KorAP: Find »[drukola/base=hedonist & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 ...37 >

925 matches

Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420

și nu poate reda o vitalitate fără a trăda un adevăr imposibil de cunoscut în mod definitiv. 3 Logica învingătorilor. În jocul contextelor, există unul cu adevărat important: cel al mizelor ideologice care traversează istoria ideilor și opun o tradiție hedonistă adversarei sale, o familiară a idealului ascetic. De o parte Leucip, Democrit, Aristip, Diogene, Epicur, Lucrețiu, Horațiu etc. -, tradiția ale cărei mari figuri sunt puse laolaltă pentru prima dată în prezenta lucrare; de cealaltă parte, chiar contemporanii lor: Pitagora, Parmenide

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
Leucip, Democrit, Aristip, Diogene, Epicur, Lucrețiu, Horațiu etc. -, tradiția ale cărei mari figuri sunt puse laolaltă pentru prima dată în prezenta lucrare; de cealaltă parte, chiar contemporanii lor: Pitagora, Parmenide, Cleanthes, Chrysippos, Platon, Marcus Aurelius, Seneca. Atomiști, moniști, abderitani, materialiști, hedoniști, contraidealiști, dualiști, eleați, spiritualiști și partizani ai liniei ascetice. Filosofia, în perioada ei grecească, dar și mai târziu, n-a încetat să prezinte un dublu chip, din care nu este arătată, privilegiată, decât o singură față. Căci, câștigând confruntarea, Platon

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
este predată și modelată în universitate, așa cum este editată, difuzată și promovată, se confundă cu cea a învingătorilor. Nicio milă pentru învinși, care sunt disprețuiți, uitați, neglijați. Mai rău: care sunt discreditați prin caricaturizare. Astfel încât corpusul presocratic în versiunea lui hedonistă este ruda săracă atât în învățământ, cât și în editare. Drept urmare, conceptele esențiale care-l definesc nu sunt abordate cu seninătate: cum să interpretezi cuvântul materie? Cum să gândești atomul? În ce termeni se poate vorbi despre zei, despre Dumnezeu

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
de atomi într-o rază de lumină: materialismul abderitantc " Urme de atomi într‑o rază de lumină \: materialismul abderitan" Itc "I" LEUCIP și „bucuria autentică”tc "LEUCIP și „bucuria autentică”" 1 Apăruți din limburile timpului. Să joci cartea primului filosof hedonist, a originii unei gândiri a plăcerii, a genealogiei unui tropism eudemonist, să-l numești pe inițiatorul acestui curent nu este o întreprindere fără riscuri. Mai întâi pentru că istoria e limitată de geografie: căci, dincolo de caracterul ei subiectiv revendicat, această propunere

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
de demult, voci ale unor popoare poate fără scriere, fără arhive și fără urme. Pentru cine caută bine, înaintea începuturilor există întotdeauna un alt început. Iar a-i conferi lui Leucip din Milet (cca 460-370 î.Hr.) titlul de prim filosof hedonist ne-ar expune replicii că există altundeva un alt nume, o altă figură care... etc. Prima urmă aparent coerentă, fie, dar gânditorul inaugural? Haida-de!... Savanții ar putea avansa numele lui Mochos, un fenician despre care nu știm nimic, cunoscut numai

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
cunoscut numai printr-o aluzie a lui Sextus Empiricus, care-i atribuie inventarea atomului, o doctrină de filosofie naturală căreia, după toate aparențele, îi putem asocia, în virtutea principiului consemnat la continuatori, de la Leucip la Lucrețiu, trecând prin Epicur, o etică hedonistă. 2 Ficțiune, femeie sau filosof? În lipsa unor informații mai ample despre părintele fenician al atomilor, să convenim că, prin Leucip din Milet, dispunem de un nume și de niște fragmente care permit formularea câtorva ipoteze și să avansăm ideea că

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
ocupați cu tarabele lor sau lucrând pe șantierul unui stadion în construcție. Zeii se retrag încetișor și lasă locul oamenilor: materialismul lui Leucip pregătește expulzarea divinului și face posibilă încoronarea omului. Fizica atomilor și materialismul particulelor duc la o etică hedonistă, în cazul de față, la o morală a bucuriei. Desigur, fragmentele sunt rare, contextul producției de carte inexistent, termenii grecești greu de redat în alte limbi, iar distincția dintre hedonism și eudemonism nu e clară, simplă și precisă: filosofie a

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
au contribuit enorm la diabolizarea acestui termen, făcându-l de neauzit, încărcat de miasme și parfumat cu fumul de pucioasă al infernului catolic. Pentru că plăcerea nu înseamnă să te abandonezi pur și simplu propriilor instincte decât pentru detractorii ei: niciun hedonist nu a propus vreodată ca ideal puteri depline acordate instinctelor, pulsiunilor, forțelor nocturne care-l înrudesc pe om cu animalul cel mai sălbatic și mai brutal. Etica greacă este eudemonistă. Oricare ar fi școlile, ele îl invită pe omul care

