553 matches
-
comestibile, carnea animalelor (vegetarianism). Dualismul manihesit este radical și urmează să se rezolve prin victoria finală a Luminii asupra Întunericului. Cu toate acestea, Întunericul este indestructibil și ireductibil În sine: el va fi Întemnițat, nu eliminat, izgonit, nu suprimat. Contrar gnosticismului, maniheismul nu neagă principiul inteligenței ecosistemice, din moment ce Demiurgul lumii de aici este Spiritul Viu. Dumnezeul biblic n-a făcut decît să modeleze ființe omenești. Structura universului dezvăluie Înțelepciunea eonilor de Lumină. Corpul lumii este făcut din Întuneric, dar sufletul ei
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
bunătatea amestecată, mărginită și trecătoare a lumii de aici. Și, la fel, În răul numărat și mărginit pe care Îl vedem În lumea aceasta - răul fără de număr și nemărginit al Iadului”139. În privința principiului antropic, maniheismul este o formă de gnosticism. Ființelor omenești li se atribuie numai trup și suflet, nu trup, suflet și spirit. Ca și În gnosticism, omul maniheenilor este superior creatorilor săi. Optimismul antropologic al gnosticilor pare să-și atingă În maniheism expresia cea mai democratică și mai
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
care Îl vedem În lumea aceasta - răul fără de număr și nemărginit al Iadului”139. În privința principiului antropic, maniheismul este o formă de gnosticism. Ființelor omenești li se atribuie numai trup și suflet, nu trup, suflet și spirit. Ca și În gnosticism, omul maniheenilor este superior creatorilor săi. Optimismul antropologic al gnosticilor pare să-și atingă În maniheism expresia cea mai democratică și mai triumfătoare: fiecare om În parte este Înzestrat cu un suflet care va avea În cele din urmă parte
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Împărății sînt prin definiție separate; pentru Mani, ele sînt prin definiție amestecate. În măsura În care a utilizat materiale biblice, Mani le-a aplicat acestora exegeza inversă a sistemului gnostic; e posibil s-o fi făcut uneori cu oarecare originalitate. El preia din gnosticism idei cum ar fi aceea că Saklas este Dumnezeul din Vechiul Testament, că este tatăl lui Adam și al Evei, că se Împreunează cu propria lui fiică și că Isus este Șarpele și Pomul Cunoașterii. Istoria neamului omenesc de după Cain Însă
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ajunse pînă la noi. O dată cu maniheismul se Încheie istoria curentelor dualiste ale Antichității. Vom trece, În continuare, la cele din Evul Mediu, mai Întîi În Imperiul Bizantin, apoi În Europa. Am putut constata pînă aici existența mai multor deosebiri Între gnosticism, marcionism și maniheism. Aceste diferențe pot fi rezumate cu ușurință Într-un tabel care ne arată cum apreciază fiecare dintre aceste doctrine inteligența ecosistemică, principiul antropic si superioritatea omului față de lume și de cei care au creat-o. Inteligență ecosistemică
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
diferențe pot fi rezumate cu ușurință Într-un tabel care ne arată cum apreciază fiecare dintre aceste doctrine inteligența ecosistemică, principiul antropic si superioritatea omului față de lume și de cei care au creat-o. Inteligență ecosistemică Principiu antropic Superioritatea omului Gnosticism - - + Marcionism - + - Maniheism + - + NOTE 1. Augustin, Contra Epistulam Fundamenti XIII.182-183, pp. 423-425; XV.184, pp. 429-430; Contra Fel. XIX.533, p. 95 (traducerea Îmi aparține), după Oeuvres de Saint Augustin, vol. 17: Six traités anti-manichéens, ed. și trad. R. Jolivet
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
a religiilor era ferm convinsă că manihesimul ar fi cel mai bun exemplu de „mister iranian al mîntuirii”! Unii Învățați mai susțin și astăzi că maniheismul este iranian, În ciuda faptului că el este În mod vizibil o formă originală de gnosticism, foarte apropiat, În același timp, de acele surse gnostice pe care Mani le-a cunoscut În mod sigur și le-a luat ca premise pînă cînd și-a construit propriul sistem. Chiar dacă anumite texte au fost traduse În limbi iraniene
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
iluzia că secta deosebit de transparentă a paulicienilor ar putea ascunde vreun mister. Paulicianismul a prezentat cîndva o mare importanță În istoria curentelor dualiste occidentale, deoarece, conform cunoscutei ipoteze difuzioniste, era singura verigă de legătură care ar fi putut explica reluarea gnosticismului de către ismailism, bogomilism și catharism. Este vorba de teza clasică a lui Ignaz von Döllinger, reluată și dezvoltată ulterior de Steven Runciman, Raoul Manselli, Milan Loos, Henri-Charles Puech, Heinz Halm și alții, combătută Însă cu Înverșunare de o serie de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
