590 matches
-
care nu o mai recunoaște. Robespierre, pentru că a trimis la ghilotină mulți colegi și numeroși contemporani, s-a bucurat de un prestigiu imens. Au fost suficiente cîteva voci pentru ca să și-l piardă pe dată iar mulțimea să-l însoțească la ghilotină cu aceleași imprecații cu care le-a însoțit pe victimele de el condamnate. Credincioșii se năpustesc întotdeauna cu furie asupra statuilor vechilor lor zei"214. Excepția a devenit regulă. Chiar ales și supus plebiscitului, într-o epocă a mulțimilor un
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
periferie, ca Napoleon, din Corsica. Hitler, din Austria, Stalin, din Gruzia. Sau lesne devenind regicidă, precum cea a lui Robespierre, a lui Cromwell, a lui Lenin; cea a marilor șefi ai Rezistenței, de Gaulle sau Tito, condamnați la exil, la ghilotină sau temniță de deținătorii legitimi ai puterii. Sau cea a actualului papă, ales împotriva unei tradiții, care cerea ca papa să fie italian. Într-un fel sau altul, ei pun capăt dominației vechilor lideri închistați în obiceiurile lor, care au
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
ea cade În tentațiile lui maso, găsind o imensă plăcere În descrierea și exhibarea rănii și, Într-un sens mai general, În privarea de speranță. Acesta e jurnalul negru, jurnalul lipsei de speranță, al destinului implacabil care cade ca o ghilotină pe biografie. Acestei formule i se opune intimitatea care pretinde un partener și care vizează stabilirea precisă a relațiilor. E intimitatea nordică, „anglo-saxonă”, mereu confruntată cu nevroza și tot atât de des respinsă de către aceasta. Jurnalul Virginiei Woolf e mai degrabă excepția
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
rând privarea de libertate prin internarea în lagăre de muncă forțată sau întemnițări pe motive hilare. Cred că tonul l-a dat revoluția franceză de la 1789 care a schimbat monarhia cu republica, spălând-o apoi într-o baie de sânge. Ghilotina funcționa non-stop spre așa zisul bine al noii republici franceze. Dar dacă am cerceta nepărtinitori acest fenomen am descoperi poate cu o oarecare stupefacție că teroarea revoluționară este o etapă imperios necesară la schimbarea feței unei societăți date. Ceea ce este
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
ginere al împăratului, urmașul unui măcelar din halele Parisului devenit general nu ar fi ajuns niciodată regele Suediei iar urmașii săi domnesc și acum pe tronul acestei țări. Tribunalele revoluționare funcționau intr-o manieră expeditivă, trimițând mii de persoane la ghilotină în Paris și în alte orașe franceze. Scene incredibile au avut loc in bisericile franceze. O prostituată dezbrăcată, în chip de "Zeiță a Rațiunii", este adusă de revoluționari și întinsă pe altarul catedralei Notre Dame din Paris. Preoți sunt linșați
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
manifestă privitor la modernism, perceput drept fragmentarism. Totodată, se resimte puternic oroarea de individualizare, ce ține de aceeași viziune clasică. Călinescu argumentează că Revoluția Franceză a fost dominată în ceea ce privește actanții ei de viziunea clasică. Aristocrații nu au fost surprinși de ghilotină, preferând în continuare să converseze, să delibereze. De cealaltă parte, revoluționarii "aveau o satisfacție într-un fel livrescă de a repeta momente antice." Este desigur o viziune îngroșată, specifică lui Călinescu. A transpune Revoluția Franceză în cheie clasică pare un
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
precădere acvatic), invită la un Symposion nigrum între celest și marin. Chemări exercită "marele Logos", "marele Ocean", "marele Șarpe", "marea piramidă", "marele cerc", "marele ceas", "marea oglindă", "marele plâns". Impresionează un pelican, mare "cât o mitropolie"; pe cer apare o ghilotină "cât domul din Köln". Întocmai ca Al. Philippide al intermundiilor, Mihai Ursachi lasă în suspensie teluricul; în clipe faste, în nopți cosmice se aude "un vifor de floare de măr și de vișin". Răsturnător de noime, ironistul construiește programatic pe
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
să-i aduc Eminescu la spital Verlaine beat-clește Petöfi-n revoluție surorile Brontë în vis Lermontov după glonte Browning după nevastă Gautier prin ruine Musset joacă șah Pușkin duelează Shelley la scăldat Byron la război von Kleist cu logodnica Chénier spre ghilotină Vico la academie Quevedo în dizgrație Shakespeare la pescuit Góngora după împrumuturi Malherbe la curte Villon în exil Bruneto Latini culege folclor... Sunt numiți și alți soliști iluștri, poeți celebri: Homer ("șeful clasei"), Vergiliu și Ovidiu, dar și Edgar Poe
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
