702 matches
-
cel dintâi melancolic în personajul Belerofon spune Pascal Quignard: "Urât de zei, întotdeauna singur, el rătăcea prin șesul Aleison, cu inima distrusă de tristețe, ferindu-se din calea oamenilor (Iliada, VI, 200). Thymon katedon mâncându-i inima, zice Homer. Epitetul homeric descrie magnific melancolia: autofagia corpului cu ajutorul sufletului. Nefericitul este un Narcis devorat de propria imagine"1. Faptul că exist eu dovedește că lumea nu are nici un sens, scrie Cioran în Pe culmile disperării. El nu poate găsi nici o rațiune în
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Eliade constată, atât în Aspecte ale mitului 164 cât și în alte lucrări, că actualizarea unui mit într-o creație cultă devine indiferentă la succesiunea cronologică a faptelor. În romanul Ulysses al lui James Joyce numai anumite epifanii relevă mitul homeric, în rest, logica evenimențială fiind mult modificată. Concret, Fred Vasilescu pune capăt relației sale cu d-na T. pentru a-și urma destinul "impus" de Camil Petrescu, anume cel de scriitor. Intenția autorului este fondată pe caracterizarea făcută într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
a rupt din locul lui de sus,/ Pierind mai multe zile.//" Pelerinajele sale sunt prea cunoscute pentru a insista. Chiar și la conservatoarea societate Junimea apărea intempestiv, însoțit de Creangă, acesta din urmă umplând salonul lui Pogor cu râsul său homeric. Teatrul (episodul evadării cu trupa Tardini-Vlădicescu stă mărturie) exercită, încă din copilărie, o atracție deosebită. Paralelismul cu Don Quijote și Camil Petrescu devine, din acest unghi, evident. Același G. Călinescu conchide, analizând în Istorie...piesele sale, că adevărata vocație a lui
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
călătoriile fantastice și mitopoetice, fără de care rămâne pe poziții de atac doar negația, moartea în primul rând. Au fost date uitării asemeni unor ruine, călătoriile care însemnau aventură, (re)descoperire, formare (Salgari, Verne, Stevenson, Melville, Conrad), dar și marile mituri homerice, inclusiv cel al Afroditei, astfel că pe pământ s-a înstăpânit o mare dezolare, iar inima a devenit "o groapă de gunoi în putrefacție"; a supraviețuit doar un singur mit, unul dintre cele mai feroce, cel al lui Iason și
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
traducere și note de Marius Dobrescu). Sfidând cenzura ideologică, Ismail Kadare a reușit în anii '60-'80 să survoleze (simuleze) doar canoanele realismului socialist oficial, elaborând de fapt repertoriul fantastic oferit de o misterioasă antichitate a eposului ilir: memoria unei homerice cetăți etnice și spirituale, etern primejduite, asediate și distruse de marile puteri, imperii, dictaturi etc. Astfel, Kadare aparține mai degrabă direcțiilor literare ce s-au conturat după 1913, când autoconștiința culturală a albanezilor va culmina prin cucerirea independenței de stat
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
dintre acestia ambii i-au ales pe Anacreon, pe Arhiloh, pe Simonide din Ceos și pe Safo. Nu în cele din urmă s-au aplecat, precizam, asupra scrierilor lui Vergiliu (din care au preferat: Leopardi-Eneida și Quasimodo-Georgicele) și asupra Odiseei homerice. La finele celui de al doilea Război Mondial (1945), după ce publicase varianta în limba italiană a 1500 de versuri din Odiseea, Quasimodo a lucrat în anii șaizeci și la traducerea rămasă incompletă a Iliadei, care va apărea postum, în 1968
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
aș putea-o da eu.443 Sunt cuvinte dictate de firea impulsiva a tânărului dornic de recunoaștere din partea comunității filologilor italieni. În ciuda acestor afirmații, presupusa lacuna nu a fost singurul motiv care l-a determinat pe Leopardi să aleagă textul homeric. La acea vreme era binecunoscută în Italia opinia de factură romantică a doamnei de Staël despre Homer poet al unei lumi simple, sincere, fericite: Homer readuce în sufletele noastre acea afecțiune trezita uneori de amintirea emoționantă a propriei copilării; și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de așteptat, există unele afinități elective: ambii i-au ales pe Anacreon, pe Arhiloh, pe Simonide din Ceos și pe Safo. Ulterior, Quasimodo s-a aplecat și asupra Georgicelor lui Vergiliu, din opera căruia Leopardi preferase Eneida și asupra Odiseei homerice, traduse parțial și de antecesor. Ansamblul cunoștințelor despre antichitate asimilate de Leopardi de-a lungul timpului este, din punct de cantitativ și calitativ mai amplu decât al artistului sicilian. În ciuda acestei diferențe niciunul dintre ei nu a considerat antichitatea doar
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
