936 matches
-
și, steaua nu ar fi a cincea cea mai luminoasă de pe cer. Această mare diferență între temperatura polară și cea ecuatorială produce un puternic efect de "gravitate întunecată" Astronomii denumesc „metale” elementele cu numărul atomic mai mare decât cel al heliului. Doza de metale din fotosfera stelei Vega este de aproximativ numai 32% din abundența de elemente grele din atmosfera Soarelui. Soarele are o abundență de elemente mai grele ca heliul de ZSol = 0.0172 ± 0.002. Astfel, în ceea ce privește abundența, doar
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
metale” elementele cu numărul atomic mai mare decât cel al heliului. Doza de metale din fotosfera stelei Vega este de aproximativ numai 32% din abundența de elemente grele din atmosfera Soarelui. Soarele are o abundență de elemente mai grele ca heliul de ZSol = 0.0172 ± 0.002. Astfel, în ceea ce privește abundența, doar cam 0.54% din Vega sunt elemente mai grele ca heliul. Una dintre rezultatele timpurii ale Satelitului Astronomic Infraroșu (IRAS)a fost descoperirea excesului de flux infraroșu venit de pe Vega
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
numai 32% din abundența de elemente grele din atmosfera Soarelui. Soarele are o abundență de elemente mai grele ca heliul de ZSol = 0.0172 ± 0.002. Astfel, în ceea ce privește abundența, doar cam 0.54% din Vega sunt elemente mai grele ca heliul. Una dintre rezultatele timpurii ale Satelitului Astronomic Infraroșu (IRAS)a fost descoperirea excesului de flux infraroșu venit de pe Vega, în ciuda celor crezute. Excesul a fost măsurat ca având o lungime de undă de 25, 60, și 100 μm și provine
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
în scufundare simulată într-o cameră hiperbară din laboratorul hiperbar Comex. Utilizarea de hidrogen pentru scufundări de mare adâncime a fost determinată de necesitatea de a se depăși problemele cauzate de sindromul nervos al înaltelor presiuni (SNIP) cauzate de narcoza heliului. În 1977 societatea COMEX a livrat României instalația de scufundare Ulyss, transportată de la Constanța la șantierul naval din Turnu-Severin pentru a fi instalată pe nava "Arad", repartizată Grupului de scafandri de mare adâncime al centrului de scafandri din Constanța și
Comex S.A. () [Corola-website/Science/322312_a_323641]
-
este limitată la distanța maximă la care se poate observa o stea situată într-o galaxie. Tânără, însă cu structură mai evoluată decât Soarele, o cefeidă își datorează energia luminoasă reacțiilor de fuziune nucleară care, în regiunea sa centrală, transformă heliul în carbon. Arthur Eddington a dat o primă explicație a variațiilor luminozității în 1926. Partea externă a stelei se contractă și se dilată alternativ, în urma unui dezechilibru auto-întreținut al forțelor legate de presiunea gazului și gravitate. Aceste mișcări sunt însoțite
Cefeidă () [Corola-website/Science/333235_a_334564]
-
de 500.7 nanometri, ceea ce nu corespundea cu nici o linie a unui element cunoscut. La început s-a lansat ipoteza că linia s-ar datora unui element necunoscut care a fost denumit "nebulium" - o idee similară a dus la descoperirea heliului prin analiza spectrală a Soarelui în 1868. Cu toate acestea, în timp ce heliul era izolat pe pământ la scurt timp după descoperirea sa în spectrul soarelui, nebulium nu era. La începutul secolului 20, Henry Norris Russell a propus ca în loc de a
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
element cunoscut. La început s-a lansat ipoteza că linia s-ar datora unui element necunoscut care a fost denumit "nebulium" - o idee similară a dus la descoperirea heliului prin analiza spectrală a Soarelui în 1868. Cu toate acestea, în timp ce heliul era izolat pe pământ la scurt timp după descoperirea sa în spectrul soarelui, nebulium nu era. La începutul secolului 20, Henry Norris Russell a propus ca în loc de a fi cauzată de un nou element, linia de 500.7 nm se
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
stelele cu masă medie sau mică în comparație cu masa Soarelui nostru sfârșitul poate atrage după sine crearea unei nebuloase planetare. Stelele care devin inevitabil nebuloase planetare strălucesc o mare parte din viață datorită reacțiilor de fuziune nucleară care transformă hidrogenul în heliu, aceste reacții având loc în nucleul stelei. Energia eliberată în reacțiile de fuziune împiedică prăbușirea stelei sub acțiunea propriei sale gravitații, steaua fiind stabilă. După câteva miliarde de ani, steaua rămâne fără hidrogen și nu mai există suficientă energie care
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
