628 matches
-
în care conținutul însuși aparține științei filozofiei". Prin aceasta, însăși istoria filozofiei capătă un statut științific, devenind "chiar știință a filozofiei". (Remarcăm că Hegel admite din capul locului deja amintita identitate dintre empirie și Logos, ceea ce trimite la transcendența Ideii hegeliene, aspect asupra căruia vom reveni imediat.) În al doilea rând, trebuie să delimităm mai atent conceptul de filozofie, pentru a vedea care dintre nenumăratele și foarte diversele manifestări spirituale din istorie merită să fie reținute în domeniul filozofiei. Aici se
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
a pune în evidență faptul că la Hegel istoria filozofiei este derivată, în fond, dintr-un preconcept al spiritului, exterior "vieții" în înțelesul pe care Dilthey i-l dă acesteia din urmă. Când spunem exterior avem în vedere transcendența Ideii hegeliene. La el, Ideea se obiectivează pentru a se cunoaște pe sine, se întrupează în istorie, însuflețește "viața" care trebuie "citită" prin grila spiritului absolut, și nu este o imanență a realității ce se exteriorizează sub forma diverselor manifestări ale spiritului
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
-se la "deosebirea esențială" dintre cei doi gânditori, Schnädelbach constată că la Dilthey "spiritul e inclus în viață, pe când pentru Hegel viața este un mod deficitar de a fi al spiritului"130. Într-o altă lucrare, consacrată introducerii în opera hegeliană, Schnädelbach revine asupra acestei "deosebiri esențiale": pentru Dilthey, "viața nu mai este o manifestare a spiritului, ci invers spiritul și obiectivările lui în cultură sunt înțelese ca manifestări ale vieții, <<viața>> nemaifiind ceva care s-ar supune unei expuneri logice
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
în timp ce abstracțiunile cunoașterii constituie al doilea element și se referă tot la viață" (vezi III, 5), ceea ce ne-a făcut să vorbim despre imanența vieții în cazul său, opunând-o imanenței gândirii în cazul lui Hegel. Privită din perspectiva raționalistă hegeliană, dar și din perspectiva uneia dintre ideile ei fundamentale, conform căreia gândirea nu poate pătrunde în spatele vieții (vezi II, nota 86, precum și IV, 3), metafizica lui Dilthey este după expresia lui Schnädelbach "o metafizică a iraționalului". Plecând de la "modelul lui
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
această distincție și-n primul capitol, atunci când am discutat despre metoda tipologizării inductive în contextul unui holism specific, ce-l diferențiază pe Dilthey de romantici prin modul în care este abordat Marele Tot (vezi I, 3E). Citând o semnificativă afirmație hegeliană: "Das Wesen der Philosophie ist [...] bodenlos für Eigentümlichkeiten", Schnädelbach consideră pe bună dreptate că Hegel mai era îndatorat "reprezentării tradiționale despre existența unei singure filozofii", pe când caracteristica secolului al XIX-lea ("die Epoche der Weltanschauungen", cum se exprimă comentatorul) este
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
că în cazul lui Hegel preconceptele cu care operează filozoful au un caracter pur transcendent pogorându-se de-a dreptul din zona idealității într-o realitate pe care o însuflețesc: bunăoară, Fenomenologia spiritului ne determină să credem că și preconceptele hegeliene au propria lor istorie numai că în lucrările de istorie a filozofiei și de filozofie a istoriei Hegel ignoră istoria preconceptelor, sare peste etapa formării lor în conștiința individuală, prezentându-ne direct descinderea Logosului în empirie. Însă dincolo de această presupoziție
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
ilustra, așa cum ziceam, demersul autorului, fiindcă aici ne interesează numai metoda, și nu expunerea întregului tablou oferit de Dilthey. Cele două momente alese sunt următoarele: ) filozofia antică, pentru că până în zorii erei moderne se cristalizaseră deja principalele coordonate ale filozofiei; ) filozofia hegeliană, pentru că pe baza ei am făcut și vom mai face o serie de distincții care evidențiază mai pregnant caracterul viziunii lui Dilthey. În conceptul socratico-platonician de "filozofie", Dilthey descoperă "o latură pozitivă" și alta "negativă". În privința celei dintâi, el constată
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Dilthey nu este altceva decât o reașezare de accente pe coordonatele deja stabilite, precum și o serie de redefiniri ale conceptului de "filozofie" în raport cu domeniile limitrofe: religia și arta. Putem trece deci așa cum am anunțat la considerațiile lui Dilthey asupra conceptului hegelian de "filozofie". ) Alături de Schelling, Schleiermacher și Schopenhauer, Hegel este integrat de Dilthey în una dintre cele două orientări metafizice fundamentale ale speculației germane. Cealaltă direcție este reprezentată de Herbart, Lotze și Fechner; aceștia "s-au întors mai întâi la Leibniz
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
