770 matches
-
146 150 : V, 31 Gorcea, Petru Mihai : III, 143 147 ; VIII, 43 50 Grama, Al. : VI, 175 180 Gregori, Ilina, V, 35 36; VI, 32 40; X, 13 19 Grigorescu, Dan, V, 78, 80 H Hanganu-Bumbăcescu, Doina : III, 171 175 Hangiu, I. : VIII, 106 115 Hașa, Gligor : III, 129 134 Hâncu, Aurel : VIII, 124 Hedeș, Daniela : VI, 127 Henegariu, N. : VII, 58-61 Herescu, N.I. : V, 70 Horia, Vintilă : VIII, 156 Horvat, Săluc : II, 33 35; VII, 236-239; X, 34 39 Horvath
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Gh.T.Chirileanu: „Eminescu cânta frumos cântece populare și avea un glas dulce de-ți dădeai și cămașa să-l asculți... ” Nenumăratele voastre drumuri nu se putea să ocolească „Hanul Trei Sarmale”, unde erați atât de bine cunoscuți de Costache Luca hangiul și de coana Tinca hangița, care a dat nume și renume hanului cu cele trei sarmale puse pe masa mușteriilor, da’ sarmale nu șagă. Hangiul pirpiriu abia tăbârcea oalele cu vin vechi din pivnițele adânci. Eminescu, râzând tare, îi ieșea
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
putea să ocolească „Hanul Trei Sarmale”, unde erați atât de bine cunoscuți de Costache Luca hangiul și de coana Tinca hangița, care a dat nume și renume hanului cu cele trei sarmale puse pe masa mușteriilor, da’ sarmale nu șagă. Hangiul pirpiriu abia tăbârcea oalele cu vin vechi din pivnițele adânci. Eminescu, râzând tare, îi ieșea în cale, să-l ajute, pe când dumneata îl preveneai cu vorbele: „Ghinișor logofete să nu îmbeți păpădia”. Apoi, în timp ce dumneavoastră adăstați să se lumineze mintea
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
coborârea În gară, așa că s au Îndreptat către hanul din Merișani, ca să doarmă o noapte acolo. Dar peste tot era Încuiat; obloa nele trase și ușile zăvorâte. După ce au bătut minute În șir la ferestre și la uși, a apărut hangiul care le-a răspuns mo rocănos și bănuitor. Acesta avea o figură sinistră, accentuată de Întunericul nopții și de furtuna dezlănțuită; era un acromegalic. Călătorii noștri cunoșteau multe Întâmplări sinistre din lumea hanurilor și toată noaptea n-au dormit, de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
rocănos și bănuitor. Acesta avea o figură sinistră, accentuată de Întunericul nopții și de furtuna dezlănțuită; era un acromegalic. Călătorii noștri cunoșteau multe Întâmplări sinistre din lumea hanurilor și toată noaptea n-au dormit, de frică să nu-i ucidă hangiul. Dimineața, furtuna s-a potolit și hangiul le-a dat binețe, Întrebându-i cine sunt și unde merg. După ce Costică Beldie i-a dat toate informațiile, s-a pornit pe un râs cu hohote, ca un nebun. Când a reușit
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
sinistră, accentuată de Întunericul nopții și de furtuna dezlănțuită; era un acromegalic. Călătorii noștri cunoșteau multe Întâmplări sinistre din lumea hanurilor și toată noaptea n-au dormit, de frică să nu-i ucidă hangiul. Dimineața, furtuna s-a potolit și hangiul le-a dat binețe, Întrebându-i cine sunt și unde merg. După ce Costică Beldie i-a dat toate informațiile, s-a pornit pe un râs cu hohote, ca un nebun. Când a reușit să se mai potolească, le-a spus
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
a spus că este din Stroești, Îl cheamă Trufășilă și este rudă cu Beldie. Apoi a povestit că nici el n-a dormit toată noaptea de frica lor, a oaspeților. Au râs cu toții de Întâmplare, au luat micul dejun, și hangiul, ruda lui Costică, le-a organizat depla sarea la Stroești. Era vremea călătoriilor; oamenii mergeau dintr o provincie În alta spre a cunoaște și a realiza Marea Unire. Cora Irineu mer gea În Banat; Costică la Sibiu și la Stroești
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
marginea dramaturgiei: Pribeagă, în „Manuscriptum", an. VIII, 1977, nr. 2 Fouilloux, Danielle și colab., Dicționar cultural al Bibliei, Editura Nemira, București, 1988 Grăsoiu, Liviu, Poezia lui Vasile Voiculescu, Editura Dacia, Cluj— Napoca,1977 Grăsoiu, Liviu, Voiculesciana, Editura Nouă, București, 2008 Hangiu, L, Dicționarul presei literare românești 1790—1990, ed. II—a, revizuită și completată, Editura Fundației Culturale Române, București, 1996 Herescu, N. L, V. Voiculescu și poezia pură, în „Gândirea", an. XXII, 1943, nr. 7/august Ionescu, Const. D., V. Voiculescu
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
