KorAP: Find »[drukola/base=gnostic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 ...36 >

888 matches

Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192

ektroma) al Sophiei 14, „stupid și nebun”15. Cu toate acestea, el nu este Vrăjmașul, Diavolul, ca la Carpocrate 16, și nici Tatăl Diavolului, ca la arhonticii lui Epifaniu 17. Numele creatorului lumii este, În cele mai multe dintre cazuri, Ialdabaot. Unii gnostici, cum ar fi arhonticii și un alt grup anonim menționat de Epifaniu 18, preferă să-l numească Sabaot, cel care, În unele texte copte, este pandantul pocăit al Demiurgului (vezi mai jos). Perații 19 lui Ipolit Îl numesc „asasin”, cum

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
captura energia spirituală a Pistis-Sophiei23. După ce-i Îngurgitează Lumina-dynamis, o metaforă ambiguă a violului, monstrul cu cap de leu se poate reproduce, dînd naștere lui Ialdabaot, alt demon alcătuit din Foc și Întuneric 24. În excentrica scriere a lui Iustin Gnosticul, Cartea lui Baruh, Demiurgul, În aparență nezămislit, este biblicul Elohim 25. Sabaot este În Tanakh unul dintre numele lui Dumnezeu. Iar numele Adamas, apropiat de Adam, a făcut obiectul unor speculații etimologice la naasenii lui Ipolit 26, unde nu este

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
derivă din expresia aramaică valda behût, „Fiul Rușinii”29. Ignorant, arogant, Înfumurat, disprețuitor, prost, nebun, asasin: acest ticălos cu chip de leu care Își va exercita talentele derizorii În detrimentul umanității pare a fi o țintă ideală pentru ura și disprețul gnosticilor. Însă mitologia Demiurgului prezintă aproape tot atîtea variante cîte doctrine gnostice sînt. De aceea este o naivitate să se afirme că, pentru gnostici În general, Demiurgul cel rău al acestei lumi se confundă cu Dumnezeul Vechiului Testament. Dacă o asemenea

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Își va exercita talentele derizorii În detrimentul umanității pare a fi o țintă ideală pentru ura și disprețul gnosticilor. Însă mitologia Demiurgului prezintă aproape tot atîtea variante cîte doctrine gnostice sînt. De aceea este o naivitate să se afirme că, pentru gnostici În general, Demiurgul cel rău al acestei lumi se confundă cu Dumnezeul Vechiului Testament. Dacă o asemenea identificare se petrece, Într-adevăr, de cele mai multe ori, numai În foarte puține cazuri Demiurgul este rău, Într-o manieră simplă ori strictă. 2

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
ticăloși: locul uitării! Privește căderea dintru Început și ruptura dintru Început!”73. Încă un element se mai adaugă acestui ultim și cel mai jalnic dintre actele de creație ale Arhonților, un element ce capătă o importanță deosebită nu numai la gnostici, ci și la neoplatonicienii tîrzii: antikeimenon pneuma (spiritul rău) sau, mai corect, antimimon pneuma - „spiritul contrafăcut”. 5. Spiritul contrafăcut Desemnat În mai multe locuri din A.J. (BG, II), precum și În alte texte gnostice, drept antimimon pneuma, spiritul contrafăcut, această

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
reprezentat și sub forma Arborelui Nedreptății, chintesența legăturilor Fatalității astrale și, În același timp, ca factorul cel mai puternic În determinarea destinului personal. El poate fi recunoscut cu ușurință În spatele „accesoriilor”, „apendicelor” (prosartemata) la care se referă, potrivit lui Clement Alexandrinul, gnosticul creștin Basilide 79. Aceste apendice sînt concrețiuni planetare ce ademenesc și Împing sufletul la rele. Tot Clement mai citează și titlul unei scrieri pierdute a lui Isidor, fiul ori poate discipolul preferat al lui Basilide 80, intitulată Peri prosphyous psyches

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
ar putea Îngrădi liberul arbitru al rațiunii umane. Este important de notat că această discuție asupra liberului arbitru trebuie să se fi desfășurat Înainte de anul 150 p.C. În cadrul ei, Isidor, pe care avem toate motivele de a-l considera un gnostic creștin, polemizează cu alți gnostici, poate dintre cei ale căror concepții se află ilustrate În Apocriful lui Ioan și care socoteau spiritul contrafăcut drept un obstacol serios În calea liberului arbitru. Deja Isidor se situează pe poziția unor Pelagius sau

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
al rațiunii umane. Este important de notat că această discuție asupra liberului arbitru trebuie să se fi desfășurat Înainte de anul 150 p.C. În cadrul ei, Isidor, pe care avem toate motivele de a-l considera un gnostic creștin, polemizează cu alți gnostici, poate dintre cei ale căror concepții se află ilustrate În Apocriful lui Ioan și care socoteau spiritul contrafăcut drept un obstacol serios În calea liberului arbitru. Deja Isidor se situează pe poziția unor Pelagius sau Iulian din Eclanum - oponenții lui

