KorAP: Find »[drukola/base=galop & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 ...54 >

1,349 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574

un stăvilar care se sparge și imediat îi dă ordine vărului său, Stăpânul Mitsuharu. — E un conducător, nici vorbă - un general înnăscut. — Stăpânul Mitsuharu îi este devotat Stăpânului Mitsuhide așa că îi urmează ordinele de bună voie. Azi, a plecat în galop spre castelul Sagiyama. — Ce crezi că se petrece? — Nu știu. „Gătiți cât mai mult orez. Faceți chiftele pentru trupe. S-ar putea să avem o luptă în putera nopții.” Așa a spus Stăpânul Mitsuharu, la plecare. — Pregătiri de urgență, hmm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
gonind pe străzi. E război! A sosit sfârșitul! Sagiyama și Inabayama vor cădea! Dar printre ruinele arse, iarba va crește din nou! De data asta, firul ierbii va crește drept! Se ciocnea de oameni. Un cal fără călăreț trecu în galop. La o răspântie, câțiva refugiați stăteau strânși laolaltă, tremurând de spaimă. Hiyoshi, purtat de emoție, alerga cât îl țineau picioarele, urlând ca un proroc al sfârșitului lumii. Încotro? Nu avea nici o destinație. Nu se mai putea întoarce în satul Hachisuka

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
un atașament neobișnuit față de Hiyoshi, amestecat cu un soi de speranță. Incapabil să-și alunge acel sentiment fără a-i spune o vorbă lui Hiyoshi, se întoarse către Nohachiro, ordonând: — Îl luăm cu noi. Trase de căpăstru și plecă în galop. Poarta din față stătea deschisă, spre râu, iar câțiva slujitori îl așteptau. Un cal priponit păștea lângă poartă. Se părea că în lipsa lui sosise un vizitator. — Cine e? întrebă el, descălecând. — Un mesager din Sumpu. Kahei mulțumi pentru informație și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
schimba rapid tactica: — Să aducem un căpăstru? — Pentru călărie? Dacă doriți. — Călărește și tu, bătrâne. Călăria era distracțai sa favorită. Nu se mulțumea să rămână pe terenurile de echitație. Călărea până la trei, patru leghe de castel, după care revenea în galop. La treisprezece ani, Nobunaga luase parte la prima luptă, iar la cincisprezece își pierduse tatăl. Pe măsură ce creștea, devenea din ce în ce mai arogant. În ziua funeraliilor tatălui său, Nobunaga fusese îmbrăcat nepotrivit pentru solemnitatea evenimentului. Sub privirile neîncrezătoare ale invitaților, Nobunaga s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
interesul meu personal, probabil ai să eziți. Dar e o treabă oficială, așa că se justifică. Gonzo luă o haină pe el și ieși grăbit, derutat. Reveni aducând un cal de căpăstru. Nerăbdător să plece, noul și neexperimentatul călăreț porni în galop prin penumbra zorilor, fără a întreba măcar de unde era calul. Călări până la cele șase sau șapte case ale maiștrilor de pe șantier. Își primeau salariul de la clan și aparțineau breslei meșteșugarilor. Toate casele lor erau clădite destul de luxos, aveau servitoare și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Yamabuchi Ukon se ținea bine în șa. Avea opt sau nouă leghe până la Narumi, iar calul său galopa cu repeziciune. Se întunecase deja și nu-l vedea nimeni, dar la lumina zilei trecătorii ar fi observat sângele care picura din galopul calului. Rana lui Ukon era adâncă, însă nu fatală. Totuși, în timp ce se ține de coama calului, se întreba care avea să fie mai iute: copitele calului, sau moartea. „Numai de-aș ajunge la Castelul Narumi,” își spunea el, amintindu-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
lovise, Maeda Inuchiyo se repezise la el răcnind: „Trădătorule!” Glasul care rostise această acuzați era ca un cui înfipt drept în craniul său și nu voia să se șteargă. Acum, între conștiința cețoasă și vântul care-l biciuia din goana galopului, gândurile îi rătăceau în dezordine. Cum aflase Inuchiyo? Cugetând în ce fel acel eveniment avea să afecteze Castelul Narumi și nu numai destinul tatălui său, ci și pe al întregului clan, panica îl cuprinse și începu să sângereze abundent. Castelul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Nobunaga. Calul pe care-l luase Nobunaga în ziua aceea se numea Tsukinowa. La poartă, foșnetul frunzelor tinere se auzea în vântul nopții, iar luminile lampioanelor pâlpâiau. Nobunaga sări pe cal, într-o șa bătută cu sidef, și porni în galop spre poarta principală, cu tasetele armurii și spada lungă zăngănind din mers. Cei rămași în urmă, la castel, uitară de orice stăpânire și începură să strige, în timp ce se prosternau în fața lui. Nobunaga le adresă câteva cuvinte de rămas bun acelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