3); părinți (3); poruncă (3); povară (3); recompensă (3); restricție (3); sentință (3); ușoară (3); acțiune (2); amendă (2); chinuit (2); la colț (2); condamnare (2); constrîngere (2); copilărie (2); corectitudine (2); crunt (2); cruzime (2); deștept (2); dur (2); ghilotină (2); gravă (2); lacrimi (2); lecție (2); maximă (2); măsură (2); mică (2); năzbîtie (2); nedorită (2); nelegiuire (2); nenorocire (2); obrăznicie (2); osîndă (2); părinte (2); plată (2); prostie (2); răspundere (2); regret (2); rușine (2); sancționare (2); soartă
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
sfârșit, mântuit. Eliminarea procedeelor destinate a crea iluzie, conceperea decorului ca pe o sculptură funcțională, cinetică și exploatarea mișcării atât pe verticală, cât și pe adâncime prim-plan al personajelor, soluția zidirii un asurzitor bombardament de planșe căzând precum cuțitul ghilotinei, pe ghidaje de la înălțimea de nouă metri, una după alta, simultan pe cele nouă rânduri desfășurate pe toată deschiderea scenei, utilizarea lemnului crud și a unor surse de lumină naturale, foc, lumânări, opaițe, precum și alte elemente de detaliu, au făcut
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
culturală, e adevărat, care însă își ascunde propria încărcătură emoțională, metaforică, ideatică. Muzica lui Șostakovici e a vechii vieți rusești care-și vede sfârșitul lipsit de glorie, jumătate de secol după Cehov, care, simțindu-i moartea, nu putea nici bănui ghilotina (adusă de alți Trofimovi și Lopahini, fără atâtea scrupule) care avea să-i reteze capul. Finalul spectacolului îi e, probabil, și nota cea mai directă, cu toată încărcătura metaforică: pereții de pânză care cad (inclusiv diafanul fundal strehlerian), dezvelind măruntaiele
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
patruzecișidoi de ani petrecuți într-o asiduă căutare a celor mai ascunse sensuri ale unei idealități ce pare inaccesibilă omului: perenitatea; la capătul unor zbateri ce depășesc imaginația oricărui om care nu s-a confruntat într-o experiență personală cu ghilotina implacabilă a dogmei și cenzurii comuniste (chiar și după ce N. Ceaușescu a "desființat" cenzura), Alexa Visarion reușește să se elibereze împărtășindu-ne crezul care l-a condus continuu într-o carieră de excepție, pe scenele teatrelor și pe marile ecrane
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
în Evul Mediu ancheta cu derivatele ei (dorința de adevăr, evenimentul aflării unui adevăr empiric, tortura pentru adevăr) reprezenta forma esențială de manifestare a puterii, în epoca modernă puterea și-a sporit intensitatea și eficacitatea prin panoptism. La fel ca ghilotina, panoptismul este venit să curme suferințele sufletelor, este un progres în manifestarea social-politică a violenței! Într-un fel, puterea și-a îmblânzit regimul, dar și-a totalizat efectele asupra societății printr-o supraveghere atentă și permanent reluată. Dacă ancheta viza
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
actriță planturoasă, s-a auzit o voce gîjîită și vehementă: Nu cred că sînteți mîndru, tovarășul Dimiu, să fiți reprezentantul unor mișei care și-au trădat patria! Într-o vreme, pentru așa ceva, indivizii erau decapitați!... Cuvîntul a căzut... ca o ghilotină, zău! S-a lăsat tăcerea periculoasă, care cu cît se prelungea, cu atît devenea mai amenințătoare mai ales că la dezbatere fusese invitat prim-secretarul și, bineînțeles, erau de față și oamenii Securității și C. Măciucă, directorul din CCES (de
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
fuseseră în mare parte realizate, el își descătușează hedonismul, ce-i este funciar, și trăiește frenetic alături de tânăra lui soție, Louise, undeva la țară, în ținutul Arcis. Conflictul cu Robespierre e însă ireconciliabil, anticipă și acceptă ca o fatalitate cuțitul ghilotinei, singurul regret fiind legat tocmai de existența tihnită, solară: "Danton: Că în clipa când voi pune piciorul pe scara eșafodului, să nu te văd (halucinat) pe tine venind la Arcis pe potecă, (respiră greu) prin soare, să mă chemi la
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
provin de la "un tip...puțin cam haloimăs"400, dar "simpatic"401, în vreme ce Fred Vasilescu, cu glasul înmuiat și memoria înfiorată deja de identificarea ghicită, spune abia reușind să mimeze indiferența: "Parcă l-am văzut undeva..."402 Răspunsul vine ca o ghilotină: "E unul Ladima...a murit."403 În Epilog II, accidentul cauzator al morții lui Fred Vasilescu e prezentat intertextual se reproduce anunțul de patru rânduri dintr-un cotidian: "Aviatorul Fred Vasilescu a capotat, voind să aterizeze, din motive necunoscute încă
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Rituri și ritualuri ale unei societăți dresate cu biciul lugubrei idelogii care a făcut ravagii și în România, compun fațetele unui roman politic dar și polițist, gotic și psihologic totodată. Și peste toate, iubirile frumoasei Suzane, retezate în fașă de ghilotina cerințelor superioare de stat și de partid, altfel spus, a capriciilor Conducătorului. Iar dacă misterul morții Succesorului mai persistă încă în opinia publică de la Tirana, asta și datorită romancierului-vizionar Kadare, viața și moartea Conducătorului au devenit de mult istorie întunecată
