KorAP: Find »[drukola/base=got & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 ...75 >

1,864 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

fosta Dacie romană, în secolul al IV-lea, nu erau creștini. Ei se aflau aici, dar practicau vechea credință păgână, izvoarele literare vorbesc doar despre încercările de evanghelizare a goților din regiunile extra-carpatice ale Daciei. În fapt, convertirea generală a goților la creștinism s-a produs abia după stabilirea lor în Imperiu (sudul Dunării), în 376, acțiunea de evanghelizare a lui Wulfilas, în secolul IV, a avut rezultate nesemnificative. Creștinismul nord-dunărean de origine latină, ca și cel primit de vizigoți în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
specific rurală și mai ales pentru că se preta, mai mult decât oricare alte divinități păgâne, la o creștinare aproape totală".52 Eliade adaugă că destinul lui Zalmoxis este paradoxal: dispărut la daco-romani, a supraviețuit departe de patria sa, în tradițiile goților și în erudiția istoriografică, foarte mitologizată, a Occidentului. La rândul său, după ce precizează că lipsesc mărturiile dăinuirii lui Zalmoxis, după 275, Panaitescu arată că poporul de la Dunăre și Carpați împărtășea încă din preistorie credințe proprii, ca toate popoarele europene înainte de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
istorici au susținut că Niceta din Remesiana (367-420), episcop din Dacia Mediteranea, a fost un "apostol" al daco-romanilor, cu activitate misionară și păstorească la sud și nord de Dunăre, însă aceasta s-a limitat la sudul Dunării, la romanii și goții din zonă. Creștinismul românesc nu avea structuri organizatorice superioare, el se reducea la elementele esențiale de credință și practică simplă a cultului, fără o ierarhie cristalizată și o jurisdicție bisericească. În Dacia post-romană (după 275), religia creștină a preluat de la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-V), în B.O.R., 1978, nr. 9-10, p. 1053-1070; Emilian Popescu, Creștinismul în părțile Buzăului până în secolul al VII-lea, în vol. Spiritualitate și istorie la întorsura Carpaților, vol. I, Buzău, 1983, p. 259-277; Vasile Gh. Sibiescu, Sfântul Sava Gotul. La 1600 de ani de la mucenicia sa, în G.B., an XXXI, 1972, nr. 3-4, p. 335-388; Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, op. cit., p. 111-112. 31. Pr. Prof. Dr.Mircea Păcurariu, op. cit., p. 132-134; Ștefan G. Alexe, Sfântul Niceta de Remesiana

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
care nu puteau astfel supraviețui. În Dacia, triburile germanice, astingii și lacringii, au fost colonizate încă din perioada romană (ante 275) și, ca mici agricultori, au obținut o parte din pământul daco-roman, încă înainte de părăsirea provinciei. Satele aflate sub stăpânirea goților plăteau o dijmă în produse (natură), însă duceau o viață mai liberă decât cele rămase sub stăpânirea Imperiului, care trebuiau să suporte povara fiscală și întreținerea armatei romane. În absența fiscalității romane, viața rurală sub barbari (goți) era mult mai

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
aflate sub stăpânirea goților plăteau o dijmă în produse (natură), însă duceau o viață mai liberă decât cele rămase sub stăpânirea Imperiului, care trebuiau să suporte povara fiscală și întreținerea armatei romane. În absența fiscalității romane, viața rurală sub barbari (goți) era mult mai ușoară. Consecința acestei stări de fapt a fost o neîncetată emigrare a populației din Imperiu la barbari. Împăratul Constantin (306-337) a dat un edict, prin care cei ce aveau să-i ajute pe barbari (migratori), urmau să

