștinismului din
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cele mai importante întâmplări petrecute în lume, adesea atât de furtunoase. O aristocrație care, la fel ca păturile mai sărace, trebuie să fi îndurat cu siguranță samavolniciile și cruzimile invadatorilor barbari, despre ale căror efecte ne informează mai ales poeții galici din acea epocă. Așadar, schitul reprezintă în primul rând, în mijlocul acestor tulburări, un loc în care să te refugiezi și să lași deoparte grijile lumii, un port în care să găsești liniștea; viața ascetică aduce pacea. Acestor aristocrați, când voiau
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sănătatea, iar idealul de viață anahoretică, răspândit în Occident prin învățătura lui Atanasie și exemplul lui Antonius, era considerat încă unicul valabil. „Aplicarea unei reguli ca normă obligatorie de viață comunitară rămâne în afara istoriei și a schemelor sociologice ale monahismului galic timpuriu în tot secolul al cincilea”, observă Pricoco. „A înțeles acest lucru și Cassian care, venind din Orient, a constatat libertatea anarhică a rânduielilor occidentale față de cele orientale și dificultatea de a le modela pe unele după celelalte”: într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și a fost compusă între 439 și 451; într-adevăr, scriitorul nu cunoaște încă invazia lui Attila din acel an. În opera sa, Salvian vrea să combine analiza cu acuzația, disputatio cu obiurgatio, și prin aceasta se deosebește de literații galici din vremea sa a căror atitudine era mai detașată și care se exprimau într-un stil limpede sau elegant; această violență se transformă însă adesea în prolixitate și emfază. Educația sa retorică cu siguranță foarte îngrijită, a evoluat așadar într-
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
dovedește o bună cunoaștere a literaturii creștine și a celei păgâne. Modelul literar al lui Claudian pare să fi fost Apuleius, care se bucura de o oarecare apreciere și din partea lui Sidonius Apolinarie, de aceea stilul său, spre deosebire de clasicismul scriitorilor galici din secolul al cincilea, este foarte îngrijit. Tratatul despre Condiția sufletului este însoțit de o scrisoare adresată retorului Sapaudus din Vienne în care scriitorul îl îndeamnă pe prietenul său să se opună prin orice mijloace declinului artelor și științelor care
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Solignac, Les fragments du „de natura animae” de Pomère, BLE 75 (1974) 41-60; C. Tibiletti, La teologia della grazia in Giuliano Pomerio, Miscellanea A. Trapè, Augustianum, Roma, 1985, pp. 489-506. IV. Poeți din Galia Un alt semn al vivacității culturii galice din secolul al cincilea este prezența unui însemnat număr de poeți; am văzut deja că și Tyron Prosperus a scris poezie. Sigur, e greu să faci o caracterizare a poeziei creștine din Galia în ansamblul său; Fontaine a pus în
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
viața eternă de care nenorocirile din prezent ar trebui să-l apropie tot mai mult pe creștin: de aceea, întregul poem este înțesat de motive moralizatoare și didactice care îndeamnă - cum se întâmplă în general cu toate poemele acestor poeți galici - la deplina convertire. Pacea și prosperitatea de odinioară sunt departe; de-acum, oamenii trebuie să ducă o viață mai curată; lumea a îmbătrânit și devastările barbarilor arată că sfârșitul ei e aproape. Folosirea modelelor clasice e foarte limitată; apare și
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în proză de o valoare mult superioară. Bibliografie. Ediții: CSEL 16, 1, 1888 (M. Petschenig). Studii: J. Fontaine, Naissance de la poésie..., op. cit. 8. Sidonius Apolinarie Figura lui Gaius Sollius Modestus Apollinaris Sidonius ne este mai bine cunoscută în comparație cu a poeților galici dinainte, iar producția sa poetică, mai vastă și mai complexă sub multe aspecte, ne-ar putea face să ne gândim că e vorba de un poet mai important decât ceilalți. Și totuși această apreciere este valabilă doar într-o anumită
