KorAP: Find »[drukola/base=gnoseologic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 17 >

411 matches

Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828

și instanțele metatextuale creează polifonia semnificațiilor care devin manifeste, la nivelul pattern-ului discursiv, pe care îl vom numi epistemă. Epistema lingvistică a spațiului poetic reprezintă o structurare a relațiilor dintre codurile instanțelor discursive: cod ontologic, cod semantic 5, cod gnoseologic. Codul ontologic, specific conceptului de "imagème"6, conține semnificația primară, originară, a imaginii-arhetip, interiorizată, la nivelul discursului poetic, prin intermediul circumstanțelor textuale, existente și la nivelul conceptului de "meta-imagine". Dacă imagème-ul formează nucleu constant al semnificațiilor textuale, meta-imaginea este dinamică, acțională

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
semnificația primară, originară, a imaginii-arhetip, interiorizată, la nivelul discursului poetic, prin intermediul circumstanțelor textuale, existente și la nivelul conceptului de "meta-imagine". Dacă imagème-ul formează nucleu constant al semnificațiilor textuale, meta-imaginea este dinamică, acțională, reprezentând devenirea imaginii de la arhetip la mit. Codul gnoseologic, specific meta-imaginii, dezvăluie substanțialitatea semnificațiilor, privite în devenirea lor, de la starea originară, ca temelie a cunoașterii umane, la stările ontologice, ca punere în act a imaginilor primordiale. Interacțiunea dintre instanțele textuale și instanțele metatextuale construiește matricea semantică activă a textului

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
prin intermediul unor coduri. Ca manifestare discursivă, textul reprezintă o totalitate interactivă a imaginilor poetice a căror semnificație se dezvăluie sub dublu aspect, la nivelul textualității și la nivelul meta-textualității, prin intermediul unui arhicod format din cod ontologic, cod semantic și cod gnoseologic. Arhicodul, ca sistem de semnificație, construiește un spațiu poetic procesual, specific fiecărei imagini. Astfel, codul gnoseologic, specific meta-imaginii, formează co-textul, ca manifestare a imaginarului ritualic; codul ontologic pune în valoare, la nivelul textului propriu-zis, semnificația arhetipală, constantă. Liantul discursiv dintre

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
semnificație se dezvăluie sub dublu aspect, la nivelul textualității și la nivelul meta-textualității, prin intermediul unui arhicod format din cod ontologic, cod semantic și cod gnoseologic. Arhicodul, ca sistem de semnificație, construiește un spațiu poetic procesual, specific fiecărei imagini. Astfel, codul gnoseologic, specific meta-imaginii, formează co-textul, ca manifestare a imaginarului ritualic; codul ontologic pune în valoare, la nivelul textului propriu-zis, semnificația arhetipală, constantă. Liantul discursiv dintre text și co-text se stabilește prin intermediul codului semantic reprezentat de metaforă care contextualizează semnificațiile originare. Astfel

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
înțeleasă ca "figuralitate" manifestă, acționând textual și metatextual, ca arhicod.37 Ca forme de existență ale limbajului poetic 38, textualizarea și meta-textualizarea pun în mișcare semnificațiile discursive, propunând interpretării "arhicodul", de-mascându-i formele de manifestare discursivă: cod ontologic, cod semantic, cod gnoseologic. Astfel, discursul poetic se construiește paradigmatic, pe baza celor două funcții ale poeticității, textuală și metatextuală, care își selectează instanțele discursive în funcție de modul de existență și de repetitivitate a semnificațiilor. Sintagmatic, la nivelul raporturilor semantice, discursul poetic explică intenționalitatea acțională

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
nivelul textului, ca nucleu constant antinomic, ca un continuum spațial, dar și ca discontinuitate temporală: b. Metafora subordonează unui cod semantic semnificațiile originare și circumstanțele textuale, făcând posibilă, în același timp, inter-relaționarea dintre imaginea constantă și dinamica imaginilor. c. Codul gnoseologic prezintă drumul imaginii de la gestualitatea originară la cuvântul primenit semantic. Predicația discursivă vizează un dublu aspect, al mărcilor semantice care generează matricea textuală/metatextuală, dar și referențială, păstrând legăturile gnoseologice cu memoria imaginilor. Pactul semantic referent 0/referent imaginar reface

