4,325 matches
-
căzut plânge, cu nările mărite.”( Sinaia, 2) Configurări artistice expresioniste se pot decupa din multe poezii. Efervescența vitală a naturii, revărsarea sevelor, iarba care invadează, hergheliile de cai prin stepe, semințele aruncate întro nouă germinație, pulsația accelerată a existenței, mișcarea grăbită a elementelor, toate acestea se fixează în grila esteticii expresioniste. „Și oameni după garduri se furișă -/bivolii grei când vin de la păscut/ calcă-n asfalt, se culcă sau se pișă,/ cu coarnele-n văzduh ca la-nceput.// Și iarba crește
Note despre expresionismul poetic al lui B. Fundoianu by Alexandru Ruja () [Corola-journal/Journalistic/3900_a_5225]
-
o scenă amuzantă de consiliere în cuplu, bunica Fran). Naratorul se comportă asemeni unui microbist pur-sânge: lasă totul deoparte și fuge la meci. Taman când se decojeau în subsidiar accentele identității și apartenenței etnice, când istoricitatea - ignorată - proiecta o istorie grăbită a irlandezilor. Rămâne deschis, deși bine decorat, procesul metamorfozei identitare, apostrofat printr-o revelație a vieții ce capătă brusc densitate - iată și traducerea profeției misterioase din titlul cărții. Radu Paraschivescu se pricepe de minune să revigoreze dramele fulgerătoare prin infuzii
Fotbal și literatură sau Cum a câștigat Liverpool CL by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3921_a_5246]
-
revenea, pe rând, și rolul de interpreți); vizitam fabrici și uzine și, îndeosebi, gospodării agricole colective, cu crescătorii de vite și de porci, ultraorganizate. La insistențele mele am vizitat și muzeul Zwinger, unde redactorii noștri s-au arătat teribil de grăbiți să termine cu vizionările artistice, pentru a-și plasa prin hoteluri și restaurante salamurile de Sibiu și sticlele de țuică cu care veniseră din țară și pe care nu le puteau „expune” în vizitele oficiale la fabrici și ferme. La
Dresda by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/3929_a_5254]
-
Interesat mai mult să păstreze cititorul prin strategii postmoderniste, biografiile, chiar dacă promit mult, rămân într-un provizorat ce trebuie citit prin caleidoscopul sugestiei. Apoi, nu e mai puțin adevărat că discursul aduce cu un scenariu sau cu un spectacol prin grăbita trecere în revistă a episoadelor relevante pentru realitățile despicate și, în final, odată cu intersectarea realităților, printr-o cortină alegorică. Ideea e că narațiunea preia aluviunile teatrale și concretizează un scenariu fantast, ce poate fi omologat oricând de realitățile experimentate de
Povești despre deznădejde by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4229_a_5554]
-
și de portrete ale unor personalități pe care le-a cunoscut personal. La rândul lor, eseurile lui Alexandru George dovedesc o intimă familiaritate cu un trecut care spune din ce în ce mai puțin tinerilor de astăzi și cu oameni de seamă, de care grăbita noastră actualitate se dezinteresează cu totul. Publicistica lui de după 1989 forfotește de informații rare sau pe jumătate inedite referitoare la partidele și la evenimentele istorice dintr-o Românie politică, pe care doar Z.Ornea, regretatul meu prieten și congener al
Morții noștri by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4262_a_5587]
-
Carmen Focșa Trăim grăbiți de parcă-ncercăm Să scăpam de o povară, de o obligație mondenă În care să nu ne-ntrebe nimeni prea mult, În care darurile să nu ne-spăimânte La gândul că trebuie să le-ntoarcem înzecit, În care moartea celuilalt să
Grăbiți by Carmen Focșa () [Corola-journal/Journalistic/4466_a_5791]
-
privesc oamenii în ochi. Și atunci s-a întâmplat. Dintr-odată, ea s-a îndepărtat puțin de el, s-a dus la un copac de la marginea drumului, a cules din el două smochine și a venit la mine cu pași grăbiți. Și mi le-a dat fără să zică nici un cuvânt. Așa, pur și simplu. Fără să le cer, fără să aștepte să o răsplătesc sau măcar să-i zic mulțumesc. După care s-a întors și a plecat spre el, alergând
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
venit jandarmii! Și ce dac-au venit? Nimic. Ziceam și eu așa. Nora miji ochii și-o privi ca pe-o gânganie. Ce-ți umblă prin cap, mamă!? C-un zâmbet ciudat pe buze, bătrâna o învălui într-o privire grăbită: Credeam că te duci! Nu te duci? Unde să mă duc? După Toma. N-ai zis că-i în oraș? Nu te duci să-l cauți? Ce stați, bă, ciobanilor? Simțiți-vă! strigă plutonierul. A intrat o doamnă. Greoi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
