728 matches
-
cartofi în glodul gros... Apoi a început să se târască prin mocirlă, lăsând urme bizare după el. Când în sfârșit a venit comanda „drepți!”, Toaibă arăta ca o stafie. De sus până jos era acoperit de un strat gros de glod. În front, marș! a izbucnit ca o izbăvire comanda sergentului. Toaibă a făcut stânga mprejur și a pornit în pas de defilare spre formație. Ei, Toaibă. Ai învățat cum se răspunde superiorului? Ochii lui Toaibă s-au înfipt ca un
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
cât timp am făcut instrucție nu s-au făcut avansări. Mai târziu, cine știe?... Dacă n-o mierlesc, poate ajung și sărjănt. Locotenentul a rămas pe gânduri: „De ce l-am lăsat eu pe sergentul Limbosu să-l tăvălească prin toate glodurile și mărăcinii câmpului de instrucție? Drept să spun, la început nici eu nu-l aveam la suflet pe flăcăul acesta. Prea te privea nu știu cum când îi făceai o observație. Îți arunca doar o privire care te plesnea ca o țandără
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
vede... „A venit Toader al meu? Doamne! Te-ai îndurat de lacrimile mele și l-ai adus acasă?” Când a deschis poarta, a rămas înmărmurită: Toader al ei - se vedea bine - era beteag, sprijinit într-un răzlog și plin de glod din cap până-n picioare... N-a putut să scoată măcar o vorbă... Bine te-am găsit, Marandă! Bi... bine ai venit... Toa... Toadere! - a îngăimat ea întinzând în neștire mâinile spre el, mai mult să-l ajute. Lasă, Marandă, că
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
pasărea albă, pasărea verde, pasărea fecioară și altele încă, fac bună casă cu cele ce poartă nume neîntâlnite prin părțile noastre: tuit-tuit, tec-tec. Cea mai interesantă poate fi socotită, însă, pasărea bellier. De ce? în timp ce rândunica noastră își „zidește” cuibul din glod amestecat cu paie Îchirpici, să zicemă, bellierul își țese cuibul, atârnat de crengile copacilor. Un cuib de forma unei mănușe de box, dar fără deget, țesut din firele de iarbă uscată într-o manieră incredibil de complicată. Dar și artistică
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92343]
-
Codru, împrejurul sfintei mănăstiri, au prins pe călugări și i-au muncit și le-au luat toate averile și bucatele, lăsându-i numai cu trupurile, iar dresurile ce le-au avut, toate le-au rupt și le-au călcat în glod, fără numai un ispisoc ce s-a găsit de la Vasile voievod (Lupu n.n.), dar și acela rupt și stricat, fără pecete și fără mătasă... Drept aceea,... am dat sfintei mănăstiri Hlincea satul Frățileni de pe apa Prutului, în ținutul Iași, cu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
ascult, cum nu? am replicat brusc, ca trezit din-tr-un somn greu. Închipuirea mea rătăcea în neștire prin cele mai stranii locuri, arătîndu-mi fie un colț de stâncă sau un cal slăbănog opintindu-șe din răsputeri să tragă o căruță înțelenită în glod, sau alte locuri la fel de absurde, fără nici o legătură cu clipa actuală. Într-un târziu, am întrebat-o pe Alexa, așa ca să spun și eu ceva: ― Pe el nu-l anunți de ceea ce s-a întîmplat? ― Cred că n-aș face
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
și învelită cu țiglă. Din trei clase doar una era funcțională din lipsă de mobilier. Farmacii nu erau decât la Bolgrad și Ismail, la peste 35 de kilometri de mers cu căruța pe drumuri mai mult desfundate și ascunse sub glod sau apă. De aceea, împreună cu doctorul Marinov, medicul de circumscripție, am hotărât să înființez o “farmacie școlară” cu medicamentele trebuincioase:aspirină, chinină, antinevralgice, purgative, vată, feșe, pansamente sterilizate. Toate astea le luam cu factură de la farmacie și le distribuiam la
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
rugați a înapoia cărțile împrumutate de la Biblioteca Centrală. p. bibliotecar, M. Eminescu {EminescuOpXVI 207-215} {EminescuOpXVI 216} 202 [VASILE BURLĂ] Liman, 12 august 1885 Dragă Burlă, Au trecut peste două săptămâni de când sunt aici și mă coc zilnic în băi de glod cald de 30 grade Reaumur. Nu pot zice că vremea aceasta a trecut fără să-mi facă bine. Durerile necontenite pe cari le aveam în Iași nu le mai simt aici, însă încă nu toate ranele s-a închis și
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