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
Democrit să strălucească printr-o vorbă de duh și să practice faimoasele sale predicții - în realitate, niște deducții obținute în mod cauzal, rațional și clasic -, validând astfel ipotezele sale filosofice serioase. Povestind aventurile simulacrului într-un mod ludic - și chiar hedonist! -, filosoful își adaptează învățătura la diferiți auditori. Iată din ce motive, orbindu-se, bătrânul practică o înțelepciune paradoxală. Bineînțeles, el poate și să acționeze asupra dorințelor sale, să propună o dietetică a acestora, adăugându-i, la o adică, și o

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
să nu privești, silindu-te să nu vezi; identifici realul drept ceea ce este: o pură și simplă conjuncție de simulacre căreia poți să i te sustragi; îți afirmi puterea asupra ființei prin intermediul percepțiilor; iată tot atâtea îndemnuri la voluntarismul filosofic hedonist care permite, evitând prilejurile de neplăcere sau de tulburare, să te construiești ca individualitate senină și radioasă. 6 Epifanie a corpului material. Pe teren filosofic, Democrit îl reia pur și simplu pe Leucip: realul este constituit din atomi înlănțuiți între

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
ne permite să repunem individul în propriu-i centru, astfel încât să înceteze a mai fi un obiect supus necesităților exterioare. Această etică are drept țintă bucuria. 7 Despre plăcerea pe care o găsești în tine însuți. Dacă există o etică hedonistă la Democrit, ea rezidă în această desemnare a bucuriei ca finalitate a moralei, la care se adaugă utilitatea pe post de criteriu al binelui. Filosofia atomistă a abderitanilor lasă oamenilor câmp liber să-și construiască propriul destin pe pământ. Izbăviți

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
fi Jeremy Bentham și John Stuart Mill. Într-adevăr, la Democrit, mulțumirea și apoi plăcutul, individuale și subiective, definesc utilul. Prin urmare, nemulțumirea și neplăcutul caracterizează inutilul. Proiectul care vizează bucuria și fericirea presupune, în cazul înțeleptului avizat în ceea ce privește metoda hedonistă, că el este măsura acțiunii și a moralei - sofiștii își vor aminti de asta. Plăcerea nu se confundă cu binele ca atare, ea se mulțumește să-i fie doar semnul, amprenta și dovada. Metoda hedonistă a lui Democrit cunoaște trei

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
cazul înțeleptului avizat în ceea ce privește metoda hedonistă, că el este măsura acțiunii și a moralei - sofiștii își vor aminti de asta. Plăcerea nu se confundă cu binele ca atare, ea se mulțumește să-i fie doar semnul, amprenta și dovada. Metoda hedonistă a lui Democrit cunoaște trei momente specifice: primul implică o teorie a cunoașterii care duce la un perspectivism sau un relativism în măsură să-i procure individului o putere de foc cardinală; al doilea pretinde o formă de ateism liniștit

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
a fi angoasat decât de căutarea pozitivă a unei jubilații identificate ca atare. Această plăcere negativă presupune posibilitatea de a resimți o reală satisfacție în a nu suferi. Absența tulburării ca sursă de bucurie este importantă în eticile eudemoniste și hedoniste grecești. Democrit atribuie sporirii cunoașterii o funcție terapeutică. Efortul lui enciclopedic - era supranumit „Știința” - nu viza acumularea de cunoștințe de dragul cunoștințelor, ci cu scopul de a reuși să producă niște cauzalități raționaliste și imanente pentru ca neliniștile și temerile să dispară

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
exploatat din plin contrastul dintre râsul lui Democrit, poetul cu scriitura limpede, și lacrimile lui Heraclit, ursuzul supranumit „Obscurul”. Și, de la Diogene din Sinope la Friedrich Nietzsche, de la Aristip din Cirene la Michel Foucault, regăsim, ca o trăsătură comună materialiștilor, hedoniștilor și altor mari subversivi din istoria ideilor, această capacitate de a râde de lumea asta așa cum e. Râd numai cei care iau lumea în serios, și tocmai pentru că o iau în serios. Să ne păzim ca de ciumă de filosofii

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
alte virtuți care micșorează. Cum ar putea un discipol al filosofului Numărului să se închine gânditorului Atomului? Nu vom ști niciodată, pentru că nu ne-a rămas de la el decât un text care, efectiv, permite integrarea lui Hipparh în corpusul autorilor hedoniști și justifică plasarea autorului său printre discipolii lui Democrit. Tratatul lui Hipparh ar putea ține de genul imitației, frecvent practicat în lumea antică, în care nu prea existau cultul proprietății intelectuale, pasiunea pentru dreptul de autor sau religia noutății, care

