587 matches
-
o anumită greutate nu se referă la Marcion Însuși, ci la marcionismul de secol al V-lea din Armenia, așa cum a fost el descris de ereziologul Eznik din Kolb; s-ar putea ca această mișcare să fi incorporat unele elemente gnostice 67. O a treia direcție de studii acordă credit alegației lui Tertulian că Marcion a fost un filozof. După cum s-a văzut anterior, R.M. Grant pune accentul pe influența platonismului mediu, În vreme ce J.G. Gager evidențiază prezența unor elemente din filozofia
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Testament. Dimpotrivă, gnosticii o aplicau mai Întîi circular, pentru a găsi argumente În privința inferiorității Demiurgului, iar apoi pentru a folosi această inferioritate drept unealtă hermeneutică la interpretarea altor episoade din Biblie. În comparație cu ceea ce pare a fi jocul liber al imaginației gnostice (Însă este, după cum am văzut, un joc logic de alegeri multiple), sistemul lui Marcion ne apare rigid și Întrucîtva naiv. Inabilitatea sa de a nara se exprimă În prăpastia abruptă dintre cele două lumi, căci mitul gnostic proliferează tocmai pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
nou pămînt și să urce pe el cele trei Roți, care sînt puse În mișcare, iar Navele pornesc să Înainteze. Începe astfel procesul spectaculos de recuperare a Luminii Împrăștiate În Lume. 2. Seducerea Arhonților Mitul care urmează, ale cărui corespondențe gnostice (În SST și PS) derivă din maniheism, este povestit de mai multe surse 62. În versiunea cea mai cunoscută, pentru a-i determina pe Arhonții vii să elibereze o parte din Lumina Înghițită, Trimisul Își face apariția În mijlocul Cerului. Arhonților
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Isus, totuna aici cu Arborele Cunoașterii 78, Îi Îngăduie lui Adam să ia cunoștință de starea jalnică În care se află. Povestea este continuată de Ibn al-Nad@1@m, după un tipar pe care l-am Întîlnit deja În scrierile gnostice. Arhontele, care este tatăl Evei, Își dorește propria fiică și are raporturi sexuale cu ea. Aceasta Îl naște pe Cain care, la rîndul său, are raporturi cu mama sa Eva, iar produsul acestui incest circular este Abel, urmat de două
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Eschatologia După cum am văzut, sistemul maniheist era, În intenția autorului său, o scientologie care Își propunea să ofere răspunsuri exhaustive la toate Întrebările privind originea și destinul lumii și al omenirii. În miezul acestei scientologii se află o aprigă polemică gnostică anti-astrologică, iar faptul explică de ce, ca și gnosticismul, maniheismul a fost o formă de contracultură și face oarecare lumină În privința dezastrului personal al lui Mani. În ochii regelui sasanid Bahram I, de exemplu, Mani era un antinomist periculos. După ce Îl
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
și lasă să cadă pe pămînt substanța reziduală. Acolo această substanță se divide din nou, iar o parte a căzut pe uscat și a dat naștere celor Cinci Arbori - care nu sînt nimic altceva decît antimimon pneuma, definită În textele gnostice drept Pomul Relelor -, respectiv influenței negative a celor cinci planete malefice, a celor douăsprezece semne zodiacale malefice și a Întregii cohorte de Arhonți cerești. Fiind o chintesență a tot ce este mai rău În viața animală și vegetală, ființele omenești
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
sfîșie apa132. 7. Dualismul maniheist Maniheismul este o reelaborare originală a tipului de gnosticism numit de Ipolit „sethian”, de la care moștenește dualismul radical Lumină-Întuneric, atenuat Întrucîtva prin prezența Spiritului (pneuma) Între acestea. Mani a acordat de asemenea credit și povestirilor gnostice referitoare la „rasa neclintită” a lui Seth-Străinul. În miezul sistemului elaborat de Mani se află concepția gnostică a spiritului contrafăcut (antimimon pneuma), expresie a respingerii totale a diminuării liberului arbitru pe care o presupune astrologia. Se explică În acest fel
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
sethian”, de la care moștenește dualismul radical Lumină-Întuneric, atenuat Întrucîtva prin prezența Spiritului (pneuma) Între acestea. Mani a acordat de asemenea credit și povestirilor gnostice referitoare la „rasa neclintită” a lui Seth-Străinul. În miezul sistemului elaborat de Mani se află concepția gnostică a spiritului contrafăcut (antimimon pneuma), expresie a respingerii totale a diminuării liberului arbitru pe care o presupune astrologia. Se explică În acest fel abundența Pentadelor utilizate de Mani, derivînd din cele cinci planete astrologice (minus Soarele și Luna) cărora li
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
este tatăl lui Adam și al Evei, că se Împreunează cu propria lui fiică și că Isus este Șarpele și Pomul Cunoașterii. Istoria neamului omenesc de după Cain Însă, plină de surprize dezgustătoare, nu reprezintă un Împrumut din vreunul din izvoarele gnostice ajunse pînă la noi. O dată cu maniheismul se Încheie istoria curentelor dualiste ale Antichității. Vom trece, În continuare, la cele din Evul Mediu, mai Întîi În Imperiul Bizantin, apoi În Europa. Am putut constata pînă aici existența mai multor deosebiri Între
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
des religions 207 (1990), pp. 82-85. O excelentă traducere germană a celor mai importante texte maniheiste, Însoțită de o bună introducere, a fost publicată de Alexander Böhlig (asistat de Jes Peter Asmussen) În al treilea volum al antologiei de texte gnostice a lui Foerster: Gnosis III: Der Manichäismus, Artemis, Zürich & München, 1980 (cu o Întinsă bibliografie la, pp. 354-362). 26. După Puech, Sur le Manichéisme, pp. 108-109. Formele Arhonților corespund clasificării lui Augustin, repetată de el În De haeresibus 46; cf.