100 milioane K. Straturile exterioare se extind enorm datorită temperaturii foarte mari a nucleului, devenind mult mai reci. Steaua devine un gigant roșu. Nucleul își continuă contracția și încălzirea iar atunci când temperatura sa atinge 100 milioane K, nucleele atomilor de heliu încep să fuzioneze, formând carbon și oxigen. Reînceperea reacțiior de fuziune oprește contracția nucleului. Arderea heliului formează curând un nucleu inert din carbon și oxigen, înconjurat de un înveliș de ardere a heliului și unul de ardere a hidrogenului. În
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
mai reci. Steaua devine un gigant roșu. Nucleul își continuă contracția și încălzirea iar atunci când temperatura sa atinge 100 milioane K, nucleele atomilor de heliu încep să fuzioneze, formând carbon și oxigen. Reînceperea reacțiior de fuziune oprește contracția nucleului. Arderea heliului formează curând un nucleu inert din carbon și oxigen, înconjurat de un înveliș de ardere a heliului și unul de ardere a hidrogenului. În acest ultim stadiu steaua va fi un gigant roșu din punct de vedere observațional și o
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
atinge 100 milioane K, nucleele atomilor de heliu încep să fuzioneze, formând carbon și oxigen. Reînceperea reacțiior de fuziune oprește contracția nucleului. Arderea heliului formează curând un nucleu inert din carbon și oxigen, înconjurat de un înveliș de ardere a heliului și unul de ardere a hidrogenului. În acest ultim stadiu steaua va fi un gigant roșu din punct de vedere observațional și o stea ramură gigant asimptotică din punct de vedere structural. Reacțiile de fuziune a heliului sunt extrem de sensibile
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
de ardere a heliului și unul de ardere a hidrogenului. În acest ultim stadiu steaua va fi un gigant roșu din punct de vedere observațional și o stea ramură gigant asimptotică din punct de vedere structural. Reacțiile de fuziune a heliului sunt extrem de sensibile la temperatură, având rate de reacție proporționale cu T. Acest fapt înseamnă că o creștere de 2% a temperaturii determină o accelerare a ratei de reacție cu mai mult de 200%. Aceasta face ca steaua să fie
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
mai mult de 200%. Aceasta face ca steaua să fie foarte instabilă - o creștere mică a temperaturii duce la o creștere rapidă a ratei reacțiilor, proces ce eliberează multă energie, mărind astfel și mai mult temperatura. Învelișul de ardere a heliului se extinde rapid, răcindu-se astfel, ceea ce reduce din nou rata de reacție. Pulsații uriașe se acumulează. Acestea vor deveni la un moment dat suficient de mari pentru a arunca întreaga atmosferă solară în spațiu. Gazele evacuate formează un nor
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
recombină, devenind invizibil. Pentru o nebuloasă planetară tipică vor trece aproximativ 10.000 de ani între formarea ei și recombinarea stelei. Nebuloasele planetare joacă un rol foarte important în evoluția galactică. Universul timpuriu consta aproape în întregime din hidrogen și heliu dar stelele creează elemente mai grele prin fuziune nucleară. Gazele nebuloaselor planetare conțin astfel o proporție mare de elemente cum ar fi carbonul, azotul și oxigenul și, pe măsură ce se extind și fuzionează cu mediul interstelar, ele îl îmbogățesc cu aceste
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
mare decât cea a Soarelui pentru a suferi acest tip de colaps. Stelele masive generează energie prin fuziunea nucleară a elementelor. Spre deosebire de Soare, aceste stele posedă masa necesară pentru a fuziona elemente cu masă atomică mai mare decât hidrogenul și heliul. Steaua evoluează pentru a favoriza fuziunea acestor elemente de masă mare, în permanentă acumulare, până când, în cele din urmă, se formează un miez de fier. Fuziunea nucleară a fierului nu produce energie suficientă pentru a susține steaua, și astfel miezul
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
luminoase, pe când cele de tip II-P prezintă o perioadă de scădere lentă (un „platou”), urmată de o scădere normală. Stelele mult mai masive decât soarele evoluează în moduri mai complexe. În miezul Soarelui, atomii de hidrogen fuzionează transformându-se în heliu și eliberând energie termică ce încălzește miezul Soarelui și furnizează o presiune ce împiedică straturile superioare să se prăbușească. Heliul produs în miez se acumulează acolo, întrucât temperaturile din miez nu sunt încă suficient de mari pentru a face atomii
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
mult mai masive decât soarele evoluează în moduri mai complexe. În miezul Soarelui, atomii de hidrogen fuzionează transformându-se în heliu și eliberând energie termică ce încălzește miezul Soarelui și furnizează o presiune ce împiedică straturile superioare să se prăbușească. Heliul produs în miez se acumulează acolo, întrucât temperaturile din miez nu sunt încă suficient de mari pentru a face atomii de heliu să fuzioneze. În cele din urmă, pe măsură ce hidrogenul din miez se epuizează, reacțiile de fuziune își reduc intensitatea