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
final optimist). Martirajul scriptural idee modernă, instrumentată însă postmodern constituie, de altfel, Blazonul de arhonte și marea obsesie a lui Daniel Corbu. O dovedește, cu asupra de măsură, cultivarea excesivă a imagisticii devoțiunii totale și a supliciului voluntar: răni, cuie, ghilotină, eșafod, coroană (iar "peste coroană se vor găsi mulți care să scuipe"!), "îmbeznate lințolii" ș.a. Ardența totală a sacrificatului de voie apare justificată de faptul că poezia înseamnă disciplinarea haosului lumii ("poezia e haosul condamnat la visare" Weekend secret), conjugarea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sunt dictatorii:/ patru androgini desăvârșiți,/ plutonul de execuție./ Până acum am reușit să-i îmblânzesc/ cu câte o femeie, cu câte o portocală/ Toată noaptea clamează:/ noi suntem robii tăi./ DAR trebuie să ni te supui/ trebuie să asculți cântecul ghilotinei/ trebuie să cânți printre naufragiați" (Deținut 001954). Nici retorica autoironiei altădată salvatoare, nici manevra eschivei (tradusă, adesea, într-o recuzită descinzând din imaginarul unei antichități sau a unei medievalități eroice), nu se dovedesc strategii prea eficace. Poetul știe că, apelând
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pericol..." Treceri), în Stea de pradă este dublat de starea de insomnie, pentru că acum să amintească doar vag faptul că este totuși o stare existențială: Închide ochii și dormi și tu,/ Lasă-ți pleoapele să cadă/ Ca un cuțit de ghilotină/ Pe gâtul lumii din afară,/ Închide ochii, spune nu,/ Nu e nimic de înțeles în/ Eresul care începe./ Înalt ca un turn de veghe/ Sfarmă punțile și du/ Țărănei ultima din arme:/ Închide ochii, dormi și tu,/ Întreg poporul clipei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de două ori în broască; toate acestea se petrecură atît de repede, încît Julien nici nu-și dădu măcar seama de ele. Zău, s-a sfîrșit totul, spuse el cu glas tare, trezindu-se la realitate... Da, peste două săptămîni ghilotina... dacă nu cumva îmi iau zilele pînă atunci. Mai departe nu se putea gîndi. I se părea că un cerc de fier îi strînge tîmplele. Se uită să vadă dacă nu-l ține cineva. După cîteva clipe căzu într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
grosolan, făcut să-i ducă pe proști. Anul 1814 l-a găsit în mizerie și am să-l fac prefect. E în stare să-i bată pe ceilalți jurați dacă n-or să voteze după dorința lui." Pentru a evita ghilotina, Julien n-are decît să se lase în voia planului urzit de Mathilde de la Mole. Refuzînd cu obstinație orice ajutor, indiferent de unde ar veni, "înflăcărat de ideea datoriei", iată ce spune la tribunal, în ultima zi a procesului. "Groaza de
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
în timp între Mircea Eliade și autorul Nostalgiei, când sugerează construcția volumului și, într-o jumătate de frază, autorul însuși seceta culturală a fost atât de profundă, încât a afectat și sintaxa literară a spaimei, răpusă, alături de alte victime, de ghilotina nemiloasă a cenzurii. Or, nu este așa: o rapidă răsfoire a câtorva romane românești din perioada 1965-75 (pentru a nu merge mai departe...) indică faptul că tema a continuat să înflorească și în ceaușism, estompată fiind așa cum era de așteptat
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
parte, conducea la despotism luminat în privința subiectelor mai puțin raționale, și în cele din urmă la Teroare împotriva celor care nu se supuneau decretelor Rațiunii. Nu este deloc întîmplător faptul că acest cult al Zeiței-Rațiune își oficiază sacrificiile pe altarul ghilotinei. Deja, în chiar inima triumfului Luminilor, ca și cum ar fi fost de așteptat ca un exces de yang să determine un acces de yin, se ridicase vocea contrară a lui Rousseau. Era protestul Simțirii împotriva abstracțiunii raționaliste. Era mai ales conștiința
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
Mediatizarea politologiei în România postdecembristă, îl numeam pe Vladimir Tismăneanu, deși atunci era foarte tânăr, ca fiind omul în jurul căruia se încheagă școala noastră de politologie. Publicase deja, la noi, șapte cărți: Condamnați la fericire. Experimentul comunist în România (1991), Ghilotina de scrum, Arheologia terorii (1992), Fantoma lui Gheorghiu-Dej, Irepetabilul trecut, Noaptea totalitară (1995) și Balul mascat. Un dialog cu Mircea Mihăieș (1996). Pe d-l Lucian Boia l-am cunoscut la doctoratul colegului Florea Ioncioaia. Aș vrea să amintesc aici
Scriitorii și politica by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei () [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]