572 matches
-
mă bag sub pat, mă lipesc cu spatele de perete și refuz să să spun că-mi pare rău și, în plus, refuz să ies și suport consecințele. Refuz! Iar ea dă cu mătura după mine, încearcă să-mi măture hoitul putrezit, să mi-l scoată la vedere. De ce, măi, fantome ale lui Gregor Samsa! Bună, Alex, la revedere, Franz! — Ai face mai bine să spui că-ți pare rău, măi ăsta, că dacă nu, vezi tu! Și când zic asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
cu ceafă de taur, umeri ca niște platoșe, brațe de sugrumător cu bicepși cât căpățâna de varză. Rafael îl știa din vedere, îl mai văzuse prin zonă în tricouri d-astea mulate pe tors și fără mâneci, legănându-și superbul hoit de poster publicitar pentru aparate de făcut mușchi și pentru suplimente nutritive, dar parcă ar fi dat să-l deconspire uitătura melancolică, pierdută, care te făcea să te gândești la vreo neputință ascunsă după mușchii ăia și deopotrivă compensată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
prin îngheț îl sperie, cât mai ales durerea infernală ce trebuie suportată când ești readus la viață. Văzuse asta în Rusia, când ajutase un medic să salveze viața unui soldat anonim. Nici acum nu uitase gemetele și mirosul puternic de hoit al membrelor cangrenate din cauza gerului. Cu prețul amputării picioarelor mai jos de genunchi, militarul scăpase de moarte. Dar trăind coșmarul unui viitor cel puțin îndoielnic, se putea socoti un norocos? Zigzagul gândurilor îl aruncă într-o dimineață leneșă, rătăcită în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
mine s-a stins și ultima lumină și am început să orbecăiesc. Ca un tort minunat redus dintr-o dată la o fleșcăială, toate speranțele mi s-au prăbușit și le-am văzut așa cum erau, murdare, slinoase și lipicioase, puțind a hoit, protestând și strigând înfundat că ce mare lucru, de ce nu pot și eu să am o aventură, de ce, de ce nu, apoi a venit o pală de vânt și le-a măturat pe toate, iar eu am rămas gol și moale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
cei patru conducători, proclamându-și, fiecare, nevinovăția absolută și aruncând vina în cârca celuilalt. La căderea serii, morții sunt aruncați în gropi adânci și acoperiți cu un strat de var, apoi cu pământ. În ciuda măsurilor de precauție, pretutindeni miroase a hoit, existând riscul serios al izbucnirii epidemiilor. În ultimul timp, oamenii au început să practice incinerarea. E lugubru să privești trâmbele negre de fum care obturează imaginea stelelor sau a discului solar. Dacă violențele durează de atâta vreme, se ridică o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
morți. Omul, calm, trăgea cu carabina foc după foc și de fiecare dată ucidea câte un lup. Câinii se eliberaseră din hamuri. La mirosul sângelui ei se întorceau din nou la natură. Mârâiau și mușcau din lupii vii și din hoituri. Totul era o învălmășeală de nedescris. Femeia a murit și omul a tras cu carabina în lupi până s-au terminat cartușele. Finalul? Nu există happy-end. A murit și omul, copleșit de mulțimea lupilor. A murit mâncat de ei. Pe
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
cum a simțit a om, s-a stins spurcăciunea ! Ce vor fi amu acelea !?... într-o sară ședeam razamat în coate la fereastră și numai ce le văd umblând pe mal. Văd că fac sfat pe locul unde a fost hoitul. Au stat preț de-un ceas ș-apoi au luat-o pe imaș până la tăul lui Manole. De-acolé s-au despărțit, cum spun, cătră cimitir și cătră dealul Budei. Cele de la cimitir s-au dat după copaci și nu
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
e măciuca ciobanului, roștofal ; scumpie ; siminichie; spumărița ori stuchitul cucului ; târsoaca sau troscoțelul ; slobonov și turta lupului și sânge de nouă frați. Aista lung și bălos ca un șerpe e burete de bubă, burete pucios, care pute în pădure a hoit. Dincoace e văcălia, buretele de nuc. Ajungând la capătul cărării care ieșea în hudiță, de acolo cârdul bătrânelor se risipi. Păscărița o lua la deal împreună cu Bocoaia, a treia casă mai încolo rămânea Aglaia, iar Burlăcița cu baba Băltoaia și
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
noi nu mă făcea să mă simt cu nimic mai bine. Pute, am șoptit eu. — O, nu e de la mine, s-a apărat Gălățanu. — Pute a soartă de om, a sânge, a păr, a transpirație, a unghii, a picioare, a hoit. Tot orașul e plin de câini vagabonzi, de lume care aleargă după câini cu covrigi în coadă, de vânzători de iluzii și de fraieri ca mine. Orașul ăsta e ca o ghiulea care te trage la fund. Abia dacă reușesc
