556 matches
-
În același timp, vechile soluții utilizate odinioară de marcioniți, de maniheeni și firește, de bogomili, care le sînt izvorul și modelul. Majoritatea catharilor vor continua astfel să-l identifice pe Dumnezeul din Vechiul Testament cu Diavolul, conform unei opțiuni Întîlnite În gnosticism, maniheism și bogomilism. Școala lui Ioan de Lugio este revoluționară În măsura În care acceptă deopotrivă realitatea Vechiului și Noului Testament, Însă Într-o altă lume decît cea de aici, Într-un univers paralel care, deși mult superior lumii noastre, rămîne Întru totul
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
bogomili și pentru catharii monarhieni, lumea a fost creată de Bine și organizată de Rău, Însă Răul depinde de Bine; pentru majoritatea gnosticilor și marcioniților, lumea a fost creată de un intermediar care nu e nici bun, nici rău. În gnosticism el păstrează relații atît cu Binele, cît și cu Răul, iar uneori, paradoxal, Răul derivă din el, cu toate că prin natură Îi este superior intermediarului Însuși. Pentru Marcion, Răul derivă tot din intermediar, Însă relația dintre aceștia este Încordată. Răul este
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
cele din urmă contra Dumnezeului biblic, au fost chiar creștinii. Pornind de la ipoteza formulată de către distinși membri ai școlii germane și ai școlii suedeze de religie, cum sînt Geo Widengren și Hans Jonas, cercetătorii au investigat posibilele rădăcini samaritene ale gnosticismului. Una peste alta, rezultatele s-au dovedit dezamăgitoare. Simon Magul a putut fi explicat Într-adevăr În mare măsură pe baza credințelor samaritene. Însă trecerea de la protognosticism la gnosticismul din faza de maturitate nu putea avea loc decît printr-o
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Widengren și Hans Jonas, cercetătorii au investigat posibilele rădăcini samaritene ale gnosticismului. Una peste alta, rezultatele s-au dovedit dezamăgitoare. Simon Magul a putut fi explicat Într-adevăr În mare măsură pe baza credințelor samaritene. Însă trecerea de la protognosticism la gnosticismul din faza de maturitate nu putea avea loc decît printr-o dilatare a perspectivei care nu se putea realiza În cadrul samaritean. S-ar putea ca primii creștini gnostici să fi apărut pe urmele succesorilor lui Simon; dar s-ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
maturitate nu putea avea loc decît printr-o dilatare a perspectivei care nu se putea realiza În cadrul samaritean. S-ar putea ca primii creștini gnostici să fi apărut pe urmele succesorilor lui Simon; dar s-ar putea și ca morfodinamica gnosticismului să nu fi avut deloc nevoie de Simon. Să analizăm Încă o dată termenii problemei. Există două Principii și există Vechiul Testament. Teoretic, Vechiul Testament poate aparține Binelui, Răului, ambelor sau nici unuia. Ortodocșii Îl atribuie Binelui, unii dintre dualiști - Răului, majoritatea dualiștilor unui
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
pămînt”, iar combinația celor două cuvinte are Înțelesul de „a demola, a construi dărîmÎnd, a deconstrui”*. Dacă nihilismul este starea care decurge din „deconstrucția” transcendenței și atitudinea care urmărește transcendența pentru a o „construi distrugînd-o”, atunci este Îndreptățită observația că gnosticismul este reversul nihilismului, Întrucît este campionul transcendenței. S-a văzut că una dintre cele mai relevante caracteristici ale gnosticismului și ale celorlalte curente ale dualismului occidental este afirmarea extremă și extremistă a transcendenței În dauna lumii materiale. Dacă vom stărui
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
starea care decurge din „deconstrucția” transcendenței și atitudinea care urmărește transcendența pentru a o „construi distrugînd-o”, atunci este Îndreptățită observația că gnosticismul este reversul nihilismului, Întrucît este campionul transcendenței. S-a văzut că una dintre cele mai relevante caracteristici ale gnosticismului și ale celorlalte curente ale dualismului occidental este afirmarea extremă și extremistă a transcendenței În dauna lumii materiale. Dacă vom stărui să numim aceste curente nihiliste, va trebui să definim nihilismul lor ca pe cel mai puternic nihilism metafizic din
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Dacă vom stărui să numim aceste curente nihiliste, va trebui să definim nihilismul lor ca pe cel mai puternic nihilism metafizic din istoria ideilor occidentale. Nihilismul modern este, dimpotrivă, antimetafizic. Aici intervine totuși o circumstanță care apropie nihilismul modern de gnosticism și le face să se asemene puternic Între ele: faptul că, În scopuri diametral opuse, ambele „deconstruiesc” aceeași transcendență, și anume transcendența iudeo-platonică, așa cum și-a găsit ea Întruparea pe parcursul a aproape două milenii de creștinism. Pentru dualismul occidental, aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Este adevărat că narațiunea este Întreprinsă din perspectiva lui Cain, care ar putea fi dezamăgit de Lucifer; geniul lui Byron știe cum să mențină finalul Într-o perfectă ambiguitate. Cain poate fi considerat cea mai bună introducere sistemică la studiul gnosticismului și al altor curente dualiste occidentale, deoarece este o extraordinară ilustrare a felului În care se poate purta un joc oricînd pe eșichierul Genezei, obținîndu-se rezultate care sînt, fiecare, o transformare a altora. Într-adevăr, Byron a jucat acest joc