de hatârul lui, ci pentru că Începuse să nu-și mai simtă nici un mădular, Urs, de mult dezobișnuit de asemenea vrednicii, descălecă după câteva ceasuri la hanul Urcio rul de aur din Säckingen, unde fu primit cu mari onoruri. E drept, hangiul nu-și mai văzuse de mult vechiul mușteriu, dar cine ar fi putut uita banul de argint, pe care acesta-l arunca cu generozitate pe masă, ori de câte ori se odihnea acolo, Înainte de a trece Rinul, a cărui apă bancherul o putea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
a trece Rinul, a cărui apă bancherul o putea vedea de la fereastra celei mai frumoase odăi, rezervată numai fețelor alese. De data asta, jupânul Urs părea mai nervos și grăbit ca niciodată și refuză vinul prețios din viile pe care hangiul le avea pe coastele Însorite de pe celălalt mal. Hangiul puse alături pâine proaspătă, țipari de Rin aruncați de vii pe grătar, friptură de căprioară tocmai scoasă din cuptor și potârnichi cum numai la Urciorul de aur se puteau mânca: Învelite
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
vedea de la fereastra celei mai frumoase odăi, rezervată numai fețelor alese. De data asta, jupânul Urs părea mai nervos și grăbit ca niciodată și refuză vinul prețios din viile pe care hangiul le avea pe coastele Însorite de pe celălalt mal. Hangiul puse alături pâine proaspătă, țipari de Rin aruncați de vii pe grătar, friptură de căprioară tocmai scoasă din cuptor și potârnichi cum numai la Urciorul de aur se puteau mânca: Învelite În foi de zmeură, care se coceau pe Îndelete
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de căprioară tocmai scoasă din cuptor și potârnichi cum numai la Urciorul de aur se puteau mânca: Învelite În foi de zmeură, care se coceau pe Îndelete Într-o groapă săpată anume, plină cu cărbuni aprinși... Această rețetă o aflase hangiul de la un călugăr din Sankt Gallen, și pentru ea plătise un ban de aur. E drept, făcuse un schimb bun, pentru că acest fel de mâncare dusese faima până hăt, departe. Nu uitase să adauge și o brânză grasă de Gruyère
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
uitase să adauge și o brânză grasă de Gruyère, care se topea În gură. Bancherul alungă de la sine toate aceste pricini de bucurie de care nu avea timp să se atingă. Voia să se odih nească oleacă, Îi spuse el hangiului și, Între timp, dorea să-i fie adusă la scară o trăsură, un car, În sfârșit ceva pe patru roți, cu care să-și poată continua drumul, căci era nespus de grăbit. Tocmai cerea acestea, când la poartă opri vizitiul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
folosise mereu În ultimii ani pentru călătorii mai lungi. — O, Solomon ești cu adevărat un om Înțelept, Își spuse bancherul Înseninat și se hotărî pe dată să guste ceva din minunile care se lăfăiau pe masă, spre deplina mulțumire a hangiului. Așa se face că a doua zi, Încă Înainte de prânz, consi lierul negustorilor din Zürich sosi la mânăstire odihnit, sănă tos și plin de energie. Bineînțeles, fu Întâmpinat ca un prieten vechi și, așa cum se cuvenea unui oaspete de soi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mulți paznici. Drumurile erau nesigure și tâlharii pândeau pretutindeni. Ca de obicei, trase la cel mai bun han din oraș și se grăbi să-l viziteze pe bancherul Urs, cu care, spunea el, avea de făcut un schimb foarte important. Hangiul Întinsese deja masa de bun-venit: știucă Împănată cu usturoi, Într-un delicios sos de smântână, piept de vițel fript cu ciuperci și brânzeturi de diferite soiuri, cele mai minunate sorturi pe care le aducea tocmai din Appenzell. — Mai târziu, mai
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mai ajunge tot ce au, vor mereu mai mult și vor să ajungă mai sus. Chiar tronul l-ar pofti!“ Mi-am ascuțit urechile și, după două urcioare de vin pe care am poruncit să ni le aducă de Îndată hangiul, i-am dat a Înțelege că nu cred o iotă. — De când te interesezi tu de politică? Nu, mai mult ca sigur ai dat peste ceva! Vreo mică baroneasă sau cine știe ce altă fustă mai ispititoare decât a Hiltrudei. Hai dă-i
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
că în beciurile adânci și răcoroase se păstrau la învechit vinuri de soi. Urmașul lui Toader Costache Luca, împreună cu soția sa Tinca, au întărit renumele de Hanul Trei Sarmale, pentru că hangița punea în fața fiecărui mușteriu și trei sarmale făcute gospodărește. Hangiul Costache Luca și Coana Tinca au fost contemporanii multor personalități ale vremii. Se știe că în lungile lor drumeții Eminescu și Creangă nimereau adeseori și aici. Pe timp de vară aveau masa lor, între liliecii din grădină. Costache Luca povestea