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
eliberând energie termică ce încălzește miezul Soarelui și furnizează o presiune ce împiedică straturile superioare să se prăbușească. Heliul produs în miez se acumulează acolo, întrucât temperaturile din miez nu sunt încă suficient de mari pentru a face atomii de heliu să fuzioneze. În cele din urmă, pe măsură ce hidrogenul din miez se epuizează, reacțiile de fuziune își reduc intensitatea și gravitația cauzează contracția miezului. Această contracție duce la creșterea suficient de mare a temperaturii pentru a iniția o fază scurtă de
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
În cele din urmă, pe măsură ce hidrogenul din miez se epuizează, reacțiile de fuziune își reduc intensitatea și gravitația cauzează contracția miezului. Această contracție duce la creșterea suficient de mare a temperaturii pentru a iniția o fază scurtă de fuziune a heliului, care durează mai puțin de 10% din durata de viață a unei stele. În stelele mai mici de opt mase solare, carbonul produs de fuziunea heliului nu fuzionează mai departe, iar steaua se răcește treptat, devenind o pitică albă. Piticele
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
suficient de mare a temperaturii pentru a iniția o fază scurtă de fuziune a heliului, care durează mai puțin de 10% din durata de viață a unei stele. În stelele mai mici de opt mase solare, carbonul produs de fuziunea heliului nu fuzionează mai departe, iar steaua se răcește treptat, devenind o pitică albă. Piticele albe, dacă au o companioană apropiată, pot deveni apoi supernove de tip Ia. O stea mult mai mare, însă, poate crea temperaturi și presiuni suficiente pentru
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
deveni apoi supernove de tip Ia. O stea mult mai mare, însă, poate crea temperaturi și presiuni suficiente pentru a determina declanșarea fuziunii carbonului în miez odată ce steaua începe să se contracte din nou la sfârșitul etapei de fuziune a heliului. Miezurile acestor stele masive ajung să aibă mai multe straturi pe măsură ce se acumulează nuclee atomice din ce în ce mai grele în centru. Stratul cel mai exterior rămâne din hidrogen gazos și înconjoară un strat de hidrogen care continuă să fuzioneze transformându-se în
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
Miezurile acestor stele masive ajung să aibă mai multe straturi pe măsură ce se acumulează nuclee atomice din ce în ce mai grele în centru. Stratul cel mai exterior rămâne din hidrogen gazos și înconjoară un strat de hidrogen care continuă să fuzioneze transformându-se în heliu; sub acest strat se află un alt strat de heliu care se transformă în carbon, și așa mai departe, până la miez fiind mai multe straturi în care fuzionează elemente din ce în ce mai grele. Pe parcursul evoluției unei stele atât de masive, ea trece
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
pe măsură ce se acumulează nuclee atomice din ce în ce mai grele în centru. Stratul cel mai exterior rămâne din hidrogen gazos și înconjoară un strat de hidrogen care continuă să fuzioneze transformându-se în heliu; sub acest strat se află un alt strat de heliu care se transformă în carbon, și așa mai departe, până la miez fiind mai multe straturi în care fuzionează elemente din ce în ce mai grele. Pe parcursul evoluției unei stele atât de masive, ea trece prin mai multe etape în care fuziunea din miez încetează
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
să se prăbușească spre centrul stelei cu viteze de până la 70.000 km/s (23% din viteza luminii). Miezul în plină comprimare se încălzește, producând radiații gamma de mari energii care duc la descompunerea nucleelor de fier în nuclee de heliu și neutroni liberi (prin fotodezintegrare). Pe măsură ce densitatea miezului crește, el devine propice din punct de vedere energetic pentru fuziunea dintre electroni și protoni (printr-un proces invers dezintegrării beta), care duce la crearea de neutroni și de particule elementare denumite
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
recunoscut pentru descoperirea elementului împreună cu Norman Lockyer, care a observat aceeași eclipsă și a fost primul care a spus că linia era din cauza unui nou element, necunoscut până atunci, pe care el l-a numit . În 1903, mari rezerve de heliu au fost găsite în rezervele de gaz natural din Statele Unite ale Americii, care este de departe cel mai mare furnizor de gaze. Heliul este utilizat în criogenie, în dispozitive de resiprat sub apă, pentru răcirea magneților, în datarea cu heliu
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]