1,374 matches
-
La 19 octombrie 1911 Roald Amundsen, însoțit de Olav Bjaaland, Helmer Hanssen, Sverre Hassel și Oscar Wisting, a pornit în asaltul final al Polului Sud. Aveau patru sănii și 52 de câini. Urmând o rută încă neexplorată până atunci, pe ghețarul "Axel Heiberg", au ajuns pe platoul polar la 21 noiembrie, iar la 14 decembrie 1911 au atins Polul Sud. Amundsen a numit tabăra de la Polul Sud "Polheim" („Casa de la Pol”), iar platoul antarctic circumpolar "Podișul Regele Haakon al VII-lea
Roald Amundsen () [Corola-website/Science/297809_a_299138]
-
este cel mai înalt vulcan în Noua Zeelandă fiind și cel mai înalt punct de pe Insula de Nord. Vulcanul are și este situat pe un platou central în Parcul Național Tongariro. Pe versanții lui sunt șapte ghețari mai mici, în crater s-a acumulat apa unui lac, care în martie 2007 s-a revărsat sub forma unei avalanșe noroioase. este în apropiere de doi vulcani activi Ngauruhoe, și Tongariro care se află de asemenea pe teritoriul parcului
Ruapehu () [Corola-website/Science/318021_a_319350]
-
Somoni" (7.495 m). Zone mai joase importante se află în nordul statului (Depresiunea Fergana), și în sudul statului (văile râurilor Kofarnihon și Vakhsh, râuri ce formează fluviul Amudaria). Râurile Amudaria și Panj, ce formează granița naturală cu Pakistanul, precum și ghețarii din munții Tadjkistanului sunt surse majore ce alimentează marea Aral. Rețeaua hidrografică a Tadjikistanului cuprinde peste 900 de râuri, al căror lungime însă nu depășesc 10 km. 2% din suprafața țării este ocupată de lacuri, cele mai importante fiind: Kayrakum
Tadjikistan () [Corola-website/Science/298149_a_299478]
-
decis că vrea să meargă înspre vest, dacă e posibil, chiar la Polul Sud Magnetic. După un start fals din cauza săniilor defecte, un grup format din Scott, Lashly și Edgar Evans a părăsit Discovery pe 26 octombrie 1903. Urcând un ghețar mare, care a fost numit după geologistul grupului, Ferrar, ei au ajuns la o înălțime de 7.000 picioare (2.100 metri) înainte de a se reîntoarce în tabără pentru o săptămână din cauza viscolelor puternice. Acest fapt i-a împiedicat să
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
fost numit după geologistul grupului, Ferrar, ei au ajuns la o înălțime de 7.000 picioare (2.100 metri) înainte de a se reîntoarce în tabără pentru o săptămână din cauza viscolelor puternice. Acest fapt i-a împiedicat să ajungă în vârful ghețarului până la 13 noiembrie. În continuare au mers înspre locul în care Armitage a ajuns cel mai departe, descoperind Platoul Polar și fiind primul grup de oameni care a mers pe el. După întoarcerea echipei de cercetare, Scott, Evans și Lashly
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
Lashly au continuat călătoria pe întinsul platou pentru încă 8 zile, acoperind o distanță de 150 mile (240 km) și ajungând la cel mai vestic punct al lor pe 30 noiembrie. Pierzându-și hărțile într-o furtună din timpul urcării ghețarului, ei nu știau exact unde se aflau, și nu aveau niciun reper care să îi ajute să își stabiliească pozițiile. Călătoria de întoarcere la Ghețarul Ferrar a fost extrem de grea, în condițiile în care avansau 800 metri pe oră, proviziile
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
punct al lor pe 30 noiembrie. Pierzându-și hărțile într-o furtună din timpul urcării ghețarului, ei nu știau exact unde se aflau, și nu aveau niciun reper care să îi ajute să își stabiliească pozițiile. Călătoria de întoarcere la Ghețarul Ferrar a fost extrem de grea, în condițiile în care avansau 800 metri pe oră, proviziile erau terminate și depindeau de tehnicile lui Scott pentru a se ghida. În timpul coborârii Scott și Evans au supraviețuit unei căderi într-o crevasă, care
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
din istoria polară”. Multe alte călătorii au fost întreprinse în timpul absenței lui Scott. Royds și Bernacchi s-au deplasat pe Barieră pentru 31 de zile înspre sud-est, observându-i parte netedă, odată cu efectuarea unor investigări magnetice. Alt grup a explorat Ghețarul Koettlitz în sud-vest, iar Wilson a observat pinguinii imperiali de la Capul Crozier de aproape, după un scurt drum. Scott a sperat ca la întoarcerea sa Discovery să fie liberă din ghețuri, dar ea a rămas bine înțepenită. Munca cu ferăstraiele
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
înființat în anul 1976 și are o suprafață de 22.016 km². Pe teritoriul parcului de află muntele Logan (5959 m) cel mai înalt munte din Canada. Că. 82 % din suprafața parcului este ocupat de câmpul îngehțat Kluane Icefield și ghețarii pe care ii alimentează. La nord-est parcul este delimitat de lacul Kluane Lake, parcul fiind în mare parte declarat patrimoniu mondial UNESCO.
