952 matches
-
dincolo de determinațiile categoriale ale câmpurilor referențiale amintite. Acest stadiu, manifestat prin proiecția sub specie aeternitatis a EROS-ului, echivalează, în plan existențial, cu momentul încheierii parcursului inițiatic, iar, în plan "poetic", cu cristalizarea creației de sens. 3.4.3. Traseul hermeneutic pe care l-am descris mai sus ar putea fi schematizat în maniera următoare: 4. Funcții ale textemelor în discursul "poetic" 4.0. Chiar dacă sensul global al romanului Creanga de aur nu ia naștere doar din microarticularea textemelor, unitățile "discursului
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
premisele integralismului lingvistic. Alegându-și ca material ilustrativ romanul Creanga de aur (1933) de Mihail Sadoveanu, studiul nostru a urmat trei pași: identificarea și interpretarea cuantelor referențiale construite pe baza textemelor; identificarea și interpretarea câmpurilor referențiale și străbaterea traseului generativ/hermeneutic care configurează sensul de ansamblu al romanului; degajarea aportului textemelor la construcția câmpurilor referențiale și a sensului global al textului. Analiza acestor aspecte ne-a condus la concluzia că, deși nu constituie prin ele însele metafore "poetice" (revelatorii/trans-semnificative), textemele
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
as case study Mihail Sadoveanu's novel Creanga de aur/The Golden Bough (1933), our analysis follows three steps: identifying and interpreting the referential quanta based on textemes; identifying and interpreting the referential fields, as well as reconstructing the generative/hermeneutic path that shapes the overall sense of the novel; identifying and explaining the contribution of the textemes to the construction of referential fields and to global sense of the text. The analysis of these issues leads us to the conclusion
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
corespunde inerentei imanente a femeii pariziene. Reprezentarea mentală și romanesca a Parizienei din capitolul I se completează cu Pariziana în reprezentare în capitolul ÎI. Această polisemie a conceptului reprezentare reflectă complexitatea personajului și dimensionarea inedită a interpretării lui. • aplicarea modelului hermeneutic creativ și combinarea metodelor literare cu cele interdisciplinare, deschizînd noi perspective de interpretare a personajului literar. Am incercat sa îmbinam o lectură tradițională a personajului Parizienei (în capitolul I) cu o lectură modernă, marcată de dreptul la imaginație și interogare
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
modernității care este Pariziana. Unghiul nou din care a fost abordată femeia pariziana a permis descifrarea ei complexă ca fenomen de cultură și literatura din perspectiva estetică și interdisciplinara. Exegeza personajului și a operei, descompusa și recompusa, urmează un demers hermeneutic dublu: analitic și sintetic. Interpretarea exploatează virtualitățile sugerate de personaj, text, context și intertext. Pariziana, incitantă și ireductibila la o singură formulă critică, implică redimensionări în câmpul estetic și reinterpretări în universul românesc. Plasarea în prim-planul analizei a unui
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
a Parizienei în cadrul societății secolului al XIX-lea: - dimensiunea mitică interpretării etiologice a imaginii sale idealizate, - dimensiunea romanesca interpretării sale estetice în scrierile artistice, - dimensiunea teatrală reflectă interpretarea fenomenologica. Exegeza personajului și a operei, descompusa și recompusa, urmează un demers hermeneutic dublu: analitic și sintetic. Interpretarea exploatează virtualitățile sugerate de personaj, text, context și intertext. Analiza femeii pariziene ne-a oferit posibilitatea recitirii prozei franceze și reinterpretării personajului feminin dintr-o perspectivă nouă, descoperind aspecte inedite, sintetizatoare și integratoare ale subiectului
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
Lucian Blaga (Structurile antinomice la Lucian Blaga și accepția indiană a metaforicului) și Mihai Eminescu (Eminescu - Arhetipul). A. abordează subiectele alese prevalându-se de dubla lui competență de cunoscător al gândirii indiene și al culturii occidentale. Procedează la un demers hermeneutic comparativ, menit să pună în lumină nu deosebirile, ci convergențele, coincidențele, omologiile, similitudinile (tematice, de simboluri, de poziție ontică). Redescoperirea arhaicului - în arta, în cultura modernă - echivalează cu o fericită regăsire a unei universalități perene și fundamentale. Acreditând o metodă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285209_a_286538]
-
despre literatură și artă, București, 1989 (în colaborare cu Nicolae Iliescu). Repere bibliografice: Mihai Zamfir, „Poetica lui Dostoievski”, RL, 1987, 29; Gabriel Dimisianu, „Poetica lui Dostoievski”, TRB, 1988, 360; Cornelia Cârstea, „Poetica lui Dostoievski”, R, 1988, 5; Constantin Crișan, Visul hermeneutic, VR, 1988, 8; Kozma Dezső, Művek, műfajok, „Látó”, 1990, 3; Cornelia Cârstea, Dostoievski la cumpăna veacurilor, ALA, 2001, 2; Ioan Holban, Posteritatea lui Dostoievski, RL, 2001, 48. E.M.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287723_a_289052]
-
care îl opunea grilei propagandistice), căuta alte valori și "adevăruri" în operele ficționale. De aceea, interpretarea de azi nu are cum să nu țină cont de acest factor ideologic, determinant nu doar în nașterea operei, ci și în cristalizarea tradiției hermeneutice. Cei cinci autori care semnează în cadrul acestui capitol al cărții sunt comentatori recunoscuți ai literaturii scrise în timpul comunismului, ai relațiilor complicate dintre ideologie și discursul literar: Bogdan Crețu, Ioan Stanomir, Radu Vancu, Angelo Mitchevici și Antonio Patraș au publicat studii
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
nu-l iartă, l-a pus la cazne, ca un Sisif al inculturii, adună și măsluie milioane de fișe, iar romanele, toate, sunt niște schime de hipercultură și rafinament, kitsch-uri balcanice, aliș-velișuri cu eternitatea..."24; "D.R. Popescu scrie teatru hermeneutic. Simbolic. Eu îl citesc, nu înțeleg nimic: vine Valentin Silvestru și-mi explică: aici e mit, aici e Graal, aici e Păcală în Graal, aici e Sfinxul mioritic, și Meșterul Manole care e Siegfried. (...) D.R. a descoperit, în fugă (s.a.
