738 matches
-
SÂNZIANA, revistă apărută la Iași, lunar, între noiembrie 1912 și octombrie 1913. Din comitetul de redacție fac parte frații Alexandru A. Naum și Teodor A. Naum, precum și Eugen Boureanul. Cu un accentuat caracter de valorizare a literaturii greco-romane, publicația înscrie în sumar numeroase traduceri. Astfel,Teodor A. Naum transpune din Idilele lui Teocrit (Vrăjitoarea, Trebuie să bei, Căprarul sau Amarilis ș.a.) sau din Anacreon (Unui greier, Femeilor ș.a.). Tălmăciri din Shakespeare semnează State Dragomir (fragmente din Othelo), versiuni
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289475_a_290804]
-
dinastia Bourbon; aici se află, mai presus de toate, papirusuri descoperite la Herculaneum. Din afara Italiei, sînt importante pentru colecțiile de manuscrise Biblioteca Națională de la Paris; Biblio teca Națională din Leiden (o colecție mai prețioasă pentru zona orientală decît pentru cea greco-romană); Biblioteca Regală din Madrid (Matritensis) deține manuscrise vechi, care, fără a fi numeroase, sînt de bună calitate. În Anglia există trei colecții distincte de codice latinești și grecești: În primul rînd, cea a universității din Oxford (Oxonium: codex Oxoniensis), care
Papirus, pergament, hartie by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
Îți spun că tu, Oedip, deși nu o știi, esti omul care și-a ucis tatăl și s-a căsătorit cu mama sa, iar pentru această vei fi pedepsit"122. Tiresias a fost și el unul din orbii din mitologia greco-romană. Tema oedipiană este cheia în descifrarea personajelor lui Sábato și, în opinia exegezilor operei lui, a lui Sábato însuși 123. Ultima carte a lui Sábato, Antes del fin, este toată tristețea și melancolia unei vieți la un loc, este testamentul
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Din preistoria discursului romanesc", în Probleme de literatură și estetică, traducere de Nicolae Iliescu, prefață de Marian Vasile, Editura Univers, București, 1982, pp. 505-506. 118 Apud Bahtin, M., op. cit., p. 506. 119 Vezi Panaitescu, Val., "Preeminența spiritului satiric în lumea greco-romană", în Humorul (sinteză istorico-teoretică), Editura Polirom, Iași, 2003, vol. I, pp. 45-63. 120 În acest sens, demonstrația, probată cu argumente solide, îi aparține lui D.M. Pippidi; vezi capitolul "Aristofan și idealul poetului educator", în Pippidi, D.M., Formarea ideilor literare în
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Cuprins Cuvânt înainte / 47 Este posibilă o arheologie a imaginarului? / 55 Semantică și ritual. De la kolóssos la imagines / 87 I. Ritualul funerar grec și mitul memoriei / 87 II. Funcția ceremonială romană: funus imaginarium / 112 III. Un "bazin semantic" greco-roman / 152 Gândirea greacă, despre politic și imagine / 161 I. Elemente de teorie a politicului în filosofia greacă / 161 II. Controverse ale imaginii / 183 Imaginarul puterii creștine de rit bizantin / 195 I. Imaginea antică a divinului - imaginea filială divină - imaginea basileului
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
acest obicei chiar la funerariile lui Constantin I, din rațiuni multiple, dar mai ales cu scopul ca trupul lui divinizat să fie însoțit de un cortegiu simbolic al apostolilor, nu de dublurile unor strămoși "păgâni". Societatea creștină preia din simbolismul greco-roman al dublului doar efigia împăratului, în relație cu semnificațiile corpului său divin, iar imago generează în timp portretul regal cu valoare sacrală (mai întâi, realizat în mozaic, ulterior în pictură murală și în tablou). Masca de ceară va trece în
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
devine relevantă și stabilă abia în secolele I-IV d.Ch., în contexte ritualice romane, cu evidentă relevanță politică, dar și în forme lingvistice grecești și latine strict circumscrise. Modificarea condițiilor ei de existență după anul 330, odată cu afirmarea în "imperiul greco-roman" (Paul Veyne) a unui al doilea centru de putere, Constantinopolul, ne impune o prospectare mai adâncă, înspre texte de filosofie clasică, din secolele V-IV î.Ch. Date fiind influențele pe care cultura greacă le-a avut asupra celei latine
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
aduce mai aproape de înțelegerea psihozelor din timpul primului mileniu, manifestate colectiv la sfârșitul lui. Formele apocalipsei (un "compartiment" important al imaginarului colectiv), ca reprezentare psihotică a haosului absolut, devenite metafore−matrice pentru chinul veșnic și motiv pentru penitență, diferențiază lumea greco-romană de cea creștin-medievală. De aici, prevalența imaginarului morții în gândirea colectivă, ca o altă manifestare a fricii în fața puterii absolute de judecata coercitivă. El a luat forme diferite în credința catolică față de ortodoxie, date fiind credințele bogate și mitologiile păgâne
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