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
oponenții lui Augustin la Începutul secolului al V-lea; Apocriful lui Ioan se află mai aproape de pozițiile care vor fi ale maniheenilor și augustinienilor 81. Doctrina gnostică a spiritului contrafăcut reflectă o constantă polemică antiastrologică, care este chiar miezul mesajului gnostic și maniheist. Rezultatul cel mai elaborat al acestei polemici Îl reprezintă tratatul Pistis Sophia, datînd dintr-o perioadă tîrzie și ale cărui raporturi cu maniheismul așteaptă Încă să fie studiate. În Pistis Sophia, teoria spiritului contrafăcut apare limpede drept legătura

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Drept urmare, la Comoară va urca mai multă Lumină, iar În lume vor fi trimise mai multe suflete, accelerîndu-se astfel procesul de salvare a umanității 99. Scopul Întregii operațiuni este recuperarea Luminii Împrăștiate prin lume. Ca și Kabbala luriană, acest text gnostic de epocă tîrzie, puternic influențat de maniheism, pare să susțină ideea că sufletele trebuie să se multiplice și că, În consecință, procreația este bună. Însă mecanismul nu este destinat să funcționeze la nesfîrșit. Atunci cînd sufletele perfecte Își vor fi

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
care se Înalță deasupra lumii unde se află În exil. Astfel principiul antropic este negat, Însă dintr-o perspectivă pesimistă nu În privința omului ci În privința universului, perspectivă care duce la o prețuire metafizică a umanității fără echivalent În lumea Antichității. Gnosticii nu susțin numai consubstanțialitatea dintre oameni și originea lor precosmică, Pleroma. Această consubstanțialitate era deja una dintre constantele platonismului și i se poate afla o paralelă În doctrina iudaică a creării omului după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (Gen. 2

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
consubstanțialitatea dintre oameni și originea lor precosmică, Pleroma. Această consubstanțialitate era deja una dintre constantele platonismului și i se poate afla o paralelă În doctrina iudaică a creării omului după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (Gen. 2:27). În contextul gnostic, ființele omenești sînt glorificate suplimentar prin faptul că această consubstanțialitate le Înalță mai presus de creatorii lor, adică mai presus de inteligența ecosistemică. Gnosticismul accentuează, este evident, mai puțin pe radicala Înstrăinare a omului În lume și mai mult pe

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
ea Întunericului și ce anume Luminii. În ansamblu, trecerea lor pe acest pămînt trebuie să fi fost o experiență fericită, căci ei vedeau clipă de clipă scîntei de Lumină supraterestră În orice mugur și În orice fir de iarbă. Pentru gnostic, ca și pentru platonician, lumea este un clarobscur: se găsesc În ea destule urme și semne ale unei prezențe superioare pentru a o face suportabilă. 8. Istoria neamului omenesc Potrivit rezumatului pe care Îl face Irineu doctrinei ofiților 119, Ialdabaot

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Tocmai sprijinul leal pe care rasa umană Îl primește de sus Îl nemulțumește pe disprețuitorul Ialdabaot, care decide să-i șteargă pe oameni de pe fața pămîntului printr-un potop. Însă Inteligența-Lumină Îl avertizează pe Noe În legătură cu acest plan. Înconjurat de gnostici, „oameni din generația neclintită”129, Noe se refugiază Într-un nor luminos. Neputînd să-l distrugă, Ialdabaot Își trimite Îngerii să le seducă pe fiicele oamenilor, lucru pe care aceștia Îl Îndeplinesc luînd Înfățișarea soților. Descendenții acestei uniri prin vicleșug

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Paradis cuplul primordial 138. Însărcinată de pe urma Arhonților, Eva Îl naște pe Cain, produsul colectiv al acestora. Abel Însă se trage din relația ei cu Adam139. În sfîrșit, Eva Îi naște pe Seth și pe Norea 140, cu care Începe neamul gnosticilor, „rasa neclintită” a Copiilor Luminii. Invidioși pe ei, Arhonții vor să-i extermine prin potop. Se năpustesc asupra Noreei, care cheamă În ajutor Puterea din Înalturi 141. În acest episod „de subversiune și de făgăduință”, cum observa cu finețe Anne

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
detalii, Însă tiparul său de bază e simplu: o opoziție triadică tipic valentiniană (Între pneumatic - psihic - hylic) se găsește reluată În mod repetat și la multiple niveluri. 10. Cercetări cu privire la originea Demiurgului ignorant În articolul său The Origins of the Gnostic Demiurge 202, Gilles Quispel pune apariția Demiurgului În legătură cu informația dată de scriitorul musulman Al-Qirqis@2@n@1@ din secolul al X-lea, care atribuie sectei evreiești precreștine a magarienilor din Palestina ideea că lumea a fost creată de un Înger

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Simon Magul, care credea Într-un Dumnezeu existînd alături de divinități inferioare care i-au creat pe oameni 203. Dumnezeul evreilor se afla printre ele și a fost trimis să creeze lumea 204. O opinie similară avea și Cerint, iar alți gnostici Îl identificau pe Demiurg cu un Înger 205. Mai recent, Jarl E. Fossum a căutat originea Demiurgului gnostic În tradițiile samaritene, În special la grupurile antinomiste marginale din secta lui Dositeu 206. Fossum a identificat un număr de idei care

