738 matches
-
ce limite? Nu vom putea ști... În labirintul aristotelician, urmăm comentariul critic făcut de Stagirit pe marginea argumentelor lui Speusip, un platonician pur-sânge, apărător al corpusului ortodox. În detaliile umbrelor proiectate, putem vedea că Speusip afișează o opoziție clară față de hedonism - ca platonician care se respectă. În schimb, Aristotel își afirmă cea mai mare proximitate față de Eudoxos. Nu că ar mărturisi un hedonism sincer și clar, ci mai degrabă pentru că Etica nicomahică propune un eudemonism mai puțin opus hedonismului decât s-
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
pur-sânge, apărător al corpusului ortodox. În detaliile umbrelor proiectate, putem vedea că Speusip afișează o opoziție clară față de hedonism - ca platonician care se respectă. În schimb, Aristotel își afirmă cea mai mare proximitate față de Eudoxos. Nu că ar mărturisi un hedonism sincer și clar, ci mai degrabă pentru că Etica nicomahică propune un eudemonism mai puțin opus hedonismului decât s-ar părea la prima vedere. Pentru Aristotel, plăcerea nu este nici un rău în sine, nici un bine în sine, ci numai relativ la activitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
clară față de hedonism - ca platonician care se respectă. În schimb, Aristotel își afirmă cea mai mare proximitate față de Eudoxos. Nu că ar mărturisi un hedonism sincer și clar, ci mai degrabă pentru că Etica nicomahică propune un eudemonism mai puțin opus hedonismului decât s-ar părea la prima vedere. Pentru Aristotel, plăcerea nu este nici un rău în sine, nici un bine în sine, ci numai relativ la activitatea cu care este asociată: evident, plăcerea de a-i face un rău vecinului rămâne imposibil de
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
de Heracle în același timp, dar cea dintâi grăbește pasul ca să ajungă prima lângă prada ei. A doua păstrează aceeași cadență a pașilor, este calmă, sigură de ea, decisă, ajungând la momentul potrivit. Fericirea îi ține tânărului discursul obișnuit al hedonismului cel mai simplist: existența trebuie să tindă numai și numai către plăceri; fericirea ți-o afli lesne, cu mijloace foarte la îndemână; problemele nu au nicio importanță; nimic nu contează în afara satisfacției imediate. Și urmează niște rețete simpliste: caută felurile
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Epicur este autorul unor scrisori licențioase - în realitate, redactate de Diotim stoicul; se culcă cu toate femeile din școala sa; își prostituează propriul frate; colecționează cocotele și nu rezistă tentației libidinale; își însușește filosofia altora - atomismul lui Democrit din Abdera, hedonismul lui Aristip din Cirene; nu este cetățean atenian - ce oroare!; îi frecventează pe cei puternici; proferează neîncetat obscenități; vomită de două ori pe zi din cauza exceselor alimentare; cheltuie zilnic averi pe mâncare; se dedă, noaptea, unor practici sectare; îi detestă
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
umplute, udate cu cele mai bune vinuri de Falerne, de efebi, de curtezanele îmbrăcate sumar și de practica degetului vârât în gât pentru a putea continua orgiile demne de Trimalchio al lui Petroniu, Epicur afirmă teoretic și trăiește practic un hedonism ascetic care, luat în detaliu, li s-ar putea potrivi călugărilor din ordinele cele mai austere... Crima este benefică pentru adepții idealului ascetic, platonicieni și stoici, nu peste multă vreme asociați în elaborarea doctrinei creștine: ei vizează monopolul sectar asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
a le confrunta: iată niște dorințe nenaturale și nenecesare, ba chiar artificiale și facultative, și totuși bogate în potențialități hedoniste. Epicuriene chiar: a restaura o ordine, a crea o armonie, a construi o seninătate, a-ți desăvârși ataraxia... 10 Plăcerea hedonismului ascetic. Plăcerea austeră a lui Epicur lasă mult în urmă caricaturile. El însuși a avut grijă să precizeze tot ce separă această definiție a plăcerii ca produs al ascezei de abandonul grosier în lumea satisfacțiilor animalice și triviale. Cum a
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
comunitate, egalitarism în izolare, frugalitate și sobrietate, austeritate, sărăcie. De ce ar neglija cineva în așa măsură conținutul gândirii epicuriene și ar face-o să exprime contrarul a ceea ce spune ea de fapt, dacă nu din cauza unei repulsii față de însuși principiul hedonismului? Desigur, ataraxia epicuriană seamănă foarte mult cu fericirea asceților, cu binele suveran al celor care renunță, însă o trăsătură a doctrinei marchează diferența, și ea este una importantă: refuzarea durerii, lupta contra suferinței. Pentru că ura față de trup propovăduită de Platon
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
împărtășite cu adversarii, dar în chestiunea suferinței se opun două lumi: unii îi acordă o anumită pozitivitate, pentru că ea face posibil triumful voinței înțeleptului, pe când ceilalți o situează clar de partea negativității, ba chiar fac din ea negativitatea absolută... Iar hedonismul își prezintă aici cele mai frumoase titluri de noblețe ale sale: să nu cadă la învoială cu ceea ce dăunează trupului și sufletului, să nu pactizeze niciodată... Suferința ocupă un loc cardinal la Epicur: ea desemnează lipsa și cere plăcerea. Dispariția
