1,082 matches
-
139. Disprețul lui Cioran față de istorie era generat și de faptul că aceasta nu însemna numai un tăvălug monstruos, ci și "cea mai mare mostră imaginabilă de cinism": "Toate visele, filosofiile, sistemele sau ideologiile se destramă cînd se izbesc de grotescul dezvoltării istorice: lucrurile se petrec fără milă, într-un mod ireparabil, triumfă falsul, arbitrariul"140. Așa se face că, începînd cu publicistica de tinerețe, relația lui Cioran cu istoria este una aproape exclusiv resentimentară. Își face loc mai întîi vag
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
oameni simpli. Și atunci, cel chemat să le aplice fie nici nu știe să le citească, dacă știe să citească nu știe unde să caute, iar dacă știe și una și alta nu înțelege. Și atunci totul se transformă în grotesc. Dar ceea ce a păstrat românul este repulsia față de orice fel de supunere. Să ne amintim respingerea intenției de împroprietărire a obștii din 1921, la I.G. Duca. Dar, oricum, ideea rămâne și este observabilă și astăzi, ba chiar mai mult la
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
lumea măruntă, dar colorată a periferiei timișorene, dovedindu-se un bun cronicar al banalului, sub care înfloresc himere și se consumă drame neștiute. Maniera este, de data aceasta, realismul magic, care face să coexiste nuditatea vieții cu fabulosul, sentimentalismul cu grotescul. Romanul Ploaia de nisip (1982) a fost distins cu Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din Timișoara. SCRIERI: Ploaia de nisip, Timișora, 1982; Ființe de o zi, Timișoara, 1984; Tentația. Coroană pentru Doja, București, 1989; Napoleon, Soldatul și Femeia sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285432_a_286761]
-
mai mic sens soteriologic în încercarea ce pare a-i fi fost destinată fără milă, dar care admite, camuflînd-o, ieșirea spre lumina interioară. Sub semnul azilului pentru nefericiții soartei se deschide, în schimb, lumea subteranei în romanul Zahei orbul. Pitorescul, grotescul humoresc al vieților sordide apar drept contururi stilistice ale unei atmosfere care tinde să evoce, literar, celebrele periferii (spațiale și, consecvent, umane) imaginate în operele unor Victor Hugo sau Charles Dickens. Spitalul este primul teatru al reprezentării epice: plin cu
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
de resentimente, de poziții adversative, de invidie, de ură. 62 4. Denigrarea se realizează prin preocuparea adolescentului de a descoperi acele trăsături de personalitate sau evenimente cu un caracter negativ sau denigrator, pe care le accentuiază și le denaturează până la grotesc, estimând sau dorind să obțina o descalificare, o compromitere socialmorala a victimei. Denigrarea sistematica vizează de cele mai multe ori o marginalizare, atragerea unui aprobiu colectiv asupra celui denigrat. Dar, În același timp, actul denigrării oferă indicii posihologică cu privre la denigrator
MODALITĂŢI DE PREVENIRE A CONDUITEI AGRESIVE by LIDIA CRAMARIUC () [Corola-publishinghouse/Science/1629_a_2944]
-
sediul la Paris), de aceeași problemă deosebit de gravă, care pune în primejdie documentele înseși ale existenței noastre naționale, tocmai într-un moment în care se arborează la București un naționalism de formă și de paradă, depășind uneori până și limitele grotescului. în ciuda chemărilor la rațiune care s-au făcut auzite la postul dvs. de radio, în ciuda ecourilor tot mai frecvente din presa internațională de specialitate, dărâmarea monumentelor istorice continuă nestânjenit în România, fie prin acțiuni directe ale statului, fie prin lăsarea
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
lumea nu se va plictisi citindu-l în același... ton! Pentru că numai formal pare a fi ca-n "La fanion", poezia acestei cărți stînd de data aceasta în altceva. Repet, mie mi se pare a fi poezie subtil-politică, chiar și grotescul de care vorbeam este un mod de a prezenta sila lui Liviu pentru, știu eu, realitatea imediată. Dar mă bucur mult pentru el! Așa cum m-am bucurat mult că ai avut multe cronici la carte ("Mona Monada", n. red.) și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
ea răspunsă: Când strigă cătră mine cineva, atuncea audzu, precum și pre voi acmu, când m-ați chemat, v-am audzit. Deci acmu, va rog, spuneți-mi, ce m-ați chemat?>>”</citation> Portretul fizic făcut de către autor Struțocămilei este de un grotesc extrem; Cantemir se complace în detalii din ce în ce mai respingătoare, ieșind în acest fel, fără să-și dea seama, în teatrul cititorului pentru a-și manifesta frustarea și revolta omului superior, dotat cu inteligență ascuțită și cu cerebralitate, împotriva rudimentului uman, cumplit
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1384]
-
