688 matches
-
prinsă cu pioneze o plăcuță cu numele ocupantului "Gerhard Bosch". Am întrebat-o pe femeia care ne întâmpinase unde ne putem spăla și mi-a arătat afară un jgheab cu un robinet și o chiuvetă rudimentară alături de care, într-o gheretă minusculă, un WC turcesc. Deci făcusem un progres ! De la un bordei în pământ la ceea ce era aproape o casă cu paturi și pături, de la privata lângă o tufă sub șfichiuirea vântului și ploii, la un WC cu un acoperiș deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
un zid alb, din piatră. Nu depășea înălțimea mea și pentru că nu era împrejmuit cu sârmă ghimpată, mi-ar fi fost ușor să-l escaladez. Poarta neagră din fier părea solidă, dar era larg deschisă și paznicul nu era în gheretă. Lângă poartă se afla o plăcuță pe care scria, ca și pe cea dinainte: „Căminul Ami. Intrarea interzisă persoanelor străine.“ Ceva mă făcea să cred că, până cu câteva clipe înainte, portarul fusese la datorie. Uitându-mă mai bine, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
aflau acolo decât cele trei. După două-trei minute și-a făcut apariția și portarul, răsărind din crâng, pe o bicicletă galbenă. Era un bărbat înalt, chel, la vreo șaizeci de ani, îmbrăcat în uniformă bleumarin. Și-a rezemat bicicleta de gheretă și și-a cerut scuze că m-a făcut să aștept. Mai bine se lipsea de „scuze“ decât să le arunce, așa, din vârful limbii. Pe plăcuța de înmatriculare a bicicletei lui scria 32. I-am spus cum mă cheamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
strada și am intrat În Hotelul Kreuzer. Toate arătau la fel cum Îmi aminteam: covoarele uzate, florile moarte, scaunele lucind din cauza murdăriei, grupate În jurul unei mese pe care erau niște prospecte Împrăștiate sub o formă aproximativă de evantai. Chiar și ghereta portarului, cu lambriul de stejar scorojit, era aceeași. Dar, În locul cheliei aplecate deasupra unei integrame, pe tejghea se odihneau două tălpi gigantice de pantof. Pentru o clipă am crezut că sunt aceleași tălpi care Îmi inspectaseră casa. Apoi mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mers, unul lângă altul, în tăcere, cale de mai mulți kilometri. Nicio lumină n-a stânjenit întunericul. Până când departe, în zarea din stânga, am descifrat un licăr. Am lungit pasul și, într-un târziu, am ajuns. Era un soi de căbănuță/ gheretă de lemn. Înăuntru era lumină și, mai mult ca sigur, era cald geamurile erau atât de aburite încât nu puteam vedea nimic prin ele. Răzbătea însă până la noi o hărmălaie devălmășită pe care o cunoșteam prea bine. Am deschis ușa
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
cinci ani fusese curat, precis și nimerise exact la țanc. Nimănui nu-i trebuiau necazuri cu "lumea bună". Venise vremea ca lucrurile să fie lăsate în voia lor, Generalul se retrăsese și de pe urma stării de asediu nu mai rămăseseră decît gheretele din lemn de la intrarea și ieșirea comunelor în care nu mai stătea nimeni, doar cîte o potaie rătăcită își mai făcea culcuș ori puia în ele. Lumea își schimbase parcă peste noapte și gîndurile, și înfățișarea. Cumva se relaxase, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
spuneam că n-a încetat să fie scriitor, și cum nuvelele care apăreau în Gândirea nu erau formidabile, a mea, îmi spuneam, în mod sigur va plăcea poetului și îi va da drumul la tipar. La poartă ministrul avea o gheretă cu un soldat. - Bună ziua, zic. Și m-am apropiat ca acasă, între țărani, când te oprești la poarta unuia care și el stă și timpul curge peste el fără sfârșit. Era în glasul meu ceva știut, universal, un semn al
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
zidurilor; sau poate din pricina lui. Nici o podoabă în arhitectură. Ziduri drepte, rezistente și grosolane, ferestre zgârcite, mici, și acoperișul de tablă vopsită în roșu putred. Câteva trepte de piatră suiau spre singura intrare. La capătul lor, imediat la stânga, se afla ghereta portarului, din fața căreia pornea un coridor întunecos. O femeie tânără, înaltă, strânsă într-un halat alb, a trecut pe lângă mine, lăsând în urmă o dâră de parfum ― țin minte asta fiindcă Laura avea parfumuri fine, curioase într-un azil ― dar
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
