3,612 matches
-
o echipă, un grup de trei odihnindu-se toți laolaltă, pregătindu-se pentru a doua zi, pentru ceva nou - o aventură. Poate. Scout se foi din nou, un picior îi ieși de sub cuvertură și atârnă peste marginea patului dezvelit până la gleznă. Am zăcut acolo uitându-mă la piciorul ei, minunându-mă în treacăt cât era de mic în comparație cu picioarele mele și cât de comice sunt picioarele în general. Când ochii mi s-au obișnuit cu întunericul, am observat ceva. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
alb al lui Mycroft Ward scurgându-se pe el ca o cascadă de cuvinte. Mulțumesc. Am coborât ecranul aproape complet, am închis ochii și am înghițit. Apa înainta acum repede, atingându-mi talpa bocancilor și apoi urcându-mi-se spre glezne; picioarele-mi erau ude și reci, iar eu tremuram din tot corpul. Haide, am icnit, sunt aici. Tu unde ești? Am ascultat pârâitul bărcii, clipocitul apei în urcare, propriile-mi suspine tremurate. Apa îmi acoperi tibiile. — Unde ești? Și-atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pe o iarbé. Se strînse pe un brusture uscat, jos, la picioare, lîngé un scaiete. Picioarele se goliré de tot ce era réu. S-au scurs, odaté cu oboseală, durerile scurte și nemulțumirea, se subțiaré, se fécuré mai mici. În jurul gleznei, curelele slébiré, cataramele nu o mai strîngeau. Ridicé o mîné și rupse o petalé mare, portocalie, o duse la guré și o lipi. Suflé și Îi dédu drumul sé zboare, rotundé peste cîmp. În aglomerație pașii li se amestecau, rîndurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
stétea mai mult pe umerii tatélui și prea puțin pe jos, simțea cum de la célduré o rod sandalele. Oricît de moale ar fi fost pielea sandalelor ei atît de mici În timp ce le béléngénea, curelele au ros pielea cea umedé a gleznelor și că sé nu o usture, Sophie și-a scos sandalele și le ținea În mîné. Printre degetele ei mici de la picioare, atunci cînd se agéțau În ierburi, rémîneau frunze uscate și spice de care, ca sé se scape, mișcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
înfigi tu gheruțele e vremelnic. Vremelnic mai e, Doamne, Dumnezeule!" Tano a apărut din fundul curții, leoarcă de rouă și ține, cît e de mare, să-mi sară-n poală. Îl împing, dar insistă să-și lipească botul ud de gleznele mele și să-mi spună ("Na că vorbesc și io. Ce-i mare lucru?"): Doar nu-i alt cățel în viața ta. Te-am chemat să bei cafeaua cu mine. Unde-ai fost? N-ai vrea să știi. Cum are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
lăsată să spînzure pe spate: "Știi ce spune asta? Suivez-moi, jeune-homme!" Mama a bătut din gene, dar, printr-o alchimie numai de Iordan cunoscută, rățușca urîțică s-a preschimbat în lebădă. Melodioasă. De la melodioasele oase ale gîtului pînă la melodioasele glezne. Cel mai frumos trandafir baccara din grădină a întregit metamorfoza adolescentei mălăiețe. Fardul îmi înfiora întîia oară pleoapele; mersul, din cauza pantofilor escarpen ai mamei, era nesigur. Așa călca și Mica Sirenă, după ce și-a dat nemurirea și coada pe-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Iordana, fii mai directă. Nu suporți partea stîngă a vitraliului, așa cum nu suporți (te trădează rictusul panicat al gurii, nu-l poți controla) să fii fotografiată. Declinul trupului, ăsta-i motivul. Trupul ofilit ca o plantă opărită. Sînii prea grei, gleznele îngroșate, suplețea pierdută a liniei spatelui. Alunița de pe vîrful nasului a dispărut; garoafa de pe piept (vinișoarele alcătuind o garoafă creață) s-a accentuat. Nu m-am străduit să-mi țin tinerețea pe loc. Pe Faust nu-l iubesc. Nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ne găsisem adăpost, era prea îngustă. Ploaia cu gheață dura nefiresc de mult. Stătea înclinat peste mine, să mă acopere, cu palmele ca sudate de zid. Suporta bătaia boabelor care-i cădeau pe spinare. Stratul de grindină ajunsese pînă la glezne. Îmi lipisem fruntea de sternul lui. Subțiorile îi miroseau amărui, a pămînt ud. Abia suflam. A găsit și puterea de-a glumi, în limba poezeasc㇇: "Cu ouă plouă, Ana. Ia ghici cîte păsări sînt înăuntru, gata să spargă coaja!". Or
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ar dansa amîndoi. Poate și-o închipuie ca pe-o setteriță, cu părul ei roșu, lucios, căzînd ca sabia pe spate. Poate că Șichy strălucește pentru el în felul unui os interzis. Tare-ar ronțăi-o. Tare i-ar linge gleznele. Îmi place să le urmăresc jocul, joaca, de pe banca de sub măr. Din banca mea. Ai să vezi, Șichy, ai să vezi: buclele se-ntind, părul se rărește, mișcările se răresc, sîngele se rărește... Îmi înving durerea față de amintirea altui cîine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
