687 matches
-
afirmate în poezie (Ștefan Baciu, Virgil Carianopol, Ovidiu Caledoniu, Simion Stolnicu, Ion Th. Ilea), alături de altele, care ilustrează direcțiile lirice ale momentului (Radu Gyr, Octav Sargețiu, Cicerone Theodorescu). Apar și două interviuri, cu Mircea Eliade (dezbatere despre literatură, politică și gazetărie și despre admirația sa pentru geniul creator transilvănean ilustrat de Liviu Rebreanu, Aron Coruș, Lucian Blaga, Emil Cioran) și cu Petre Georgescu-Delafras, directorul Editurii Cugetarea. Sectorul de critică literară e susținut de Arșavir Acterian (Visul lui Descartes), Ion Șiugariu (Ardealul
VEAC NOU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290473_a_291802]
-
90, III, 267-269; Catrinel Popa, Cititori și cititoare, RL, 2002, 5; Svetlana Cârstean, O societate și o cultură pe măsura ei, OC, 2002, 113; Ion Bogdan Lefter, Dubla (sau multipla) specializare a lui Mircea Vasilescu, OC, 2002, 126; Al. Călinescu, Gazetărie superioară, ATN, 2002, 3; Cătălina Constantin, Chipul țării în tranziție, RL, 2003, 35. O. S.
VASILESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290454_a_291783]
-
a sintetizat viziunea istorico-literară izvorâtă din această experiență în volumele Publicistica lui Eminescu ([I-II], 1985-1996), Eminescu. Manuscrisele (1988), Eminescu și Transilvania (1995). El privește creația eminesciană ca pe un întreg, indiferent de genul de manifestare: poezie, proză, dramaturgie sau gazetărie. Manuscrisele sunt considerate în primul rând un „jurnal al formării intelectuale și al lărgirii orizontului științific”, apoi ca un „laborator de creație” (opus noțiunii de „jurnal de creație”) și ca un „instrument de lucru”. Un sector aparte al activității cercetătorului
VATAMANIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290463_a_291792]
-
în 1963 Școala Medie „Gheorghe Barițiu” din Cluj. Ulterior, în 1974, își ia licența la Academia de Științe Social-Politice „Ștefan Gheorghiu”. După o scurtă perioadă petrecută ca librar la Centrul de Librării și Difuzarea Cărții din Cluj (1954-1955), intră în gazetărie: redactor la ziarul „Viața nouă” din Câmpeni, județul Alba, redactor, apoi secretar de redacție la „Făclia” din Cluj (1960-1968), redactor-șef adjunct la ziarul „Năzuința” din Zalău (1968-1974), corespondent special al Agerpres pentru județele Cluj, Bistrița-Năsăud și Sălaj (1974-1993), secretar
VERES-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290491_a_291820]
-
care se adaugă o bucată literară, Amintiri din retragere. Semnăturile folosite sunt Eliade G. Mircea, Eliade Gh. Mircea, M.G. Eliade, M. Eliade. Alți debutanți primiți în paginile Z.c., tineri care vor face carieră în lumea științifică, literară sau în gazetăria românească sunt în 1909 Th. Simenschi (iscălește și Thesim), în 1913 Aurel G. Stino și Otilia Ghibu, în 1920 Alexandru Dima, în 1921 C. Nicolăescu-Plopșor, Anton Dumitriu și Constantin C. Kirițescu, în 1928 I. Marius Mircu și în 1929 Paul
ZIARUL CALATORIILOR SI AL INTAMPLARILOR PE MARE SI PE USCAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290733_a_292062]
-
a nuvelei Jeana), Buccea sau căpățână și Thargelia din Milet. Ignorată sau subestimată multă vreme, publicistica lui Z. revelă fațete noi ale personalității scriitorului. Condus în literatura de imaginație de principii ale clasicismului (seninătate, echilibru, obiectivitate), el se manifestă în gazetărie ca un cronicar și comentator ce nu își ascunde subiectivitatea. Mereu impecabil articulată, fraza lui devine adesea caustică, flagelantă, mușcătoare. Umorul de stil academic coexistă cu polemica acidă, chiar cu virulența pamfletară, generată de ranchiună, de erupții ale orgoliului rănit
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