apriorice ale lui Dilthey sunt de factură romantică, adică sunt mobile și deschise, au propria lor istorie și se adeveresc numai în temporalitate, oarecum ca ideile lui Hegel (deosebirea este însă aceea că ele "cresc" din imanența vieții, pe când ideile hegeliene "creșteau" din ele însele, în virtutea propriei logici). Constituite pe cale genetică, formele lui Dilthey funcționează ca părți, ca "unități" ale întregului pe care-l numim "istorie". În aceste condiții, "unitatea istoriei ca totalitate" inclusiv unitatea istoriei filozofiei rămâne, în termenii lui
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
199 Să analizăm, pe rând, afirmațiile de mai sus. Din cele arătate până acum, rezultă într-adevăr cât se poate de limpede că pentru Dilthey sistemele filozofice "nu se anulează reciproc" și, ca atare, nici "nu sunt depășite" în sens hegelian. Am văzut că toate marile sisteme filozofice sunt la fel de îndreptățite, fiindcă se justifică prin ele însele: pe de o parte, în limitele condiționărilor exterioare la care sunt supuse, iar pe de altă parte, în limitele exigențelor pe care și le
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
doar și poate existența unei evoluții, a unui progres în filozofie. ) Problema valabilității sistemelor În aceste condiții, se pune, desigur, problema valabilității sistemelor. Orice sistem filozofic este "adevărat, numai parțial însă, ca o etapă spre Sistemul total care este sistemul hegelian."207 Ce înseamnă "parțial adevărat"? Înseamnă că sistemul e, deopotrivă, adevărat și fals: adevărat prin ceea ce afirmă în mod relativ, dar fals prin ceea ce afirmă în mod absolut. Sau într-o reformulare unde accentul cade pe temporalitate: adevărat în raport cu stadiul
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
și a stârnit așa cum am văzut revolta împotriva Sistemului său. Am zice că tocmai sistemul care se dorea a fi încununarea filozofiei a contribuit, în mod paradoxal, la năruirea mitului filozofiei ca sistem. Husserl observa pe bună dreptate că "filozofia hegeliană a acționat retroactiv tocmai prin concepția despre legitimitatea relativă a oricărei filozofii în raport cu timpul său", deși această concepție avea alt sens decât cel "istoricist, acceptat de generațiile ce își pierduseră, o dată cu credința în filozofia lui Hegel, și credința într-o
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
la un cadru de maximă generalitate, la scara istoriei în ansamblul ei, observăm că ideile pe care le urmărim funcționează doar în limitele unor sfere particulare. Așadar, aici nu avem de-a face cu Continuitatea, Unitatea și Progresul în sens hegelian, ci numai cu continuități, unități și progrese. Ca atare, dacă ne raportăm la absolut, aici nu avem Adevărul, ci niște adevăruri relative. Nici o Weltanschauung nu deține Adevărul absolut. O viziune despre lume este doar o componentă a unui anumit tip
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
rațiunii", spune el în System und Geschichte bei Hegel.209 Am reprodus cuvintele lui Kroner, deoarece ni se pare că ele fac întrucâtva trecerea de la concepția lui Hegel la viziunea lui Dilthey. Dacă prima frază citată respectă întru totul spiritul hegelian, cea de-a doua sugerează deja o deschidere dinspre istorie spre rațiune, și nu invers. Un asemenea imanentism incipient ne apropie de Dilthey. Așa cum am mai precizat, Dilthey susține că nici unul dintre cele trei tipuri de Weltanschauungen nu este universal
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
și existență, dintre unitate și diversitate; individualitatea și viața sunt înconjurate aici cu grijă și afecțiune."213 (Vezi și II, 2Bg, unde redăm caracterizarea pe care Dilthey însuși i-o face idealismului obiectiv.) ) Supraistorismul ca istorism Am arătat că supraistorismul hegelian, bazat pe ideea progresului în cunoașterea absolutului, promovează o continuitate a conținuturilor prin trecerea de la o paradigmă la alta, astfel încât succesiunea epocilor istorice și a creațiilor individuale apare ca având un sens real, ce-i drept, intens susținut de un
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
apropiate" de la care pleacă atât Hegel, principalul reprezentant al supraistorismului, cât și reprezentanții școlii istorice.) De aceea, credem că Mircea Florian are perfectă dreptate atunci când susține că "în filozofie, istorismul are două aspecte: sau filozofia absoarbe istoria (istorismul absolutist, metafizic, hegelian), sau istoria absoarbe filozofia (istorismul obișnuit, relativist, dizolvant)", adăugând că, de fapt, "absorbirea istoriei de către filozofie urmărește salvarea supraistorismului." (s.n.)214 Și Max Scheler subliniază faptul că istorismul începe cu Hegel. După ce, de la Anaxagoras până la Kant, rațiunea umană este mereu
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
cu ușurință adaptabilitatea cu care Dilthey își înzestrează în general paradigmele. Conceptele traversează epocile și oferindu-i creației un motiv și un cadru de desfășurare; ele se află într-un continuu efort de redefinire, dar nu sunt "personificate" în sens hegelian, în virtutea unui joc al logicii atotputernice, ci se remodelează în funcție de multiplele circumstanțe și structuri istorice în care reapar; altfel spus, ele sunt reconstruite pe baza caracteristicilor individului, ale societății, ale culturii, ale spațiului și timpului în care se manifestă. Totuși