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
La rândul său, cronicarul Orosius spunea: Se află romani care voiesc mai bine să trăiască săraci, dar liberi, între barbari, decât împovărați între romani". În același sens se exprima și scriitorul Salvian din Galia, pe la 450: "Romanii se duc la goți, burgunzi sau alți barbari și se asociază cu aceștia. Ei preferă să fie liberi sub aparența robiei, decât să fie robi sub aparența libertății". Și el adaugă: Ei caută la barbari omenia romană, căci la romani nu mai pot suferi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dunării de Jos. Năvălirile nomazilor din stepele asiatice prin sudul Rusiei spre pusta ungară erau un fenomen periodic. Așezările nomazilor (alogenilor) evitau regiunile muntoase și pădurile, dar preferau stepele pentru a putea desfășura uriașele herghelii de cai. Între 375, înfrângerea goților pe Siret (Întorsura Buzăului) și 527, revenirea Imperiului la Dunărea de Jos, Dacia făcea parte nominal din Confederația hunilor și a urmașilor lor, gepizii, după 454. Hunii organizau incursiuni episodice pentru încasarea dărilor (dijmelor) de la autohtoni, dar ei n-au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
locuințe stabile și tabere în Dacia romană. Cele mai multe resturi hunice (urme arheologice) se află dincolo de Tisa, în Crișana și vestul Banatului, dar nu și în Transilvania și pe văile râurilor interioare. Hunii n-au pătruns în Transilvania, spre deosebire de neamurile germanice (goți, gepizi). Dar și în perioada aceasta, secolele IV-V, legăturile comerciale ale locuitorilor Daciei (din nordul Dunării) cu Imperiul au continuat. Despre ținuturile autohtone din Banat și Crișana, în vremea lui Attila, avem date în amintirile solului bizantin Priscus din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nomazi și sătenii (țăranii) localnici. La curtea lui Attila, lui Priscus i se spune: "Cei ce rămân la huni, își duc traiul în liniște și fiecare se bucură de tot ce are (inclusiv de pământ), nesupărat și neasuprit ". Iordanes, istoricul goților, spune și el: "Attila este bun cu cei ce se supun", un nou indiciu al faptului că vechea concepție despre "năvălirile barbarilor" trebuie revizuită. Hunii trăiau de pe urma produselor muncii autohtonilor, dar cine erau ei? În satul stăpânit de huni trăia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
III-IV, autohtonilor sau iazigilor. Totuși, elementul etno-cultural autohton este predominant, iar în estul Banatului prezența daco-romanilor este copleșitoare. Raporturile concrete dintre autohtoni (daco-romani) și sarmați (iazigi) nu le cunoaștem prea bine, dar în conviețuirea dintre ei împrumuturile au fost reciproce. Goții, veniți din Moldova și Muntenia, așadar de la est și sud de Carpați, s-au așezat pe teritoriul fostei provincii romane doar în Transilvania, și anume în nordul și sud-estul acesteia. În Oltenia și Banat, goții nu au pătruns, conform informațiilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ei împrumuturile au fost reciproce. Goții, veniți din Moldova și Muntenia, așadar de la est și sud de Carpați, s-au așezat pe teritoriul fostei provincii romane doar în Transilvania, și anume în nordul și sud-estul acesteia. În Oltenia și Banat, goții nu au pătruns, conform informațiilor deținute până în prezent. Goții au trecut munții în Transilvania, pe la mijlocul secolului IV sau (abia) după 376, când au fost dislocați și îndepărtați de huni. În acel moment, majoritatea goților au trecut Dunărea în Imperiu, iar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și Muntenia, așadar de la est și sud de Carpați, s-au așezat pe teritoriul fostei provincii romane doar în Transilvania, și anume în nordul și sud-estul acesteia. În Oltenia și Banat, goții nu au pătruns, conform informațiilor deținute până în prezent. Goții au trecut munții în Transilvania, pe la mijlocul secolului IV sau (abia) după 376, când au fost dislocați și îndepărtați de huni. În acel moment, majoritatea goților au trecut Dunărea în Imperiu, iar o parte a lor s-au stabilit în părțile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sud-estul acesteia. În Oltenia și Banat, goții nu au pătruns, conform informațiilor deținute până în prezent. Goții au trecut munții în Transilvania, pe la mijlocul secolului IV sau (abia) după 376, când au fost dislocați și îndepărtați de huni. În acel moment, majoritatea goților au trecut Dunărea în Imperiu, iar o parte a lor s-au stabilit în părțile de nord și răsărit ale Transilvaniei, unde au rămas până spre mijlocul secolului V. Relațiile dintre goți, purtători ai culturii Sântana de Mureș-Cerneahov și populația

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și îndepărtați de huni. În acel moment, majoritatea goților au trecut Dunărea în Imperiu, iar o parte a lor s-au stabilit în părțile de nord și răsărit ale Transilvaniei, unde au rămas până spre mijlocul secolului V. Relațiile dintre goți, purtători ai culturii Sântana de Mureș-Cerneahov și populația daco-romană (vezi mai sus) sunt puțin cunoscute. Goții au avut rolul politic dominant asupra populației daco-romane, în schimburile dintre alogeni și autohtoni a existat și o reciprocitate (ceramică, podoabe) și complementa ritate

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
parte a lor s-au stabilit în părțile de nord și răsărit ale Transilvaniei, unde au rămas până spre mijlocul secolului V. Relațiile dintre goți, purtători ai culturii Sântana de Mureș-Cerneahov și populația daco-romană (vezi mai sus) sunt puțin cunoscute. Goții au avut rolul politic dominant asupra populației daco-romane, în schimburile dintre alogeni și autohtoni a existat și o reciprocitate (ceramică, podoabe) și complementa ritate.3 Gepizii-după prăbușirea puterii politice și militare a hunilor, în urma bătăliei de la Nedao (454), s-au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
piese de metal și unele cuvinte! În Dacia intracarpatică, gepizii au avut un rol politic și militar dominant asupra populației locale, dar, până în secolul VIII, gepizii și-au pierdut identitatea etno-culturală, fiind asimilați de autohtoni. Primele valuri de migratori, iazigi, goți, huni, gepizi, în contactul și conlocuirea lor cu autohtonii, copleșiți numeric, nu au putut schimba structurile social-economice și lingvistice găsite la fața locului, deoarece erau puțin numeroși și inferiori ca civilizație. În principiu și analogic este de admis că obștile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
alogeni de neamuri diferite. Ele erau obligate să le furnizeze tributul anual în produse agricole și animale, anumite prestații în muncă și diverse corvezi oneroase. Spre deosebire de autohtoni și cu excluderea hunilor, instalați între Dunăre și Tisa-stăpânii războinici ai spațiului dacic, goții și gepizii, s-au stabilit doar în anumite zone ale fostei provincii romane, de unde, apoi, ori au plecat spre alte zări, ori s-au pierdut cu timpul printre "oamenii pământului" (Iorga). În concluzie, semințiile migratoare pre-slave, stabilite în fosta Dacie