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
s-a ocupat cu egală dezinvoltură de subiectele cele mai diverse. Cu siguranță însă, ca personalitate, Sidonius a fost un personaj de prim plan. Născut probabil în 431 la Lyon într-o familie nobilă, s-a căsătorit cu fiica uzurpatorului galic Avitus care se răsculase în 455 împotriva conducătorului Imperiului Roman de Apus. Astfel a început cariera sa politică în strânsă legătură cu cea literară: la 1 ianuarie 456 el a rostit un panegiric în cinstea lui Avitus în fața Senatului din
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lui Paulin din Périgueux). Deși sărac în conținut, Epistolarul lui Sidonius este bogat în date istorice care pot servi la cunoașterea Galiei din acea vreme și mai puțin a dezbaterilor ori a problemelor arzătoare ale momentului. Sidonius a aparținut aristocrației galice și a încercat, atât cât a putut, să păstreze un anumit echilibru între lumea tradițională romano-galică și aceea a barbarilor care o înconjuraseră. Desigur, el, deși a fost fără îndoială creștin, pare mai degrabă un păgân din alte vremuri, adept
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Italia nu se înregistrează o răspândire a culturii pe scară largă, așa cum se întâmplă încă, în aceeași perioadă, în Galia, chiar dacă personalitățile reprezentative pentru creștinismul italian sunt cu siguranță superioare autorilor creștini din Galia (chiar și cel mai mare poet galic, Venantius Fortunatus, își desăvârșise formația în Italia); în epoca lui Teodoric, chiar tentativa de a promova o renaștere a artelor liberale a fost blocată după câțiva ani. Cultura italică, așadar, cel puțin până în vremea lui Grigore cel Mare, pare să
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
alții), până la un total de 238. O autoritate în studiul acestor mari cicluri de predici (collectiones) a fost, în prima jumătate a acestui secol, Dom G. Morin, care a descoperit foarte multe, din care unele inedite, în special în regiunea galică, unde, așa cum e logic, numele lui Cezar avusese o semnificație specială și fusese faimos. Morin, așadar, a organizat predicile lui Cezar pe subiecte: optzeci de Omilii de mustrare a poporului (Admonitiones ad populum), o sută șase Omilii despre Sfânta Scriptură
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
varietatea preocupărilor și a motivelor spirituale prezente în opera sa. Chiar dacă era originar din Italia (se născuse la Valdobbiadene, lângă Treviso, prin 530) și dacă își făcuse studiile la Ravenna, este în mod obișnuit considerat un poet din mediul cultural galic pentru că, după ce a făcut la vârsta de treizeci și cinci de ani un pelerinaj la Tours ca să-i mulțumească Sfântului Martin care îl vindecase în mod miraculos, nu s-a mai întors de atunci niciodată în Italia. În orice caz, la Ravenna
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
apoi și le-a inclus în 592 în opera mai cuprinzătoare. Scrierea se încheie cu cartea a opta, redactată în 587, “întru slava confesorilor” care se deosebește de cea dinainte pentru că vorbește despre confesori, firește, și ei tot de origine galică. b) Operele minore La sfârșitul Isoriei francilor, Grigorie vorbește și despre sine și despre operele sale. În afară de cele pe care le-am văzut deja, mai există o scriere Despre slujbele nocturne (De cursibus ecclesiasticis), al cărei titlu complet este Mișcările
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
hazlie, petrecută cu mult timp în urmă la noi în țară, când la o recepție la curtea regală maestrul de ceremonii, conform obiceiului, bătând în pardoseală de trei ori cu bastonul, anunța solemn, cu voce tare: "Sosește contele de Curtea Galică". La început, asistența este stufefiată, apoi ilaritatea generală îi cuprinde pe toți. Le-am povestit contelui italian și câtorva colegi prezenți această întâmplare. Aceștia din urmă au reținut-o și la fiecare apariție a lui, îi spuneau că a apărut