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
cel mai bun exemplu de „mister iranian al mîntuirii”! Unii Învățați mai susțin și astăzi că maniheismul este iranian, În ciuda faptului că el este În mod vizibil o formă originală de gnosticism, foarte apropiat, În același timp, de acele surse gnostice pe care Mani le-a cunoscut În mod sigur și le-a luat ca premise pînă cînd și-a construit propriul sistem. Chiar dacă anumite texte au fost traduse În limbi iraniene, maniheismul nu devine prin asta mai iranian decît este
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
și sădește la mijloc o trestie (Pomul Cunoașterii Binelui și a Răului), iar În ea Îl ascunde pe șarpele cel fluid, care nu e nimic altceva decît saliva lui Sathanas 37. Bogomilii nu s-au mulțumit cu nici una din soluțiile gnostice de care au putut lua cunoștință din literatura ereziologică. Au născocit un nou scenariu, În care și Pomul Cunoașterii și Șarpele nu sînt altceva decît Însuși Demiurgul! Dovedind un exces de subtilitate, șiretlicul Diavolului constă din a-i Împinnge pe
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
1293-1295. 31. Pan. col. 1301b. 32. Puech, Traité, pp. 190-192; vezi și Giulia Sfameni-Gasparro, „Il mito bogomilo dei due figli di Dio: Osservazioni storico-religiose”, În Umanitá e storia: Scritti in onore di Adelchi Attisani, F. Giannini, Napoli 3, sau În Gnostica et Hermetica, Ateneo, Roma, 1982. 33. PG 122 col. 825. 34. Narr. 94 sq. = Pan. col. 1292-1293; Puech, Traité, pp. 178-181. 35. I. Ioh., p. 58 Bozóki. 36. I. Ioh. 93 V. 37. I. Ioh., pp. 58-60 Bozóki. 38. I.
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
lumea inferioară a Demiurgului, iar bogomilii și catharii supun la transformări formula ortodoxă. Vedem cum, dintr-un sîmbure, Gnoza se preface Într-un arbore care Începe să se ramifice; unele ramuri rămîn virtuale, altele cresc efectiv. Modelul generativ al sistemelor gnostice este de fapt un arbore, Arborele Gnozei. Din acest Arbore al Cunoașterii, În solidul lor respect față de tradiție, Învățații nu gustă decît arareori; dar după ce au făcut-o, se văd siliți să recunoască strînsa legătură dintre credințele și teoriile umane
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
existențialiști și ea este, din nou, echivalentul specular al experienței dualiste, căci ambele recunosc necesitatea transcendenței; Însă dualismul o afirmă, iar existențialismul se plînge de totala ei absență. Un scriitor ca Albert Camus a utilizat În mod constant metafore dualiste gnostice În titlul operelor sale importante: Exilul și Împărăția, Străinul, Căderea. Vom analiza, În cele ce urmează, fără pretenția de a le trata exhaustiv, cîteva dintre episoadele cele mai pregnante ale exegezei biblice inverse În nihilismul romantic, pentru a trece apoi
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
o cădere În șase etape - cele șase zile ale Genezei. Narațiunea lui Blake conține o exegeză inversă strîns Împletită cu elemente originale, Într-o intrigă densă, asupra căreia nu putem zăbovi 4. Chinurile nașterii nihilismului se fac auzite pe tonuri gnostice În Prometeu descătușat al lui Shelley (1818-1819), scriere aparținînd de asemenea tradiției post-miltoniene. În Prefața sa, Shelly mărturisește că nu și 1-a ales pe Satan ca personaj principal, În locul lui Prometeu, deoarece cel din urmă poate fi descris ca
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
occidentale, deoarece este o extraordinară ilustrare a felului În care se poate purta un joc oricînd pe eșichierul Genezei, obținîndu-se rezultate care sînt, fiecare, o transformare a altora. Într-adevăr, Byron a jucat acest joc plecînd de la regula (nihilistă, nu gnostică) de a considera falsă transcendența Genezei și, prin urmare, necesară inversarea exegezei tradiționale. El a produs În felul acesta o narațiune perfect asemănătoare mitului gnostic. Povestea lui Byron Începe cu revelația că un Dumnezeu care a Îngăduit ca oamenii să
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ce stă la pîndă sub masca plăpîndă a Rațiunii. Pentru Leopardi, Rațiunea slujește doar la Înțelegerea esenței rele a Dumnezeului imanent, neputînd să-i Înfrîngă puterea. Dumnezeu poate fi Învins numai prin puterea morții. S-a sugerat existența unei influențe gnostice directe, Însă atitudinea nihilistă a lui Leopardi se află În mod cert la polul opus În raport cu cea a gnosticilor 9. În 1953, René Nelli a făcut observația că marii poeți epici ai romantismului francez sînt pătrunși de un spirit maniheist