picătură pe gât. Atunci, noi ne-am dus. Și dacă la noapte nu ne mai vezi pe-aici, să știi că se schimbă lumea. CAPITOLUL 7 Cu buzele strânse, împietrită lângă bătrână, fără să mai scoată o vorbă, Cerboaica pășea grăbit, pregătindu-se pentru întâlnirea cu fostul pretendent, prietenul lui bărbatu-su prin care să-l găsească pe cel așteptat. Nu-l văzuse de mult pe fostul rival al soțului ales. Nici nu știa dacă arhitectul ajuns acum prefect, părintele județului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
diseară în oraș, promit să-l caut, să pun mâna pe el, și jur să nu-mi scape! E bine? Neapărat. Te rog. Mi-am dat cuvântul, nu mai insista. Se întoarse afectat spre un domn burtos și-i șopti grăbit: Ocupă-te puțin de doamna! (I-o arătă pe bătrână.) E mama căpitanului Dimitriu. Toma Dimitriu, eroul nostru. Poate îi poți face rost de ceva zahăr și pâine... Veniți după mine, doamnă, spuse burtosul și-o luă cu el pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
să-l scot, mamă? Cine vine? Cu ce să-l plătesc? Și chiar dac-aș avea, știi bine că nu vine nimeni până aici... Moare! Nu sta! strigă bătrâna și, căzând cu genunchii în țărână, prinse să fluture cruci mari, grăbită, deasupra muribundului. Abia mai respirând, fără gânduri, fără voință, cu aerul vâjâindu-i în urechi, Cerboaica se întoarse năucă, neștiind ce să facă. Așteptă să termine soacra, deși știa că chiar dacă omul s-ar ridica din miriște și-ar începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ascuțite, tremurate, înăbușite de bătăile de pumni în pereții vagonului... Fugea și-și ciulea întruna urechile năucit de vocile acelea îndepărtate, rămânând mereu parcă îndepărtate și de horcăielile apropiate ale câinilor. Încetini fuga, să asculte mai bine, apoi se strecură grăbit și atent prin rambleurile înalte. Peste față și mâini, frunze reci, aspre și zimțate. La lumina reflectorului, umbre de oameni și câini. Fragmente de mâini și picioare pâlpâind uriașe. Nu deslușea clar petele întunecate desfăcute din celelalte vălmășaguri, înnodate, săltând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
o trase spre pieptul lui, ușor, abia simțit, dar energic, vrând s-o apere cu trupul lui mare și puternic, iar ea se strânse sălbatec în el înfigându-și unghiile și scânci rugător: Spune-mi ceva. Te iubesc! șopti el grăbit, și-i strivi fața cu fața lui aspră, țepoasă, căutându-i gura cu lăcomie. CAPITOLUL 13 Din cei aproape zece mecanici de locomotivă și fochiști "sechestrați" de hitleriști în retragere, închiși în vagonul de vite cu intenția să-i transporte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
nu era neobișnuit ca stenograful să sară numele pe care nu le știa ortografia. Această „dezvăluire“ cu succes de public a stimulat ambiția altor participanți la dezbatere de a adăuga noi nume listei de autori plagiați. Un amator de sinteze grăbite, dar sincer partizane, a detectat umbrele lui Emile Durkheim și Carl Schmitt în unele fraze din cursul de logica colectivelor ținut în anul universitar 1934-1935, precum și în prelungirea lui din lagărul de la Miercurea Ciuc (1938). Mariana Șora îl descoperă pe Karl
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
care pașii noștri/nu s-au intersectat nicicând. / Iubesc orașul acesta străin / cu vitrinele lui strălucitoare,/în fața cărora nu ne-am oprit împreună/alegând ceva... nu contează ce. / Iubesc orașul acesta străin și atât de pestriț,/în care toți aleargă grăbiți,/în care nimeni nu cunoaște pe nimeni, / în care se stă cu zecile de minute la stop, / în care imense clădiri de sticlă / se amestecă de-a valma / cu cele purtând în ele parfum de serenade. / Iubesc acest oraș străin
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
o pasiune comună, scrisul. Îmi amintesc: era o ocazie unică de a cunoaște câțiva oameni consacrați în acest domeniu, altfel nu aș fi plecat atât de departe. Sincer, pe vremea aceea, nu-mi plăcea acest oraș. Prea multă forfotă, oameni grăbiți, zgomot asurzitor. Și o acută lipsă de aer proaspăt. Eu eram obișnuită cu străzile noastre liniștite, cu oamenii zâmbitori, cu aerul curat de aici. Mai mult decât atât, nu cunoșteam pe nimeni. În fața unui stand de cărți, mi-a atras
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
care pașii noștri nu s-au intersectat nicicând. Iubesc orașul acesta străin cu vitrinele lui strălucitoare, în fața cărora nu ne-am oprit împreună alegând ceva... nu contează ce. Iubesc orașul acesta străin și atât de pestriț, în care toți aleargă grăbiți, în care nimeni nu cunoaște pe nimeni, în care se stă cu zecile de minute la stop, în care imense clădiri de sticlă se amestecă de-a valma cu cele purtând în ele parfum de serenade. Iubesc acest oraș străin