buclă cu buclă, geană cu geană, deget cu deget, celulă cu celulă, pe de rost. Tot face exerciții și exerciții pe pereți de biserici: cu buzele ei biruitoare, cu sînii somnoroși, cu tot ce este ea pe lumea asta, din glezne-n tîmple. Fleacuri or fi? Dumnezeu știe. Dar viața noastră ce-i fără fundamentalism (da, ăsta-i cuvîntul) afectiv? Zi de zi, iubire activ-creștină și duminică de odihnă ortodoxă întru Măria. O, dar atunci ar trebui să descopăr tragedia din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
la geam ca nebunul, dară-mi-te mîndrele exemplare de bărbătuși din Jurassikul ieșean. Mmda. Și Magda U. și-a digerat cu discreție multele eșecuri. S-o luăm de la capăt. Nu anarhic, ci metodic. S-a oprit la adolescenta cu gleznele cutremurate de apa prea rece a lacului Dorobanț și citește cu voce tare versul din Blaga, atașat tabloului: "(rotunjit în sine a este a)". Bun vers, noician. Îmi place și mie pictura asta. Russ întinge cu pensonul în nori, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
înainte cu o seară i se adunase-n spate. "Dar ce mă fac eu fără tine-tine, Ana. Nemaipunînd la socoteală că totul ți se pare un sfîrîiac și mă privești nemuritoare și rece. Nemuritoare o să fii. N-ai să mori. Gleznele tale nu sînt muritoare. O să tot mergi cu ele pe iazul din Dorobanț, în pictura mea". Era vremea vitraliului cînd mi-a spus asta, într-un asfințit cald, blajin. Lucra cu torsul gol, în șortul din foaie de cort, nisipie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
de postav, pusă peste un pulover alb. Merge țeapăn, de parcă duce o oală clocotită în mîini. Alunec pe gresia udă, mă dezechilibrez, aproape cad, dar nu mă ajută. Ia-o înainte, îi spun, supărată că mi-a constatat mersul nesigur, gleznele nesigure. "Ne-mu-ri-toa-re", silabisește vocea mea de-a doua. Mă simt oaspete nechemat. Senzația de frig din spate se accentuează. Un interior ultra-ordonat. Larg, foarte larg, dar fără filling, neprimitor. Nu văd nici o ușă. Nici perdele. Mă așez cu gîndul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Mai cu seamă dacă e seară și ulițele sunt pline de șanțuri și gropi; dacă zărești un felinar fosforescent care te orbește, stai o clipă locului și uită-te în jos, altfel ai să te trezești într-un șanț cu glezna scrântită. Hinchipunul încă se mai ține de șotii; chiar și în nopțile cu lună îți iese la drum de seară cu lanterna magică să te sperie. Trecem pe lângă casa vampirului în formă hexagonală, construită din uși în formă de sicrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Mărunțirea lui se manifesta în ritm cu creșterea dragostei dintre noi. La ultimele noastre întâlniri, nu mai avea putere să ne iubim, stăteam doar pe pietre înlănțuiți și soarele dogorea deasupra noastră și râul ne pleznea din când în când gleznele din plictiseală, lipsit fiind de lucrăturile erotice ale Aspidei, cu care fusese obișnuit. A murit lângă mine pe pietre, chiar la întoarcerea anotimpului; vara era deja pe sfârșite. Era un pachet de oase, doar ochii-i negri mai aminteau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de călăuză. O ducea de mână pe cărări neumblate, peste dealuri, către culmea cu pântecele rotund și umflat de oaie, unde era locul ei de întâlnire cu străbunicul. Purta multe fuste suprapuse și lungi ca țigăncile, de sub care se zăreau gleznele ei mici și delicate, cu pieptul pe jumătate dezgolit. ............................................................................................................... Și eu alergam peste dealuri excitat de gâfâiala ei în urma mea și sânii îi tresăltau în toate direcțiile, iar mâna ei era fierbinte și se făcea din ce în ce mai fierbinte, pe măsură ce ne apropiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ca un fluviu de lavă albă până la picioarele lui. El era deja intrat adânc în spațiul ferestrei. Și fereastra crescuse cât lumea de mare, nu mai putea percepe nimic dincolo de marginile ei. Simțea doar acea spumă cristalină cum urca până la glezne, apoi până la genunchi, mai apoi până la gâtlej... Căci aerul nu mai avea gustul lui limpede și transparent, ci mirosea puternic a smirnă și avea consistența și fiorul rece și straniu al zăpezii. "El-ul" Prezența Lui o simt tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
