567 matches
-
din lungime; zona din colțul stânga sus al pavilionului era similară în proporțiile elementelor constructive cu pavilionul navelor de luptă, iar dimensiunile acesteia erau 0,5 din lungime și 0,3 din lățime. Flamura navelor Marinei Militare și a navelor grănicerești erau reprezentate printr-o „pânză de astar, în formă dreptunghiulară, de culoare roșie la navele de luptă ale Marinei Militare, de culoare albastră la navele auxiliare ale Marinei Militare și de culoare verde la navele grănicerești [lățimea este de 0
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
Militare și a navelor grănicerești erau reprezentate printr-o „pânză de astar, în formă dreptunghiulară, de culoare roșie la navele de luptă ale Marinei Militare, de culoare albastră la navele auxiliare ale Marinei Militare și de culoare verde la navele grănicerești [lățimea este de 0,6 din lungime]. La capătul dinspre saulă are imprimat pe ambele fețe, în două fâșii orizontale, culorile alb și albastru deschis la navele Marinei Militare sau alb verde la navele grănicerești [în proporție de 2/3
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
de culoare verde la navele grănicerești [lățimea este de 0,6 din lungime]. La capătul dinspre saulă are imprimat pe ambele fețe, în două fâșii orizontale, culorile alb și albastru deschis la navele Marinei Militare sau alb verde la navele grănicerești [în proporție de 2/3 și respectiv 1/3; lungimea zonei e de 0,075 din lungimea flamurei]. În ambele cazuri culoarea albă va fi în partea de sus. La mijlocul suprafeței albe de pe ambele fețe este aplicată stema Republicii Populare
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
Populare Române au fost modificate sau total schimbate prin Decretul nr. 106 din 24 decembrie 1966 privind reglementarea acordării drapelului de luptă al unităților și marilor unități de toate armele, modificarea înfățișării pavilioanelor și flamurilor navelor marinei militare și navelor grănicerești, înființarea mărcii distinctive și mărcilor de comandament la navele marinei militare și navele grănicerești, a geacului pentru navele marinei militare și a pavilionului distinctiv pentru navele grănicerești. În expunerea de motive atașată, se menționa că vechile reglementări nu mai erau
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
decembrie 1966 privind reglementarea acordării drapelului de luptă al unităților și marilor unități de toate armele, modificarea înfățișării pavilioanelor și flamurilor navelor marinei militare și navelor grănicerești, înființarea mărcii distinctive și mărcilor de comandament la navele marinei militare și navele grănicerești, a geacului pentru navele marinei militare și a pavilionului distinctiv pentru navele grănicerești. În expunerea de motive atașată, se menționa că vechile reglementări nu mai erau corespunzătoare, în principal din următoarele motive: Articolul 2 al Decretului prevedea că „Drapelul [de
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
de toate armele, modificarea înfățișării pavilioanelor și flamurilor navelor marinei militare și navelor grănicerești, înființarea mărcii distinctive și mărcilor de comandament la navele marinei militare și navele grănicerești, a geacului pentru navele marinei militare și a pavilionului distinctiv pentru navele grănicerești. În expunerea de motive atașată, se menționa că vechile reglementări nu mai erau corespunzătoare, în principal din următoarele motive: Articolul 2 al Decretului prevedea că „Drapelul [de luptă] se acordă de către Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România atât unităților
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
unor legi și decrete astfel: „drapelul se acordă prin decret prezidențial atât unităților și marilor unități de toate armele din Ministerul Apărării Naționale, cât și unităților din Ministerul de Interne, la înființarea acestora.” Pavilioanele navelor marinei militare și ale navelor grănicerești erau reprezentate prin drapelul de luptă al unităților respective. Flamura era însemnul prin care se făcea cunoscut faptul că nava este armată și comandată de un ofițer de marină. Era constituită dintr-o „pânză de astar, de forma unui triunghi
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
printr-o pânză de astar de formă pătrată, având imprimate pe ambele fețe culorile drapelului și stema Republicii Socialiste România. Pe culoarea albastră sunt aplicate două ancore încrucișate de culoare albă având aceeași mărime ca stema.” Pavilionul distinctiv pentru navele grănicerești era reprezentat „printr-o pânză de astar, de culoare albă, de formă dreptunghiulară, având jumătatea dinspre dispozitivul de prindere de culoare verde pe care este aplicată o ancoră de culoare albă”. Dimensiunile acestor însemne, precum și modul de folosire al acestora
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