Dragă Novlene, Ce mai cuib ghiftuit cu neagră calomnie e adunarea voastră de la Barothy! Unde dracu e Sobornii ulița, despre care din cartea ta poștală am aflat pentru întîia dată? Cine mă calomniază pe acolo, chiar când mă coc în glod de 30 de grade Reaumur? 216 {EminescuOpXVI 217} Ceea ce m-a speriat însă este timpul lung ce-i trebuie unei scrisori pentru a ajunge pîn' la mine. Carta poștală, datată din 8 august, am primit-o abia ieri la 14
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
urcat pe nevăzute în copaci aprinzând candele cu mii de culori în biserica mea, cu altar de privighetori și de grauri și de mierle și... chircite, zilele adorm ca babele pe la porți și pe prispe și, spre final, navetiștii chirfosesc glodurile cu gândul la bucățica lor de pâine și la pensia pe care speră să o mai apuce.” În ,,Tinerețea mea”, evidențiază urcușul tineresc spre înălțime, dar și întoarcerea la matcă, fiindcă, ,,dorul de ai mei m-a biruit ca un
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
spiritul încearcă saltul, cerul iși apleacă-înaltul și-mi aduce-aproape malul. Sar pe el precum Ulysse, n-am de plată nici o vamă; de-acum nu-mi mai este teamă, sunt pe țărmul meu de vise. Limpede e dimineața, spornic drumul fără glod. Ce frumoasa este viața și livezile în rod!.. 11. Mereu Mereu în dor am năzuit să am un spor în ideal, din valuri să ajung la mal și am ajuns, dar istovit. Pe-această ruptă de vremi treaptă cu vipere
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
de grinzi arse. Acolo unde fusese piața, lângă o adăpătoare de piatră, zăceau la pământ două statui sparte. Una de bărbat și alta de femeie, probabil ultimii protectori ai satului. Erau din materiale de calitate, și cineva le curățase de glod, încercând să le recupereze. În timp ce mă uitam la ele stând pe vine, am zărit o viperă. Se încălzea la soare pe o grămadă de olane sparte, la mai puțin de un pas de mine. Era mare și lungă de peste trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
veneau încet, pentru că amintirile erau mai mult triste. - Am doar o amintire legată de tata, a zis Benia. Imaginea spatelui său, pe care am văzut-o când pleca de lângă mine pe un câmp, iar eu stăteam în spatele plugului și spărgeam glodurile de pământ. Aveam șase ani când a murit, lăsând-o pe Ma cu patru copii. Eu eram al treilea fiu. Ea nu avea frați, iar familia tatălui meu nu era una generoasă. Trebuia să ne facă un rost, așa că pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și la Frusina, au intrat în curte și au tras o brazdă de la un capăt la altul al curții. Frusinei nu i-a plăcut lucrul acesta pentru că brazda a fost făcută adânc și tot albul zăpezii a fost întinat cu glodurile din arătură, astfel că bătătura arăta cam dezolant. Băieții au intrat în casă și au fost serviți cu câte un pahar cu vin, prăjituri și pentru că obiceiul era ca să le dea, pe lângă bani, produse din porcul tăiat de Ignat, Frusina
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
Pămîntul se va aprinde cîndva, pentru că se va apropia prea mult de soare; alții ziceau că va Îngheța; deocamdată, oamenii erau tot mai preocupați să Încingă planeta, se topeau ghețarii, creșteau apele, trecînd peste maluri, cum să se mai aprindă glodul, cum tot aștepta Rusoaica? Dar și Înecul era potrivit unui neam fără de margini de păcătos; Antonia ar fi fost mulțumită, prima s-ar fi aruncat În valuri. Thomas vroia liniște, pace, aștepta să-și vadă urmașii, pe unii dintre ei
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Thomas nu ar mai fi putut să o liniștească; nimeni; nebuna ar fi ieșind urlînd pe străzi, cerînd lui Dumnezeu să nu mai aștepte ziua ultimei sfidări și să arunce de-acum, peste lume, pucioasa aprinsă, pămîntul să rămînă un glod acoperit de cenușă, pe care să nu mai crească nici bălării. Nimic. Altfel, dintr-o bacterie, fie și peste milioane de ani, nu era exclus să se ridice un alt om și istoria să se repete, și tot așa; la
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
ortodoxă fiind, acesta era un reper important, obligatoriu: era unsul lui Dumnezeu! CÎțiva pontifi o făcuseră lată, oameni și ei, dar și atunci Îngăduința Cerului fusese mare. Ce mai, doar Papa ar fi scăpat, ar fi rămas singur pe un glod Încins, mergînd prin flăcări, călcînd pe jar. V-am zis de mii de ori: Pocăiți-vă! Dar Antonia ar fi ars? După ce stîrnise prăpădul, convingînd pînă și Cerul că sosise vremea? Și pe ea ar fi salvat-o Dumnezeu, așa
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