sunt în fond rezultatul unei acțiuni de scriere la două mâini, prozatorul adaptându-și vocea și instrumentele la cele ale gazetarului. Va avansa, de altfel, în nume propriu, sintagma „literatură a zilei”: „crisparea existențială din România împinge literatura pe teritoriul gazetăriei, la limita reflectării instant.[...] Scriitorul trebuie să-și asume o condiție asemănătoare actorului de teatru, a cărui artă vie durează o seară, ceea ce nu-i interzice nicidecum valoarea și frumusețea. Să scrie nu cu gândul că va fi citit peste
POPESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288927_a_290256]
-
și inițiale. De la comentariul evenimentelor politice din țară și din Iași la discutarea afacerilor de politică externă, făcută cu un aplomb de cronicar avizat, dar și cu o umbră de scepticism și ironie, el atacă cele mai variate domenii ale gazetăriei - rubrica „Palatului de justiție”, rubrica „pieței”, faptul divers, cronica teatrală, știrile politice sau culturale ș.a. Totodată, este principalul susținător al paginii literare, pentru care traduce din Charles Baudelaire și Jean Richepin, compune versuri, influențate de Baudelaire sau de Eminescu, și
PROPAGANDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289040_a_290369]
-
major al tuturor cetățenilor ei, indiferent unde se găsesc. Un asemenea program se află și în activitatea din exil a gazetarului, fiindcă acesta acordă paginii tipărite o greutate considerabilă ca semnificație a trăirii, ca mod de respirație intelectuală. Pentru R. gazetăria oferă mai mult decât un jurnal de existență, devenind expresie integrală de manifestare a creativității în raport și în funcție de rosturile supreme de impunere a adevărului, fie el istoric, teologic, estetic sau moral. Publicațiile „Îndreptar” („foaie pentru gând și faptă creștinească
RACOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289082_a_290411]
-
Vasile Ranete, avocat. Urmează școala primară la Mizil și Liceul „Sf. Petru și Pavel” la Ploiești. Frecventează o vreme cursurile Facultății de Drept din București. Funcționar la poștă (1896-1897), conduce apoi publicațiile „Moș Teacă” (1899-1901) și „Zeflemeaua” (1901-1904) și face gazetărie la „Moftul român”, revista lui I. L. Caragiale. Împreună cu N. D. Țăranu editează revista satirică „Furnica” (1904-1916, 1918-1930), pe care o va scrie mulți ani aproape în întregime, cu un remarcabil succes de public. A colaborat și la alte publicații: „Epoca
RANETTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289133_a_290462]
-
a face din scris o ocupație lucrativă îi vor măcina și umili orgoliul, împingându-l către dispoziția sumbră din care s-a ivit George Demetru Ladima: „Ce să fac? Dacă mă ocup de studiile filosofice, mor de foame, dacă fac gazetărie nu pot s-o fac la altă gazetă decât a mea, căci nu mă primește nimeni. [...] Sufăr astăzi, când de 20 de ani mă socot prețuit cu șiretenie la jumătate, că nu sunt ceea ce spunea Vinea, o «personalitate culturală», situație
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
fiul Tarsiței și al lui Niță Munteanu, muncitori.Urmează Școala Comercială din Ploiești, iar între 1928 și 1932 Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din capitală. După ce debutează în 1929, cu proză, la „Bilete de papagal”, se orientează spre gazetărie, fiind redactor sau colaborând, uneori cu pseudonimele Ion Munte, Ion Manta și Ion Măgură, la „Acțiunea”, „Ordinea”, „Gazeta noastră ilustrată”, „Calendarul”, „Săptămâna CFR”, „Voința”, „Dimineața”, „Adevărul”, „Gazeta”, „Viitorul”, „Capitala”, „Universul”, „Rampa”. Ceva mai târziu, în 1935, are posibilitatea de a
MUNTEANU-12. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288296_a_289625]
-
fi numărat, de asemenea, printre fondatorii Operei Române și a concertat pe scena Ateneului Român, însă a cântat și în corul Societății Carmen ori în câteva coruri bisericești. Cu înclinație spre aventură și boemă, atras și de poezie, și de gazetărie, având la un moment dat chiar veleități politice, a schimbat numeroase profesiuni. Ajutor de clovn și cântăreț în turnee balcanice, dar și la Paris, notar într-un sat ardelean, subprefect în câteva rânduri, profesor la Conservatorul din Brașov etc., după