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
timp, inter-relaționarea dintre imaginea constantă și dinamica imaginilor. c. Codul gnoseologic prezintă drumul imaginii de la gestualitatea originară la cuvântul primenit semantic. Predicația discursivă vizează un dublu aspect, al mărcilor semantice care generează matricea textuală/metatextuală, dar și referențială, păstrând legăturile gnoseologice cu memoria imaginilor. Pactul semantic referent 0/referent imaginar reface drumul cunoașterii, de la arhetip la meta-imagine, interrelațional, configurând funcționalitatea sistemului de semne poetice. Referentul 0 păstrează legăturile arhetipale ale semnului poetic, dezvăluind statutul originar, constant, al trans-textualității. Punerea în mișcare

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Astfel, paradigma poeticității poate fi reprezentată în felul următor: În cadrul discursului poetic, cele patru elemente generează matricea semantică a textului și dinamizează nucleul referențial intern. Structural, apa, pământul, focul, aerul își dezvăluie semnificațiile la nivelul celor trei coduri (ontologic, semantic, gnoseologic), înfățișându-se, relațional, ca "semn poetic nuclear", conținând cele trei forme de manifestare artistică inferențială: meta-imaginea / metafora / imagème-ul. Ca entități structurante ale discursului poetic, universaliile ontologice se prezintă, la nivelul creației artistice, ca arhicod, conținând codurile specifice semnului poetic: În

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
non creației. Principiile originare, participante la taina creației, dobândesc viață nouă, odată cu plămădirea omenescului, luând chip și asemănare naturii umane. Semnul poetic nuclear, "cosmos antropomorf", poate fi reprezentat ce "arhicod", universaliile ontologice dezvăluindu-și semnificațiile la nivel ontologic, semantic și gnoseologic, sub forma entității constante "imagème" , ca devenire "meta-imaginea" , și ca structură procesuală relațională "metafora". Astfel, "cosmosul antropomorf" poate fi decodat, la nivelul celor trei tipuri de imagine, în felul următor: I. APA Cunoașterea primordială a pus în mișcare universul prin

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
dezvăluie ca "anima catholica", adăpostind elementele cosmice și dându-le viață din viață proprie. "Cosmos viu", umanul ajunge la consacrare prin împărtășirea din forța creației originare. Semnul poetic, "Omul Cosmos" poate fi reprezentat la nivelul celor trei coduri ontologic, semantic, gnoseologic , în felul următor: Începutul vieții omenești este marcat de renașterea ca microcosm: "Nani, nani, copiliță / Draga mamii garofiță. / Că mama te-a legăna / Și pe față te-a spăla / Cu apă de la izvoare, / Ca să fii ruptă din soare. / Nani, nani

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
asociată mișcării de du-te-vino a suveicii de la războiul de țesut "starea de viață, starea de moarte, expansiunea și resorbția manifestării." Țesătura este simbolizată de "caii lui Shiva care torc timpul sau destinul."198 La nivelul celor trei coduri ontologic, semantic, gnoseologic semnul poetic, "ghemul vieții" poate fi reprezentat astfel: Atât umanul, cât și cosmicul, se supun unui "destin" trecut prin furcile caudine ale "ursitei", traiul desfășurându-se sub pecetea norocului sau a nenorocului. După naștere, când are loc cumetria, moașa închină

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
pe fag, / S-o dus norocu meu drag; Tremură frunza pe-alun, / S-o dus norocu meu bun / Ș-am rămas nenorocit, / Ca și bradu desfrunzit."232 Transgresarea "lumescului", pășirea într-o altă existenția litate, se realizează printr-un pact gnoseologic dintre individual, cosmic și social, pact realizat, la nivel semantic, de metafora revelatoare și de comparațiile analogice: "Lume, lume și iar lume, / Cin` ți-o pus numele lume / Nu ți l-o știut a pune; Să-ți fi pus numele

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
aceea beau și cânt / Să-mi mai treacă de urât; / Și de-aceea cânt și gioc, / Altă viață n-am în loc, / De-i frumoasă, de-i urâtă, / Viața trebui-petrecută!"235 Simbioza om cosmos este ilustrată, cel mai adesea, prin intermediul comparațiilor gnoseologice care prezintă gradat devenirea:"Asta-i viața omului / Cum îi bradul muntelui, / Naște, crește, înflorește / Și ușor se prăpădește!"236 Dansul circular, însoțit de recitativul tematic, are rolul de a înstăpâni și de a îmblânzi datul sorții. Fracționarea versurilor din cadrul