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
lui Dumnezeu să nu fie definitiv compromisă, iar Satan - dezgustat cu totul de sine și de lumea lui deplorabilă. În mod destul de ciudat, condiția reconcilierii finale a celor doi adversari va fi distrugerea lumii, privită ca un rezultat pozitiv. 3. Gnosticismul ca model analog Filozofia, spunea unul dintre cei mai mari filozofi germani, este o afacere nemțească de provincie. Dezbaterea modernă asupra gnozei n-a ieșit Încă din această provincie unde, alături de concepte cum ar fi „secularizare” și „nihilism”, continuă să
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
am putea Întoarce pînă la Gottfried Arnold (1666-1714), a cărui operă Unparteiische Kirchen-und Ketzerhistorie (1699) a avut, se pare, un impact decisiv asupra lui Goethe. În orice caz, Baur este cel care declanșează moda comparațiilor Între gîndirea modernă și vechiul gnosticism. Pentru el, Hegel este moștenitorul lui Valentin. În valentinism, spiritul absolut se află În vîrful piramidei Pleromei, iar eonii sînt esențe prin care Spiritul ia cunoștință de sine, creîndu-și o auto-reflectare negativă. Legătura dintre eoni este iubirea. Toate acestea se
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
urmare un „popor al timpului”, poporul unui Cer Nou și al unui Nou Pămînt ce vor veni17. Acesta este motivul pentru care Israelul, ca „loc” istorial, este „loc al revoluției”18. Taubes nu face nici o distincție Între literatura apocaliptică și gnosticism. Pentru el, ca să ne folosim chiar de termenii săi, gnosticismul este ideologia „istorială” a Revoluției apocaliptice, care se manifestă În predicarea de către Isus a iminentei veniri a Împărăției lui Dumnezeu. Prin moartea și Învierea lui Isus, lumea de aici este
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
al unui Nou Pămînt ce vor veni17. Acesta este motivul pentru care Israelul, ca „loc” istorial, este „loc al revoluției”18. Taubes nu face nici o distincție Între literatura apocaliptică și gnosticism. Pentru el, ca să ne folosim chiar de termenii săi, gnosticismul este ideologia „istorială” a Revoluției apocaliptice, care se manifestă În predicarea de către Isus a iminentei veniri a Împărăției lui Dumnezeu. Prin moartea și Învierea lui Isus, lumea de aici este abolită, Însă ea Întîrzie să dispară. Apostolul Pavel dă cel
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
gnoză” marele curent milenarist-apocaliptic ce Însoțește creștinismul Încă de la origine. Atît pentru Taubes cît și pentru Voegelin, gnoza este unicul ferment al istoriei care modelează aspectul actual al Occidentului. Ca și nihilismul la Heidegger (Holzwege: Nietzsches Satz „Gott ist tot”), „gnosticismul” vremurilor moderne constituie, și pentru Taubes și pentru Voegelin, o forță istorială, fatală, care determină destinul popoarelor lumii antrenate În mișcarea occidentală. Însă În vreme ce Taubes califică pozitiv această forță și optează pentru „revoluția permanentă” ca să se poată atinge cît mai
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
lumii antrenate În mișcarea occidentală. Însă În vreme ce Taubes califică pozitiv această forță și optează pentru „revoluția permanentă” ca să se poată atinge cît mai curînd suspendarea istoriei, care va stabili și sensul ultim al istoriei, Voegelin accentuează negativitatea radicală a acelui „gnosticism” care devine În epoca modernă tot mai important și tot mai neliniștitor 31. „Revoluția gnostică” are loc În etape. Una dintre ele a fost Reforma, văzută drept o invadare Încununată de succes a instituțiilor occidentale de către mișcările gnostice 32. Cel
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
scrieri determină, potrivit lui Voegelin, excluderea activă a tot ceea ce ele pretind să Înlocuiască. Deja Reforma așezase În locul argumentului și persuasiunii adevărul imuabil și indiscutabil al unei societăți totalitare 35. Totalitarismul Înseamnă, de fapt, Împlinirea căutării gnostice a unei teologii civile. Gnosticismul din zilele noastre, imanentizare a eschatonului creștin, se manifestă sub două forme distincte: marxismul, care este forma cea mai explicită și cea mai puțin subtilă, și „occidentalizarea”, formă ce implică nimicirea „adevărului sufletului” și disprețul față de problemele existențiale 36. Teza
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
lucrare recentă, cel puțin În privința aplicării ei la calvinism 37. Părinții fondatori ai Americii devin aici cutremurător de gnostici. Lee recomandă „de-gnosticizarea protestantismului” prin măsuri disciplinare. Din fericire, autorul se situează Împotriva curentului dominant al protestantismului liberal american. Fie că gnosticismul este văzut ca o mișcare pozitivă al cărei rol este să elibereze lumea de ea Însăși (Taubes), fie că este socotit o forță mondială (Weltmacht) negativă, pe cale să distrugă lumea (Voegelin), ambele părți sînt de acord că, În cadrul acestuia, un