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
că ți-ai uitat portofelul acasă... Stânga împrejur și fără nicio spaimă, te întorci din drum și-l recuperezi. Mergi apoi în ritm alert, până în stația de tramvai. Câteva cratere în asfalt îi enervează, pe bună pe dreptate, pe șoferii grăbiți, iar ție îți zgârie retina. Ești gata să scapi câteva cuvinte grele, dar dintr-o dată, un prichindel cu un rucsac mai mare decât el în spate, îți taie calea. Are obrajii roșii și un zâmbet ștrengar. Îi zâmbești și tu
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Mia rosti, zâmbind și ea, dulce: -Te rog să i-o duci tu! 24 decembrie 1956 Iarnă adevărată în micul Paris, zăpada a cucerit orașul, stradă cu stradă, ajungând până în cele mai înghesuite alei. Ajun de Crăciun. Lumea se îndreaptă, grăbită, spre casă. Ici- colo, în fața vreunui magazin mai cochet, doamne aranjate, însoțite de domni pe măsură, așază cu grijă, în mașinile trase la scară, cutii mari de cadouri. Silviu îi privește lung și își continuă drumul. Nu crede în Moș
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
perfect așa ca tine, face cu ochiul oricui. Părea foarte sigură de ceea ce spune. Dacă la început se bucurase că avea cu cine să-și omoare timpul, acum bucuria îi păli, regretând liniștea de dinainte, fără spaime legate de sfârșituri grăbite, undeva prin vreo cămară. Acolo, pe cea mai de sus ramură a pomului ce-i fusese casă până de curând, ei bine acolo, nu avea cine să-l tulbure cu asemenea vești. Doar cerul, razele soarelui și uneori ploaia îi
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
departe de lumea dezlănțuită. La urma urmei, mereu suntem în criză de timp, mai ales de timp petrecut cu noi înșine. Se spune (și tind să cred că pe drept cuvânt se afirmă asta) că trăim într-o lume mereu grăbită, aproape sufocantă, dar fiecare om are, bine ascunsă în el, o „căsuță” a sufletului, grandioasă sau doar minicochetă, cu geamuri mici sau mari, cu uși ferecate sau larg deschise. Acolo învățăm sa ne reinventăm, pe bucățele, bineînțeles dacă ne acordăm
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
de fericire. O fericire pe care aș fi vrut să o împart lumii întregi și fiecărui om întâlnit în drumul meu spre birou. Datorită acestei stări sufletești deosebite, astăzi am decis să mă abat de la traseul obișnuit, pașii nu prea grăbiți, căci plecasem devreme de acasă, traversând parcul central. La intrare... o fată. Mică de statură... aproape un copil. Dacă mă gândesc bine, am mai zărit-o de câteva ori în ultimii ani, în același loc. Indiferent de vreme, pe frig
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
lui familie. Apasă pe accelerație...tată! Abia se luminase de ziuă și scara troleibuzului 85 gemea de pasageri agățați pe scară. Trebuia să ai răbdare, să nu Încerci să-ți schimbi poziția, că și Începeau apostrofările. Bucureștenii erau foarte matinali, grăbiți și nervoși. O femeie În jur de patruzeci ani Își căuta din privire fiica rămasă pe scară. Șoferul mâna ca nebunul iar femeia era din ce În ce mai alarmată. Andreea! unde esti dragă, nu te văd... Stai liniștită, mamă, mă țin bine. Oricum
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
1996, 97, 98... Lipsește timbrul tânăr de altădată, când iubeam cu întinderi largi, cu lună. Ascultam cum sună 7 iunie a praznic. Era ziua mea zveltă și frumoasă ca o prințesă spunea uneori Nichita, poetul nostru cel mare: paznic alb, grăbit, întins ca un arc. I-ascult glasul în fiecare an, bucuriile au îngălbenit, cu fiecare toamnă. În veacul măsurat de ceasuri reîntoarse în vârsta mea. Prințesa-zeiță! Doar ea mai râde la fereastră, lăsând cerul păscut de stele însângerate-n rană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
gândul și inima și nu mai știu! Fără muzică, fără linii secrete redarea directă sună a pustiu. Îi lipsește furtuna și largul, malul abrupt și catargul chemând întâmplarea lacrima și marea. Legenda cu versul ei mut nu te mai aștepta grăbită ca la început, să-ți mai povestească de vârsta ei firească. Se miruie iubirea, lacrima se subție sub pleoapa vineție. Trează, mai lasă să intre cenușa de oseminte. Scâncește ca o fiară lumina de afară, se apleacă de spinare în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]