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
investi timp, efort și energie în practicarea unui instrument muzical sau chiar a practica filosofia și a te construi pe tine însuți mergând către înțelepciune cu ajutorul unor exerciții spirituale exigente, iată tot atâtea exemple care ne permit să apreciem în ce măsură hedonismul presupune un mecanism mai fin, mai conceptual, mai imaginativ, mai puțin sumar decât cred detractorii lui. 12 Cinetică, dinamică, catastematică? În mod obișnuit, istoria filosofiei reține faptul că Epicur opta pentru o plăcere imobilă, statică, în repaus, pe când Aristip din
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Grădină: să nu suferi, să nu te temi, să nu duci lipsă, să nu pătimești; o plăcere căutată în mod pozitiv la Cirene: bucurie, jubilație, veselie, toate active și militante, expansive, demonstrative. Pâinișoarele și apa primului, parfumul costisitor al celuilalt, hedonismul ascetic epicurian contra hedonismului jubilatoriu cirenaic. În realitate, lucrurile par mai puțin distincte decât o afirmă tradiția. Doxografia cirenaică propune puține texte utile pentru tranșarea dezbaterii. Dar a-l considera pe Aristip apărător doar al unei plăceri active, dinamice, ține
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
să nu te temi, să nu duci lipsă, să nu pătimești; o plăcere căutată în mod pozitiv la Cirene: bucurie, jubilație, veselie, toate active și militante, expansive, demonstrative. Pâinișoarele și apa primului, parfumul costisitor al celuilalt, hedonismul ascetic epicurian contra hedonismului jubilatoriu cirenaic. În realitate, lucrurile par mai puțin distincte decât o afirmă tradiția. Doxografia cirenaică propune puține texte utile pentru tranșarea dezbaterii. Dar a-l considera pe Aristip apărător doar al unei plăceri active, dinamice, ține de o neînțelegere asociată
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ceea ce, evident, presupune o autentică luare în considerare a viitorului la cel care este prezentat ca un descreierat copleșit doar de clipa de față. Cei doi par să ofere nu atât două concepții opuse, cât două variațiuni pe aceeași temă. Hedonismul lor prezintă o diferență de intensitate, și nu de natură. Pentru că filosoful ascet plăpând și bolnăvicios jubilează la plăceri instantanee: blândețe, prietenie, conversație, filosofia practicată, bucuria, veselia, tot atâtea plăceri dinamice; la fel, filosoful risipei și al sănătății depline, în măsura în care
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
cunoaște prost teoria celui de-al doilea... Numai voința de a reproduce categoriile clasice ale istoriei platoniciene a filosofiei justifică dualismul care opune plăcerile stabile epicuriene plăcerilor dinamice cirenaice. Epicur nu s-a putut mulțimi cu această dimensiune negativă a hedonismului, nici Aristip doar cu măsura instantanee a jubilării. Practica Grădinii ateniene și corpusul doctrinal transmis la Cirene interzic această opoziție factice. Epicur pare să-i datoreze lui Aristip mai mult decât vrea să recunoască și decât se spune acolo unde
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
confirmă și spusele gânditorului parfumat: pedepsele aplicate celor vinovați se exercită asupra trupului lor. Dacă cirenaicii susțin ipoteza unei plăceri vulgare, grosolane - în imediatețea animalică și dinamică -, bestială, așa trebuie să gândim... În schimb epicurienii, mai fini, mai tolerabili, în ciuda hedonismului lor - ei aduc atât de mult cu niște asceți, încât ar fi niște amici aproape convenabili pentru platonicienii și stoicii toleranți... -, nu pot decât să celebreze superioritatea cărnii asupra spiritului, a trupului asupra părticelei de divinitate puse de zei în
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
fost făcută în mod clar, între indivizi liberi, consimțind la aceasta, excluși din comunitatea delincvenților relaționali. Sau în ceea ce privește orice altă virtute - dar și viciu... - care nu trimite la măsura ideală platoniciană, ci la relativitatea existențială a părților contractante și implicate. Hedonismul în Grădină sau oriunde în altă parte, dacă vrei să trăiești după legea lui, presupune niște condiții obligatorii: afișarea intențiilor, neascunderea proiectelor, formularea motivelor, elaborarea în comun a regulii jocului, iar apoi decizia de a o respecta; iată cum poate
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
o respecta; iată cum poate fi evitată neplăcerea și, în consecință, cum poate fi fabricată plăcerea: o tehnică simplă, clară, precisă, care nu suportă înflorituri. Este suficient să abordăm fie și numai această problemă a economiei contractului în geneza unui hedonism generalizat ca să realizăm cât de mult se străduiește cvadruplul remediu să cuprindă întreaga bogăție a gândirii lui Epicur... Contractul hedonist împiedică debordarea efectelor ignoranței și ale lipsei de înțelepciune a semenilor asupra liniștii înțeleptului. A trăi ca un filosof într-