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
are un sens propriu. Fiecare generație contribuie la desăvîrșirea paradigmatică a acestor sisteme, fapt care le apropie de ceea ce am numi o dezvoltare de tip științific, fără ca la nivelul acestor sisteme să se manifeste însă o tendință generală, de tip hegelian, valabilă la scara întregii istorii. Succesiunea epocilor și, implicit, evoluția istorică se explică psihologic. Blaga mărturisește că-i este imposibil "să lămurească în chip mulțumitor" cauza datorită căreia un stil "e urmat de-un anume alt stil, iar nu de
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Hamann, Herder, Fr. Schlegel etc.), "Școala istorică juridică" (mai ales Savigny) și "Școala teologică de la Tübingen". Totodată, autorul admite ideea lui Meinecke, care consideră că, "în ciuda criticii la adresa romantismului și a istorismului în formare", până și Hegel, iar ulterior tinerii hegelieni și Marx au contribuit la "impunerea istorismului". La această idee ne vom referi de mai multe ori în continuare. 7 Ibid. 8 Istoricizarea despre care am vorbit este caracterizată de Schnädelbach ca o transformare a istoriei (Geschichte) într-un principiu
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
fățiș (vezi I, 3C). Apoi să ne amintim că până și succesiunea conceptelor în decursul istoriei este din punctul de vedere al lui Dilthey "ceva singular" și "inepuizabil pentru gândire" (s.n.) vezi II, 2Bc. În plus, atitudinea lui față de metoda hegeliană de a deriva realitatea dintr-o logică autonomă, care funcționează în virtutea propriei imanențe, nesocotind imanența vieții, atestă refuzul cel puțin în primă instanță al unor categorii formale ale conștiinței 73. Mai mult decât atât, din Einleitung... aflăm că "rezultatul final
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
linii de forță, desfășurate întotdeauna în aceeași aproape obsedantă succesiune a planurilor: real, teoretic și practic. Ordinea lor pledează încă o dată pentru ceea ce am numit imanența vieții în cazul lui Dilthey (vezi II, 2Ba), spre a o diferenția de imanența hegeliană a gândirii, al cărei punct de plecare este fără îndoială planul teoretic, iar nu cel real, care vine doar să confirme teoreticul (vezi I, 3D). Ne putem întreba cum ajunge Dilthey la un astfel de model, destul de rigid și oarecum
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
nu simple "cunoștințe", precum intelectul. Comprehensiunea poate fi echivalată cu "totalizarea conștientă a demersurilor sufletului" (intelect, sentiment, voință) la nivelul spiritului, care reflectând asupra lui însuși, "îmbogățește aceste demersuri cu rațiunea", ceea ce trimite până la urmă la o integrare de tip hegelian a intelectului în rațiune 159. Tocmai de aceea vorbim despre științele spiritului ca științe ale comprehensiunii. Rolul și importanța corelațiilor comprehensiunii reies mai ales când înțelegem lucrurile la nivelul "conștiinței filozofice", care, fiind "un exercițiu al rațiunii", "vine după experiența
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
creator al unei autentice viziuni despre lume. 1. Presupoziție și inducție Am afirmat că Dilthey relativizează categoriile, conferindu-le o dimensiune istorică. Ele sunt "produse ale spiritului care se dezvoltă în istorie"1, susține filozoful german, însă nu în sensul hegelian al întrupării Spiritului obiectiv și supratemporal în istorie, ci în sensul unei comprehensiuni imanente, dezvoltate pe calea inducției (vezi III, 5). Pentru înțelegerea categoriilor trebuie să ținem seama de "istoricitatea" lor. Am arătat de altfel că Dilthey caută "esența filozofiei
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
au fost elaborate de către o serie de spirite a căror experiențe de viață au fost contrare teoriilor acestora. Să ne amintim de Sf. Augustin sau de Machiavelli! Pe terenul acestor contrarii de sorginte istorică s-a putut întemeia filosofia dialectică hegeliană. De aici și principiul, ce încă ne guvernează, că progresul societății nu se poate realiza decât printr-o serie de contradicții, de lupte și de confruntări care, în final, ne conferă o viață... mai bună, conform dogmei renascentiste. Din acest
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
proces dialectic 139. Oricum, ar fi în folosul regimului politic să nu intre în coliziune frontală cu societatea, cu diverșii ei indivizi. Iluzia că disputa dintre oameni, seriile umane de opoziții și contrarii sunt producătoare de mai bine, conform formulei hegeliene (teză-antiteză-sinteză), nu ne-a adus decât în pragul unui faliment moral, de gândire și de politică globală. Din perspectiva politicului, secolul XX ar fi util să-l privim ca pe o dialectică globală între comunism și liberalism. Dialectica își găsește
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]