să presare mirodenie peste sarmale! - ...Uite! îi arătă înfuriat deșiratul, după ce-i descolăci cracul și i-l trânti pe pojghița de pietriș. - Ce e, bă?... Unde, bă? se izmeni ălălalt - cu un braț susținându- și încă, pe capul târât prin glod, clopul - în realitate însă nezărind în nici un fel hardughia, cufundată în întregime în beznă, 42 DANIEL BĂNULESCU Iar singura noastră scăpare (a celor sortiți morții, precum și a celor ce, solidarizați printr-un catgut special, rămâneam atârnați de legile marochinăriei) a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe gheare și moțăiră cu ochii deschiși. Femeia îmbuca deoparte. Se uita rar spre Grigore și întingea miezul de pâine în resturile răcite. Se auziră cocoșii din mahalalele vecine. Dinspre câmpul întins și pustiu al Cuțaridei, mai răzbeau înjurăturile căruțașilor. Glodul răsuna sub copitele cailor. Într-o parte se deslușeau câteva străzi înguste cu case joase. Când își adusese Grigore nevasta și lopata să-și sape bordeiul, împrejur nu era țipenie de om. Un an de zile păzise singur tinichelele gropii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pasul. Cerul avea un tiv de oțel spre miazănoapte și își spuse că iar o să ningă. În câmp se auzeau roțile căruțelor alergând pe drumul desfundat al Griviței, un fluierat prelung de osii neunse, amestecat cu zgomotul copitelor care loveau glodul înghețat. Mirosea a paie putrede, și frigul o învălui, pătrunzîndu-i prin fustele largi. Orașul își aprindea în depărtare luminile verzui. Zări gardul lui Stere. Câinii de la bordeiul lor lătrară, apoi îi ieșiră înainte, gudurîndu-se. Grigore arunca zăpada făcând cărare spre
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
piele galbenă, cu baionetă la șold. El n-o recunoscu de la început. Când se apropie, o strigă cu jumătate gură: - Lino! - Nicolae! Se priviră. Femeia n-a mai rostit nimic. Se uita doar înainte, liniștită. Soldatul a plecat repede peste glodul înghețat. Crivățul îî bătea poalele mantalei. A pornit și ea spre casă, mai pe urmă, fără să simtă ceva, cu picioarele înghețate. Căută pe drum să-și aducă aminte de chipul lui, dar nu-l ținu minte. Casa lor, a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
s-au iubit și când au început ploile au coborât drumurile Piteștiului. Voica mersese până la bariera Drăgășanilor în căruța lui. Pe față i se scurgeau picăturile de ploaie. În ochi stăruia o posomorâre nespusă. Stere a oprit caii. Animalele băteau glodul cu 107 copitele. Din spatele lor costelive ieșeau aburi calzi. Bărbatul a ajutat-o să coboare, simtindu-i pieptul tânăr sub cămașa umedă. I-a spus scurt, urcîndu-se repede pe șleauri: - Mai viu! Și-a dat bici cailor, să ajungă pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
umerii... Aha! gândi el, îmi cresc tuleii "... Apoi se simți din ce în ce crescând, acu aripele i - erau mari... era cucoș. Cucurigu! strigă el, primblîndu-se într-o ogradă deșartă sub un gard, peste niște bulgări de piatră și pin glod, în care-i rămânea urmele labelor ca o scrisoare de zodii... Cucurigu... Dar nu-i era bine... îi era greu capul... creasta i-atîrna în jos, ochii lui cei rotunzi ca două altițe de oțel erau păinjeniți... el își plecă capul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
la Mircești) sau În Franța, Italia, Alecsandri dă referințe despre timpul, Îndeosebi despre timpul rău, cu acel sentiment grav că timpul reglează existența noastră. „Timpul e foarte urît - scrie el, de la București, Paulinei, În 1884. Neguri ca la Londra, umezeală, glod, frig...”. Lui George Bengescu Îi confirmă În 1885, de la Paris, că timpul este rău și „timpul rău m-a Împiedicat să mă instalez la Passy”... Aceluiași Bengescu Îi dă vești În 1888, de la Mircești, despre lupta În plină vară Împotriva
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cîțiva poeți contemporani... Clarul, lustruitul, retoricul Alecsandri este uneori ambiguu și profund, cum este În strofa desperecheată de mai jos. „Înger căzut! Înfipt-ai piciorul tău În tină, Mișcînd din vreme-n vreme aripele-n lumină. Putea-vei scăpa oare din glodul ce te-a prins? Vai! chiar pe-a ta aripă noroiul s-a Întins!”* O strofă ce pare scrisă de un Arghezi mai tînăr cu o jumătate de veac. O nedeslușire calculată, un simbol cu mai multe straturi, o metaforă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]