1,191 matches
-
reale "urâte" în una mai bună. În faza oedipiană, se ivește "bastardul", predispus nu la schimbarea lumii, ci la cucerirea ei, în plan literar aflându-ne în plin realism, cu prezența arivistului. Corespondenții din imaginarul poetic ar fi romanticii visători, idilici, geniali, pe de o parte, și iconoclaștii avangardelor de tot felul, pe de alta. Cești din urmă comit perpetuum "paricidul", pe când orfanii care-și caută părinții cei buni sunt visătorii, elegiacii" (p. 159). Am reprodus un amplu citat edificator. Criticul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
parțială: persistă pe alocuri declarația emfatică, amintind de primii noștri romantici, sentimentalismul lacrimogen, pesimismul negru, de împrumut, o imagistică uzată, chiar atunci când se adoptă ritmuri coșbuciene ori polimetria simbolistă. Oarecare progres atestă al doilea volum de versuri, Tablouri din Pind. Idilicul, sugerat eventual de titlu, se manifestă mai mult printr-o ușoară voalare a peisajului în amintire. Pigmentată de dor este și rememorarea figurilor dragi (mama, tatăl, iubita) ori a câtorva episoade ale copilăriei. S. încearcă o apropiere mai mare de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289453_a_290782]
-
Ce-ar fi să vii și să stai aici? spuse el. Nu ești obligat să te ocupi de afacere, nu? — Și ce să fac aici? — Nimic. Fii serios! — De ce nu, în fond? spuse Alexander. Îți poți petrece timpul în chip idilic. Locul ăsta este cu adevărat paradisul pe pământ după cum știm cu toții foarte bine încă din copilărie, de când încă nu ne lăsaserăm corupți de lume. Dacă chiar îți dorești să ai o ocupație pot să te învăț să modelezi lutul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
coridorului și, după calculele mele, Încăperea cu pricina se putea mândri cu o priveliște spre curtea principală. Am bătut și am intrat. Confirmându-mi așteptările, ferestrele Înalte din fața mea se deschideau spre pajiștea verde și peretele Îmbrăcat În iederă. Foarte idilic. M-a Întrebat dacă, În clipele de răgaz, Gavin nu visa cumva că e un distins specialist al Dreptului, pe cale să-și Înceapă seminarul În prezența unui grup admirativ de studenți. Că tot veni vorba, cred că fantezia era chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
chestiuni: într-adevăr, Lucrețiu laudă meritele unei vieți naturale - se spune -, ca la început, când oamenilor le place să prânzească pe iarbă, preferând feluri de mâncare simple, cântând sau regăsind desfătările conversației cu câțiva prieteni aleși... Numai că acest tablou idilic ne prezintă umanitatea așa cum era la originile ei, cultura cum era la început, deja departe de natură! Aceste dorințe țin de lumea culturii, nu de natură... Nenaturale, bineînțeles, dar necesare? Nu: nici naturale, nici necesare: pentru că unii cunosc fericirea fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
vieții în anasamblul lor, scrie poetul îIV, 1446), pictura, sculptura, inteligența activată și perfecțiunea atinsă în progresul uman. Oare Rousseau scrie altceva atunci când schițează tabloul stării naturale înainte de a-și formula rechizitoriul împotriva civilizației? Epicurismul încearcă să regăsească această stare idilică, când oamenii se mulțumesc cu ce au și își reduc plăcerile la satisfacerea unor dorințe ușor de împlinit. Acumularea de bunuri corupe o civilizație în care oamenii doresc luxul, ceea ce e superfluu, dincolo de necesar. Atunci când vor mai mult decât e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
gândi Grădina ca un model comunitar pentru întreaga societate, iată o magistrală sinteză a tendințelor contradictorii ce-i animă pe epicurieni timp de patru secole... De fapt, spre sfârșitul acestui scurt tratat asupra afecțiunilor și acțiunilor, Diogene face un tablou idilic al timpurilor viitoare: dreptatea domnește în mod absolut, iubirea reciprocă triumfă, fortificațiile cetăților nu mai au nicio utilitate, nu mai e nevoie nici de legi, nici de obiecte concepute, gândite, elaborate împotriva semenilor - armele, de exemplu. Agricultura produce cele necesare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Desigur, era tentantă ideea să se ducă să se odihnească ore întregi pe o plajă de nisip, și să nu aibă altceva de făcut decât să-și exerseze mintea fără nici o grabă, sub îndrumarea unui mare savant. Un asemenea tablou idilic n-ar fi avut decât o singură umbră, dar de o importanță captială. În realitate lucrurile nu s-ar fi petrecut deloc așa. Își imagină refugiul doctorului Kair. Nu departe probabil se afla ori vreun sat, ori câteva ferme sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