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
trebuie să merg până la capătul lumii de dinăutru. Trebuie să văd unde duce și ce e dincolo de ea. Trebuie să văd ce e dincolo de eschimosul meu. Avionul a decolat. Azi nu mergem la film. — Puvirnituq înseamnă „locul unde miroase a hoit“, ne lămurește Tukalaq, aruncând sclipiri ghidușe cu ochii ce-i râd perpetuu. Nu e un nume prea ademenitor, remarcă Jonas. De ce se numește așa ? vrea să afle Emily. Există două legende. Una spune că, demult, când turmele sălbatice de caribou
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
nume prea ademenitor, remarcă Jonas. De ce se numește așa ? vrea să afle Emily. Există două legende. Una spune că, demult, când turmele sălbatice de caribou au încercat să traverseze râul, au fost prinse într-un vârtej și s-au înecat. Hoiturile au fost aruncate la mal, iar mirosul a plutit mult timp deasupra locului. Un asemenea eveniment rămâne încrustat pe veci în memoria unor oameni pentru care mâncarea e atât de greu de procurat. Atâta risipă de hrană nu poate fi
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
Prostia țigăncii Întrecea orice măsură, având amețeală Întrucât sursa de emanare a mirosului Îi provoca o stare de vomă, de pierdere a echilibrului mintal. Dar, În ciuda acestei paradoxale situații umilitoare, Tony Pavone Își păstră calmul, să nu azvârle În stradă hoitul de alături...!! Câteva bătăi violente În ușă, mai ales vocea stridentă a Șefului de Șantier răsturnă situația. Țiganca bucuroasă sări de gâtul amorezului care intrase În cameră cu pantalonii deja desfăcuți, azvârlindu-se În așa zisul pat, Îmbrățișați Într’o
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
și răgălii, scufundate-n mocirlă. Am coborât alte secole, până când, la mii de paliere mai jos, pe neașteptate, se deschise-o cavernă de dimensiuni gigantești, cu un glob rotitor, aidoma soarelui, în centru. Flori cărnoase ca niște vulve, duhnind a hoit, atrăgeau insectele târâtoare care se-ngrămădeau cu miile în cupele cleioase. Ca un imens gălbenuș de ou, dar purpuriu-stins, cu pielița străbătută de rețele alburii, schimbătoare, soarele umplea aproape tot spațiul, așezat direct pe clisa mlaștinei și împrăștiind în aerul
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
vârfurile spre ceruri de negândit. Cei care fuseseră acolo erau stigmatizați pentru totdeauna. Nefericirea avea să fie mereu briliantul dintre sprâncenele lor. Singuri și ignorați, aveau să cartografieze harta împărăției în 168 imense, demente, ilizibile Cărți cu foițe de aur. Hoitul lor plin de viermi avea să fie găsit prăbușit peste manuscrisele halucinante, în mansarde dărăpănate, unde nimeni n-ar fi bănuit că poate trăi un om... Poate că asta gândeam și atunci, în ziua plecării din tabără, privindu-i pe
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
vehicul pe străzile orașului, până n-aș mai fi fost în stare să spun nici cine sânt darmite unde mă aflu. Apoi m-au târât pe niște coridoare sucite și răsucite, am coborât trepte mirosind a piatră udă și a hoit de pisică. Pe deasupra, din când în când, se auzea huruitul câte unui tramvai. Mi-au scos cârpa de la ochi într-o pivniță luminată slab de câteva lumânări, unde erau așezate în chip de mese, sub bolta arcuită, câteva butoaie de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și, fără să știu prea bine ce fac, am apucat de marginea scoarței desprinse și-am tras. Era putredă și ușoară ca pluta. Sub coajă am găsit cadavrul unei mierle, devorat de furnici. O masă vie, roșie, agresivă, mișuna pe hoitul păsării. Am apucat-o de vârful unei aripi și-am azvîrlit-o cu tot cu furnici la câțiva metri distanță. Curând, trunchiul s-a golit de insecte, cu excepția carilor care-și săpau în lemnul afânat , buretos, canalele paralele. Toate gâzele vorace au luat
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și roșie, cu blănurile grămadă pe ea, cu pălării sofisticate, iar după cincizeci de ani s-a îngrășat monstruos. Dinții i s-au dezgolit ca la cai între buzele asiatice, o aluniță i-a apărut lângă nară. A devenit un hoit dezgustător după linia a șaptea. Garoafa, dimpotrivă, s-a pipernicit, s-a înnegrit în basmaua ei verde cu desene roșii, în haina bărbătească și cu fusta creață, roșie cu flori albastre și portocalii, cu picioarele goale, ca de catran. Pe la