Parcul Național Kluane () [Corola-website/Science/314327_a_315656]
-
Sincholagua și Cotopaxi. Acești vulcani formează bazinul Amazonului din Peru și Ecuador. Rio Napo se varsă la Puerto Francisco de Orellana în Amazon. Înainte de ajunge în regiunea bazinului Amazon, Napo se formează în Anzi prin confluarea pâraielor rezultate din topirea ghețarilor, pe cursul său superior mai fiind numit și (Jatunyacu - Apa Mare), fluviul fiind numit Napo, la Puerto Napo, după confluarea lui Napo Superior cu Napo Inferior. De aici cursul lui are direcția nord-est, primește apele afluentului de stânga Coca (El
Fluviul Napo () [Corola-website/Science/317858_a_319187]
-
pe 26 noiembrie 1866, sub titlul "Voyages et aventures du Capitaine Hatteras". Cele 150 de ilustrații ale cărții au fost realizate de Édouard Riou. În 1855, Jules Verne a publicat în "Musée des familles" o nuvelă intitulată "O iarnă printre ghețari", conținând câteva elemente care vor apărea ulterior în roman. O primă versiune a "Căpitanului Hatteras" a apărut între 1864 și 1865 sub forma a două romane separate: "Englezii, la Polul Nord" și "Deșertul de gheață". Jules Verne a remaniat ulterior povestea
Căpitanul Hatteras () [Corola-website/Science/320563_a_321892]
-
Ghețarii, ca factor modelator al suprafeței terestre, își imprimă și astăzi, ca și în trecutul geologic, amprenta în trăsăturile și formele reliefului din regiunile reci ale Globului. Ghețarii situați în zonele marilor latitudini, ajungând până la nivelul bazinelor oceanice și marine, constituie
Relief glaciar () [Corola-website/Science/323638_a_324967]
-
Ghețarii, ca factor modelator al suprafeței terestre, își imprimă și astăzi, ca și în trecutul geologic, amprenta în trăsăturile și formele reliefului din regiunile reci ale Globului. Ghețarii situați în zonele marilor latitudini, ajungând până la nivelul bazinelor oceanice și marine, constituie în ansamblul lor ghețarii de calotă sau caontinentali. Masele de gheață cantonate pe vârfurile munților înalți formează ghețarii montani. Cele două calote de gheață polare, ale Groenlandei
Relief glaciar () [Corola-website/Science/323638_a_324967]
-
al suprafeței terestre, își imprimă și astăzi, ca și în trecutul geologic, amprenta în trăsăturile și formele reliefului din regiunile reci ale Globului. Ghețarii situați în zonele marilor latitudini, ajungând până la nivelul bazinelor oceanice și marine, constituie în ansamblul lor ghețarii de calotă sau caontinentali. Masele de gheață cantonate pe vârfurile munților înalți formează ghețarii montani. Cele două calote de gheață polare, ale Groenlandei și Antarticii, însumează 97% din volumul gheții de pe Glob. Rezultă că numai 3% din această masă revine
Relief glaciar () [Corola-website/Science/323638_a_324967]
-
trăsăturile și formele reliefului din regiunile reci ale Globului. Ghețarii situați în zonele marilor latitudini, ajungând până la nivelul bazinelor oceanice și marine, constituie în ansamblul lor ghețarii de calotă sau caontinentali. Masele de gheață cantonate pe vârfurile munților înalți formează ghețarii montani. Cele două calote de gheață polare, ale Groenlandei și Antarticii, însumează 97% din volumul gheții de pe Glob. Rezultă că numai 3% din această masă revine ghețarilor montani. Ghețarii montani apar în general pe suprafețe restrânse, ajungând până în regiunile ecuatoriale
Relief glaciar () [Corola-website/Science/323638_a_324967]
-
de calotă sau caontinentali. Masele de gheață cantonate pe vârfurile munților înalți formează ghețarii montani. Cele două calote de gheață polare, ale Groenlandei și Antarticii, însumează 97% din volumul gheții de pe Glob. Rezultă că numai 3% din această masă revine ghețarilor montani. Ghețarii montani apar în general pe suprafețe restrânse, ajungând până în regiunile ecuatoriale, unde stau instalați pe cele mai semețe vârfuri; sunt izolați în părțile superioare ale diferitelor masive muntoase și ocupă cuvetele suspendate, obârșiile unor bazine hidrografice ori platouri
Relief glaciar () [Corola-website/Science/323638_a_324967]
-
sau caontinentali. Masele de gheață cantonate pe vârfurile munților înalți formează ghețarii montani. Cele două calote de gheață polare, ale Groenlandei și Antarticii, însumează 97% din volumul gheții de pe Glob. Rezultă că numai 3% din această masă revine ghețarilor montani. Ghețarii montani apar în general pe suprafețe restrânse, ajungând până în regiunile ecuatoriale, unde stau instalați pe cele mai semețe vârfuri; sunt izolați în părțile superioare ale diferitelor masive muntoase și ocupă cuvetele suspendate, obârșiile unor bazine hidrografice ori platouri înalte și
Relief glaciar () [Corola-website/Science/323638_a_324967]
-
