KorAP: Find »[drukola/base=icni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 ...20 >

484 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687

târziu, îl văd pe Nathaniel că-mi face cu degetele în spatele lor gestul prin care se mimează tăiatul gâtului. — Îți mulțumesc de întrebare, Samantha. Trish trage aer în piept adânc. Dar aș prefera să nu vorbim despre petrecere, mulțumesc. Eddie icnește, enervat la culme. — N-ai de gând să mă scutești odată ? N-am zis decât... — E vorba de tonul pe care ai zis-o ! strigă Trish. Câteodată cred că unicul tău scop în viață e să mă faci să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454

a făcut un an. — A. Marketing ! Frumos, frumos ! CÎteva minute apoi, nimeni nu mai zice nimic, se aude doar glasul comentatorului de la televizor. În clipa În care pe teren se Întîmplă o chestie care nu le convine, tata și Nev icnesc simultan, supărați. Apoi, peste o clipă, din nou. Păi bine, zic. Atunci, eu o să... Mă ridic de pe canapea, fără ca ei să Întoarcă măcar capul. Ies În hol și iau cutia de carton pe care am adus-o cu mine. Apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
aude tot mai tare și Încep să mă stresez. E un pic cam sinistru. Ce naiba fac, n-au de gînd să Înceapă să danseze odată ? CÎnd au de gînd să tragă cortina asta ? CÎnd au de gînd să... Buf ! Cineva icnește În clipa În care sala e luminată brusc de un spot puternic de lumină, care aproape că mă orbește. Răsună o muzică duduitoare și pe scenă apare o siluetă În costum negru lucios, care se Învîrte și face salturi. Dumnezeule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

de picioare mă țintuia În loc. Era ditamai lemnul, mare și greu, dar dacă mă rostogoleam pe spate, puteam să-l salt de jos. Asta am și făcut și l-am prăvălit apoi, cât era de greu, peste pășitorii păzitorului. - Câine! icni el și, buimac, se trase Îndărăt. Am Încercat să mă iau după el, dar nu mai aveam putere, iar bulumacul mă țintuia la pământ. Păzitorul se ridică, rânjind. Avea ditamai sulița sprijinită de o piatră la intrare, dar se răzgândi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
fi fost șarpele pe care Îl văzusem când l-am cunoscut pe Enkim. Curând, am ajuns pe o potecă abruptă de capre, acoperită ici-colo de iarbă deasă și grea. Pământul se tot fărâma sub pășitorii noștri, dar Runa mă Îndemna, icnind abia auzit, să nu mă las. Din vale se ridicau strigăte din ce În ce mai puternice, dar nu știam dacă erau din cauza focului sau pentru că băgaseră de seamă că fugisem. Ne-am trezit pe o culme Înierbată. Luna răsărise și vedeam de jur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Înspumată. - Acum! Ne-am apucat să tragem de bulumac. Cu greu l-am clintit din loc și, În clipa În care am reușit În sfârșit să-l târâm spre apă, auzirăm chiotul ascuțit al unui pândar. - Hai! răcni Runa și, icnind din străfundul rărunchilor, izbutirăm să rostogolim trunchiul În apă. Bulumacul păru să se ridice drept În sus, iar noi ne și repezirăm asupra lui Enkim și-l Îmbrâncirăm și pe el În apă, cu tot cu culcușul din crengi și cu mormanul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

se aude afară... ARTUR: Da! Sunt! Nu pot cere nimic! Nu pot avea nimic! Nu am liniște, nu am covor roșu! Nimic, nimic, nimic! Eu mă sinucid! GARDIANUL (Îngrozit.): Nu știți ce spuneți! (Îi acoperă urechile.) ARTUR (Epuizat, la pământ, icnind.): Nu mai vreau nimic... Să se termine odată! GARDIANUL: Știam eu c-o să se termine totul cu bine... ARTUR: Să vină călăul! Să se termine! GARDIANUL: Imediat, imediat... (Agitat, prin încăpere.) Numaidecât... Întotdeauna întârzie... blestematul... (Pentru sine.) Pezevenghi bătrân, era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
taci, Grubi, că te omor! (Îl trântește într-un colț al camerei; peste CĂLĂU se răstoarnă rafturi putrede cu cărți și obiecte incerte.) Taci! (CĂLĂUL încearcă să se ridice de sub lucruri.) Stai acolo! CĂLĂUL (Rămâne sub morman.): Ești un prost... (Icnind.) Acum era gata... Plecam și noi acasă... ARTUR (Naiv, amuzat, aerian; către GARDIAN.): Hi-hi! Ce urât te porți! Du-te-ncolo! GARDIANUL: Mi-a ajuns până-n gât! M-am săturat! CĂLĂUL (Scâncind.): Și mie... Și eu... ARTUR (Ridică o carte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
facă de cap? Ce-o să zică guvernatorul? Ce-o să zic eu când o să-mi ceară capul? Unde e capul? De ce l-ați lăsat să scrie? Cine i-a dat litere? Așa se începe o plângere? Unde v-a fost capul? (Icnind, se lasă jos.) Sunt terminat... Sunt un om sfârșit... GARDIANUL (Tresare.): Papini? Parcă Giovanni Papini... CĂLĂUL: Nu știu. (Către ARTUR.) Domnule, Giovanni Papini a scris Un uomo finito? ARTUR: Da, Giovanni Papini. GARDIANUL (Aplecat peste COLONEL.): Giovanni Papini a scris