învinși, oamenii lui n-aveau să fi murit în zadar. Urmau să-și lase amprenta pe acest pământ, chiar în timp ce-și săpau singuri mormintele. — E aproape ziuă. Să mergem! arătă Nobunaga drept înainte. Când calul său porni în galop pe Drumul Atsuta, spre răsărit, cei două sute de soldați se urniră ca un nor, agitând ceața dimineții care se înălța până la streșinile caselor, de o parte și de alta a drumului. Nu se mai ținea seama nici de ordine, nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
un nebun ca mine? — Nici nu e nevoie să ne întrebați, replică unul dintre generali. Nobunaga îi dădu calului o lovitură zdravănă cu cravașa. — Înainte! Clanul Imagawa e în față! Călărea în fruntea trupelor, dar îl ascundea praful stârnit de galopul înainte al întregii armate. În norul cețos, forma neclară a călărețului părea oarecum divină. Drumul străbătea o râpă și o trecătoare joasă. Pe măsură ce se apropiau de hotarul provinciei, suprafața pământului devenea accidentată. — Iat-o! — E Tange. Fortăreața Tange, își spuseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
și voi. Dacă sun gata să pășesc în apă, atunci mă urmați și acolo. De nu, stați pe margine și priviți-mă. Și, părăsindu-i cu un singur hohot de râs rece, Nobunaga ridică grațios capul calului și porni în galop spre linia întâi a armatei sale. Nici o pasăre nu se auzea în tăcerea munților. Vântul se oprise, iar soarele arzător părea să pârjolească tot ceea ce se găsea sub întinsul cerului. Frunzele erau fie strâns închise, fie scorojite ca tutunul uscat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
asemenea viteză, plecarea lor nu putu fi ținută secretă. Scurta noapte încă nu se încheiase, când grupul ajunse la Otsu. Sfâșiind întunecimea dinaintea zorilor, în munți răsună ecoul unei detunături de pușcă. Caii se cabrară, înnebuniți. Servitorii o luară la galop înainte, neliniștiți pentru Nobunaga, în timp ce priveau în jur după trăgător. Nobunaga nu părea să fi remarcat împușcătura; de fapt, galopase deja cu peste cincizeci de metri în față. De la acea distanță, se întoarse strigând: — Lăsați-l în pace! Întrucât Nobunaga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
N-ar trebui să mai așteptăm încă o noapte, până la următorul raport amănunțit? întrebă Katsuie, încercând să-l oprească. — De ce? Acum e momentul când se va schimba lumea! Acestea fiind zise, nimic nu-i mai putea muta gândul. Porni în galop spre Kyoto, schimbând caii de mai multe ori. — Stăpâne! Ce tragedie! Plângând amarnic, câțiva servitori se adunară în fața calului său. — Fratele dumneavoastră mai tânăr, Seniorul Nobuharu, și Mori Yoshinari, au murit eroic la Uji, doborâți după două zile și două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
ferocitate. Se iviseră zorii. Otsu era răspântia principalelor drumuri spre capitală, dar nu se vedea nici un călător sau cal de povară. Apoi, trecu un călăreț, urmat peste câteva momente de alți doi, trei. Erau mesageri militari, sosind dinspre capitală, în galop, către Templul Mii, ca și cum de-asta ar fi atârnat viața lor. — Nobunaga a ajuns aproape de Keage. Trupele lui Akechi Mitsuhide sunt în avangardă, și răzbat cu o forță de neoprit. Generalilor mai că nu le venea să creadă. — Doar n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
inteligenți, se aflau într-un dezavantaj serios. Își simțea și mai mult povara responsabilităților și o luă la fugă spre poale cu iuțeala unei rândunici. Luă un nou cal din satul Kajikazawa și, cu o lovitură de cravașă, porni în galop spre Kofu. Castelul fortificat al lui Takeda Shingen se înălța în Căldarea Kai cea umedă și fierbinte. Chipuri care rareori se vedeau în afara perioadelor cu probleme greșe și consilii de război intrau acum pe porțile castelului unul după altul, astfel încât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Se părea că existau mulți ofițeri care, alături de Sekian, Mitsuhide și Nobumori, se împotriveau atacului prin foc, dar întrucât cei trei acceptaseră deja ordinul, făcură cu toții același lucru și plecară fără nici o vorbă de protest. Mesagerii de la comandament porniră în galop spre unitățile înconjurătoare, ducând ordinele pentru trupele din linia întâi, la baza muntelui. Norii de seară erau spuziți cu culori vii, dincolode Shimeigadake, în timp ce soarele asfințea. Raze late de lumină roșie se întindeau peste lac ca niște curcubee, pe când la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
nu învingeți. În timp ce Nobushige bolborosea astfel, Shingen privi în urmă, după care ordonă unor cercetași să verifice raportul lui Nobushige. Auzind tonul pe care vorbea Shingen, Nobushige își struni puțin calul și rămase în așteptare. Cei doi cercetași porniră în galop. Se știa că forțele inamice erau mult mai puțin numeroase decât ale lor, iar Nobushige respecta refuzul lui Shingen de a face manevre negândite, dar era la fel de nerăbdător ca un cal nărăvaș tropăind din copite și aproape că nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