să-i dispute certitudinea. Iar eu, angrenat la rându-mi în conversația mea, încercam totuși să mă abandonez deliciilor firii și mâna mea alerga mecanic peste sânii de sub corsetul rugos al uniformei, apoi pe coapse, apoi pe genunchii proeminenți, pe gleznele ce zvâcneau anemic printre cutele ciorapilor groși și lăbărțați. Diferența dintre noi era că ea era perfect împăcată sau neîngrijorată de acea excrescență, dublură a eului ei, fără s-o intereseze cum era la alții, sau ar fi trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
picioarele celei din mijloc, prietena mamei, ce întotdeauna mi-a sugerat o păpușă Barbie. Fusiformă și numai fibră de sus până jos, fără nicio amintire de grăsime pe trupul ei de silfidă. Da, picioarele ei continuă să mă fascineze, cu glezna osoasă și minusculă, genunchii ascuțiți de copil, cambrate și răsucite, aproape strâmbe de atâta cambrare și răsuceală. Gambele ei curbe și întinse la maximum ca niște corzi de arc pornite din genunchi, gata să trimită săgeți către privirile observatorilor. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
niciun coșmar; se întinde pe patul din dormitorul sumbru, fără umbrelă, trage perdelele și închide ochii. O liniște adâncă și o presiune de abis se lasă în urechile ei, o stare plăcută de lâncezeală se ridică din tălpi, îi cuprinde gleznele, genunchii, coapsele, ca o mângâiere. Din toate colțurile camerei se ridică lent umbrele colorate, ca meduzele la suprafață mării, precum în povestea multiplicării celor o mie de Buddha, ce coboară din cer fiecare sub clopotul unei umbrele. Starea ei anterioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
arbust în floare îți atrăgea dintr-o dată atenția ca și cum ar fi crescut intempestiv în imagine între două deplasări leneșe ale ochiului. Da, ca niște copii, așa păreau ei de la distanță, cu trupurile lor mici și aplecate ușor în față, cu gleznele fine și osoase, care se bălăbăneau deasupra podiumului de lemn, și fețele lor formau toate aceeași compostură mirată și râzătoare, așa cum se molipsesc copiii unii de la alții, de câte ori se întâlnesc. Și stăteau așa preț de câteva ore, nemișcați în aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cel mai mic gest sau cea mai subtilă aluzie. Și de jos, din vale, când priveai de la distanță către terasa grădinii sanatoriului, se hlizea o gașcă veselă de copii, rânduiți, cu umerii lipiți unii de alții, cu picioarele atârnând, cu gleznele subțiri și fine. Îi puteai remarca zilnic, indiferent de anotimp, cu aceeași bucurie în priviri și curenți năprasnici de aer înconjurau chipul femeii din mijloc. Puteai intercepta cu ușurință acești curenți turbionari, dacă te concentrai mai multă vreme la nemișcarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
tai cu foarfecele, cum să nu razi cu briciul asemenea gărgăuni! Ceea ce nu înțelegeau frizerii era faptul că exmatriculații aveau umerii aduși în față, parcă apăsați de rucsacul greu al cerului și Lună, ghiulea legată cu lanțul de ancoră de glezna piciorului. Obosiți ca de o dezlegare a celor mai încâlcite mistere decât ceilalți locuitori ai orașului veșnic, Brăila, comportamentul studenților plecați în grabă de unde au venit, așa cum cercetau panourile electronice pentru un tren în care o dată la o sută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
mă simt bine aici. Pardoseala bucătăriei era încântător de răcoroasă. Mă scufundai într-un soi de comă voluptoasă. Ultima senzație fu cea a rotirii pământului. p. 137 Pașii lui Sigrid îmi străpunseră somnul. Fermecat de ideea de a-i vedea gleznele, am deschis ochii și m-am pomenit nas în nas cu Biscuit care mă inspecta cu dezgust. -Hrănesc pisica și-ți pregătesc cina. Cum te simți, Olaf? -Mai bine ca niciodată. Mă ridicai în picioare fără prea multe probleme și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
mult parte din lagărul socialist al Europei de Est, că cei doi au inclus România pe aceeași listă doar din ignoranță sau comoditate, deși ar fi trebuit să știe că indivizi ca Jivkov sau Kadar nu-ți ajung nici la glezne, că nu sînt nici pe departe de calibrul tău. Este cît se poate de limpede, de aceea m am gîndit că acum este o pîine de mîncat, că ăsta s-ar putea să fie momentul pe care l-am așteptat
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]