decolorate de prea mult spălat. Un câine, pripășit probabil, jigărit ca vai de el, alb și cu o pată neagră între urechi, moțăia lipit de trepte, scheunând când îl lovea cineva cu piciorul. Nimeni nu se sinchisea de mine. Din ghereta lui, portarul arunca uneori câte o vorbă celor care suiau sau coborau treptele. Glumea și izbucnea singur în râs... M-am hotărât să mă duc mai întîi pe țărm. Nu mai fusesem de multă vreme la mare, iar ziua era
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
reamintit de Stâncile de marmură și m-am mirat că nu se vedeau nicăieri. Singurele stânci erau cele din apă, acoperite pe jumătate de licheni, negre și lucind de spuma care se scurgea de pe ele la fiecare val. Prin ferăstruica gheretei sale, portarul m-a măsurat scurt din cap la picioare, m-a evaluat și probabil rezultatul nu mi-a fost foarte favorabil deoarece m-a poftit să nu-l tulbur. Era în miezul unei activități mult mai importante, pe care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
a evaluat și probabil rezultatul nu mi-a fost foarte favorabil deoarece m-a poftit să nu-l tulbur. Era în miezul unei activități mult mai importante, pe care nu era dispus s-o întrerupă pentru mine; vâna muștele din gheretă, după o metodă, se părea, bine pusă la punct. Aștepta, răbdător, ca musca să se așeze undeva, după care o studia câteva clipe atent. Ridica mâna încet, surâzând mulțumit, concentrîndu-se, și, brusc, o lăsa să cadă cu toată puterea. Plictisit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și neagră pe hârtia imaculată. Mâna a coborât fulgerător, dar, din păcate pentru mine, lovitura a fost ratată. Cum eu am profitat de pauză ca să întreb din nou în ce fel puteam ajunge la administrație, portarul a închis, enervat, ferăstruica gheretei. Am început să fiu îngrijorat de perspectiva nopții. Din fericire, la următoarea tentativă omul a avut mai mult noroc; o pată de sânge a mânjit hârtia. Victorios și mulțumit, portarul a deschis ferăstruica și mi-a făcut semn, binevoitor, că
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
așa îi zice. Și ducîndu-și degetul la buze îmi dădu de înțeles că nu era cazul să mai pun și alte întrebări pe această temă. După câteva clipe de chibzuință, se hotărî să mă lase să-mi petrec noaptea în ghereta lui. Oricum, era ora ca el să se retragă. Poate că o să reușești totuși să dormi, mi-a zis, și a plecat încuind ușa de la care pornea coridorul. În gheretă nu se găsea decât un scaun fără spătar. Cu capul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
se hotărî să mă lase să-mi petrec noaptea în ghereta lui. Oricum, era ora ca el să se retragă. Poate că o să reușești totuși să dormi, mi-a zis, și a plecat încuind ușa de la care pornea coridorul. În gheretă nu se găsea decât un scaun fără spătar. Cu capul sprijinit de masă, m-am chinuit toată noaptea încercînd în zadar să adorm. De aceea, a doua zi m-am grăbit să zic "da" când portarul m-a întrebat: "ai
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
scotea șapca decolorată, salutîndu-mă în timp ce-și ștergea cu dosul mâinii chelia transpirată: "Să trăiți, domnule sculptor". Dacă n-aveam chef de el, îi răspundeam la salut și treceam mai departe. Altfel îmi plăcea să petrec câtva timp în ghereta lui, fiindcă mă asculta cu gura căscată, fericit, orice îi spuneam. Ba chiar închidea ferăstruica gheretei ca să nu ne deranjeze nimeni. Îi îndrugam verzi și uscate și, uneori, râzând, îi puneam palma peste gură: "Ai grijă că-ți intră muștele
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
domnule sculptor". Dacă n-aveam chef de el, îi răspundeam la salut și treceam mai departe. Altfel îmi plăcea să petrec câtva timp în ghereta lui, fiindcă mă asculta cu gura căscată, fericit, orice îi spuneam. Ba chiar închidea ferăstruica gheretei ca să nu ne deranjeze nimeni. Îi îndrugam verzi și uscate și, uneori, râzând, îi puneam palma peste gură: "Ai grijă că-ți intră muștele și devii carnivor fără să vrei". (Era vegetarian convins, cunoștea nenumărate ierburi pe care le căuta
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
o privire, implorîndu-mă să-l ajut, să-l salvez, dar buldogul l-a ajuns, i-a sărit în gât și, după câteva zvârcoliri, spuma valurilor era roșie în jur. Portarul a fost primul care s-a desmeticit. A ieșit din gheretă cu o pușcă de vânătoare, pe care nici nu observasem până atunci că o ținea acolo, și a tras în câine. Prea târziu însă. Cadavrul individului cu mers de pisică plutea pe apa plină de sânge. Noaptea, Hingherul a fost