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Execută exerciții din brațe.) Ah, domnule, când se oprește ploaia mă iau niște dureri de oase... ARTUR: Să vă fac un masaj? GUFI: Dacă vreți? (ARTUR începe.) Aici... la cervicale... Uneori nici nu pot să întorc gâtul... Parcă sunt lup... (Icnește de plăcere.) Ce mână moale aveți! ARTUR: Am fost decorator de vitrine. GUFI: Și eu... am fost vânzător la aprozar... ARTUR: Ce gât fin aveți... GUFI: Gâtul, domnule, trebuie întotdeauna îngrijit cu atenție... ARTUR: Și eu mi-am dat seama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
am ridicat de la masă nemâncat și am luat-o încet peste câmpie... Se făcea că era o câmpie netedă și din loc în loc se vedea câte o jumătate de arbore... Ce să însemne o jumătate de arbore? PARASCHIV (Plânge grotesc, icnește.): Cad. MACABEUS: Dacă nu mă asculți te las și mă culc. (Furios.) Te las dracului și mă culc. Înțelegi? Mi-e foarte ușor să te las și să mă culc. Știi că îmi place să dorm... Acum vreau să-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
pe inimă.) Ce dracu’ ai... Ce-s chestiile astea? Ce să-ți dau? (Intră în panică, se răsucește prin încăpere, se lasă în genunchi, se așează cu capul la picioarele lui MACABEUS, se trântește cu capul de pământ, mugește, plânge, icnește, se oprește, caută printre lucrurile răvășite și vine cu un bidon de tablă, i-l pune la buze lui MACABEUS și-l silește să bea, acesta refuză, PARASCHIV i-l toarnă pe față.) Bea... hai... cască gura... Mă! (Violent.) Bea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
din greu.) Ce-i aici? (Încearcă să pipăie în jur cu mâinile.) PARASCHIV: Stai liniștit... Stai... (Mirat.) Te doare? MACABEUS: Unde suntem? (Speriat.) Cine-i? PARASCHIV: Eu sunt... (Îi mai dă să bea.) Bea... Taci și bea... MACABEUS (Grohăie, scuipă, icnește): De ce nu aprinzi lumina? PARASCHIV (Inocent.): Cum... (Încearcă să se ridice.) MACABEUS (Strigăt de panică.): Nu pleca! PARASCHIV: Nu plec... MACABEUS: De ce nu aprinzi lumina? PARASCHIV (Începe să-și dea seama de situație.): E... E... târziu... MACABEUS: E noapte? PARASCHIV

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Nu! Am să te omor! PARASCHIV: O să fie frumos... O să ne jucăm în fiecare zi... O să-ți placă... Ai să vezi.. O să ne jucăm șase zile pe săptămână... iar duminica o să-ți dau liber... (Îl lasă în mijlocul încăperii; MACABEUS gâfâie, icnește.) Da’ știi că m-ai obosit? Ești al dracului de greu. Am să mai tai ceva din tine... MACABEUS (Obosit, scârbit, la capătul puterilor.): Auzi... Du-te... lasă-mă să mor... Lasă-mă să stau singur... Măcar o zi... Da-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
văd cum îți dai duhul... MACABEUS: De ce să stai? De ce să aștepți? Omoară-mă acum. Tot voiai să mă omori... PARASCHIV: Nu, nu... Trebuie să se întâmple încet... altfel n-are haz... înțelegi? Eu vreau să fie cu haz... MACABEUS (Icnește); Nu... nu vreau să te mai aud.... PARASCHIV: De ce să nu mă mai auzi... MACABEUS: Taci măcar zece minute... Măcar un minut... PARASCHIV: Ce? Gata? Te-ai scârbit de mine? Nu-ți mai place cu mine? Vrei să te pocnesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Vrei să te găsească? Vrei să te spânzure? MACABEUS (Fericit.): Da, da... Asta vreau... PARASCHIV: Nu se poate, Maco... Aici nu se găsește nimeni o sută de ani... Nu vrei să stai o sută de ani cu mine? MACABEUS (Plângând, icnind, copilărește, între demență și neagră deznădejde.): Nu... PARASCHIV: De ce nu, de ce? Ti s-a urât? MACABEUS: Mi s-a urât... PARASCHIV: Am să te îngrijesc, Maco, am să-ți dau de mâncare, am să te șterg la fund... MACABEUS: Mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
să aduc apă? Vrei să-ți spăl bocancii? Spune, ce vrei? Vrei să facem lucrul ăla grețos? Vrei să ne umplem de greață? Vrei să te caut de păduchi? Vrei să te scarpin pe burtă? Spune... Spune ce vrei... MACABEUS (Icnește ușor; tace.) PARASCHIV: Nu spui? MACABEUS: Nu... PARASCHIV: Te apasă la inimă? MACABEUS: Nu... PARASCHIV: Te simți ușor? Te simți ca o pasăre? Parcă n-ai avea nevoie de nimic? MACABEUS: Da... PARASCHIV: Aha... Asta era... MACABEUS (Icnește senin.) PARASCHIV