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
unei cronici a înțelepciunii eului liric prin acomodare cu contingentul. „Peisagistica lăuntrică” și cea exterioară intră în comunicare și reverberează în același registru, de regulă fără picturalitate. Se rețin câteva crochiuri „de voiaj”, ocazionale, cu subiect lutețian sau, mai larg, galic, tributare întrucâtva unui anumit „exotism” cultural convențional (Luteția dezbrăcată, Din Turnul Eiffel, Pădurea de la Barbizon, Amurg breton ș.a.), precum și câteva „cărți poștale” bucolice, agreabile. Arsenalul lexical, imagistic și prozodic este cel curent în epocă, metaforele sunt câteodată ingenioase, dar nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285567_a_286896]
-
fizionomie de adolescent fascinat de maturitatea pe care n-avea s-o atingă și o atitudine socială, în care se putea citi binecuvântata necumințenie a poeților. Fizionomia i-o declara părul vâlvoi ca mătasea porumbului, o încruntătură precoce și mustăcioara galică, adusă pe colțurile gurii, cărnoase încă, de copil. Iar în atitudinea lui socială Rimbaud se împletea cu Esenin și alții.”2 Deși este foarte greu să riști pronosticuri de istorie literară, Vladimir Streinu nu ezită să scruteze o clipă viitorul
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
făgăduință făcută illo tempore lui Frederic; găsirea ypatiei și a fructului pântecului ei. O triadă de proiecte imposibile, demne de făclierul ficțiunii fără frontiere. Așadar romanul poate să reînceapă, să curgă în ciclicul vad către aventuroasele sale origini latine, greco-bizantine, galice, anglo-saxone, hispanice sau italiene. Umberto Eco, acest condotier al ficțiunii, a avut și de data asta șansa ca romanul său să intre pe cele mai bune mâini. Este vorba de autoarea versiunii românești, Ștefania Mincu, a cărei înaltă știință de
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
lui Gilles, el apare drept o reîncarnare a Ioanei, halucinantă. Motivul dublului funcționează și de data asta la Tournier. Balul pe care seniorul vandeean îl dă în cinstea lui Prelati îi prilejuiește acestuia (dar și cititorului) o comparație între moravurile galice și italienești, izbitoare părându-i-se absența femeilor substituite de un bestiar maschilist travestit, respingător și depravat, evocându-i brutalitatea mână-n mână cu inocența animalică, o estetică a fiorului gotic și o etică a promiscuității. Treptat, Prelati își va
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
alpin din proximitate deschidea, aievea, căi nebănuite de invadatori. Aveau opțiuni atât spre sud, pentru a ajunge în Câmpia Padană, cât și spre nord vest, în direcția masivelor hercinice germane și Valea Rinului, de unde se pot traversa Vosgii spre câmpiile galice. Orașul s-a înscris, în Antichitate, pe o axă perpendiculară Munchen Viena Budapesta. Era corespondentă oarecum nucleului civilizației La Tene, iar, mai târziu, a fost exploatată pe vremea lui Charlemagne (celebrul nepot al lui Carol Martel). Afinitățile dezvoltate pe această
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
sarda, catalana, retoromana, spaniola și portugheza). Cunoscută este și clasificarea realizată de Carlo Tagliavini, care îmbină criteriul geografic cu cel al trăsăturilor morfologice și realizează următoarele grupări: 1) romanica balcanică (româna), 2) romanica italică (dalmata, italiana, sarda, retoromana), 3) romanica galică (franceza, franco-provensala, pro-vensala, catalana) și 4) romanica iberică (spaniola, portugheza). Aceaste clasificări vizează, prin urmare, unitatea genealogică preromanică, adică cea anterioară formării limbilor romanice ca limbi independente și anterioară întreruperii contactelor cu Italia. Acest criteriu genealogic, deși esențial, nu reprezintă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]