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
în limbaj și dincolo de el".15 Pentru Lévi-Strauss, unitățile minimale constitutive ale mitului sunt "miteme"16 care sunt relaționale, orice mit având "o structură în folii care transpare la suprafață (...) în și prin procedeul repetării".17 III.1.1. STRUCTURI GNOSEOLOGICE: SPAȚIUL, TIMPUL, SPAȚIALITATE, TEMPORALITATE Inițial, spațiul nu putea fi separat de timp, simbolizând atât haosul originar, cât și lumea organizată, cosmosul. Ca "întindere incomensurabilă", cu centru necunoscut, spațiul reprezintă "infinitul în care se mișcă universul", "ansamblul universului, cu actualizările și

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
polifonic, structurat pe nivele de semnificație ritul, ritualul, ceremonialul și generând matricea semantică, figurată de universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul reprezintă o totalizare a categoriilor spațiale și temporale. Astfel, în cadrul discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea devin categorii gnoseologice care realizează predicația universaliilor ontologice. Punerea în act a universaliilor ontologice construiește matricea semantică procesuală, prin rit, ritual și ceremonial. Structuri gnoseologice ale discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea, au rolul unui "predicat universal"26 care resemantizează legăturile arhetipale

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
o totalizare a categoriilor spațiale și temporale. Astfel, în cadrul discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea devin categorii gnoseologice care realizează predicația universaliilor ontologice. Punerea în act a universaliilor ontologice construiește matricea semantică procesuală, prin rit, ritual și ceremonial. Structuri gnoseologice ale discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea, au rolul unui "predicat universal"26 care resemantizează legăturile arhetipale. III.1.2. NUCLEUL SEMANTIC: PREDICAȚIA Dublu structurat, pe baza dihotomiei continuitate / discontinuitate, realizată de categoriile spațio-temporale, discursul mitic recuperează "cosmicul" ca

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
că-i vezi." 211 Potrivit altei credințe, petele din lună ar proveni din răzbunarea soarelui pentru că luna n-a vrut să-l ia de soț.212 În cele mai multe legende românești, luna și soarele apar ca un tot unitar, creând nucleul gnoseologic al simbolismului arhaic, chiar dacă, în majoritatea ritualurilor, motivul soarelui este mai bine evidențiat: "Luna și soarele, zice, că au fost odată fată și fecior și tare se iubeau împreună, până la urmă au hotărât să meargă la judecată la Dumnezeu: cum

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
continuare, ne propunem să ilustrăm "ordinea cosmică", instaurată de timpul sacru al sărbătorii, prin "vestitorii" zilelor consacrate, "pasărea" și "șarpele". III.3.2. ORDINEA COSMICĂ: "PASĂREA", "ȘARPELE" 1. PASĂREA a. Imaginea a-temporală și a-spațială Arhetip al elevației, liant gnoseologic dintre pământ și cer, pasărea reprezintă o metaforă universală a sufletului. În majoritatea mitologiilor arhaice, pasărea întruchipează sufletul mortului, călător în lumea de dincolo. Simbolul "pasăre-suflet" este prezent în Mesopotamia, Grecia antică, la majoritatea popoarelor Europei, la multe triburi din

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
ordonator și creator, ipostază regală care străjuiește ritmurile vieții. Liant ontologic între cer și pământ, balaurul simbolizează dualismul existențial yin yang care ordonează manifestarea cerească, pluvială, terestră, acvatică și subterană.360 În mitologia românească, balaurul își are obârșia în comuniunea gnoseologică dintre elementele primordiale care devin active printr-un ritual solar, ipostaziat de cercul sacru al șerpilor întemeietori de viață nouă: "Balaurii se fac așa: sub grămezi mari de găteje, sau în ziduri sparte și părăsite, ori prin locuri umede cu