se lasă "anexați", pe măsură ce intră în interiorul marelui continent, de acest "Nou Canaan" care îi învăluie, fără voia lor, în mreaja mythos-ului fabulos și inexplicabil (complet diferit de logos-ul asumat inițial, prin natura lor pozitivistă, de autori), întocmai precum sirenele homerice își împresoară victimele cu cîntecul lor ireal de seducător. Odată captivi în "visul american", ei nu mai scriu un jurnal de călătorie, ci doar literatură. De altfel, s-a vorbit frecvent în critică despre componenta "estetică" a jurnalului de călătorie
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
și aventurile lui ca pe o călătorie spre Indii. Dotat cu căruță, Pațanghel devine, la întoarcere, un Marco Polo. Bărbații din sat se strîng în "adunare liniștită" ca să îi asculte fermecătoarea poveste. Iar el nu e obiectiv, ci "le înflorește" homeric. O căruță costă în Siliștea-Gumești patru mii de lei. Iocan o face cu trei mii, a la vivat concurența! Și se îmbogățește. Deci o căruță costă 60-80 de banițe (mertice) de grîu. Scump, dar fără atelaje hipo nu se poate
Cai, călăreți și atelaje hipo by Horia Gârbea () [Corola-journal/Imaginative/8650_a_9975]
-
vrăjitoare controlează stafia unei femei pentru a-și atinge un asemenea scop. Și exemplele ar putea continua 82. Fără îndoială, eroul caragialian crede că se confruntă cu stafia vindicativă a fratelui său, o combinație, dacă ar fi să împrumut clasificarea homerică, de bi (ai)othanoi și de agamoi, iar tensiunea epică rezultă, cum sugeram deja, atât din recunoașterea situației reale de către lectorul informat de naratorul omniscient, cât și din confuzia de identificare ontologică în care este învăluit, până la final, personajul central
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Within the unfathomd caverns of my Ear" (E: 145). Astfel, credo-ul lui Blake legat de funcția aducătoare de inspirație a sacrului poate fi pus în acord cu cele formulate de Xenofan și de Proclus 81. Xenofan elogiază meritele poeziei homerice, elaborate sub direcția "influentelor divine" (phusis theazousa). De aceea opera produsă sub îndrumarea vocii divine este înzestrata cu frumusețe supremă: "Orice creează un poet aflat în stare de posesiune sacra (enthousiasmos) și sub îndrumarea spiritului divin (hieron pneuma) este peste
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
nu putem prezice ce vor trebui să știe copiii noștri peste zece sau douăzeci de ani, ce îi învățăm este mai puțin important decât cum îi învățăm să învețe singuri". (Khan, 2013, p. 180) 2.7. Tehnică fără etică Educația homerică, așa cum subliniază Henri- Irenée Marrou, cuprinde două elemente: "o tehnică, prin care copilul este pregătit și progresiv inițiat într-un anumit mod de viață, și o etică, ceva mai mult decât o morală conținând precepte: un anume ideal de existență
Lecția uitată a educației. Întâlnirea Micului Prinț cu vulpea by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
caracterului uman, servindu-se de ea pentru atingerea idealului său". (Jaeger, 2000, p. 216). Cu alte cuvinte, sofiștii au dislocat areté din contextul aristocratic al naturii (physis), care miza pe calitățile tradiționale moștenite prin sânge (a se vedea contextul epopeilor homerice), pentru a o reașeza în contextul democratic al convenției umane (nomos), care miza pe forța educativă, modelatoare a cunoașterii, adică a adevărului care se dezvăluie (alétheia). Pentru Protagoras, dar pentru sofiști în general, paideia nu era știință a educației, nu
Lecția uitată a educației. Întâlnirea Micului Prinț cu vulpea by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
ca artă a educației care mizează pe forța formativă a adevărului presupune transmiterea celor două componente ca părți ale aceluiași întreg, ignorarea uneia, presupunând funcționarea defectuoasă a celeilalte. Acest dublet educațional se regăsește, așa cum constată Henri-Irénée Marrou, încă la paideia homerică: "[...] faptul că etica de tip cavaleresc rămânea în centrul idealului grec a făcut ca Homer, interpretul eminent al acestui ideal, să fie ales și menținut ca text de bază în educație. Trebuie, într-adevăr, să reacționăm împotriva unei aprecieri exclusiv
Lecția uitată a educației. Întâlnirea Micului Prinț cu vulpea by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
ale povestirii. Descrierea, care privește atât lumea inanimată, cât și cea a personajelor, este susceptibilă de a introduce, la acest nivel tematic, o nouă ruptură sau o eterogenitate suplimentară. Soluția stilistică la aceste probleme diverse poate fi regăsită în preceptul homeric, atât de apreciat de Lessing: "Homer [...], în general, are pentru fiecare obiect doar o singură trăsătură descriptivă. Pentru el, o corabie este neagră sau înaltă sau rapidă; în cel mai bun caz, e neagră și cu rame: el nu merge
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
schimbărilor de context. Așa cum subliniază R. Barthes (1970, p. 208): "peisajul se deosebește de loc pentru că funcția sa este cea de a constitui un semn universal, cel al Naturii: peisajul este semnul cultural al Naturii". Putem probabil considera un exemplu homeric de acest tip ca fiind prototipul toposului: (4) Iar cînd sosi aproape de ostrovul 75 Cel depărtat, se repezi din apa Cea viorie pe uscat și merse La peștera cea mare, unde zîna Sălășuia, și o găsi în casă. Jăratic mare-ardea