nu de Diavol. Este foarte probabil, prin urmare, ca ereziologii să nu fi Înțeles subtilitatea doctrinei bogomile și să-l considere, În mod greșit, pe Diavol „creator” al unei lumi pe care n-a făcut decît s-o construiască. În gnosticism, materia lumii nu are, În general, origine divină, ori dacă are, este vorba de rămășițe sau de emoții negative. Și pentru Marcion materia este negativă și ne-dumnezeiască. Întunericul maniheist este un principiu rău, părtaș la veșnicie cu Dumnezeu. În ciuda
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Numai trupul aparține acestei lumi, nu și sufletul. Însă refuzul venit din partea bogomilismului nu este identic cu cel al gnosticilor sau cu negația venită din partea maniheenilor: omenirea nu este superioară Demiurgului, Diavolul, pentru că Diavolul este și el un Înger. Contrar gnosticismului și maniheismului, Însă din alte motive decît În marcionism, bogomilismul este pesimist. Îngerul inocent a fost păcălit de cel viclean și nu poate evada din condiția blestemată a rasei sale decît renunțînd la concupiscență și la celelalte lucrări ale Arhontelui
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
În același timp, vechile soluții utilizate odinioară de marcioniți, de maniheeni și firește, de bogomili, care le sînt izvorul și modelul. Majoritatea catharilor vor continua astfel să-l identifice pe Dumnezeul din Vechiul Testament cu Diavolul, conform unei opțiuni Întîlnite În gnosticism, maniheism și bogomilism. Școala lui Ioan de Lugio este revoluționară În măsura În care acceptă deopotrivă realitatea Vechiului și Noului Testament, Însă Într-o altă lume decît cea de aici, Într-un univers paralel care, deși mult superior lumii noastre, rămîne Întru totul
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
bogomili și pentru catharii monarhieni, lumea a fost creată de Bine și organizată de Rău, Însă Răul depinde de Bine; pentru majoritatea gnosticilor și marcioniților, lumea a fost creată de un intermediar care nu e nici bun, nici rău. În gnosticism el păstrează relații atît cu Binele, cît și cu Răul, iar uneori, paradoxal, Răul derivă din el, cu toate că prin natură Îi este superior intermediarului Însuși. Pentru Marcion, Răul derivă tot din intermediar, Însă relația dintre aceștia este Încordată. Răul este
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
cele din urmă contra Dumnezeului biblic, au fost chiar creștinii. Pornind de la ipoteza formulată de către distinși membri ai școlii germane și ai școlii suedeze de religie, cum sînt Geo Widengren și Hans Jonas, cercetătorii au investigat posibilele rădăcini samaritene ale gnosticismului. Una peste alta, rezultatele s-au dovedit dezamăgitoare. Simon Magul a putut fi explicat Într-adevăr În mare măsură pe baza credințelor samaritene. Însă trecerea de la protognosticism la gnosticismul din faza de maturitate nu putea avea loc decît printr-o
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Widengren și Hans Jonas, cercetătorii au investigat posibilele rădăcini samaritene ale gnosticismului. Una peste alta, rezultatele s-au dovedit dezamăgitoare. Simon Magul a putut fi explicat Într-adevăr În mare măsură pe baza credințelor samaritene. Însă trecerea de la protognosticism la gnosticismul din faza de maturitate nu putea avea loc decît printr-o dilatare a perspectivei care nu se putea realiza În cadrul samaritean. S-ar putea ca primii creștini gnostici să fi apărut pe urmele succesorilor lui Simon; dar s-ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
maturitate nu putea avea loc decît printr-o dilatare a perspectivei care nu se putea realiza În cadrul samaritean. S-ar putea ca primii creștini gnostici să fi apărut pe urmele succesorilor lui Simon; dar s-ar putea și ca morfodinamica gnosticismului să nu fi avut deloc nevoie de Simon. Să analizăm Încă o dată termenii problemei. Există două Principii și există Vechiul Testament. Teoretic, Vechiul Testament poate aparține Binelui, Răului, ambelor sau nici unuia. Ortodocșii Îl atribuie Binelui, unii dintre dualiști - Răului, majoritatea dualiștilor unui
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
pămînt”, iar combinația celor două cuvinte are Înțelesul de „a demola, a construi dărîmÎnd, a deconstrui”*. Dacă nihilismul este starea care decurge din „deconstrucția” transcendenței și atitudinea care urmărește transcendența pentru a o „construi distrugînd-o”, atunci este Îndreptățită observația că gnosticismul este reversul nihilismului, Întrucît este campionul transcendenței. S-a văzut că una dintre cele mai relevante caracteristici ale gnosticismului și ale celorlalte curente ale dualismului occidental este afirmarea extremă și extremistă a transcendenței În dauna lumii materiale. Dacă vom stărui
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
starea care decurge din „deconstrucția” transcendenței și atitudinea care urmărește transcendența pentru a o „construi distrugînd-o”, atunci este Îndreptățită observația că gnosticismul este reversul nihilismului, Întrucît este campionul transcendenței. S-a văzut că una dintre cele mai relevante caracteristici ale gnosticismului și ale celorlalte curente ale dualismului occidental este afirmarea extremă și extremistă a transcendenței În dauna lumii materiale. Dacă vom stărui să numim aceste curente nihiliste, va trebui să definim nihilismul lor ca pe cel mai puternic nihilism metafizic din