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de animale (păstori) și meșteșugari cu vechi tradiții. Habitatul, cultura materială (civilizația), riturile funerare și practicile din secolele IV-VI reflectă fenomene social-economice, culturale, religioase din viața populației locale, dar sunt și influențe și prezențe efective ale triburilor imigrate, sarmați, goți, gepizi. În cadrul acestor influențe și prezențe se află cuprinsă, după 275, și contribuția comunităților de daci liberi, care s-au stabilit pe teritoriul fostei provincii după plecarea legiunilor și au adus cu ei elemente de cultură materială și spirituală proprii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
se aflau arme, săbii și pumnale, vârfuri de săgeți, piese de harnașament, iar la femei, accesorii vestimentare și obiecte de podoabă. Istoria sarmaților din teritoriile dacice de la est și sud-est de Carpați (Basarabia și Muntenia) s-a schimbat odată cu migrația goților în regiunile de la nordul Mării Negre și Dunării de Jos. În scurt timp, în secolul al III-lea, ei au fost înglobați și asimilați în marele conglomerat etnic, constituit sub conducerea goților, iar civilizația sarmatică a dispărut rapid. Este posibil ca

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Carpați (Basarabia și Muntenia) s-a schimbat odată cu migrația goților în regiunile de la nordul Mării Negre și Dunării de Jos. În scurt timp, în secolul al III-lea, ei au fost înglobați și asimilați în marele conglomerat etnic, constituit sub conducerea goților, iar civilizația sarmatică a dispărut rapid. Este posibil ca grupuri restrânse de sarmați să fi trecut în sudul Dunării sau să se deplaseze în altă direcție, dar lipsesc dovezile. Migrația sarmaților în teritoriile dacilor liberi, împreună cu goții cu care s-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
constituit sub conducerea goților, iar civilizația sarmatică a dispărut rapid. Este posibil ca grupuri restrânse de sarmați să fi trecut în sudul Dunării sau să se deplaseze în altă direcție, dar lipsesc dovezile. Migrația sarmaților în teritoriile dacilor liberi, împreună cu goții cu care s-au amestecat, reprezintă ultimul val masiv de populație sarmatică în mediul dacic, ei se instalează aici în așezări stabile și renunță la viața nomadă. Sarmații care aparțin acestui val (secolele II-III) au inclus o parte a uniunii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
începând cu mijlocul secolului III d. H., romanii n-au mai putut controla Câmpia Tisei, unde au pătruns roxolanii. Iar după 275, romanii n-au mai controlat pe iazigi. Asupra sarmaților din Câmpia Tisei au făcut presiuni populațiile germanice, vandali, goți, gepizi, care au pătruns efectiv în teritoriile sarmatice din Câmpia Tisei, dislocându-i și erodându-i până la dispariția lor treptată în următoarele două secole (III-IV). 9 Goții Făceau parte din ramura răsăriteană a populațiilor germanice, împreună cu gepizii, vandalii, burgunzii, rugii. Autorii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
controlat pe iazigi. Asupra sarmaților din Câmpia Tisei au făcut presiuni populațiile germanice, vandali, goți, gepizi, care au pătruns efectiv în teritoriile sarmatice din Câmpia Tisei, dislocându-i și erodându-i până la dispariția lor treptată în următoarele două secole (III-IV). 9 Goții Făceau parte din ramura răsăriteană a populațiilor germanice, împreună cu gepizii, vandalii, burgunzii, rugii. Autorii antici, Strabon, Pliniu cel Bătrân, Tacit, Ptolemeu, îi menționează, în secolele IV a. H.-II p. H., sub nume diferite, Gutones sau Gotones, într-o regiune

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Autorii antici, Strabon, Pliniu cel Bătrân, Tacit, Ptolemeu, îi menționează, în secolele IV a. H.-II p. H., sub nume diferite, Gutones sau Gotones, într-o regiune situată pe țărmul de sud al Mării Baltice. Începând din secolul III d. H., goții sunt numiți de autorii latini, Gothi, iar de cei greci (bizantini), Gothoi. Populația gotică, aflată pe țărmul sudic al Mării Baltice, a început să înainteze treptat spre regiunile de la Marea Neagră și Dunărea de Jos, iar apoi spre teritoriile întinse ale Imperiului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]