îndată credzu, proasta (...). Altădată, pentru a descrie contrastul izbitor dintre Cămilă și Helge, Cantemir folosește procedeul stilistic al acumulării de epitete, în cazul primului personaj cu scop vădit caricatural, iar în cel de-al doilea caz pentru a descrie gingășia. Grotescul și frumosul se relevă și aici reciproc: Forma alegorică i-a permis lui Cantemir să folosească diverse procedee stilistice pentru a satiriza personaje și situații, pentru a puncta contrastele care izbeau, fiind și cazul prozei ritmate și versificate, de sorginte
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1384]
-
le descompune profanator pentru a le conferi apoi un sens generalizator (necesar alegoriei), prin recompunerea cu ajutorul nenumăratelor sentenții și cugetări. Cantemir se delectează deformând cu precădere în latura negativă a urâtului augumentat până la a deveni monstruos, rizibil sau/și înspăimântător. Grotescul implicat în deformarea aberantă este dublu: . Realul capătă la Cantemir fiorul fantasticului, iar grotescul se manifestă simultan ca o negare a frumosului și ca o jinduire după frumos. Urâtul se convertește mereu în sublim și, din înfruntarea lor eternă, va
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1384]
-
recompunerea cu ajutorul nenumăratelor sentenții și cugetări. Cantemir se delectează deformând cu precădere în latura negativă a urâtului augumentat până la a deveni monstruos, rizibil sau/și înspăimântător. Grotescul implicat în deformarea aberantă este dublu: . Realul capătă la Cantemir fiorul fantasticului, iar grotescul se manifestă simultan ca o negare a frumosului și ca o jinduire după frumos. Urâtul se convertește mereu în sublim și, din înfruntarea lor eternă, va ieși mereu învingător albul Inorog, proiectat ideal pe sumbrul fundal al oricărei societăți negative
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1384]
-
lăsând să li se vadă părul de pe picioare, ca o blăniță, și tot moda va impune "șleapi" și flanele de sub care să se reverse burți purtate la vedere, ca o emblemă a importanței. Așa că schimbarea anotimpului nu va ameliora vulgarul grotesc masculin, avantajând însă, prin dezgoliri grațioase, jumătatea feminină a națiunii. (Copiii n-au ce căuta în aceste considerații.) " Totul trebuie să fie frumos la om, și sufletul, și îmbrăcămintea"..., cam așa spune Cehov în "Unchiul Vanea". Știu această părere a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
bogăția comunicării. La Piatra-Neamț, amestecul organic, vital, dădea o amploare neașteptată momentului teatral. Nu exista o singură linie, ci existau multe deschideri spre tot felul de experiențe, Într-un spirit foarte elisabetan: hohotul de râs Îngheța de groază, alunecările Între grotesc, tragic, moment liric, farsă duceau la o revelație brutală a cruzimii vieții. În sensul acesta, montarea era mai mult teatru al cruzimii decât ar fi fost dacă s-ar fi construit numai pe groază. Încă ceva: spectacolul era senzual, prezența
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
exegezelor cervantești), Vianu m-a oprit cu o întrebare: Dar ce concept opui dumneata sublimului, noțiunii de sublim? — Urâtul, am răspuns, după ce m-am gândit câteva clipe, simțind însă chiar în timp ce răspundeam că nu nimerisem exact ținta. Nu crezi că grotescul ar fi mai potrivit, m-a consultat zâmbitor, colegial ai fi zis, Vianu, sunt din aceeași familie, într-adevăr, dar ca intensitate parcă e mai potrivit grotescul, nu crezi? Credeam, fără doar și poate. Ultimul moment cu Vianu, pe care
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
simțind însă chiar în timp ce răspundeam că nu nimerisem exact ținta. Nu crezi că grotescul ar fi mai potrivit, m-a consultat zâmbitor, colegial ai fi zis, Vianu, sunt din aceeași familie, într-adevăr, dar ca intensitate parcă e mai potrivit grotescul, nu crezi? Credeam, fără doar și poate. Ultimul moment cu Vianu, pe care țin să-l evoc aici, nu l-am trăit direct, ci îl știu de la Sorin Titel, care îl trăise. Am vorbit cu alt prilej despre urmările nenorocite
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
își recunoaște în Nicolae Breban romancierul. Cu straniul său univers de trăiri morale, cu amețitoarele imersiuni în adâncuri sufletești nemaicercetate în proza noastră, cu personajele sale dimensionate multiplu, ca acel memorabil Grobei din Bunavestire, basculând între banal și mitic, între grotesc și superbie. A urmat în cariera lui N. Breban, scriitor de acum foarte cunoscut, comentat mult de critică și impus astfel de ea, se poate susține, atât atenției cititorilor obișnuiți, cât și celei a cercurilor puterii, a urmat deci în
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
ca bârfa. Fac o muncă diferită, dar cu același material. Și, din acest punct de vedere, nu mă deosebesc de Cehov, Shakespeare sau Sofocle. Toți au tratat în operele lor familia, toți au tratat tragedia, co media, drama, absurdul și grotescul vieții de familie. A.R. Da, și în romanul Să cunoști o femeie am sesizat strădania de-a înțelege ceea ce e de neînțeles într-o familie. A.O. În cartea asta totul conține mister, până și bibe lourile de pe polița