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
virtuți; ca oricare dintre semenii lor, și intelectualii se pot înșela, pot cădea pradă unor fantasme. Nimeni nu poate dispune de "înțelegere interpretativă" tot timpul, pentru că realitatea politică are adesea evoluții accelerate și imprevizibile ce scapă lentului și metodicului efort hermeneutic al intelectualului. Evaluând prestația unui intelectual în politică, nu ne rămâne decât să vedem cât de lucid a reușit să fie, de câtă "înțelegere interpretativă" a fost în stare în momentele în care a trebuit să ia o decizie pe
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
le-aș putea adăuga amintirile proprii, dovedesc cu prisosință că frontiera dintre "cenzor" și "cenzurat" era traversatăț de multe ori în ambele sensuri, iar soluțiile de compromis la care se putea ajunge îi solicitau inevitabil din partea cenzorului înzestrări nu doar hermeneutice, ci și creatoare 15. Mărturiile converg însă în identificarea Securității ca reprezentând ultimul prag al cenzurii. Securitatea era singura în măsură să coroboreze sursele și să aprofundeze investigațiile, însă aplicarea măsurilor recomandate (a sancțiunilor) revenea Partidului. În această diviziune a
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
banului. Concluzia este că nu putem discuta despre om ca despre o ființă inteligentă, desprinsă de mediul natural decât în momentul în care are interese și nevoi și încearcă să satisfacă aceste interese și nevoi. Abordarea este una de tip hermeneutic în înțelesul pe care C.I. Gulian îl conferă acestei categorii, acela care privește, "omul în lume, într-o lume istorică, într-un raport de tensiune cu această lume, cu victoriile și înfrângerile, cu limitele și realizările lui..."3 . Nu se
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu [Corola-publishinghouse/Administrative/1442_a_2684]
-
un limbaj contemporan, care să-i asigure cuprinderea și Înțelegerea necesară. Cantonarea Într-un limbaj „popesc”, arhaic, defazat este În defavoarea edificiului religios, ce trebuie să ființeze În registre discursive multiple, de la cel tradițional, liturgic până la sofisticatele analize textuale sau interpretări hermeneutice. E de la sine Înțeles că nu totul trebuie „rescris” În limbajul epocii și că există un prag peste care traducerea devine... „trădare”. Înnoirea nu trebuie să se facă doar ca să fie făcută. Predica nu trebuie să devină o prelegere prețioasă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
sa mai specifică pentru Eliade, cea istorico - religioasă, termenul de „arhetip” Înseamnă „categorie anistorică preformală” și preformativă, model la care se referă sau se conformează ceva”. (/50). Putem decela două nivele ale arhetipului: „ - genetic, care instituie prototipul unei experiențe sacre; hermeneutic, care predetermină și organizează interpretarea diferiților prototipi” (/161). Întreaga hermeneutică la Eliade se derulează prin extrapolări și influențe Între aceste două planuri. Descifrarea și interpretarea, analiza și sinteza, Încep prin a identifica arhetipuri, prin a stabili semnificațiile unei situații arhetipice
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
febricitant, de o carismă în care feminitatea de superioară esență se împletea cu inteligența provocatoare. Intervențiile ei, în presă și în manifestările publice, păreau să aibă spontaneitatea unui discurs îndrăgostit, însă alura euforică, efect al bucuriei de a săvârși ceremonialul hermeneutic, nu ascundea încordarea gândului strunit cu iscusință. Un spectacol de vervă surâzătoare și de suplețe intelectuală. Aceeași dezinvoltură trecută prin filtrul reflecției pătrunzătoare o regăsim în lucrările pe care profesoara de la Universitatea ieșeană le-a elaborat. Un puls viu, debordant
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
reperelor "căii știute și deslușite" de predecesorii a căror experiență de căutare a transformat spațiul cărții în "loc neted și călduros", marcat de confortul și sentimentul de securitate indus de ideea familiarității cu o tradiție implicită asumată și asimilată. Efortul hermeneutic văzut ca "întinsă înainte calea cea netedă și luminoasă a deslușirii sensului" devine, astfel, parte integrantă din acest proiect de dezvoltare și ameliorare personală (unde protagonistul poate să se "dăzvoalbe să se îndireptêze "), concepută, parcă, după etapele unei inițieri rituale
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