lupta permanentă cu modelul regelui-sacerdot, de inspirație bizantină, preluat și de monarhi occidentali, cu consecințe pentru teoria și exercitarea puterii catolice). Imaginarul pe care îl sondăm în studiul de față este tributar istoriei politico-religioase din partea de est a vechiului imperiu greco-roman; un imaginar constrâns de mai mulți factori, printre care: strategiile de guvernare, scrierile creștine care au pus bazele dogmaticii, dezbaterile teoretice în jurul imaginii divinității − tranșate prin unele din Conciliile primului mileniu −, înfruntările instituționale (un reflex de gândire politică liberă, moștenit
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
sisteme elemente care fie au o bază comună (chiar în teoria politică), fie au stat la un moment dat într-o relație directă. Este greu de crezut că acest lucru nu a creat și consecințe (cum ar fi înrudirea mitologiilor greco-romane sau filosofia cetății). Pe de o parte, imaginarul creștin moștenește de la cel "păgân" numeroase "formațiuni ideatice" legate de politic (pe unele le discut aici); pe de alta, el preia din realitatea contemporană a imperiului reprezentarea unei "economii [organizări, n.n.] a
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
vadă" invizibilul, iar subiectului să intre în comuniune cu absolutul (Enneade V, 8, 1). Faptul că în conștiință și în imaginație se manifestă un anumit aspect dinamic (așa cum susțineau Plutarh și neoplatonicienii târzii) este pus în lumină de comportamentul ritualic greco-roman, pentru care este mai relevantă imaginația "icastică", mimetică. Spre exemplu, ea va fi solicitată cu preponderență în construcția cultului imperial (un complex de teorie și ceremonial, pe care ulterior se va sprijini în mod substanțial în secolul IV doctrina creștină
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
în tot ceea ce ea avea demn de onorat. Intelectualismul neoplatonician, pentru care percepția nu presupune niciun afect și pentru care gândirea pură este rezultatul unei eliberări totale din relația cu sensibilul (Moutsoupoulos 44), se desparte aici definitiv de gândirea stoică greco-romană și fondează perspectiva proprie icoanei, inversă și spectaculoasă la rândul ei, în care lumea nu mai este observată din locul de unde se privește, ci din locul privit (Boulogne 46). Aflăm deja aici, în această obiectivare, o rădăcină a teoriei primare
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
productive. Studiul genealogic relevă capacitatea imaginarului colectiv de a păstra, de a arhiva reprezentările identitare cu ajutorul imaginii și al simbolului, de a le conferi un sens integrat, realizând și menținând coerent și eficient relația dintre ele. III. Un "bazin semantic" greco-roman Parțial, evoluția semantismului termenului de imaginar, chiar dacă într-un câmp bine delimitat, a avut loc în paralel cu a altor noțiuni antice, mult mai prezente în texte, mai întâi în cele grecești, apoi în cele latine: phantasía/ imaginatio
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
elementele cele mai reprezentative (cu toate că o consideră o formă arhetipală, Platon nu integrează însă adunarea, puterea politică a demos-ului negăsindu-și locul în cetatea sa ideală; imperiul creștin va suspenda și el, prin Iustinian I, această instituție, căreia lumea greco-romană îi va dedica de altfel un for public). Tratarea critică a realității, ca metodă de gândire politică, va face o carieră impresionantă în occident, de la Polibiu la republica romană și, pe durată lungă, la Machiavelli și la Montesquieu, care o
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
pe care l-a propus nu au fost asimilate cu adevărat în gândirea politică decât spre secolele XIV-XV, atunci când orașele-state italiene și-au definitivat noul regim de guvernare, o formulă care avea să le așeze în descendența marilor modele antice greco-romane. Rămân în istoria teoriilor politice, cu semnătura lui Aristotel: idealul de "guvern bun" pentru toți (temă centrală în programul iconografic realizat de Ambrogio Lorenzetti pentru Palatul Comunal din Siena, secolul XIV), în care cetățenii să vină pe rând la putere
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
învecinate semantic și conceptual sau înrudite lexical (prezente în texte gecești și latine), în a doua sondare am căutat să prezint unele elemente de teorie, la Platon și la Aristotel, care au putut modela viziunea asupra exercițiului puterii în lumea greco-romană și ulterior în cea creștină. În a treia sondare în istoria conceptelor vom trasa "grefa" de la teoria anticilor la cea creștină, încadrată de actele politice ale lui Constantin I (cu trimiteri la scrierile lui Eusebiu din Cesareea), fundamentul teologiei politice
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
lui Constantin I și în programul său de imagine − Christos−Helios și Christos−Orfeu. Aceste identificări apar și la Clement din Alexandria, și la Hippolit (Moreschini 251-99), urmând textul biblic; ele sunt puse în relație, în tradiția iudeo-creștină, cu mitologia greco-romană (afilierea dintre tipul zeului-păstor și cel apollinic a dat în iconografie motivul lui "Christos ca tânăr imberb", alături de reprezentarea "Christos matur cu barbă, Judecător"). Spuneam însă că sunt cel puțin la fel de importante aceste apropieri pentru imaginarul politic creștin, datorită faptului