instalați pe cele mai semețe vârfuri; sunt izolați în părțile superioare ale diferitelor masive muntoase și ocupă cuvetele suspendate, obârșiile unor bazine hidrografice ori platouri înalte și vălurite. Acolo unde temperatura medie anuală este sub 0 șC, există posibilitatea formării ghețarilor; aceasta este limita zăpezilor persistente. Limita zăpezilor persistente prezintă variații de la ecuator spre poli. În regiunile ecuatoriale această limita se află la cca 5.000 m, iar în zonele temperate ea coboară la 3.000 m. Dar limita atinge valorile
Relief glaciar () [Corola-website/Science/323638_a_324967]
-
sudic, condensând umiditatea musonului oceanic de vară, prezintă limita zăpezii persistente la înălțimea de cca 4.900 m, în timp ce pe versantul nordic, orientat către zona pustiurilor interioare ale Asiei, limita se află la aprox. 5.600 m. Mișcarea și extinderea ghețarilor montani se află în strânsă dependență cu raporturile care se stabilesc, datorită condițiilor climatice, între procesul de acumulare și deci de creștere a masei de gheață și cel de topire sau ablație, care determină echilibrul glaciar. În funcție de modul în care
Relief glaciar () [Corola-website/Science/323638_a_324967]
-
raporturile care se stabilesc, datorită condițiilor climatice, între procesul de acumulare și deci de creștere a masei de gheață și cel de topire sau ablație, care determină echilibrul glaciar. În funcție de modul în care se realizează sau nu acest echilibru, un ghețar crește sau descrește în dimensiuni, înaintează sau se retrage. Din acest punct de vedere un ghețar se poate diviza în două mari sectoare, unul de acumulare, situat în partea dinspre amonte și altul de ablație, care se află spre aval
Relief glaciar () [Corola-website/Science/323638_a_324967]
-
masei de gheață și cel de topire sau ablație, care determină echilibrul glaciar. În funcție de modul în care se realizează sau nu acest echilibru, un ghețar crește sau descrește în dimensiuni, înaintează sau se retrage. Din acest punct de vedere un ghețar se poate diviza în două mari sectoare, unul de acumulare, situat în partea dinspre amonte și altul de ablație, care se află spre aval. Limita inferioară a sectorului de acumulare coincide cu limita zăpezilor persistente, fiind oarecum stabilă, în timp ce limita
Relief glaciar () [Corola-website/Science/323638_a_324967]
-
spre aval. Limita inferioară a sectorului de acumulare coincide cu limita zăpezilor persistente, fiind oarecum stabilă, în timp ce limita superioară a sectorului de ablație poate oscila mai sus sau mai jos, în funcție de condițiile locale. Există trei cauze principale care condiționează topirea ghețarilor montani: radiațiile solare directe, căldura cauzată prin convecția aerului și șiroirea pe masa de gheață. Orice ghețar montan, se află în condițiile unui schimb continuu de materie: reducerea lui datorită topirii, pe de o parte și înmagazinarea de noi cantități
Relief glaciar () [Corola-website/Science/323638_a_324967]
-
limita superioară a sectorului de ablație poate oscila mai sus sau mai jos, în funcție de condițiile locale. Există trei cauze principale care condiționează topirea ghețarilor montani: radiațiile solare directe, căldura cauzată prin convecția aerului și șiroirea pe masa de gheață. Orice ghețar montan, se află în condițiile unui schimb continuu de materie: reducerea lui datorită topirii, pe de o parte și înmagazinarea de noi cantități de precipitații solide, pe de altă parte. Sub acest aspect, la nivelul limitei zăpezilor persistente se tinde
Relief glaciar () [Corola-website/Science/323638_a_324967]
-
de altă parte. Sub acest aspect, la nivelul limitei zăpezilor persistente se tinde la un echilibru mobil între acumulare și topire. Deasupra limitei zăpezilor persistente, volumul acumulării crește, datorită măririi cantității de precipitații solide și a temperaturilor coborâte; crescând volumul, ghețarul se deplasează pe pantă. În acest fel, o parte din masa gheții pătrunde sub limita zăpezilor persistente, având forma unei limbi. Aici topirea precumpănește față de acumulare. Capătul dinainte al limbii ghețarului se termină mai mult sau mai puțin abrupt, sub
Relief glaciar () [Corola-website/Science/323638_a_324967]
-
de precipitații solide și a temperaturilor coborâte; crescând volumul, ghețarul se deplasează pe pantă. În acest fel, o parte din masa gheții pătrunde sub limita zăpezilor persistente, având forma unei limbi. Aici topirea precumpănește față de acumulare. Capătul dinainte al limbii ghețarului se termină mai mult sau mai puțin abrupt, sub forma unei frunți. Alături de acțiunea de transport și acumulare, comune și ghețarilor de calotă, eroziunea (exarație) reprezintă un proces deosebit de important pentru modelarea reliefului de către ghețarii din regiunile de munte. Intensitatea
Relief glaciar () [Corola-website/Science/323638_a_324967]