489 matches
-
noastre conceptul timpului dispare și nu-i alipit de obiecte înșile, ci de subiectul ce le privește intuitiv. Cauza din care această obiecție se face atât de unanim, și-ncă de acei ce nu pot replica nimic evident contra teoriei idealității spațiului, este aceasta. Realitatea absolută a spațiului nu sperau s-o poată dovedi apodictic, căci idealismul li se-mprotivește, după care realitatea obiectelor exterioare nu-i capabilă de o probați strictă; pe când realitatea obiectului simțurilor noastre interioare (realitatea [mea] și a
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
și percepțiune a omului. Cum descrie cineva un lucru așa l-a văzut și l-a priceput. De-a se exprima bine și corect asupra oricărui lucru e posibil numai la o universalitate a culturei, așadar la o claritate și idealitate a intuițiunii tuturor lucrurilor asupra cărora el vorbește. Maturitatea culturei publice a spiritului poporal se manifestă cu deosebire în limba sa, și între culții unui popor se numără numai aceea cari-au suit înălțimea și domină terenul întreg. Comoara și
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
al unei paternități neștirbite, dintr-o relație care ne preceda și care exista cu mult înainte ca noi să ne aflăm unul în fața altuia. Dar cum urma să arate un astfel de tată care ani de zile fusese relegat în idealitatea lui suspectă și impenetrabilă? Aceasta era întrebarea care nu-mi dădea pace. Tocmai pentru că până atunci nimic nu apucase să se înfiripe de la sine, puteam fi dintr-o dată oricum. Mă sculam în fiecare zi cu o altă imagine de mine
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Evului Mediu când "spiritul", de pe poziții creștine, este dispus să dea bătălia decisivă cu "carnea". El nu-i cere acesteia intrarea în asceză, ci doar acceptul de a se lăsa asistată de el, de spirit, tocmai pentru a nu pierde idealitatea ca garanție a evitării "multiplicității particularului" (căderea în devenirea platoniciană). Amour courtois nu este un suspin ascetic, ci varianta sensibilă (frumusețea ca reflex al divinului) de acces la ideal. Pentru că iubirea este escaladare către Unu și ideal, obiectul dorinței care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și chiar îi iubim pentru efortul (făcut public) de a se extrage din bolgiile prezentului, pe care și noi îl detestăm... trăindu-l din plin. Poeții „cântă” liber precum pasărea și urcă în nori, pe un fir „scăpat” din mantia idealității pure. Fericite ființe! Aceste „rara avis” traversând secolele supraviețuiesc în memoria culturală. Le descifrăm „mesajul” ori 165 trecem grăbiți pe lângă ei, dar ne simțim în siguranță știind că există. În ce-i privește, dramatismul existenței li se pare acceptabil pentru că
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
și chiar îi iubim pentru efortul (făcut public) de a se extrage din bolgiile prezentului, pe care și noi îl detestăm... trăindu-l din plin. Poeții „cântă” liber precum pasărea și urcă în nori, pe un fir „scăpat” din mantia idealității pure. Fericite ființe! Aceste „rara avis” traversând secolele supraviețuiesc în memoria culturală. Le descifrăm „mesajul” ori 165 trecem grăbiți pe lângă ei, dar ne simțim în siguranță știind că există. În ce-i privește, dramatismul existenței li se pare acceptabil pentru că
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
doar cuprins de adevărul spuselor sale, ci și convingător. Trebuia doar să închizi ochii și să-l asculți. Văzîndu-l, uriaș, insensibil, transpirat, în totul urît, aproape monstruos, nu puteai să crezi că era vorba de ceva bun, frumos, chiar în idealitatea sa, de ceva care să fie pe placul și în interesul nației. Ascultîndu-l doar, era altceva. Leonard Bîlbîie trebuia și să-l vadă și să-l asculte, nu putea despărți una de alta, fie și numai din cauza obligației sale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se face Într-un unghi de 360 de grade și poate explora instantaneu la orice distanță.“ Înseamnă că fiecare făptură omenească este dublată În plan energetic de una perfectă În corporalitatea sa subtilă. Odată trecută dincolo, ființa e restabilită În idealitatea sa, cu toate mădularele complete și toate simțurile tefere. Fostul nevăzător poate să contemple Îndelung de deasupra, cu noul organ al mirării, cadavrul trupului cu care a Împărțit viața tocmai Încheiată. Rezultă din ipoteza citată mai sus că există o
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Este o contradicție între caracterul senzațional-popular al subiectului cărții și acest m od de a scrie accesibil unui cerc restrâns de snobi: „Pe aceste concepte se creează tematica disonantă, oximoronică baudelairiană care suprasolicită demofilicul pe cale intelectuală pentru a accede la idealitate. Moartea ca principiu ultim este idealitatea totală, evaziunea supremă. Toată filozofia morții baudelairiene, dacă am putea-o numi astfel, este intercondiționată de o suită de lexeme oximoronice care invadează volumul până la obsesie.“ ți se face groază citind atâtea considerații despre