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Dacă vom stărui să numim aceste curente nihiliste, va trebui să definim nihilismul lor ca pe cel mai puternic nihilism metafizic din istoria ideilor occidentale. Nihilismul modern este, dimpotrivă, antimetafizic. Aici intervine totuși o circumstanță care apropie nihilismul modern de gnosticism și le face să se asemene puternic Între ele: faptul că, În scopuri diametral opuse, ambele „deconstruiesc” aceeași transcendență, și anume transcendența iudeo-platonică, așa cum și-a găsit ea Întruparea pe parcursul a aproape două milenii de creștinism. Pentru dualismul occidental, aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Este adevărat că narațiunea este Întreprinsă din perspectiva lui Cain, care ar putea fi dezamăgit de Lucifer; geniul lui Byron știe cum să mențină finalul Într-o perfectă ambiguitate. Cain poate fi considerat cea mai bună introducere sistemică la studiul gnosticismului și al altor curente dualiste occidentale, deoarece este o extraordinară ilustrare a felului În care se poate purta un joc oricînd pe eșichierul Genezei, obținîndu-se rezultate care sînt, fiecare, o transformare a altora. Într-adevăr, Byron a jucat acest joc
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
lui Dumnezeu să nu fie definitiv compromisă, iar Satan - dezgustat cu totul de sine și de lumea lui deplorabilă. În mod destul de ciudat, condiția reconcilierii finale a celor doi adversari va fi distrugerea lumii, privită ca un rezultat pozitiv. 3. Gnosticismul ca model analog Filozofia, spunea unul dintre cei mai mari filozofi germani, este o afacere nemțească de provincie. Dezbaterea modernă asupra gnozei n-a ieșit Încă din această provincie unde, alături de concepte cum ar fi „secularizare” și „nihilism”, continuă să
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
am putea Întoarce pînă la Gottfried Arnold (1666-1714), a cărui operă Unparteiische Kirchen-und Ketzerhistorie (1699) a avut, se pare, un impact decisiv asupra lui Goethe. În orice caz, Baur este cel care declanșează moda comparațiilor Între gîndirea modernă și vechiul gnosticism. Pentru el, Hegel este moștenitorul lui Valentin. În valentinism, spiritul absolut se află În vîrful piramidei Pleromei, iar eonii sînt esențe prin care Spiritul ia cunoștință de sine, creîndu-și o auto-reflectare negativă. Legătura dintre eoni este iubirea. Toate acestea se
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
urmare un „popor al timpului”, poporul unui Cer Nou și al unui Nou Pămînt ce vor veni17. Acesta este motivul pentru care Israelul, ca „loc” istorial, este „loc al revoluției”18. Taubes nu face nici o distincție Între literatura apocaliptică și gnosticism. Pentru el, ca să ne folosim chiar de termenii săi, gnosticismul este ideologia „istorială” a Revoluției apocaliptice, care se manifestă În predicarea de către Isus a iminentei veniri a Împărăției lui Dumnezeu. Prin moartea și Învierea lui Isus, lumea de aici este
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
al unui Nou Pămînt ce vor veni17. Acesta este motivul pentru care Israelul, ca „loc” istorial, este „loc al revoluției”18. Taubes nu face nici o distincție Între literatura apocaliptică și gnosticism. Pentru el, ca să ne folosim chiar de termenii săi, gnosticismul este ideologia „istorială” a Revoluției apocaliptice, care se manifestă În predicarea de către Isus a iminentei veniri a Împărăției lui Dumnezeu. Prin moartea și Învierea lui Isus, lumea de aici este abolită, Însă ea Întîrzie să dispară. Apostolul Pavel dă cel
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
gnoză” marele curent milenarist-apocaliptic ce Însoțește creștinismul Încă de la origine. Atît pentru Taubes cît și pentru Voegelin, gnoza este unicul ferment al istoriei care modelează aspectul actual al Occidentului. Ca și nihilismul la Heidegger (Holzwege: Nietzsches Satz „Gott ist tot”), „gnosticismul” vremurilor moderne constituie, și pentru Taubes și pentru Voegelin, o forță istorială, fatală, care determină destinul popoarelor lumii antrenate În mișcarea occidentală. Însă În vreme ce Taubes califică pozitiv această forță și optează pentru „revoluția permanentă” ca să se poată atinge cît mai
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
lumii antrenate În mișcarea occidentală. Însă În vreme ce Taubes califică pozitiv această forță și optează pentru „revoluția permanentă” ca să se poată atinge cît mai curînd suspendarea istoriei, care va stabili și sensul ultim al istoriei, Voegelin accentuează negativitatea radicală a acelui „gnosticism” care devine În epoca modernă tot mai important și tot mai neliniștitor 31. „Revoluția gnostică” are loc În etape. Una dintre ele a fost Reforma, văzută drept o invadare Încununată de succes a instituțiilor occidentale de către mișcările gnostice 32. Cel
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]