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
fantasmagorie tristă”, „tragicomedie grotescă”, „farsă tragico-lirică” și explică: „Epoca lui Varlam (după numele antieroului filmului, Varlam Aravidze n.n.) este într-atât de absurdă încât ea poate fi redată pe ecran numai cu ajutorul celor mai expresive mijloace ale absurdului însuși, ale grotescului, suprarealismului, fantasticului. Și nu cu cele ale filmului realist”. Există, desigur, în Căința și secvențe sau episoade întregi pur realiste, constituind, nu o dată, unele dintre cele mai zguduitoare momente ale filmului: femeile ce stau la coadă în fața închisorii, în speranța
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
adevăr, când să merite mai mult să izbucnești în urale dacă nu atunci când afli că - nimic nu mai e de făcut - „morți sunt cei muriți”?! Poate că nici o altă împrejurare nu luminează, atât de în profunzime, ca aceasta, de un grotesc sinistru, lumea întoarsă pe dos în care trăiam. Idiotismul cunoscutului ritual pus în slujba cultului personalității - venise rândul bieților oameni din sală să se ridice în picioare și să bată din palme - nu este suficient pentru a explica acest ropot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
aceasta cu măști care se schimbă /.../ spectacolul absurd al agitației lumii care trece"), și comicul metafizic ("satira aceasta fără obiect e absorbită de ironia totală, al cărei obiect e omul, condiția sa ontologică, universul în întregime"), ironia satirică în Mureșanu, grotescul în Demonism ("grotesc cosmic"). Etc. Într-un alt capitol, de dimensiuni ample, se stăruie asupra Funcțiilor comicului în proza eminesciană. Un prim text este Contra-pagină, care îi permite autorului a discuta despre "dimensiunea ludică", despre "ambiguitate și ironie" manifestate în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
se arată cinstită și dreaptă"), de altfel, basmul este interpretat ca de "un comic-grotesc ireductibil". Pe această linie, apare și transformarea lui Făt-Frumos în floare "o păcăleală, o farsă jucată Genarului, dar aici metamorfoza nu mai are nici o atingere cu grotescul ori cu mecanismul farsei, ci doar o undă de umor iluminează melancolia acestui episod al morții lui Făt-Frumos, care este de două ori semnificativ: transcendentul se degradează în realul convenției basmului, mitul devine poveste, umanizarea transcendentului nefiind altceva decât o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
spune că esențialul carierei lui scriitoricești s-a desfășurat în anii de dinaintea instaurării regimului totalitar. Un roman oarecum izbutit, deși fără mari pretenții, este Fete bătrâne (1946), cronică a vieții într-un minister, carte amar-satirică, având o dezvoltare ce frizează grotescul, deschizând drumul, într-un fel, unei literaturi care va explora absurdul vieții de birou. „Fetele bătrâne” sunt mai multe tinere funcționare, încă necăsătorite, obsedate de găsirea unei „partide”. Cititorul află că ministerul în care ele lucrează e o instituție cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289631_a_290960]
-
imagini de la reprezentația pariziană a piesei lui Pirandello Cosí è (se vi pare), mi-a plăcut s-o identific cu doamna Ponza, în mare doliu, enigmatică sub voalul negru, iar mai târziu încă, de aici pornind și acum înclinat spre grotesc, cu... văduva din Efes, întâlnită parcă și într-o nuvelă a lui Maupassant. Cu mama, care mai cultiva ierarhiile medievale - moștenire a raporturilor sociale stricte din regatul lui Ștefan cel Sfânt - și i se adresa după străvechiul protocol cu un
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
Comoara de pe Rarău și, mai târziu, în Stejarul din Borzești, Aliuță, Poveste de Crăciun) pastorala se întretaie cu legenda, iar basmul cu melodrama. Preluând, până la pastișă, subiecte de la Gh. Asachi, autorul brodează niște lamentuoase povești de dragoste, supralicitând, până aproape de grotesc, tot ceea ce ține de afecte, într-o desuetă orchestrație de procedee (mister, răpiri, travestiri, antiteze ș.a.). Ca și nuvela istorică, nuvela sentimentală (Șanta, Ura din copilărie) ține de partea caducă a operei lui G. O melodramă derizorie, Privighitoarea Socolei, amintind
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287162_a_288491]
-
află apoteoza în Regele moare, piesă în care autorul a transpus de fapt, în chip desăvârșit, sub specia teatrului, acel Jurnal, august 1932, din Nu. E de remarcat că, fără să dispară, comicul propriu-zis începe să se retragă, dar rămâne grotescul și rămâne, dominant în Regele moare, carnavalul. Regele Bérenger e un rege de carnaval. Regii de carnaval, în perioada arhaică, trebuiau să moară la sfârșitul zilei, ca Bérenger. Obsesia morții (și anticipările ei, amenințarea, frica, oboseala, dărăpănarea, proliferările sufocante, violul
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]