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
mult timp de el), a conceput proiectul unei Împărății milenariste În care toți să fie egali și În care proprietatea privată, Statul și banii să fie abolite. Este greu de precizat În ce măsură 1-a influențat Oetinger pe Hegel, al cărui „gnosticism” se Încadra inițial În teoria „alienării” (Entfremdung, Entäusserung): Absolutul trebuie să se Înstrăineze de sine pentru a se cunoaște. Filozofia hegeliană a istoriei nu ar fi altceva decît teodiceea gnostică deghizată 40. Hegel Însuși pregătește terenul pentru teoria marxistă a
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
este luat de proletari, care dețin Înțelepciunea secretă a luptei de clasă, precum și o adevărată conștiință de clasă, prin comparație cu conștiința falsă, alienată ori ideologizată a tuturor celorlalți 42. Printre atît de numeroșii profeți ai sfîrșitului lumii care concep gnosticismul ca pe o mișcare istorică perenă ce defilează sumbru de-a lungul Întregii istorii occidentale, se ridică și un glas discordant: filozoful german Hans Blumenberg 43. Pentru Blumenberg, ale cărui cărți sînt accesibile În traducere engleză, modernitatea nu este scena
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
mișcare istorică perenă ce defilează sumbru de-a lungul Întregii istorii occidentale, se ridică și un glas discordant: filozoful german Hans Blumenberg 43. Pentru Blumenberg, ale cărui cărți sînt accesibile În traducere engleză, modernitatea nu este scena victoriei finale a gnosticismului, ci, dimpotrivă, a izgonirii lui finale. Reversul ar fi avut loc În acea epocă a „teologiei științei” (cum o etichetează În mod strălucit Amos Funkenstein 44), secolul al XVII-lea, cînd gînditori ca Descartes și Leibnitz au dezbătut - și au
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
au fost numeroase, și Amos Funkenstein, printre alții, a demonstrat că filozofia lui Descartes n-ar fi fost conceptibilă fără influența nominalismului medieval tîrziu, mai precis a acelui nominalism care, după opinia lui Blumenberg, constituie ultima „recădere” a Occidentului În gnosticism. Pe lîngă acestea, Blumenberg uită cu desăvîrșire că ideile Reformei reprezintă confirmarea totală a doctrinei augustiniene a păcatului sexual originar și a predestinării, doctrină pe care, de altfel, Blumenberg o consideră „gnostică”. Prin urmare, ar fi foarte ușor de răsturnat
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
care, de altfel, Blumenberg o consideră „gnostică”. Prin urmare, ar fi foarte ușor de răsturnat toate considerațiile lui Blumenberg. Problema cu care ne confruntăm În cartea de față nu este dacă toți acești eseiști au dreptate să extrapoleze conceptele de gnosticism și de gnoză, ci dacă este legitim să se interpreteze ocurențele menționate (sau inventate) de ei drept produse ale sistemului gnostic. Cu alte cuvinte, ar trebui să ne asigurăm mai Întîi dacă „gnosticismele” lui Taubes ori Voegelin aparțin Arborelui Gnozei
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
eseiști au dreptate să extrapoleze conceptele de gnosticism și de gnoză, ci dacă este legitim să se interpreteze ocurențele menționate (sau inventate) de ei drept produse ale sistemului gnostic. Cu alte cuvinte, ar trebui să ne asigurăm mai Întîi dacă „gnosticismele” lui Taubes ori Voegelin aparțin Arborelui Gnozei din capitolul precedent al cărții, dacă ele sînt transformări generate de aceleași principii care au generat curentele dualiste occidentale. În acest scop, ar trebui analizate atent o serie de fenomene de mare forță
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
trebui analizate atent o serie de fenomene de mare forță, cum sînt ideologiile Reformei sau idealismul clasic german cu Începere de la Kant - Întreprindere care, firește, nu-și poate afla locul În cuprinsul acestei cărți. Pot fi aduse obiecții la considerarea gnosticismului drept model analog corect pentru evoluționismul hegelian ori marxist, Însă ceea ce contează cu adevărat este curentul hermeneutic care a luat naștere, reprezentat de Taubes, Voegelin, Topitsch, Pellicani și alții, după care modernitatea este gnostică. Creatoarea lor greșită-Înțelegere a gnosticismului este
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
considerarea gnosticismului drept model analog corect pentru evoluționismul hegelian ori marxist, Însă ceea ce contează cu adevărat este curentul hermeneutic care a luat naștere, reprezentat de Taubes, Voegelin, Topitsch, Pellicani și alții, după care modernitatea este gnostică. Creatoarea lor greșită-Înțelegere a gnosticismului este posibilă, cu toate că s-ar putea ca ea să nu aibă legitimitate În ochii celui care caută ceva mai mult decît analogii superficiale Între fenomene. Pentru acesta, singurul filozof modern care poate fi numit Într-o anumită măsură gnostic este
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]