nici unul nu s-a mai întors viu. Deodată, Tadahiro îl apucă pe Ieyasu de braț și, cu ajutorul altor general, îl împinse în șaua calului. Pleacă de-aici! țipă el la cal, plesnindu-l pe crupă. Când calul se îndepărtă în galop, cu Ieyasu pe spinare, Tadahiro și ceilalți servitori încălecară și porniră după el. Începu să ingă. Poate că zăpada așteptase să apună soarele. Suflată de vântul puternic, ninsoarea deasă se învolbura în jurul steagurilor, al oamenilor și al cailor armatei înfrânte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
repede cu putință, îl zori Mizuno Sakon pe Ieyasu; apoi, întorcându-se spre soldați, ordonă: protejați-l pe Domnia Sa. Eu iau câțiva oameni și atac inamicul. Oricine vrea să-și sacrifice viața pentru Domnia Sa, să mă urmeze. Sakon porni în galop drept spre linia inamică, fără o singură privire în urmă ca să vadă dacă-l urma cineva. Treizeci sau patruzeci de soldați se luară după el, alergând direct către o moarte sigură. Aproape imediat, vaietele, strigătele și zăngănitul de spade și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
sunase sfârșitul clanului Tokugawa, o luară la fugă, strigând, spre sunetul puștilor, pregătiți să moară în luptă, cu ochii goi de orice speranță. În timp ce un grup se înghesuia pe poartă, aproape se ciocniră cu câțiva ostași călări care intrau la galop. Mai presus de orice așteptare, călăreții erau proprii lor comandanți, care se întorceau de la bătălie, iar strigătele jalnice ale soldaților se transformară în exclamații de bun venit, în timp ce-și agitau spadele și lăncile, conducându-i pe ofițeri înăuntru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
și credința trupelor bazată pe această auto-încredere se reduceau la principiul: nici să nu vă îndoiți de mine! Credeți într-o virtute marțială care n-a cunoscut niciodată înfrângerea, de pe vremea Seniorului Shingen. Dar civilizația înaintează ca un cal la galop. Barbarii din Miazăzi - portughezii - revoluționaseră arta războiului, prin introducerea armelor de foc. Cât de trist era că Takeda Shingen nu avusese înțelepciunea de a prevedea acest lucru. Kai, apărată de munți, ravine și râuri, era îndepărtată de miezul lucrurilor și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Sau, aș putea spune că a fost și scurtă. Cu adevărat lungă sau cu adevărat scurtă, numai acest unic moment e etern, cred. Momentul morții... Poate însemna viața veșnică mai mult de-atât?” Apoi, chiar înainte de a se repezi la galop în mijlocul inamicilor, jură: „Îi voi prezenta Seniorului Shingen scuzele mele pe lumea cealaltă. Am fost un sfătuitor și un general nepriceput. Cu bine, munți și râuri din Kai!” Răsucindu-se în loc, vărsă o singură lacrimă pentru provincia lui, apoi deodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
slijbe de comemorare pentru jalnicul clan al fostului lor stăpân. Astfel admonestându-le pe mamele care plângeau atât de tare împreună cu copii lor, Sozo lovi fără milă cu coada lăncii cei trei cai pe care le urcase. Caii porniră la galop, în timp ce mamele și copiii plângeau și se tânguiau. Apoi, Sozo se întoarse spre frații săi mai tineri: — Ei bine, să mergem așadar. Între timp, începuseră să vadă fețele soldaților din clanul Oda urcând muntele. Katsuyori și fiul lui erau înconjurați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
SAKAMOTO, castelul lui Akechi Mistuharu TAMBA, provincia clanului Akechi KAMEYAMA, castelul lui Akechi Mitsuhide TEMPLUL HONNO, reședința temporară din Kyoto a lui Nobunaga TEMPLUL MYOKAKU, reședința temporară din Kyoto a lui Nobutada FORTĂREAȚĂ ÎNTR-UN LAC Doi samurai intrară la galop prin porțile de răchită ale Okayamei, cu copitele cailor stârnind un nor de praf în timp ce se grăbeau spre castel. Nimeni nu le dădea prea multă atenție călăreților. Când ajunseră la poartă, anunțară că aduceau o depeșă urgentă de la Seniorul Nobunaga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
lor armate, priviră în direcția Munților Kibi, unde soarele apunea roșu. Din acel punct, n-aveau să mai întâlnească decât inamici. Nu mai era primăvara pe care o lăsaseră în Okayama. Câmpiile și satele erau pustii. Un călăreț plecă în galop din linia întâi spre palisada ce înconjura Castelul Takamatsu și așteptă instrucțiuni. Într-un târziu, Kanbei și Hikoemon fură introduși prin palisadă și escortați până la poarta castelului. Takamatsu era un exemplu tipic de castel clădit pe câmpie. De ambele laturi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]