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
ca alternativă a lumii concrete. Din amplul bazin semantic în care s-au dezvoltat mai multe noțiuni înrudite cu el − discutate într-un capitol anterior: memorie, istorie, povestire −, dar și în baza practicilor ritualice, imaginarul colectiv, în trecerea de la lumea greco-romană la cea creștină, a preluat mimetic chipul puterii, a devenit un funus imaginarium al ei. Așa a ajuns să reprezinte laolaltă spiritualitate și ideologie politică, prin noi simboluri, coduri, imagini și narațiuni exemplare, printr-o "semiotică a puterii", reinvestită valoric
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
cele două. Guvernarea locală s-a dovedit însă a fi fost influențată mai curând de realitățile contemporane din perimetrul său zonal, de caracterul lor politic și militar, decât de textele filosofice antice sau de vechile teorii ale politicului din tradiția greco-romană, nici măcar cunoscute atunci. Modelele de organizare și de guvernare creștină, transferate fie prin gândirea teologică isihastă și antiunionistă, fie prin cea politică regională, angajată în rezistența împotriva presiunilor angevine, au avut de la început un rol mobilizator și militant. De la puterile
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
a lăsat loc pentru puține creații locale autentice; sub supravegherea atentă a instituțiilor puterii laice și religioase, proiecțiile imaginative colective au rămas, timp de secole, aproape neschimbate. Cu toate acestea, planul oikonomic creștin, cu toate elementele sale moștenite de la gândirea greco-romană, a putut fi adaptat eficient la condițiile practice ale existenței comunității locale. Simbolic, cele două Rome s-au reîntâlnit aici, dar conflictul lor a persistat, pe o graniță între civilizații, culturi și spiritualități, unde dominantă a fost de la bun început
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
arheologică" - în siajul teoriei lui Michel Foucault -, în căutarea unor formațiuni discursive, modele, teme, idei și noțiuni-cheie pentru imaginarul european premodern, s-ar putea ajunge la perspective noi asupra relației dintre gîndirea medievală românească (politică, teologică sau colectivă) și tradiția greco-romană și creștină a instituțiilor de putere din regiune. Modelul bizantin, summum al istoriei politice în primul mileniu creștin, a cumulat, pentru a ajunge la un plan propriu de guvernare oikonomică, moștenirea imaginarul antic (filosofic și spiritual) al polis-ului cu
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
teoriile, detaliile istorice și opțiunile politice, care fac, toate, să se articuleze marele corp al imaginarului − această lume internă a mentalului colectiv, cum l-am numit de la început. Sondarea arheologică ne-a purtat până la straturi de cultură adânci, în antichitatea greco-romană, pe nivelele și sub-straturile sale colaterale, și ne-a permis să ne deplasăm atât pe axul vertical, al perioadelor, cât și pe orizontală, în spațiu, urmărind translația din secolul IV dinspre Roma înspre Bizanțul lui Constantin I. Pe tot traseul
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
sau o mărturie relevantă în analiză. De fapt, culisările est-vest au fost mai numeroase, iar influențele la distanță, interferențele, disocierile și rupturile de până în anul 1054, chiar 1453, au fost și ele destule și importante pentru modul în care civilizația greco-romană s-a decantat după 330 d.Ch., iar comunitățile și-au proiectat identitatea în imaginarul lor colectiv. Constantin I a lăsat în urma lui occidentul și astfel a schimbat atât soarta cetății eterne, cât și pe cea a Europei. Uitarea Romei nu
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
fi putut orice altă comunitate din imperiu să aibă și pentru că noul oraș-matcă al imperiului și tânărul său populus nu aveau un trecut comun de glorificat, creștinismul a fost integrat cu ușurință de lumea constantinopolitană și de instituțiile sale. Doliul greco-roman a luat chiar din secolul IV forma penitenței creștine. Credinciosul deplângea acum un singur destin, pe al lui, și spera în salvarea acordată prin sacrificiul christic. Noul imperiu pierduse caracterul etnic roman, dar salvase ideea universalității, prin creștinism. Acest posibil
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
sau din teologia bizantină clasică, a Sfinților Părinți. V. Mazilu 35-36. -------------------------------------------------------------------------2 1 269 UITAREA ROMEI Cuvânt-înainte Este posibilă o arheologie a imaginarului? SEMANTICĂ ȘI RITUAL Ritualul funerar grec și mitul memoriei Funcția ceremonială romană : funus imaginarium Un "bazin semantic" greco-roman GÂNDIREA GREACĂ, DESPRE POLITIC ȘI IMAGINE Elemente de teorie a politicului în filosofia greacă Controverse ale imaginii IMAGINARUL PUTERII CREȘTINE DE RIT BIZANTIN Imaginarul puterii creștine de rit bizantin Imaginea antică a divinului - imaginea filială divină - imaginea basileului Imaginarul puterii
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]