MUNTEANU-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288297_a_289626]
-
lui Al. Macedonski, este, din februarie până în iunie 1899, secretar de redacție la „Literatorul”. Își trecuse bacalaureatul în București (1898) și urma, tot aici, cursurile Facultății de Litere și Filosofie și ale Facultății de Matematică. Pentru a se întreține, face gazetărie. Redactor la „Capitala” (1898-1899), „Economia națională” (1902-1903) și „La Roumanie” (1902), colaborator la „Depeșa”, „Apărarea națională”, „Dorobanțul”, evoluează spre un naționalism cu accente xenofobe. Apare cu versuri, teatru, proză, articole de critică în „România jună”, „Noua revistă română”, „Literatură și
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
vă crească aripi, București, 1995; Vremea întrebărilor, București, 1995; Aventuri solitare. Două jurnale și un contrajurnal, București, 1996; Poezii - Poems, ed. bilingvă, tr. Crisula Ștefănescu și Emily Chalmers, București, 1998; Drumuri prin memorie, București, 1999; Deșertul pentru totdeauna, București, 2001; Gazetărie de tranziție, București, 2002; Între crâșmă și biserică, București, 2003. Repere bibliografice: Victor Felea, „Umbra cuvintelor”, TR, 1970, 51; Zoe Dumitrescu-Bușulenga, „Mitologii subiective”, FLC, 1976, 3; Emil Manu, „Mitologii subiective”, SPM, 1976, 266; Nicolae Manolescu, „Mitologii subiective”, RL, 1976, 3
PALER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
avea abia zece ani, îl obligă să lucreze pentru a se întreține și a-și ajuta familia. A fost practicant într-un birou, reporter, funcționar. Debutează cu versuri în săptămânalul gălățean „Înainte” (1904). Încă foarte tânăr, s-a angajat în gazetăria de orientare socialistă. Pe aceleași poziții ideologice se situează săptămânalul literar-științific „Pagini libere”, pe care l-a editat în orașul natal între 1 iulie și 1 noiembrie 1908, publicație de deschidere modernistă, dar promovând, totodată, creații având „un substrat de
NEMŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288420_a_289749]
-
1964), reporterul va încerca să confere o dimensiune grandioasă relatărilor, pornind de la premisa, curentă în epocă, privitoare la datoria de a înnobila prin literaturizare „împlinirile” noii orânduiri, atât de la noi, cât și din „marea țară prietenă”. Scoaterea reportajului din domeniul gazetăriei e însă o falsă țintă, pentru că totul servește scopurilor propagandistice ale momentului. Mai mult, în articolul Pasiunea de a descoperi. Unele probleme actuale ale reportajului (1960), N. formulează ideea „colectivizării reportajului”, oamenii condeiului urmând a fi repartizați la principalele obiective
NICOROVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288451_a_289780]
-
vedetă a primei scene a țării. „Porcii” îi priesc, se vede, „Venerei”, atât de compătimită de autoare. Altfel, K. nu-și cenzurează maliția când e să portretizeze, în tușe sugestive, cabotini, ratați, șnapani din lumea teatrului și din aceea a gazetăriei. SCRIERI: Artiștii noștri, București, [1918]; Sfaturile Calinei, București, [1921]; Dyonisia, București, 1926; ed. București, 1992; Sexul de peste drum, București, 1934; Venera și porcul, București, 1936; Femei de teatru, București, 1939. Traduceri: Doamna de Lafayette, Prințesa de Clèves, București, [1930]; Johan
KARNABATT-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287703_a_289032]
-
fondarea Universității din Iași de Spiru C. Haret, Corespondență politică din 1869 între Mihail Kogălniceanu și G. Mârzescu, Schițe și amintiri de D. D. Pătrășcanu, Impresii de la Blaj de Petre Locusteanu, Personalități proeminente ale României de I.G. Duca, Relativ la istoria gazetăriei: „Gazeta Transilvaniei” de G. Bogdan-Duică, Spicuind corespondența familiei Brătianu de Marius Theodorian-Carada. În paginile revistei sunt comemorați Mihail Kogălniceanu, A. D. Xenopol, Dimitrie Zarifopol, Gh. Asachi. Literatura străină e reprezentată atât prin traduceri, în special din literatura franceză - prozatorul preferat e
MISCAREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288184_a_289513]
-
irațională a suprarealismului. Debutează editorial în 1953, publicând un volum de versuri în limba română, Muguri, după ce se remarcase în cenaclul liceului și în câteva cercuri studențești. După studii filologice la Paris (1955-1956), se întoarce la Belgrad, unde intră în gazetărie (1956-1959) și începe să traducă din literatura franceză. Din nou la Paris, urmează, între 1960 și 1963, cursurile Facultății de Litere de la Sorbona, luându-și a doua licență. În 1963 și 1964 este student la École des Hautes Études. Se
MILOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288149_a_289478]
-
de „destrămare”, naratorul, subiectiv și plin de o umoare neagră, stupefiat de caracterul larvar al existenței semenilor săi, se lansează uneori în diatribe dure, într-o exprimare când familiar-vulgară, când inflamată de sarcasm, de un retorism patetic, mai degrabă specific gazetăriei decât genului epic. Tot cu substrat autobiografic, Ziduri între vii (1996) ,o „poveste care nu e roman” sau un „roman care nu e o poveste”, cum își subintitulează autorul scrierea, conține tribulațiile unui student la Paris, tânărul consumându-se febril
MIRONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288176_a_289505]
-
decorație pentru bravură. Debutează la „Luceafărul” (februarie 1919) cu schița Linia întâi, urmată de câteva crochiuri satirice, neincluse în volumele ulterioare, și colaborează la „Sburătorul”, „Viața românească”, „Hiena”. Se reînscrie la Facultatea de Drept, prezentându-se la examene în 1920. Gazetăria îl atrage și, din 1919, devine redactor la „Țara nouă”. În 1921, la Cluj, împreună cu Cezar Petrescu, Adrian Maniu ș.a., întemeiază revista „Gândirea”. În 1923 își ia licența în drept. Scurtă vreme profesează avocatura la Chișinău. Între 1924 și 1929
MIHAESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288116_a_289445]
-
Facultatea de Litere și Filosofie a Universității bucureștene, iar un an mai târziu și la Drept, dar nu își va finaliza studiile. În schimb, va fi absolvent al unor cursuri de doi ani la Universitatea serală de marxism-leninism. Intră în gazetărie în 1945, ca redactor la „Tinerețea”, „Tânărul muncitor” și „Scânteia tineretului”. Trece secretar de redacție la „Gazeta literară” (1954-1956), redactor la „Scânteia” (1956- 1957), „Teatrul” (1957-1959) și din nou la „Gazeta literară” (1959-1960), colaborând și la alte publicații. Cofondator, alături de
MIRODAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288173_a_289502]
-
a fost și unul din marii gazetari ai anilor 1910-1940. În afară de „Revista celorlalți” și „Insula”, importante ca tribune ale orientării moderniste și simboliste în poezia românească, el mai scoate, împreună cu Liviu Rebreanu, în 1921-1922, săptămânalul ilustrat „Cetiți-mă!”. A practicat gazetăria curentă, atât ca redactor la „Viitorul”, cât mai ales în rubrica zilnică de la „Românul” (în 1914) și în articolele din ziarul de război „România” (1917-1918), unde se vădește a fi un fin analist al evenimentelor politice, sensibil la tragismul conflagrației
MINULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288163_a_289492]
-
dialogului critic dintre discipline și specializări. Fără această confruntare nu cred că putem vorbi despre modernitate - și cu atât mai puțin despre Evanghelie. Secțiunea intitulată „Areopag” discută exigențele mărturisirii Crezului apostolic în cetate. „Teologia pentru Moromete” este o pledoarie în favoarea gazetăriei creștine - o idee întâmpinată uneori de cărturari cu un surâs superior. Propriul rostirii teologice nu este doar vorbirea în șoaptă, sub un pridvor mănăstiresc, ci și adresarea răspicată, declamată în centrul pieței (care rămâne totuși o invenție „păgână”, mai precis
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]