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
din deșert. Niciodată nu s-a întâmplat să coincidă atâtea vieți... Și atâtea morți. Sute de vulturi, zeci de hiene și șacali și aproape douăzeci de oameni își împărțeau un spațiu rezervat dintotdeauna câtorva antilope famelice și capre sălbatice. Și hoiturile puțeau. O grămadă de hoituri! Pentru țânțarii din uitata salină, acela era, fără îndoială, minunatul ospăț pe care-l așteptau de secole. Pentru eternele muște, o inimaginabilă orgie. Bruno Serafian își scoase ochelarii care nu-i mai erau de trebuință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
a întâmplat să coincidă atâtea vieți... Și atâtea morți. Sute de vulturi, zeci de hiene și șacali și aproape douăzeci de oameni își împărțeau un spațiu rezervat dintotdeauna câtorva antilope famelice și capre sălbatice. Și hoiturile puțeau. O grămadă de hoituri! Pentru țânțarii din uitata salină, acela era, fără îndoială, minunatul ospăț pe care-l așteptau de secole. Pentru eternele muște, o inimaginabilă orgie. Bruno Serafian își scoase ochelarii care nu-i mai erau de trebuință, se frecă la ochi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
că altfel o să-ți pierzi camarazii. Cel mai rău va fi în zori. — De ce? — Atunci e momentul când vântul șovăie dacă să se potolească sau să bată cu furie. Vulturii ne vor da de știre. — De ce vulturii? — Aici miroase a hoit. Dacă sosesc în zbor de departe, înseamnă că vântul se liniștește. Dacă-și caută adăpost și-și ascund capul între aripi, înseamnă că o să înceapă furtuna. Ei sunt singurii care știu ce se va întâmpla în deșert, pentru că pot vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
i le lăsase în peșteră, s-ar fi putut crede că avionul luase cu el până și ultimul locuitor din zonă. Au fost trei zile stranii, care i-au pus la încercare tăria de caracter, fără altă companie decât duhoarea hoiturilor, ce dispăru doar când șacalii înfometați sfârșiră până și ultimul os; și atunci vulturii se pierdură în depărtare și o pustietate absolută puse stăpânire încă o dată pe masivul stâncos. În sfârșit, când se aștepta cel mai puțin, silueta subțire a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
că mă complac în disperarea mea și pentru că, pornind de la câteva date reale, am înteimeiat, sub pretenția adevărului, o atmosferă care nu corespunde realității? Și am perversitatea de a mă hrăni din această bolnăvicioasă hrană, după cum muștele se delectează pe hoituri?” Naratorul are o “psihologie specială” de om care se verifică studiind reacțiile celorlalți: “(...) dar în fața lamentării mele cum de nu ești impresionată?”, întrebare nu numai patetică, ci și orgolioasă. “Cu această <<psihologie specială>> nu e de mirare că, în
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
BRUMARU De obicei, săltând voios în vârsta personală (și la 69 de ani îndrăznesc să afirm cu mâna pe ficat că bătrânețea începe să devină, cu adevărat, un soi de haine grele, atârnând cam halandala pe trupul puțind deja a hoit ambulant), înaintând la pas lejer în vreme, autorii, cărțile în care ți-ai fixat fericirea teribilă a lecturii, paginile fermecate, ferecate în însemnări rapide, indescifrabile, totul îți procură, la recitire, o bucurie liniștitoare, sedantă, mereu și mereu adăugită de noi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
pin. Jacinta o recunoscu În ea pe Penélope și simți un fior. Înainte să poată spună ceva, băiatul se Îndepărtase. În drum spre casa de pe bulevardul Tibidabo, Jacinta aruncă figurina pe geamul automobilului, de parcă ar fi fost vorba de un hoit Împuțit. Nu o dată, Jacinta avea să se trezească În zori, acoperită de sudoare, urmărită de coșmaruri În care băiatul acela cu privirea tulbure se năpustea asupra Penélopei cu brutalitatea rece și indiferentă a unei insecte. În unele după-amieze, cînd se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În stradă e scurtă. Lumea se uită la tine cu scîrbă, inclusiv cei care-ți dau de pomană, Însă asta nu-i nimic În comparație cu repulsia pe care ți-o inspiri singur. E ca și cînd ai trăi Închis Într-un hoit care umblă, căruia Îi e foame, care duhnește și care refuză să moară. CÎnd și cînd, Fumero și oamenii lui mă arestau și mă acuzau de cîte-un furt absurd sau că ademeneam fetele la ieșirea unui colegiu de măicuțe. Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]