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
utilizarea deicticelor temporale: "Veveriță pestriță, / Nu umfla, / Nu bursuca! / Atunci umflă, / Atunci bursucă / Când a face / Laur-balaur / Cuib în crucea bradului / Și în vârfu molidului. / Atunci și nici atunci. Pfui, pfui, pfui. Descântecu-i al meu, / Leacu-i de la Dumnezeu."376 Desăvârșirea gnoseologică,prin intermediul unor rituri nocturne, oficiate de Anul Nou sau de Bobotează, este posibilă prin prezența șarpelui ca metaforă a existențialului: "Brâu, brâușorul meu, / Fă-te un șearpe, un balaur, / Cu solzii de aur / Și te du la ursitorul meu, / care

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
și procesualitate, consacrat de dinamica ontologică a imaginii, este ridicat la rangul de totalitate gnoselogică. (cap. I ) Spațiul poetic procesual este construit de un sistem de semnificații, arhicodul, ca totalizare a codurilor specifice tipologiei imaginii: codul ontologic (imaginea arhetipală), codul gnoseologic (meta-imaginea), liantul fiind realizat de codul semantic. (cap. II) Imaginea specifică discursului mitic, în devenirea sa de la arhetip la mit, cunoaște trei stadii existențiale (cap. III): * Imaginea a-temporală și a-spațială este forma originară de manifestare a cunoașterii prin

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
sacru. Imaginea cronotop reprezintă predicația artistică, specifică textului literar, în care spațiul a-temporal și timpul a-spațial, de la începuturile creației, se interiorizează la nivelul discusului devenind temporalitate și spațialitate. În cadrul discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea devin categorii gnoseologice care realizează predicația universaliilor ontologice, având rolul unui "predicat universal" care resemantizează legăturile arhetipale. BIBLIOGRAFIE I. VOLUME ȘI STUDII ARDELEANU, Sanda-Maria/COROI, Ioana-Corina Analyse du discours, Éléments de théorie et pratique sur la discursivité, Editura Universității Suceava, Suceava, 2002. ARISTOTEL

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
POETICITĂȚII 125 II.3.1. COSMOSUL ANTROPOMORF 129 II.3.2. RELAȚIA OM-COSMOS 149 II.3.3. "GHEMUL VIEȚII" 164 CAPITOLUL III CATEGORII POETICE ALE IMAGINARULUI COLECTIV 181 III.1. DISCURSUL MITIC UN DISCURS POLIFONIC 184 III.1.1. STRUCTURI GNOSEOLOGICE: SPAȚIUL, TIMPUL, SPAȚIALITATE, TEMPORALITATE 187 III.1.2. NUCLEUL SEMANTIC: PREDICAȚIA 189 III.2. CATEGORII CRONOMORFE 193 III.2.1. DIHOTOMII OPERAȚIONALE CALENDARUL 193 III.2.2. "SEMNELE TIMPULUI": SOARELE, LUNA 210 III.3. CATEGORII TOPOMORFE 259 III.3.1

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666

și instituie norma stilistică, adică o particularizare a normei limbii. Cît privește dimensiunile ce trebuie avute în vedere în delimitarea stilurilor funcționale, dimensiuni care trebuie luate în considerare și în cercetarea speciilor subordonate lor, acestea sînt următoarele: dimensiunea ontică, dimensiunea gnoseologică, dimensiunea cultural-istorică și dimensiunea lingvistică (și etimologică). Ca atare, un stil funcțional se definește mai întîi printr-o latură ontică, care vizează segmentul de aplicare din lumea obiectivă. În relația cu lumea, lingviștii menționează deseori triada om limbă lume, în

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
lumea obiectivă, corespunzătoare stilului științific, 2) lumea divină, corespunzătoare stilului religios, 3) lumea instituționalizată (supraindi-viduală), corespunzătoare stilului juridic-administrativ, 4) lumea interpretată, corespunzătoare stilului publicistic, și 5) lumea imaginată (fundamentată pe imaginație și exprimată prin imagini), corespunzătoare stilului beletristic. Sub raport gnoseologic, determinarea stilului funcțional privește tipul de cunoaștere, care poate fi empiric sau rațional, perspectiva din care este privit segmentul cosmic vizat și maniera de redare lingvistică a lui. Dimensiunea cultural-istorică are în vedere statutul stilului în evoluția culturală a vorbitorilor

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]