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
fie acuzat de plagiat. Pseudonimele erau frecvente, iar acum trebuie să descâlcim ițele: un text semnat Platon nu este neapărat al lui, dar îl are cu siguranță ca sursă de inspirație, în ciuda ansamblului de distorsiuni datorate subiectivității epigonului. 2 Vademecum hedonist. Scurtul text al lui Hipparh pare mai apropiat de înțelepciunea populară decât de filosofia propriu-zisă. O înmănunchere de sentințe semnate Democrat (sic) și prezentate în mod obișnuit ca aparținându-i lui Democrit. Îmi vine greu să cred că înălțimea vederilor

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
luăm drept lumini filosofice niște sclipiri antice fără mare interes. În acest context al imitației, al lipsei de etică, al epigonului stângaci, al înțelepciunii populare prezentate ca o morală în toată regula, paginile lui Hipparh trebuie citite ca un îndreptar hedonist care recomandă ce trebuie făcut, gândit și crezut pentru a ajunge la viața cea mai plăcută cu putință. Să ne imaginăm mai întâi existența ca pe o mare călătorie. Oricine cunoaște cât de cât condițiile de călătorie din Antichitate apreciază

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
a miza pe potențialitățile unui viitor posibil extraordinar generează prea multe dezamăgiri. Disperarea vine atunci când ai sperat, decepția survine pentru că ai așteptat ceva. Lecția de înțelepciune ar fi: nu spera, nu aștepta nimic, mulțumește-te cu ceea ce este... Orice filosofie hedonistă ne îndeamnă la o concentrare doar asupra modalității prezente a timpului: ea ne învață să nu lăsăm nostalgiei sau nălucirilor plasate în viitor nicio putere asupra noastră. Altă lecție capabilă să genereze bucurie: a căuta și a ști să găsești

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
că, într-o zi, sigur vom păți și noi ce-au pățit ceilalți. Dar, în așteptarea catastrofei, dacă tot întârzie, să știm să ne bucurăm de pace, de calmul dinaintea furtunii. Hipparh ne furnizează așadar un veritabil vademecum al gândirii hedoniste: să iubim ce ni se întâmplă; să nu ne pierdem în trecut sau în viitor; să ne bucurăm de clipa de față; să transformăm negativul în ocazie a pozitivității; să evităm viziunea egocentrică asupra lumii și a lucrurilor; să ne

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
romane. Despre Anaxarh din Abdera pare greu de spus astăzi prin ce, cum și de ce a fost numit Preafericitul. Desigur, el se bucură de sine ca electron liber ce este (ceea ce, evident, procură o reală plăcere), însă probele activității lui hedoniste lipsesc. Supranumele presupune aparent redactarea unui tratat asupra subiectului, niște afirmații sau vorbe de duh în acest sens ori măcar niște replici schimbate pe acest subiect cu niște comparși, însă nimic nu e sigur. O anecdotă lasă totuși să se

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
întregul triumfă în detrimentul părților, iar subiectivitățile sunt diluate în colectivitate. Filosoful sofist apără cauza individului, atacând comunitatea, vinovată că fabrică în serie subiecți docili și formatați astfel încât să se supună ordinii colective. Etica individualistă și antisocială presupune o opțiune net hedonistă. De altfel, ea generează situația hedonistă. Pentru că plăcerea apare încă de la înscrierea existenței individului în registrul naturii, în chiar momentul declarației de independență față de legile sociale. Physis contra nomos, legi naturale contra legilor civile, autonomie și libertate de acțiune contra

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
sunt diluate în colectivitate. Filosoful sofist apără cauza individului, atacând comunitatea, vinovată că fabrică în serie subiecți docili și formatați astfel încât să se supună ordinii colective. Etica individualistă și antisocială presupune o opțiune net hedonistă. De altfel, ea generează situația hedonistă. Pentru că plăcerea apare încă de la înscrierea existenței individului în registrul naturii, în chiar momentul declarației de independență față de legile sociale. Physis contra nomos, legi naturale contra legilor civile, autonomie și libertate de acțiune contra supunerii, a obedienței și dependenței față de

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
libertate de acțiune contra supunerii, a obedienței și dependenței față de o transcendență juridică, de o morală normativă - iată imperativul categoric al hedonismului antiphonian... Adevăratele plăceri nu se află în tabăra artificiului cultural sau a ordinii societale. Nu civilizația dă măsura hedonistă. Pentru că bogăția ne aservește, onorurile ne obligă, iar familia ne îngrădește. Bunurile la preț în această lume sclipesc ca niște bijuterii false, ca niște false valori. Jubilarea n-are nicio legătură cu artificiile propuse de social pentru a supune și

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
și, la nevoie, în ciuda lor, demnitatea oamenilor impune o obligație etică radicală: existența mea etică, în calitate de individ, mă obligă să-i recunosc și pe semenii mei ca atare. Numai concordia cu mine însumi face posibilă concordia cu aproapele meu; individualismul hedonist fondează o politică anarhistă și jubilatorie care, în contrapartidă, face posibil acest individualism hedonist. Niciodată niște fragmente de filosofie antică n-au conținut atâtea potențialități pentru secolele următoare... MOMENTUL AL TREILEATC "MOMENTUL AL TREILEA" Inventarea plăcerii: jubilarea lui Aristip din

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]