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
șterse pe picioare. pd1''': Își închise umbrela. pd1'''': Intră. Regăsim aici caracteristica descriptivului, teoretic, cea de a putea fi expandat la infinit. Schema următoare ne va permite să ținem seama de specificul fiecărui tip de secvență: 4. Caz [3']: "Descrierea homerică"5 În literatură, descrierea homerică este un caz particular de DA. Obiectul care trebuie descris este dezvăluit progresiv datorită "lucrării" (lui a face) a unui actor al narațiunii. Avem faimosul exemplu al scutului lui Ahile, descris de-a lungul unei
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
închise umbrela. pd1'''': Intră. Regăsim aici caracteristica descriptivului, teoretic, cea de a putea fi expandat la infinit. Schema următoare ne va permite să ținem seama de specificul fiecărui tip de secvență: 4. Caz [3']: "Descrierea homerică"5 În literatură, descrierea homerică este un caz particular de DA. Obiectul care trebuie descris este dezvăluit progresiv datorită "lucrării" (lui a face) a unui actor al narațiunii. Avem faimosul exemplu al scutului lui Ahile, descris de-a lungul unei suite temporale de acțiuni care
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
temporale de acțiuni care urmărește procesul de fabricare. În aceste caz, personajul acțiunii (meșterul făurar) este redus la rolul de metonim al obiectului descris (scutul). La acest nivel, se situează o primă diferență între DA analizate în [3] și descrierile homerice. În acestea din urmă, atenția nu este focalizată nici pe actor, nici pe acțiune, ci pe obiect, obiectul legat prin metonimie de personajul care acționează. Acest tip de descriere a fost mult timp considerată de către retori drept un model, drept
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
de personajul care acționează. Acest tip de descriere a fost mult timp considerată de către retori drept un model, drept singurul mod corect de a scrie. Ea este, pe rînd, calificată drept descriere "dramatizată" sau "narativizată". Dacă este adevărat că "descrierea homerică" este un mijloc de a introduce descriptivul în narativ, fără ca pentru acesta să fie curmat cursul în diegeză, termenul de "narativizare" poate duce la confuzii. Pare că ar fi de preferat să fie rezervat cazului în care apare o structură
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
introduce descriptivul în narativ, fără ca pentru acesta să fie curmat cursul în diegeză, termenul de "narativizare" poate duce la confuzii. Pare că ar fi de preferat să fie rezervat cazului în care apare o structură secvențială narativă. Or, în "descrierea homerică", structura rămîne descriptivă; sînt utilizate doar unele mărci lingvistice caracteristice povestirii. Este vorba doar de perfectul simplu și de organizatorii temporali de genul "deodată", "brusc" etc. Astfel, în acest exemplu din Hugo citat de Ph. Hamon (1981, pp. 157-158): (54
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
cinci curele porneau dintr-acolo, ca spițele din butucul roții, puteai zări în partea opusă a acestui disc desgustător rădăcina altor trei tentacule care rămăseseră în fundul scobiturii.* Victor Hugo, Oamenii mării, p. 320 Ph. Hamon, definind acest text ca "descriere homerică", evidențiază următoarele proceduri descriptive: a. prezența unui prim sistem descriptiv ce conduce progresiv la "părți" ale caracatiței după o organizare de tip ordinal: o cingătoare, strînsoarea → o a doua → o a treia → o a patra → o a cincea → cele cinci
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
adică o înțelegere a povestirii" (1953, p. 26). Ceea ce s-a pus în evidență aici este valoarea perfectivă a perfectului simplu care permite evenimentelor să se grefeze pe el, marcînd astfel punctele de incidență ale unei serii evenimențiale. În cadrul "descrierii homerice", se remarcă faptul că, datorită perfectului simplu, propozițiile descriptive primesc statutul de "nucleu" al lanțului evenimențial-cauzal. De fapt, aceste verbe la perfect simplu delimitează progresia, subliniază planul textului (acțiunile care organizează superficial secvența conferind o ordine cronologică). În măsura în care aceste verbe
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
conferind o ordine cronologică). În măsura în care aceste verbe la perfect simplu nu sînt decît urmele unei coerențe care ar fi putut fi narativă, ne propunem să vorbim, în acest caz, doar despre o "narativizare de suprafață". O ultimă caracteristică a "descrierii homerice" este frecventa utilizare a SCRIPT-ului ca plan de text. Aceasta înseamnă că obiectul descrierii nu este descris direct, dar apare progresiv prin intermediul unui actor care "joacă un scenariu" cu totul convențional (= script) precum "a se îmbrăca", "a face cumpărături
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]