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
foarte bine cu fericirea. Și nici nu venea nimeni să mă sâcâie, să mă deranjeze, puteam să și moțăi puțin, căci totul intrase într-un fel de ritual. Apăream pe peluză când doream eu. Atunci portarul își părăsea în grabă ghereta, venind să tragă și el cu urechea, și până la masa de prânz îmi luam rația zilnică de glorie. Întins la soare, singur între stânci și scaieți, și cu zgomotul mării în urechi, nu mai aveam obișnuita teamă respectuoasă pe care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Șeherezadei eșuase într-un azil, povestitorul eșuase în persoana mea, iar cele 1001 de nopți eșuaseră în 1001 de zile, nu le-am numărat, dar mi se pare că au durat atât, pe care le-am trăit pe peluza din fața gheretei portarului între bătrânii care, când îi întrebam: "Mă urmăriți?", săreau imediat să mă asigure: "Firește, domnule sculptor, vă urmărim cu cea mai mare atenție". "Bine, bine, mă bucur", mormăiam eu mulțumit. Le scânteiau ochii cum pomeneam de oglinzile strălucitoare, ca
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
la zid: "Eu nu sânt făcut ca să fiu legat de pat și bătut, eu decid singur. Dar m-am mulțumit să mormăi un "O să văd eu" și am plecat să iau puțin aer, să mă liniștesc. Când am ajuns la ghereta portarului m-am hotărât, m-am întors și am vrut s-o pornesc pe coridorul ce ducea la administrație. Dar ghinion. Arhivarul stătea ca o momâie în dreptul unei ferestre așteptând parcă pe cineva. Nu puteam trece fără să mă vadă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
va trebui să-ți pregătești piatra funerară, dragă Daniel", a râs el de sperietura mea. Mi-a spălat rana, care din fericire era superficială, m-a pansat și am pornit împreună spre azil. Era spre seară. Laura se plimba în preajma gheretei portarului. Mă aștepta, probabil. Am vrut să mă prefac că n-o văd, ca să evit orice explicație, dar ea s-a apropiat și m-a prins de mâna rănită. "Hei, ce-ai pățit?" Nu mă strânge, mă doare", m-am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
un om gelos și furios pe deasupra e capabil de multe. În orice caz, pe la trei-patru după-amiază, la scurtă vreme după ce Laura pornise să înoate în larg, se hotărâse și portarul să facă o baie. El care nu-și părăsea niciodată ghereta în timpul zilei și-a încuiat-o și s-a dus în larg. Cînd s-a mai pomenit așa ceva? se mira Domnul Andrei. Nici măcar duminica. Nu se spală niciodată, e un împuțit. Și tocmai atunci l-a apucat. Dacă nu cumva
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cîmpului de orez spre o clădire de fier care se Înălța pe un teren mai Înalt, la vreo cincizeci de metri mai spre vest. Năpădite de urzici și trestii de zahăr, rămășițele unui drum de ciment treceau pe lîngă o gheretă de portar În ruină și duceau spre o mare de ierburi sălbatice. Acesta era aerodromul din Hungjao, un loc magic pentru Jim, unde aerul vibra de vise și emoții. Iată hangarul galvanizat, dar nu mai rămăsese nimic altceva din aeroportul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
și Patrick se jucau adesea cu copiii de acolo și erau membri de onoare ai găștii Shell. CÎnd Jim ieși cu bicicleta de pe aleea familiei Maxted, văzu că toți rezidenții englezi plecaseră. Santinele japoneze stăteau la intrarea complexului, În spatele unei gherete. Supravegheați de către un ofițer japonez, un grup de hamali chinezi Încărca mobile din case Într-un camion militar. La cîțiva metri depărtare de ghereta cu sîrmă ghimpată, un bărbat mai În vîrstă, Îmbrăcat Într-un palton ponosit stătea sub platani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
familiei Maxted, văzu că toți rezidenții englezi plecaseră. Santinele japoneze stăteau la intrarea complexului, În spatele unei gherete. Supravegheați de către un ofițer japonez, un grup de hamali chinezi Încărca mobile din case Într-un camion militar. La cîțiva metri depărtare de ghereta cu sîrmă ghimpată, un bărbat mai În vîrstă, Îmbrăcat Într-un palton ponosit stătea sub platani și Îi urmărea cu privirea pe japonezi. În ciuda costumului ros, purta Încă manșete albe și piepți de cămașă scrobiți. Domnule Guerevici! SÎnt aici, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]