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
vremurilor moderne ar fi... contele Lev Tolstoi!15 Este fără Îndoială meritul primului volum al lucrării lui Hans Jonas, Gnoza și spiritul Antichității tîrzii (1934), de a fi orientat dezbaterea spre o anumită coerență. Potrivit lui Jonas, elementele constitutive ale sistemelor gnostice sînt anticosmismul și ideea devoluției, adică a fracturii catastrofale ce Întrerupe evoluția eonilor. Pentru Jonas, Hegel este reprezentantul unei perspective absolut opuse celei a gnozei: o perspectivă evolutivă și procosmică. Dovedind ambiții de ordin filozofic mai mari, Eschatologia occidentală (1947
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
a Revoluției apocaliptice, care se manifestă În predicarea de către Isus a iminentei veniri a Împărăției lui Dumnezeu. Prin moartea și Învierea lui Isus, lumea de aici este abolită, Însă ea Întîrzie să dispară. Apostolul Pavel dă cel dintîi o expresie „gnostică” acestui paradox, transpunînd mîntuirea creștină de pe dimensiunea orizontală a timpului pe dimensiunea verticală a ființei și transformînd sfîrșitul lumii Într-o evadare individuală din Închisoarea acestei lumi19. Cu Începere de la Origen, Părinții Bisericii au optat Împotriva autenticității „istoriale” și au
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
revoluția permanentă” ca să se poată atinge cît mai curînd suspendarea istoriei, care va stabili și sensul ultim al istoriei, Voegelin accentuează negativitatea radicală a acelui „gnosticism” care devine În epoca modernă tot mai important și tot mai neliniștitor 31. „Revoluția gnostică” are loc În etape. Una dintre ele a fost Reforma, văzută drept o invadare Încununată de succes a instituțiilor occidentale de către mișcările gnostice 32. Cel mai bun exemplu de invadare Îl constituie puritanii englezi, care Închideau gura oricărui opozant citîndu-i
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
a acelui „gnosticism” care devine În epoca modernă tot mai important și tot mai neliniștitor 31. „Revoluția gnostică” are loc În etape. Una dintre ele a fost Reforma, văzută drept o invadare Încununată de succes a instituțiilor occidentale de către mișcările gnostice 32. Cel mai bun exemplu de invadare Îl constituie puritanii englezi, care Închideau gura oricărui opozant citîndu-i cuvintele lui Ioan: „Noi sîntem de la Dumnezeu, și oricine Îl cunoaște pe Dumnezeu ne ascultă”33. După Voegelin, puritanii reprezintă o forță anticreștină
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
34. Caracterul coranic al acestor scrieri determină, potrivit lui Voegelin, excluderea activă a tot ceea ce ele pretind să Înlocuiască. Deja Reforma așezase În locul argumentului și persuasiunii adevărul imuabil și indiscutabil al unei societăți totalitare 35. Totalitarismul Înseamnă, de fapt, Împlinirea căutării gnostice a unei teologii civile. Gnosticismul din zilele noastre, imanentizare a eschatonului creștin, se manifestă sub două forme distincte: marxismul, care este forma cea mai explicită și cea mai puțin subtilă, și „occidentalizarea”, formă ce implică nimicirea „adevărului sufletului” și disprețul
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de ea Însăși (Taubes), fie că este socotit o forță mondială (Weltmacht) negativă, pe cale să distrugă lumea (Voegelin), ambele părți sînt de acord că, În cadrul acestuia, un loc de onoare i se cuvine lui Karl Marx. Pentru a demonstra descendența gnostică a lui Marx, istoricul austriac al filozofiei Ernst Topitsch abandonează tipologia istorică și Încearcă stabilirea de legături istorice concrete 38. Prin Hegel, Marx ar fi luat cunoștință de tradițiile gnostice conținute În „Ideologia germană”, un fel de „moștenire de familie
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
i se cuvine lui Karl Marx. Pentru a demonstra descendența gnostică a lui Marx, istoricul austriac al filozofiei Ernst Topitsch abandonează tipologia istorică și Încearcă stabilirea de legături istorice concrete 38. Prin Hegel, Marx ar fi luat cunoștință de tradițiile gnostice conținute În „Ideologia germană”, un fel de „moștenire de familie” germană care Însoțește teologia luterană și impregnează Întreaga istorie a filozofiei germane moderne 39, de la Hegel la Heidegger. O verigă importantă În transmiterea Ideologiei germane a fost pietistul Friedrich Christoph
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]