6,593 matches
-
ocupată de răniții din accidentele rutiere. Nu tot sângele care mă acoperise îi aparținuse omului pe care-l omorâsem. Doctorii asiatici din sala de urgență au descoperit că, la impactul cu tabloul de bord, ambele rotule îmi fuseseră fracturate. Lungi gheare de durere mi se întindeau pe suprafața interioară a coapselor până în vintre, de parcă niște catetere din oțel fin mi-ar fi fost trase prin venele picioarelor. La trei zile după prima operație la genunchi, am contractat o infecție intra-spitalicească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
deținut. La douăzeci de lovituri, cel anchetat și supus unui asemenea tratament inuman recunoștea tot ve vroiau ei. De asemenea, era obișnuită bătaia la palme, care după câțiva ani aducea boala Dypuytren, era scleroza tendoanelor (mâna ajungea în formă de gheară, neputând să deschidă palma).” Profesiunea de ucigaș a lui Moritz Feller astăzi trebuie cunoscută de toți și arătat cu degetul pentru odioasa sa profesiune de anchetator al Securității comuniste. Din discuțiile purtate cu mai mulți deținuți politici torturați de Moritz
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
un adjutant al mareșalului Antonescu, cu care, după război, fugise înapoi la Paris. Moș Francisco rămăsese în comunism, cântase în orchestra lui Jean Moscopol, făcuse una-alta, trăia dintr-o pensie mizeră și o moștenire uriașă ce îi căzuse în gheare după revoluție și care venise de la fufa din Paris. Mă înțelegeam bine cu bătrânul și petreceam mult timp împreună: jucam table sub vița-de-vie din curte, înregistram piese scurte pentru soneriile telefoanelor mobile, ne uitam la televizor la meciurile din campionatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
de povestit, părăsi grota fără să spună ceva. Intră în pădurea Hakke, unde zăbovi trei zile și trei nopți. În a patra zi se întoarse cu o floare și o pisică. Floarea mirosea a moarte și pisica avea ochii și ghearele de argint. Lasse porni către tabăra romanilor, unde se afla Gorfa, piatra cea sfântă. Terorizați de mirosul florii, soldații romani o luară la fugă mâncând pământul. Pisica îi urmări, îi prinse și îi măcelări. Lasse se apropie de Gorfa; deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
își luă rămas-bun de la pisică, floare și bătrâni, se urcă la cer și se ninse peste meleagurile noastre iubite. Povestea se terminase. Învățătoarea și copii plângeau în hohote, cu sughițuri și muci. De aceea, nu observară pisica cu ochi și gheare de argint care pluti o vreme deasupra lor, evaporându-se în cele din urmă într-un perete. Dar măcar mirosiră, fără să știe, parfumul înțepător al florii care crescuse, mică și sfioasă, într-un colț. La ieșire, învățătoarea chiar îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
și îngrozit timp de câteva secunde, după care am trântit ușa frigiderului. Evident prea târziu. Doi îngeri reușiseră să iasă și acum zumzăiau prin magazie, urlând cu voci ascuțite: - Ajutor! Ajutor! Dumnezeu, ajutor! Ajută-ne, Tată Ceresc, scapă-ne din ghearele ăstora! Ajutoooor! Nene Dumnezeeeeeuuu! Moment în care Mița, gazda, intră în magazie. - Ce faci, Alex, zise, ți-au scăpat îngerașii? - Da, am răspuns buimac, căutam niște roșii... - Păi, sunt la hotel, sub scară, de ce nu m-ai întrebat? - Nu erai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
de problemă. Câinele era neobișnuit de rapid. Când îl simțeau în apropiere, șerpii știau că sunt în pericol de moarte. Cu părul zbârlit și ochii arzând de nerăbdare, se apropia de șarpe cu un mers ciudat, de parcă pășea în vârful ghearelor. Apoi, când ajungea la câțiva pași de pradă, mârâia înăbușit, zgomot pe care șarpele îl percepea ca pe o vibrație a solului. Derutat pentru o clipă, de obicei, șarpele începea să se retragă, iar în acest moment, câinele țâșnea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
de cât. Menajera se încruntă. Situația era destul de serioasă ca să recurgă la măsuri disperate, dar nu prea vedea ce-ar putea face. N-are nici un sens să încerce să-i deschidă ochii; odată ce o femeie ca aia și-a înfipt ghearele într-un bărbat, nu mai e cale de-ntors. Bărbații devin nechibzuiți în astfel de situații și, pur și simplu, n-ar asculta-o dacă ar încerca să-i prezinte pericolele ce-l așteaptă. Chiar dacă ar afla ceva despre femeia aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