umbră de idee prin care să-și lege poliloghia anterioară despre criza familiei de realitatea cruntă a ascultătorilor săi, pensionari și invalizi. Privirea lui rătăci peste auditoriul ostil și jignit. Pereții roșii ai sălii de dans, puzzle-ul acelor peisaje idilice care se țeseau pe peretele din spatele său și sfera aceea de sticlă Îi evocau discotecile anilor șaptezeci. OPTIMISM. VISE. Pupilele i se aprinseseră În spatele ochelarilor - o idee. Trase aer În piept și se avântă. — Voi nu mai aveți aici discotecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cu ritualul specific nunții țărănești, reținând elemente pomenite și de D. Cantemir în a sa Descriptio Moldaviae, fapt ce sugerează apelul la lecturile preliminare, fie ale călătorului, fie ale însoțitorului. Din surse identice va fi preluat și informațiile contrapuse aspectelor idilice din viața satului românesc, respectiv dificultățile, poverile și calamitățile ce s-au abătut asupra țăranilor, generate de invaziile și ocupațiile militare străine, de regimul turco-fanariot, ori de tirania unor domni pământeni. Repetatele ocupații rusești, bunăoară, fixaseră în credința populară - scria
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
de ninsoare / ori așteaptă ori se roagă / să răsară Negru-Soare [...] Duhul care peste ape / a zburat pe ceruri sfânt / au venit să îl îngroape / cioclii Duhului cel Strâmb”. Nu toate priveliștile derulate pe ecranul sufletesc sunt sumbre, apar și peisaje idilice, ca în grupajul Im Schwarzwald: „S-a trezit Pădurea Neagră / salbă țarinei mireasă / fum scot satele din salvă / casele în cer acasă”, dar asemenea imagini sunt contrapunctate imediat de celelalte, covârșitoare, unele cu aspecte de apocalips: „La amiază într-o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289850_a_291179]
-
fel de idealizare a trecutului, ceva fals care ne face să credem că atunci oamenii trăiau mai mult și mai bine și mai ales erau mai liniștiți, mult mai liniștiți. De fapt vremurile de dinaintea capitalismului nu erau bune și nici idilice. Peisajele pictorilor flamanzi care ne înfățișează o lume fericită, care umblă pe străzile înzăpezite cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, rămân simple reprezentări care nu spun nimic despre suferința și neajunsurile vieții de zi cu zi. Evident, lumea capitalismului, mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
America, exterminarea, înrobirea și îngroparea de vie a populației băștinașe în mine, începutul cuceririi și jefuirii Indiilor Orientale, transformarea Africii într-un teren pentru vânătoarea comercială a negrilor - toate acestea au marcat zorii trandafirii ai erei producției capitaliste. Aceste procese idilice sunt momentele principale ale acumulării primitive. Ele sunt urmate imediat de războiul comercial al țărilor europene având globul terestru ca teatru de război". Apud Immanuel Wallerstein, Sistemul mondial modern, vol. I, Editura Meridiane, București, 1992, p. 7. 49 Eseu publicat
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
Zorab, Noi vrem pământ). În același grai, folosindu-se de o traducere a lui H. G. Lecca, a transpuns poemul Enoh Arden al lui Alfred Tennyson. Creionând, cu stângăcii și asperități, pasteluri în care încearcă să dea contur unor crâmpeie senine, idilice din viața păstorească, punând, răzleț, câte un accent satiric, A. nu uită nici o clipă că „armânescu sândzi strigî”. Biruindu-și deprimarea, el își asprește glasul, vrând să se exprime cât mai energic, mai răspicat. Numai că, temperamental, gesticulația combativă nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285412_a_286741]
-
exclude natura.294 În ultima sa parte, afirmația pare discutabilă, dacă invocăm un sonet ca Afară-i toamnă... sau întreaga lirică bacoviană, în care natura devine factor consubstanțial al angoaselor poetului. Judicioasă rămâne observația dispariției treptate a erosului de tip idilic, în consonanță cu natura, explicația constând, credem noi, nu doar în deplina maturizare artistică a lui Eminescu, ci și despărțirii ireversibile de Mamă. Măcar descrierile de natură devin din ce în ce mai rare după 1876. însă tot după această dată, apar din ce în ce mai des