în activități de pregătire pentru apărarea patriei și care întruneau minim 2000 de luptători. Decretul nr. 1016 din 1966 creează cadrul legal pentru înființarea mărcilor distinctive și a mărcilor de comandament, care se arborează pe navele marinei militare și cele grănicerești, potrivit Regulamentului serviciului la bord. Marca distinctivă se arborează atunci când pe navă „se află în vizită oficială secretarul general al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, președintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România sau președintele Consiliului de Miniștri al
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
a fost ocupat din nou de turci în anul 1658, fapt menționat de către Miron Costin în cronica sa. Turcii au stăpânit cetatea până în secolul al XVII-lea, moment în care armatele habsburgice au cucerit-o. A devenit centru de regiment grăniceresc, iar din 1745 a fost părăsită. A ajuns în paragină, iar pe la 1870 a fost refăcută cetatea interioară. Ultima restaurare a avut loc după 100 de ani, în 1975-1976, dar acum, este iarăși în paragină și are nevoie din nou
Cetatea Ineului () [Corola-website/Science/325014_a_326343]
-
ale slovei tipărite și ale științei de carte tot în Maieru le-am avut, în forma primelor lecturi care m-au pasionat, "Poveștile ardelenești" ale lui Ion Pop-Reteganul, vreo cinci volume". A urmat în anul 1895 două clase la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud. În 1897 s-a transferat la Școala de băieți din Bistrița ("Polgári fiu iskola"), cunoscut și sub numele de Gimnaziul superior german (astăzi, Colegiul Național "Liviu Rebreanu"), unde a urmat încă trei clase. În anul 1898, îndrăgostit fiind
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
pe malul Dunării la 7 km în amonte de Orșova, la confluența cu râul omonim, la poalele Munților Almăjului. Localitatea este menționată documentar în anul 1488. Până în anul 1966 satul și comuna s-au numit "Ieșelnita". Localitarea era o comună grănicerească din plasa Orșova, jud. (districtul) Severin/Caraș-Severin (1872-1950). Ulterior a aparținut de comuna Ogradena (1951-1964) și a fost arondată orașului Orșova (1965-1968). Actualul amplasament a fost construit în anii 1967-1970, vechea vatră a așezării aflându-se sub apele lacului de
Comuna Eșelnița, Mehedinți () [Corola-website/Science/301604_a_302933]
-
altfel, în această perioadă, biserica românească din scaunele săsești rămăsese sub jurisdicția vlădicului Simion, însă Racovița fiind subordonată parțial și organelor administrative comitatense, ale comitatului Alba, este posibil să nu fi beneficiat de acest regim. [[Fișier:ȘcoalaGrănicereascăRacovița.jpg|Fosta școală grănicerească|200px|left|thumb]] [[Fișier:RO SB Racovita schoolhouse.JPG|Actuala școală, cu clasele I-VIII|200px|right|thumb]] În contextul în care românii din [[Transilvania]] au fost considerați ca națiune „"tolerată"“ secole întregi, neavând dreptul la învățătură, primele forme de
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
-se în anul școlar următor 1895-1896 la Preparandia din Gherla pe care a absolvit-o la 15 iunie 1898 al 7-lea din 28 de elevi. În toți anii studiilor la Gherla a primit ajutor bănesc (bursă) de la Fondurile Școlare Grănicerești așa încât după absolvire, într-o scrisoare datată 30 iunie 1898 arăta printre altele: Dumitru Eremeiu era căsătorit din anul 1902 cu Maria Catarig l. Dumitru din Rebrișoara, așa încât, s-a stabilit în Rebra împreună cu familia în care i s-au
Rebra, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/299277_a_300606]
-
avut 5 copii - 1 fecior și 4 fete - dintre care a purtat la școli mai înalte doar pe feciorul Patriciu - absolvent de gimnaziu și fiica Gvendolina - absolventă a Preparandiei din Gherla în anul 1921, cu ajutorul bunesc al fondurilor de burse grănicerești. Iată cum descria Ioan Boroș situația familiei sale în anul 1917, când se adresa fondului de burse năsăudean pentru un ajutor fiicei sale Gvendolina: Localurile școlii: În prezent învățământul preșcolar își desfășoară activitatea în două localuri, unde sunt cuprinși 110
Rebra, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/299277_a_300606]
-
regiunii să se folosească în scris la toate dezbaterile judecătorești și comunale, în școlile primare, medii și superioare. Comunele puteau să dispună liber asupra pășunilor comunale. Orașele în care nu erau comunitați militare, urmau să se organizeze ca și comunele grănicerești cu primari și consilieri comunali. Ca primă măsură a fost evident o politică de maghiarizare, dar totuși, pentru Timișoara această epocă a reprezentat o perioadă de înflorire, sub aspect economic și demografic. Instituțiile de credit investesc sume importante în dezvoltarea
Timișoara () [Corola-website/Science/296958_a_298287]
-
o veche familie din Macedonia românească venită pe la începutul secolului al XVII-lea in Banat. Tatăl său a fost locotenentul de grăniceri Nistor Cena. A fost rudă apropiată cu generalul Traian Doda (1822-1895). Cena a urmat mai întâi Școala Militară Grănicerească din Caransebeș și apoi Școala Specială de Pionieri de la Tulln, pe care a absolvit-o cu mare succes. În 1863 a devenit locotenent în Regimentul 64 de infanterie românesc. S-a remarcat în timpul Războiuuil Austro-Prusac împotriva Prusiei, luând parte la