schimb, i-ar oferi atențiile care-i plac atât de mult, dar care-i sunt refuzate acasă. Toată lumea va fi fericită. Ea va obține ce-și dorește. O să-și păstreze locul de muncă. Domnul J.L.B. Matekoni va fi salvat din ghearele femeii aceleia, iar Mma Ramotswe va căpăta ceea ce merită. Totul îi era clar. Menajera se întoarse în bucătărie și începu să curețe niște cartofi. Acum că amenințarea venită din partea lui Mma Ramotswe se diminuase - sau se va diminua în curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
conturul frunzelor proiectate pe cerul pustiu. Chircite din cauza căldurii de după-amiază, frunzele erau ca niște mânuțe împreunate într-o rugă; o pasăre, o coțofană oarecare, slinoasă și ca vai de ea, era agățată ceva mai sus pe o cracă, cu ghearele bine fixate, aruncând săgeți din ochii ei negri. Doar situația pur și simplu dificilă în care se afla domnul J.L.B. Matekoni făcea ca imaginea să-i apară atât de vie dinaintea lui; ca unui condamnat la moarte care aruncă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
inima hainăăă... că tare-i rău fărăăă lumina ochilor, că pentru tine nu-i soareee, e numai noapte lungăăăă, că pentru tine nu-i zi.... Doamneee, tare-i rău fărăăăă vedereeee”, se smiorcăie cerșetorul oficial de la colț, care are niște gheare încovoiate și o barbă smocăită. Un trecător îi lasă o mie de lei în palmă. „Ptiu, zgârciobul draculu’, căcăcios de traziție... o mie de lei? Doamneee... tare-i rău fără vedere... Doamnee.... cum nu se-ndurăăăă de un om fără vedereee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
să deschid fereastra. - Ești tu bădăran! O faci intenționat, să mă scoți din minți? - Măi fato, dacă tu nu simți, nu-i vina mea. Și nu mai cumpăra toate scârboșeniile astea vietnameze, chinezești, cu găinaț de colibri, scuipat de rinocer, gheară pisată de maimuță, coadă de aligator de lapte sau mai știu eu ce... - Ești un necioplit, un țărănoi cu greieri în tălpi! - N-am susținut niciodată c-aș fi os domnesc... Trântește ușa. - M-am săturat de toanele tale, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ne ascun’ în spatele convențiilor... cin’ suntem noi?... nimeni, să ne fie clar, aș puteam să-mi arunc hainele în capul vostru, aș putea să vă scuip... niș’ nimeni... - Cucoană, dă-te jos, lasă... intervine agentul de pază. Cosmopolita își înfige ghearele în părul lui, trăgând cu putere. - Habar n-aveți de nimic, merde..., cu un accent cvasi-parizian. Conținutul paharului zboară pe pantalonii criticului literar. - Vacă! pronunță acesta limpede. Scriitorul proaspăt prezentat publicului se lasă într-un genunchi în fața criticului și începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
voastre, dacă n-ar vrea Dumnezeu? Adică eu ar trebui să cred că, la început, a fost vreun mormoloc care și-a pierdut coada, n-a mai putut să înoate și-a ieșit afară, să nu moară, i-au crescut gheare și blană și s-a făcut lup? Sau a început să zboare? Haida-de, că-i prea de tot... Disputa darwiniană începea să se încingă, așa încât mi s-a părut normal să ne întoarcem la muflonul nostru, presupus mâncat cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Privește-mi chipul... E urît, nu-i așa? Uită-te la cicatricea asta de pe obraz și la pata asta roșie și păroasă... Și uită-te la spinarea mea, la picioarele mele strîmbe, la mîna mea stîngă inertă, care pare o gheară... Surîse. Văd că nu ești În stare să-ți ascunzi scîrba... Îți par respingător! Dar sînt eu oare vinovat că m-am născut așa? Am cerut eu oare să mi se dea o asemenea Înfățișare? Nu! Dar nici măcar unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mărunta insulă stîncoasă. Înțelese că nu avea vreme decît să ajungă pe culme pentru a Încerca să se salveze În interiorul insulei, și se cocoță cu disperare, uitînd de pietrele care cădeau, agățîndu-se, ca și cum degetele lui s-ar fi preschimbat În gheare, de protuberanțele stîncilor, de gropi sau de rădăcinile pe care le cunoștea atît de bine. Din cînd În cînd Întorcea capul ca să verifice, În strania lumină roșiatică ce părea să fi pus stăpînire pe noapte, cum marele val creștea tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ea i-l Întoarse cu dragoste, și, În cele din urmă, cu toată forța și delicatețea de care era În stare, Începu să o pătrundă. Nici nu o făcuse bine, că simți o mînă osoasă și puternică, aproape ca o gheară, care Îl apuca de umăr și-l trăgea Înapoi și avu vreme să distingă chipul demoniac al unei arătări zămislite de iad, Înainte ca o macetă lungă și ascuțită să-i străpungă stomacul. Cu horcăitul agoniei, Diego Ojeda se Încovoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