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
El păstrează fondul, esențialul: materialismul hedonist, fizica etică, monismul ontologic, filosofia imanentă, înțelepciunea terapică, eshatologia ataraxică, practica comunitară, teologia soteriologică. Și precizează o serie de aspecte: astfel, Philodem nuanțează dimensiunea austeră și ascetică de la început, ducând înțelepciunea Grădinii către un hedonism mai puțin riguros, mai puțin monahal, ca să folosim un termen nelalocul lui aici... Și, în acest scop, modifică orientarea doctrinei în două privințe: estetica și politica. El propune, pe de o parte, o teorie lărgită a artelor frumoase, iar pe
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
putut imagina un diagnostic mai puțin tranșant. Dar așa, condamnat de un sfânt și sărbătorit de bolșevici, irecuperabil pentru Biserică și recuperat de materialismul dialectic, Lucrețiu își merită cu prisosință ciomăgeala. Iată un om ai cărui dușmani nu sunt prietenii hedonismului! Stoici care lansează calomnii, creștini care le reiau pe cont propriu, ba mai și adaugă, medici psihiatri purtând bonete cu urechi de măgar, feministe postmoderne care reactivează platonismul excitându-se în afara contextului și a categoriilor istorice: Lucrețiu deranjează. Și cu
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
numele acelei forțe oarbe acționând asupra epicentrului materiei. Plăcerea ne ghidează, ne conduce, ea se află la cârma vasului. Voința liberă vizibilă în clinamen se îndreaptă într-o singură direcție: voluptatea. Gândirea lui Lucrețiu, rareori prezentată ca atare, presupune un hedonism tragic: nu te sustragi puterii motrice a căutării voluptății, ea atrage totul în direcția sa, dar Marte nu doarme nici el și împiedică plăcerea să dispună de puteri depline. Filosofia constă în arta de a o urma pe Venus, de
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Ataraxia greacă trece greu în latină - dolor absit, zice textul (II, 18), dar ideea rămâne: e vorba de a realiza absența tulburărilor, de a elimina durerea, de a termina odată cu spaimele, îndeosebi cu spaima de moarte, care împiedică dezvoltarea unui hedonism franc și categoric. Plăcerea poate fi pozitivă sau negativă: ori e căutată activ, știindu-se unde se află, ori sunt îndepărtate obstacolele care împiedică instaurarea ei. Evitarea negativului constituie o mare parte a oricărei filosofii a plăcerii - în opoziție cu
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
unde se află, ori sunt îndepărtate obstacolele care împiedică instaurarea ei. Evitarea negativului constituie o mare parte a oricărei filosofii a plăcerii - în opoziție cu ceea ce afirmă critica, întotdeauna preocupată să asociezea plăcerea cu supunerea imediată față de pruriturile senzuale. Edificarea hedonismului implică această artă a suferinței. Pentru a evidenția avantajele ataraxiei, Lucrețiu scrie câteva zeci de versuri (II, 1-61) intrate în antologia capodoperelor istoriei ideilor la rubrica Suave mari magno. Textul, deoarece pune în scenă plăcerea de a asista de pe uscat
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
iată una dintre sursele majore ale pozitivității. Să vezi oroarea, dar să fii scutit de ea - ce voluptate! Evitarea tulburărilor, durerilor, suferinței și fricii îți arată direcția pe care trebuie s-o urmezi pentru a te bucura de tine însuți. Hedonismul nu presupune egoismul, nici măcar bucuria răutăcioasă, ci edificarea sinelui ca o cetate, o fortăreață de necucerit. Lucrețiu utilizează metafora castelului construit pe un pisc stâncos - persistență a sublimului și a posturii romantice! Și Nietzsche va recurge la piscuri: locul bătut
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
oameni concentrați asupra accesoriului și uitând esențialul... Indivizii angajați pe acest drum greșit se înșală, dar Lucrețiu manifestă milă și înțelegere: ei nu știu ce fac, nici de ce se comportă astfel, deoarece ignoră că învățăturile lui Epicur i-ar putea elibera. 13 Hedonismul tragic. Cum anume? Evitând să creadă că aceste ficțiuni citate anterior definesc plăcerea. Nici particulele nobiliare, nici aurul, nici medaliile, nici funcțiile, nici posedarea unor obiecte nu duc la pacea sufletului și a trupului. Plăcerea reală, adevărata voluptate, satisfacția autentică
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
pentru a suprima lipsa - foamea și setea -, fără a genera alienări - bucătăria de lux și vinurile fine -, dar și fără a te limita la pâinea și apa epicurienilor ortodocși; plăcerile conversației fără un plan anume, purtată în mijlocul naturii, între prieteni... Hedonismul tragic al lui Lucrețiu se sprijină pe această simplitate virtuoasă, romană. Moartea îi terorizează pe majoritatea oamenilor? Ea trebuie să-l conducă pe filosof la împăcarea cu sine însuși. Neantul îi paralizează pe cei mai mulți? Înțeleptul știe să se sprijine pe
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]