Nicolae Cena () [Corola-website/Science/307430_a_308759]
-
iulie 1868, în orașul Toplița (astăzi în județul Harghita), într-o familie de țărani români și a primit la botez prenumele "Ilie". După mamă, provenea dintr-o familie greco-catolică. A făcut studiile la gimnaziul săsesc din Bistrița (1879-1883), la gimnaziul grăniceresc din Năsăud (1883-1887) și apoi la Institutul Teologic din Sibiu (1887-1890). Ca elev la liceul din Năsăud, în anul școlar 1886-1887, Ilie Cristea a fost ales președinte al societății culturale "Virtus Romana Rediviva", pe care o prezidase cu trei ani
Miron Cristea () [Corola-website/Science/310821_a_312150]
-
Bucovina, unde a primit cu solicitudine petițiile oamenilor și a intrat în conștiința colectivă ca „bunul împărat”. Hotelul „Împăratul Romanilor” din Sibiu a fost denumit astfel în amintirea lui Iosif al II-lea. Tot lui i se datorează numele comunelor grănicerești, învecinate, din județul Bistrița-Năsăud: Salva, Romuli, Parva și Nepos, în urma exlamației „Vă salut mici nepoți ai Romei!” (în ). După moartea mamei sale, Iosif, în vârstă de 39 de ani, poate să-și exercite puterea. Una dintre primele măsuri pe care
Iosif al II-lea al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/299307_a_300636]
-
Poiana Sărată (în maghiară "Sósmező" sau "Soósmező", în germană "Salzfelden") este un sat în comuna Oituz din județul Bacău, Transilvania, România. La începutul secolului al XIX-lea (1821) se propunea împăratului Francisc (Franz) I (1792-1835) întemeierea unui sat grăniceresc la importanta vamă a Oituzului de către baronul colonel Pulzer de la serviciul geografic maghiar care în anul 1821 cartase zona pentru întocmirea unei hărți. Găsind regiunea prielnică pentru așezarea acestui sat, împăratul Franz emite un ordin în cancelaria imperială de la Viena
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
( "uciderea de secui", în ) a fost o execuție în masă organizată în anul 1764 de armata austriacă împotriva secuilor rebeli, care s-au împotrivit încorporării în nou înființatele regimente grănicerești secuiești ale graniței militare. Acțiunea a fost ordonată de curtea imperială de la Viena. Cu executarea ordinului a fost însărcinat generalul Adolf Nikolaus Buccow, guvernatorul imperial al Transilvaniei, care, după refuzul secuilor, și-a dat demisia. Locul lui a fost luat
Masacrul de la Siculeni () [Corola-website/Science/302925_a_304254]
-
de efervescență a identificării naționale marcată de Revoluția Română din 1848. Astfel, s-au remarcat membrii familiei de preoți greco-catolici Florianu, ofițerii Dionisie Drăgoiu, Ioan Măcelariu, Gheorghe Maxim, Dionisie Măierean, Ioan Moldovan care s-au implicat activ în administrarea fondurilor grănicerești alocate dezvoltării școlilor poporale din sudul Transilvaniei. Activitatea culturală a fost intens susținută prin coagularea în jurul Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român încă de la înființarea sa, a principalelor minți creatoare ale satului cum au fost pedagogul Moise
Personalitățile comunei Racovița () [Corola-website/Science/310788_a_312117]
-
fiul lui Petru Florianu, protopopul greco-catolic al Racoviței. A decedat în anul 1921 la Viena. Născut în 1802 dintr-o familie de grăniceri, după absolvirea "Școlii comunale germane" din Racovița, și-a continuat studiile la "Școala normală" a Regimentului I grăniceresc român de la Orlat, după absolvirea căreia, la vârsta de numai 17 ani, a fost încadrat ca soldat în cadrul Companiei a VII-a din Racovița. Folosit apoi ca furier de companie, urcă în grad, în 1838 fiind deja sublocotenent în cadrul Companiei
Personalitățile comunei Racovița () [Corola-website/Science/310788_a_312117]
-
15 martie 1849 în apărarea podului de la Avrig. S-a pensionat la 1 mai 1850 și s-a stabilit în sat, dedicându-se până la sfârșitul vieții în 1879, luptei pentru apărarea drepturilor foștilor grăniceri, contribuind direct la înființarea cunoscutelor "Școli grănicerești" susținute din fondurile fostului regiment orlățean. Ani de-a rândul a îndeplinit funcția de președinte al Eforiei școlare precum și cea de curator-primar al bisericii. Dionisie Drăgoiu a fost căsătorit cu Maria Paul, fiică de ofițer al regimentului, fără a avea
Personalitățile comunei Racovița () [Corola-website/Science/310788_a_312117]
-
a stabilit la Sibiu, unde a avut funcții cum ar fi „"diurnist notariale"”, „geometru” și cea de „ajutor de inginer. A decedat la Sibiu, în ultimii doi ani de viață activând ca membru supleant în Comitetul administrativ al fondului școlastic grăniceresc. Dionisie Măierean a fost căsătorit cu Leopoldina Kubsch din Sibiu cu care a avut două fiice: Ana și Gizela care la rândul lor nu au avut urmași. Eleonora Trașcă (n. 6 noiembrie 1912, Racovița - d. 11 septembrie 1985, Sibiu) a
Personalitățile comunei Racovița () [Corola-website/Science/310788_a_312117]