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Dumnezeul evreilor se afla printre ele și a fost trimis să creeze lumea 204. O opinie similară avea și Cerint, iar alți gnostici Îl identificau pe Demiurg cu un Înger 205. Mai recent, Jarl E. Fossum a căutat originea Demiurgului gnostic În tradițiile samaritene, În special la grupurile antinomiste marginale din secta lui Dositeu 206. Fossum a identificat un număr de idei care, În opinia sa, par să conducă progresiv către apariția unui Creator inferior și adesea rău al acestei lumi

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
În căutarea unui „text originar” și Bernard Barc ajunge să creadă În existența unui asemenea arhetip; mai precaut, Dahl Îl consideră o simplă ficțiune euristică. Cercetările celor doi autori sînt de o importanță specială, Întrucît au arătat că secvențele mitului gnostic prezintă transformări ale unui mit, respectiv ale mitului creației prezent În Cartea Genezei. Într-adevăr, gnosticii doresc să stabilească o Geneză revizuită, În cadrul căreia Arhonții Îl creează pe om (Gen. 1:26; 2:7), Îl așează În Paradis (2:8

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
mai precaut, Dahl Îl consideră o simplă ficțiune euristică. Cercetările celor doi autori sînt de o importanță specială, Întrucît au arătat că secvențele mitului gnostic prezintă transformări ale unui mit, respectiv ale mitului creației prezent În Cartea Genezei. Într-adevăr, gnosticii doresc să stabilească o Geneză revizuită, În cadrul căreia Arhonții Îl creează pe om (Gen. 1:26; 2:7), Îl așează În Paradis (2:8), Îi interzic să mănînce din fructul Arborelui Cunoașterii (2:18), creează femeia (2:21-23); apoi, pentru că

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
2:18), creează femeia (2:21-23); apoi, pentru că intervine Șarpele (3:1-5) și interdicția este ignorată (3:6), Demiurgul alungă din Paradis cuplul omenesc (3:23) și așa mai departe. 12. Principiul „exegezei inverse” Dacă punctul de plecare a mitului gnostic este exegeza Cărții Facerii, nu este vorba aici de o exegeză inocentă. Dimpotrivă, această exegeză răstoarnă, În mod constant și sistematic, interpretările moștenite și acceptate ale Bibliei. „Exegeza inversă” poate fi selectată drept principiul hermeneutic de bază al gnosticilor. Interpretarea

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
mitului gnostic este exegeza Cărții Facerii, nu este vorba aici de o exegeză inocentă. Dimpotrivă, această exegeză răstoarnă, În mod constant și sistematic, interpretările moștenite și acceptate ale Bibliei. „Exegeza inversă” poate fi selectată drept principiul hermeneutic de bază al gnosticilor. Interpretarea ne apare nouă ca răsturnată. În realitate, gnosticii o văd ca „restaurată”. Ei Înaintează către această operație de restituire pornind de la o singură regulă care generează un număr nelimitat de soluții: Dumnezeul Genezei nu este Dumnezeul suprem al tradiției

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
aici de o exegeză inocentă. Dimpotrivă, această exegeză răstoarnă, În mod constant și sistematic, interpretările moștenite și acceptate ale Bibliei. „Exegeza inversă” poate fi selectată drept principiul hermeneutic de bază al gnosticilor. Interpretarea ne apare nouă ca răsturnată. În realitate, gnosticii o văd ca „restaurată”. Ei Înaintează către această operație de restituire pornind de la o singură regulă care generează un număr nelimitat de soluții: Dumnezeul Genezei nu este Dumnezeul suprem al tradiției platoniciene. Această concluzie a fost revoluționară, Însă poate că

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
principiul exegezei inverse, În cadrul căreia conținutul Bibliei nu este apreciat la valoarea sa nominală, ci În lumina unor informații anterioare care contribuie la escaladarea unei „hermeneutici a suspiciunii”. Însă caracteristica acestei hermeneutici, ai cărei reprezentanți timpurii sistematici par a fi gnosticii, este că se efectuează nu În numele vreunui principiu reductiv, ci În numele antireducționismului metafizic. Cu alte cuvinte, nu numai că gnosticii ar critica iudaismul pentru că este o formă reductivă de platonism (lucru inevitabil dacă se consideră iudaismul o formă de platonism

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
care contribuie la escaladarea unei „hermeneutici a suspiciunii”. Însă caracteristica acestei hermeneutici, ai cărei reprezentanți timpurii sistematici par a fi gnosticii, este că se efectuează nu În numele vreunui principiu reductiv, ci În numele antireducționismului metafizic. Cu alte cuvinte, nu numai că gnosticii ar critica iudaismul pentru că este o formă reductivă de platonism (lucru inevitabil dacă se consideră iudaismul o formă de platonism!), dar n-ar ezita să judece chiar platonismul Însuși drept o formă reductivă de metafizică. Afirmînd că gnosticii nu sînt

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]