vorbesc, e bolnav, dar știi cum, bolnav serios. Cu un popă și cu unul ca prințul Nicolae care știe că niciodată, dar chiar așa niciodată, nu va fi rege, orice s-ar întîmpla, la ce să te aștepți?! Sîntem în gheara francmasonilor, a liberalilor, care niciodată nu vor vrea o putere cîrmuitoare adevărată, ca să-și poată face ei de cap, să-și umple buzunarele și să stea la taclale cu tot felul de neisprăviți, socialiști ori republicani, dracu' să-i pieptene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
naibii, parol." În dreptul luminii palide a becului de stradă s-a oprit, și-a scos bucățica de tablă din piept, era stanțată cu grijă și emailul era de cea mai bună calitate. Un vultur alb, cu aripile desfăcute, ținînd în gheare un mănunchi de nuiele în care erau înfipte două securi. Din spate îl ajunse Pangratty, care se aplecă peste umărul lui, fluieră ușurel, "avem și noi faliții noștri, ce zici domnule Leonard?" Bîlbîie frecă încetișor insigna de postavul hainei, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
descarce mușchii, nimic altceva. Ăștia au mușchi și pe creier, prințe!" Și rîse de unul singur, hîrîit, un rîs care te poate speria dacă nu te-ai afla în fața lui, văzînd așa cum se chinuie, simțindu-și gîtlejul prins într-o gheară din ce în ce mai strînsă, mai țeapănă. Pangratty a continuat ca și cum ar fi fost doar o întrerupere pentru recăpătarea ritmului respirației. "Erau îndeajuns de multe motive ca să accepte, așa încît încă în acea seară am participat împreună cu Bîlbîie și cu Popianu la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pe fugă, care‑ncotro, temându‑se să nu cadă pe vreunul din ei trupul care se prăvălea din cer. Urmă o scenă năprasnică. Precum un sac umplut cu nisip jilav când cade din căruța chirigiului sau precum oaia scăpată din ghearele vulturului, tot așa se izbi de pământ și trupul lui Simon Magul. Prima care se apropie fu Sofia Prostituata, credincioasa lui Însoțitoare. Vru să‑i tragă pe ochi șalul pe care i‑l dăduse, dar nu găsi atâta putere, Închizând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
depreciase cartea lui Joly) conduceau la un oarecare Racikovski - „talentatul și maleficul Racikovski“ - șeful poliției secrete țariste de la Paris. Acest Racikovski, afirma Nilus, luptase cu abnegație Împotriva tuturor sectelor satanice din lume și „făcuse enorm În a mai reteza din ghearele vrăjmașilor lui Christos“. Un oarecare Papus, care avusese prilejul să‑i fie În preajmă, Îi va face portretul Într‑o manieră care amintește, poate din pricina folosirii majusculelor, de prozodia simboliștilor: „Dacă Îl veți Întâlni vreodată În Viață, mă Îndoiesc că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
să arate rolul major al poliției secrete În toate acele evenimente, avusese, de asemenea, ocazia să‑l cunoască. „Felul său ostentativ slugarnic, ca și exprimarea‑i obsecvioasă - care te făceau să te gândești la un uriaș motan care Își ascunde ghearele cu prudență - ar fi putut, pe moment, să‑mi estompeze viziunea clară asupra personalității sale, a unui inteligențe insinuante, a unei voințe inflexibile ca și a atașamentului profund față de interesele Rusiei țariste.“ Drumul vieții acestui om cu o voință neclintită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
puteam aruncă apă, care pătrundea prin toate îmbinările... Eram că un smoc de iarbă cu care vântul și marea se jucau în voie și vă asigur că, fără să-nțelegem de ce, frigul ne înțepenea mâinile, lăsându-ne degetele ca niște gheare. — Nu e posibil, exclama din spate o voce anonimă. —Ba e! insistă Navigatorul-Căpitan. Frigul provoacă reacții foarte ciudate: ne paraliza mâinile și picioarele și ne obligă să tremuram și să clănțănim din dinți, fără voia noastră; chiar dacă încercăm să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
până la neputință, amețită și copleșită de lacrimi nevărsate, i se păru că zărește imaginea parcului din orașul în care se născuse. În ceață, apoi din ce în ce mai clar, îl vedea de undeva de sus, din zborul unui fluture ori, cine știe, din ghearele unei păsări de pradă, cu băncile aliniate lucind în soare proaspăt vopsite, vedea copii alergând pe alei, lacul, cu sălciile aplecate în chip de rugăciune, imaginea îi tremură pe pleoape și văzu strada principală, magistrala, cum îi spuneau localnicii, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]