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
al subiectului cărții și acest m od de a scrie accesibil unui cerc restrâns de snobi: „Pe aceste concepte se creează tematica disonantă, oximoronică baudelairiană care suprasolicită demofilicul pe cale intelectuală pentru a accede la idealitate. Moartea ca principiu ultim este idealitatea totală, evaziunea supremă. Toată filozofia morții baudelairiene, dacă am putea-o numi astfel, este intercondiționată de o suită de lexeme oximoronice care invadează volumul până la obsesie.“ ți se face groază citind atâtea considerații despre moarte, dar și mai groază ți
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
valul magic. Realitatea era travestită ochilor de iluzie, și iluzia îți amăgea ochii. Un rai aiurit, în care cei doi care se zăreau acolo, o altă pereche, singurii locuitori ai pământului, ai Paradisului, umblau somnambuli, ținîndu-se de mână, uimiți de idealitatea locului și simțirilor lor, neștiind dacă amețeala lor aiurește în jur 130 131 grădinile, sau, în adevăr, raiul a primit pașii lor de creaturi înamorate. Mirați de sufletele lor dumnezeiești, pe când sufletele lor iui burate își descopereau cu mirare făptura
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Asta constituie un semn că te-ai schimbat; cel ce privește ești tu, fără a fi exact el; o diferență apărută în cadrul identitarului "eu". Posibil semn al evoluției personale (ce sens slab!): măsura diversității identicului. Spiritul (ne) trăiește în lumea idealității noastre. (Cum trecem la "realitatea" idealității?) ٭ Riscul profesiei universitare: a face paradă cu ideile altora. Care este limita gândirii noastre? Ce nu putem noi cuprinde? Și de unde putem ști că există ceea ce nu putem cuprinde? Altfel spus, de unde știm ce
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
ai schimbat; cel ce privește ești tu, fără a fi exact el; o diferență apărută în cadrul identitarului "eu". Posibil semn al evoluției personale (ce sens slab!): măsura diversității identicului. Spiritul (ne) trăiește în lumea idealității noastre. (Cum trecem la "realitatea" idealității?) ٭ Riscul profesiei universitare: a face paradă cu ideile altora. Care este limita gândirii noastre? Ce nu putem noi cuprinde? Și de unde putem ști că există ceea ce nu putem cuprinde? Altfel spus, de unde știm ce nu putem ști? Învățarea unei limbi
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
operații le leagă. Extremele bogății, onoruri, frumuseți și viții atribuite de Matei Caragiale personagiilor sale sunt de aceeași natură cu infinitatea de operații care ne dezleagă de o lume de ființe algebrice, pentru un grad superior de transcendență. În literatură, idealitatea personagiilor se obține printr-un exces de dărnicie. Revelațiile sunt multe în cartea "Crailor" și ca săgetate din cununile Sfintelor Locuri. Criticul Radu Dragnea îmi spunea, nu de mult, că Năpasta e singura scriere românească modernă în care ortodoxia se
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
din nou în momentul când se rezolvă și pentru că se rezolvă. Și problema realității e mai mult cea a adevărului decât cea a realității. „Realitate“ derivă de la „real“, iar „real“ de la res, lucru. Realul e îndeobște contrapus idealului și realitatea, idealității. Oare ideile nu sunt însă la fel de adevărate ca așa-numitele lucruri? Mai adevărate, întrucât sunt mai durabile. Și însuși adevărul lucrurilor stă în idealitatea lor. Istoriile adevărate nu sunt cele mai pitorești, cele mai ornate cu podoabele circumstanțelor pasagere sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Realitate“ derivă de la „real“, iar „real“ de la res, lucru. Realul e îndeobște contrapus idealului și realitatea, idealității. Oare ideile nu sunt însă la fel de adevărate ca așa-numitele lucruri? Mai adevărate, întrucât sunt mai durabile. Și însuși adevărul lucrurilor stă în idealitatea lor. Istoriile adevărate nu sunt cele mai pitorești, cele mai ornate cu podoabele circumstanțelor pasagere sau cele în care se irosește cel mai mult așa-numita atmosferă de spațiu și timp. Orice operă de artă vie și durabilă, chiar dacă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de lumea comună, aflându-se într-un spațiu dincolo de imanent ("nu are nici o stea") și dincolo de transcendent ("nu are nici un înger"); nici în moarte nu se află lumea sa ("dincolo de groapă imperiu n' ai o lume"), iar visul său de idealitate se află dincolo de aceste trei nivele ontologice (Povestea magului călător în stele, titlu mai adecvat Lume și geniu). Astfel, geniul e "o lume e în lume". Într-o însemnare Eminescu notează: În planul eternității sunt o greșală (punct fără