interpretări ale semnelor din jur, prin care își reafirmă încrederea în aflarea unui sens. Ne vom opri asupra locurilor în care Blecher ilustrează tema interpretării, cel mai adesea folosindu-se de metafore care vor trebui, și ele, interpretate. Dintre metaforele hermeneutice din roman, ne vom referi la cele care constituie două categorii cu funcționalitate distinctă: metafore ale scrisului și metafore ale muzicii. Metafore muzicale Ideea de interpretare, de desprindere a unei melodii "exacte" dintr-un amalgam de semne (tipo)grafice, este
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
decât de o lupă puternică. Desigur, reveria asupra unui alt mod de a "înțelege" semnificația unui tablou, parcurgându-i sensul scris distinct, o dată pentru totdeauna, cu litere minuscule pe chiar suprafața sa, nu reprezintă decât un deziderat, expresia unei utopii hermeneutice. De fapt, tabloul imaginat în al șaptelea capitol al romanului este o expresie a nostalgiei după semnificație, a aspirației către o lectură completă și eficientă a lumii, a înțelegerii ei corecte și a interpretării ei definitive. De asemenea, este important
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
obiectivă (în înțelesul „vechi”, presupus perimat, al termenilor), întemeiată pe logica binară, pe principiul noncontradicției ș.a.m.d., logica postmodernă fiind una de tipul „și-și”, iar nu una de tip „sau-sau”. Mobilizând, în toată lumea, impresionante energii teoretice și hermeneutice, pătrunzând și difuzându-se și la nivelul orizontului cotidian și al mentalităților populare, p. - căruia unii îi prevăd un viitor infinit, iar alții i-au proclamat deja sfârșitul -, acest „concept-șperaclu”, maleabil până la irelevanță, văzut a da seama de o vârstă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
seama de corectitudinea procedurii pe baza rezultatului obținut. Faptul că, în progresia argumentului, ne găsim uneori în situații în care nu avem demonstrație, dar avem rezultat (pentru că demonstrația e invalidată de ratarea obiectului) ne pune mai degrabă în fața unui exercițiu hermeneutic. Acest lucru se întâmplă atât în pasajul în care Tânărul Socrate încearcă să sară mai multe etape ale dihotomiei, împărțind ființele însuflețite în oameni și animale, sau exemplul Străinului cu împărțirea oamenilor în greci și barbari, cât și la sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
politice este Dumnezeu, iar preoții sunt funcționari ai Regelui suprem și etern care nu se află în lumea aceasta. Problema medierii puterii, problema nivelului de implicare a divinității în concretul social au fost rezolvate pe căi mai degrabă simbolice și hermeneutice. Cea mai radicală este schimbarea statutului indivizilor și a societății în virtutea vieții eterne, care duce la schimbarea nevoilor politice; cel mai semnificativ text în acest sens este De civitate dei al Sfântului Augustin. O cale mai moderată este cea a
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
și o echivalează pe aceasta din urmă cu numărul. Până aici lucrurile au dimensiune principială și statică. Mișcarea apare la nivelul următor, o dată cu sufletul. Activitatea proprie acestuia este gândirea, iar gândirea constă în mișcarea circulară (tematizată de așa-numitul „cerc hermeneutic”) de la subiect (care e subiect al întrebării) la predicat (care desfășoară întrebarea descriind caracteristicile subiectului), pentru a reveni la subiect (fixat prin definiție). În fine, la un alt nivel se află lumea sensibilă - mobilă, vagă, indefinită, în permanentă schimbare - domeniu
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
rămâne, într-o formă sau alta, un exercițiu inițiatic. Gânditorul care a convertit istoria filosofiei într-o notă de subsol la propriile Idei nu are placiditățile, însă nici tenacitatea metodică a unui dascăl comun. De aceea, discipolatul steril și derapajul hermeneutic rămân, în ceea ce îi privește pe moderni, pe de o parte regulă, iar pe de alta, întâmplare previzibilă. Lipsit de promisiuni inutile, dar nu și de ambiții retorice, Platon se refuză constant unei posterități indiscrete, dar prea puțin fidelă nedumeririlor
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ansamblul preocupărilor noastre, nu doar să aflăm ce este imaginea, ci în egală măsură, să surprindem felului în care ea funcționează. Specific rămâne aici faptul că eikôn-ul nu poate fi înțeles plecând de la Ființă, ci numai refăcând un anumit traseu hermeneutic în sens invers. Termenul poate fi înțeles în perspectiva unei hermeneutici eshatologice de factură etico-religioasă, tocmai fiindcă numai pe acest temei se poate înainta în cunoașterea Ființei. Ființarea, cu toată spectralitatea sa, se oferă intelectului în maniera cea mai adecvată
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]