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
nimereau adeseori și aici. Pe timp de vară aveau masa lor, între liliecii din grădină. Costache Luca povestea că Eminescu scrisese pe scândura unei mese versurile unui cântec lăutăresc și semnase alături, dar ploile și vremea au șters totul. Când hangiul urca cu greu treptele pivniței, tăbârcind oalele pline cu vin, Eminescu, râzând îi ieșea înainte să-l ajute, iar Creangă, mucalit, îl sfătuia: „Ghinișor logofete să nu îmbeți păpădia”. Hangiul Costache Luca era o fire de întreprinzător. Dovada este faptul
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
semnase alături, dar ploile și vremea au șters totul. Când hangiul urca cu greu treptele pivniței, tăbârcind oalele pline cu vin, Eminescu, râzând îi ieșea înainte să-l ajute, iar Creangă, mucalit, îl sfătuia: „Ghinișor logofete să nu îmbeți păpădia”. Hangiul Costache Luca era o fire de întreprinzător. Dovada este faptul că mai în susul hanului, cam pe unde este acum intrarea în Fundacul Bucium, a făcut o cărămidărie. El a dat gratis cărămida din care a fost zidită biserica din Vișan
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
fost întâi actor elev al lui Mihai Codreanu - și apoi ofițer, ajungând la gradul de colonel, dar a căzut în primul război mondial. Constantin însă a rămas fără studii, fiind în schimb un foarte bun și chibzuit comerciant. După moartea hangiului, stăpâni ai hanului au rămas soția Ecaterina cu feciorii Constantin și Dumitru. Afacerea a mers, ea cât a mers dar pentru că Dumitru era o fire boemă și avea o sumedenie de prieteni buni de chefuri pe gratis, hanul a început
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
dacă pe atunci știam măcar un vers din catrenele scrise la adresa hanului. Dă-mi voie să-ți amintesc despre faptul că Mihai Codreanu, într-una din ieșirile „de studiu” la han, împreună cu clasa în care se afla și Toderiță, fiul hangiului, a improvizat: „Către Rai mai scurtă cale Alta nu găsești mai bună, Vino drept la Trei Sarmale Și-o să meargă totul strună”. Dacă Păstorel Teodoreanu ar fi lipsit de aici, asta nu ar fi a bună. „De te simți cuprins
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
nemuritor... De la Sălcii, drumul se făcea mai greu, cotropit de verdeață. Arbori seculari îl mărgineau; mult timp am crezut că acei copaci erau ai noștri, că fuseseră plantați acolo pentru că acela era locul nostru de plimbare preferat. La Sălcii, știi: hangiul ieșea în fața trăsurii, frânt de la mijloc în unghi drept, iar tata îi spunea: „Dă o cinzeacă și un pachet de tutun lui Neti“. Apoi el cobora, cu alura lui de mare senior, și uneori examina caii, trăsura, făcând observații, pe
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
al omului, îngr. și introd. Mircea Martin, București, 1975; Trei primăveri bănățene ale lui Camil Petrescu (în colaborare), Timișoara, 1975; Studii de stilistică, îngr. Cornelia Botez, postfață Sorin Alexandrescu, București, 1975; Studii de metodologie literară, introd. Al. Dima, postfață Ion Hangiu, București, 1976; Scrieri despre teatru, îngr. și introd. Viola Vancea, București, 1977; Scrieri de călătorie, îngr. și pref. Gelu Ionescu, București, 1978; Scriitori români din secolul XX, îngr. și postfață Mihai Dascal, București, 1979; Studii de filosofia culturii, îngr. Gelu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
-și privesc stăpânii, dar și o anume, nestinsă, superioritate. Faptul că Îi Întrec pe maeștrii lor În spiritul mărunt practic ca și acela că, de obicei, tinerii lor stăpâni sunt lefteri, plini de datorii pe la tot felul de meseriași sau hangii!, le dă convingerea adâncă de a le fi superiori și că, de fapt, ei joacă rolul de seamă nu numai În viața acestuia, dar și a cercului În care se Învârt cu toții. (Planchet, de altfel, cunoscutul și istețul valet al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
venit. Apoi a repetat, adaptînd-o, anecdota de almanah cu prințul care ajunge tîrziu la un han și pentru cîteva ouă i s-a cerut un preț fabulos, nu pentru că ouăle ar fi fost foarte scumpe pe acolo, ci pentru că (răspunsul hangiului la mirarea oaspetelui) „așa-s de rari prinții”! Cînd s-a trecut la „dialog”, l-a tot grăbit cu acel „Hai, mai la vale”, de care nu se dezbară. Vinovat a fost și publicul: din cauză că, necitind, nu prea știe ce
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]