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
vrei... MACABEUS (Icnește ușor; tace.) PARASCHIV: Nu spui? MACABEUS: Nu... PARASCHIV: Te apasă la inimă? MACABEUS: Nu... PARASCHIV: Te simți ușor? Te simți ca o pasăre? Parcă n-ai avea nevoie de nimic? MACABEUS: Da... PARASCHIV: Aha... Asta era... MACABEUS (Icnește senin.) PARASCHIV: Vrei să vin lângă tine? MACABEUS: Da... PARASCHIV: Vin, Maco, vin... (Își ia trompeta și vine lângă MACABEUS; îi ia capul în brațe.) PARASCHIV: Așa... (Îl mângâie pe cap.) Așa e bine? MACABEUS: Da... PARASCHIV (Îi scarpină ușor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
e murdară și înnegrită de fum; se împiedică, îl caută din ochi pe Grubi, se apropie în fugă de Grubi și se lipește de el, tremură, gâfâie, plânge.) IOANA: Grubiii... Grubiii... Se răstoarnă pivnița... Își ascunde capul în șorț și icnește.) Ah, ce m-am speriat! HAMALUL (Prinzând-o patern, mângâind-o.): Taci, taci... se întâmplă ceva... IOANA (Își scoate capul din șorț.): Ce se întâmplă? S-a răcit aerul dintr-o dată și a început să-mi tremure mâna... Uite cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
auzim și tu știi că nu trebuie să le auzim și ni le spui mereu, toată noaptea ai vorbit prin somn și ai spus fel de fel de prostii și ai povestit atâtea lucruri și ai plâns prin somn, ai icnit prin somn toată noaptea și ai urlat ca un câine. Și nouă ne-a fost milă și am vrut să te trezim și Bruno te-a stropit cu apă și Grubi a încercat să-ți ridice pleoapa și să te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

cu apă sfințită. Agita smocul și privea fioros, oprit în ușă. Craniul acela minuscul mormăi, amenințător: „Te-ai dat cu popii, Gonceo?! Ei te-au făcut ce te-au făcut? Și tocmai cu Macovei, tartorul popilor te-ai dat?!“ Goncea icni, speriat. Dădu să spună ceva. „Știi cum urlă bunică-tu, Lavrentie, când te vede ce faci?“, întrebă de data asta, furios, crănicelul acela spânzurat de gherdan. „Uite așa face!“ Și slobozi un urlet prelung, clămpănind din fălcile-i abia ghicite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
plăcintă, din tava pe care femeia o lăsase pe soba de tuci de lângă capul patului. Mușcă pofticios. Îl privi lung pe Băcănel. Mai să izbucnească în râs, închipuindu-l pe „istoric“ cum încerca și el s-o tăvălească pe țigăncușă. Icni, abia stăpânindu-și hohotele: - Și mata, coane, nu... Renunță la întrebarea porcoasă. Deveni dintr-o dată grav. Mai mușcă din plăcintă. - Adică, urmă Goncea firul unui gând numai de el știut, să discutăm, coane, de ce am venit eu acuma aicea. E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
vezi, o crăpătură n-are. Capitaliști de-adevăratelea, încă de pe-atunci! Ce-o fi băgat olandeji ăia, că mușama nu-i. Asta-i clar! Aia se taie, chir de n-o porți. Dădu să-i răspundă. Apucă doar să icnească, sufocat. Un ins subțirel, cu o pelerină galbenă, cam ca acelea purtate de țiganii care mătură pe ploaie sau de vidanjorii de la Apa Nova, trecu vijelios pe lângă el. Din goană îl îmbrânci, făcându-și loc. Simți o lovitură grozavă, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
nu-i interesează, dom-le, aproape că se răsti popa Băncilă. Ce tot îi acuzați! De parcă ar trebui ca ei să vă înțeleagă toate ticăloșiile. Lăsați copiii în pace! Viața de-acum e a lor. Noi... - Noi cu răzbunarea, nu? icni Țongu. Adică ei să ne judece, dar noi să nu le explicăm ce și cum. Să stăm doar cu șișul la răzbunare și să-l băgăm în cine ne vine nouă bine. Să-ți spun, părinte, un caz din familie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
la tine. De ce n-ai răspuns? - Telefoanele... Ce-mi ajută mie telefoanele? Le-am închis. Vreau să am liniște. Să dorm. Am dormit. Profund. Dacă vrei să știi, chiar am dormit profund. De azi-noapte, până acu’ dimineața. Dădu să râdă. Icni gâfâit de câteva ori, apoi o năpădi tusea. Tuse grea, cu horcăituri. Întinse mâinile și-l îmbrățișă, zvâcnind chinuită de convulsii. Vânzătoarea de la chioșcul de ziare scoase capul pe ferestruica chioșcului. - Am puțină socată, dacă vreți. Dați-i o gură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]