destin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pentru a-și contracara criza existențială, conștiința transmundană a omului a trebuit să găsească o soluție care nu putea fi decât imaginară: crearea unei alte versiuni a realității, a condiției ontice impuse. Așa s-au născut miturile, s-au născut idealitățile, reflexe ale mirării și ale întrebărilor. Astfel, conștiința umană este conștiință creatoare, este conștiință poietică. Conștiința singurătății unită cu cea a imperfecțiunii lumii unde se află ostracizat, "aruncat", temperate de încântarea de a fi oaspete al luminii, o singură dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lirica eminesciană este armonizantă, reflectând comuniunea universală, alteori ea este disonantă sau chiar antagonică, relevând latura inarmonică a lucrurilor, a lumii. Așa se naște "tristețea metafizică" din poezia eminesciană de iubire, conștiința dureroasă a denivelării potențialului spiritual între realitate și idealitate, dintre necesitatea internă hyperionică și inerția telurică, refractară spiritualității. Acest gen de ritmică antitetică apare cu osebire în Pe lângă plopii fără soț.... Ce e amorul ?, Adio, S-a dus amorul. "În cele patru poeme sus este vorba de o ritmicitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mă simt / Nemuritor și rece"), a ideilor ("Lume ce gândea în basme și vorbea în poezii"), a cuvintelor ("Spăși-voi visul de lumină"). Ne este indusă în felul acesta o bucurie superioară iscată de sentimentul armonizării cu spațiul eteric al idealităților, al valorilor eterne, al absolutului. Poezia lui Eminescu este un spațiu al imaculării, un orizont serafic analog spațiilor poetice ale lui Hölderlin, analog Largo-ului din Simfonia IX a lui Beethoven, analog surâsului îngerilor lui Leonardo da Vinci. "Sfânt, senin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
din viziunea lui Giordano Bruno, au loc: în muzica lui Bach, Mozart, Beethoven, Schubert; în căutarea nemuririi de către Ghilgameș; în tragismul iubirii din Tristan și Isolda; conflictul universal dintre bine și rău din teatrul lui Shakespeare sau tablourile lui Rembrandt; idealitatea etică din Don Quijote; moartea transfiguratoare ca nuntă cu natura în Miorița; conflictul dintre aparență și mister în pictura lui Leonardo da Vinci; goana penelului după lumina fără umbră din pânzele lui Vermeer și Van Gogh; eroismul dureros supraomenesc în Prometeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
intelectualului ales sunt marii filozofi, în primul rând filozofii poeți, precum presocraticii, Platon, Nietzsche. De la ei învățăm ce suntem și ce am putea fi, ei ne deschid porțile metafizice către adevărurile vieții și ale lumii și ne induc elanul către idealități prin care ne depășim spre a atinge stări ontice superioare. "Ultimul filozof, afirmă Karl Jaspers, care ne arată drumul spre cea mai înaltă măreție a ființei este Nietzsche". Educația nietzscheană are loc prin inducerea sensibilității pentru valori, pentru transvaluarea vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Ideala creație de artă este un act sacru: o luare în posesiune iluminată a existenței, proiectată cosmic și în răspundere față de esența ei divină. Natura a născut filozofii pentru a-i afla identitatea și pe poeți pentru a-i afla idealitatea sfântă. Filozofia reușește rareori, poezia întotdeauna. Poezia ne deschide monada singurătății noastre și ne dă aripi pentru a ajunge la noi înșine: un poem ne dă elementele din care să construim propria noastră interioritate ireductibilă la oricare alta: o stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Justiția poetică înalță omul spre inefabil, neantul spre existență, existența spre eternul reînceput. Fără poezie, viața este o planetă fără soare, o pasăre fără aripi, un limbaj interjecțional fără înțeles. Poezia este adevărata înțelepciune. Este înțelepciunea de a trăi în idealitatea care face să amuțească îndoielile, întrebările, tânguirile. Idealitatea frumosului și a sublimului constituie realele adevăruri ale vieții ale unei vieți superioare. Căci nu este adevărat decât ceea ce te face să vibrezi, să participi, să pătimești la înaltă temperatură spirituală. Poezia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
existență, existența spre eternul reînceput. Fără poezie, viața este o planetă fără soare, o pasăre fără aripi, un limbaj interjecțional fără înțeles. Poezia este adevărata înțelepciune. Este înțelepciunea de a trăi în idealitatea care face să amuțească îndoielile, întrebările, tânguirile. Idealitatea frumosului și a sublimului constituie realele adevăruri ale vieții ale unei vieți superioare. Căci nu este adevărat decât ceea ce te face să vibrezi, să participi, să pătimești la înaltă temperatură spirituală. Poezia este autentică în măsura în care poate deveni o normă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]