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
expresivă, contribuind la realizarea atmosferei de epocă. Pitorescul se întregește cu aventura și cu preferința pentru reliefarea originilor obscure (Popa Roșu, Radu Negru) sau pentru ciudățenia comportamentului (Moș Kivu). Lipsite de dramatism, povestirile câștigă prin finețea umorului și prin pitorescul idilic (Săptămâna Patimilor). Corect, dar fără strălucire, L. a tradus și a publicat în „Convorbiri literare” versuri de Lessing, Em. Geibel, Chamisso, Heine, Lamartine. SCRIERI: Popa Roșu. Amintire din copilărie, București, 1890; Moș Kivu, București, 1894; Săptămâna Patimilor, București, 1894. Traduceri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287738_a_289067]
-
personalității copilului). A. Maslow identifică un „autism agitat”, în care subiectul încearcă, în plan imaginativ, experiențe care fie îl terorizează, fie îl aduc la extaz, și un „autism calm”, de tip contemplativ, în care subiectul se complace într‑o situație idilică prin iluzionare sau prin autoconsolare. Această afecțiune este, de obicei, evidentă în jurul vârstei de 3 ani și are o frecvență mai mare la băieți decât la fete. Statisticile arată că aproximativ 5 persoane din 10.000 suferă de autism, indiferent
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
nu este adevărul, dar îl conține; fuga de realitate e totuna cu fuga de adevăr. Forța marii proze constă în încărcătura ei de adevăr, în aptitudinea ei de a cuprinde și pătrunde realitatea. Prin definiție nu poate exista realism hagiografic, idilic și jubiliar. Anevoie înțeleg aceasta cei care în principiu recomandă realismul, dar în fapt se sperie de el. Aceștia au o teribilă spaimă față de anumite cuvinte sau anumite teme și situații funciar-umane și sociale. Spaima de cuvinte și de subiecte
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
influența lui V. Alecsandri și a lui B. P. Hasdeu, în Fata de la Cozia R. încearcă să mute centrul de greutate al dramei istorice în sfera caracterului rustic și a psihologiei populare, componente ale specificului național. Încercarea eșuează în convenționalism idilic. Pornind de la nuvela lui C. Negruzzi, Lăpușneanu, domnul Moldovei are o acțiune mai bine legată și motivată, deși autorul se arată și aici preocupat de trăsăturile românești ale figurilor aduse în scenă. Conflictul este determinat, ca în tragedia clasică, de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289370_a_290699]
-
legitimitate. Care vine și bine, fiindcă are drept corolar independența politică și doctrinară relativă față de Moscova. Aici, după mine, psihologic s-a lucrat foarte bine, pentru că a lăsa acest mesaj să circule În voie, să devină un fel de paseism idilic sau energetic, reprezenta un pericol. În momentul În care el se introduce În ideologia, În doctrina partidului, devine deja altceva, nu mai este atât de ilicit pe cât ar putea fi. Aici cred că Dej și cei de la putere au dezamorsat
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
situare spațială mai generică decât câmp, care, la rândul său, trimite la o circumscriere mai puțin precisă, fiindcă este difuză, evocând jargonul pe care fizica l-a Împrumutat de la geografie, prin vidarea de conținut imagistic a uneia dintre cele mai idilice ipostaze ale peisajului (dar și a spațiului muncii agricole prin excelență). În acest joc cultural de sensuri, cuvintele „loc” și „câmp” sunt, fiecare În felul său, Într-o pâlpâire alternativă, mai precis sau mai vag decât celălalt, trimițând Însă, invariabil
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
a distinge și vedea pentru fiecare asemenea loc al memoriei ce se Întâmplă. Mă gândeam, raportându-ne la istoria universală, transetnică, ce facem cu „comuna primitivă”, de exemplu, pentru că vorbim despre comuna primitivă În care marxismul a descoperit un comunism idilic primitiv, proiectând toate recurențele „insulei fericiților”. E și acesta un loc comun care, pe de o parte, a fost impus de un discurs politic asumat, iar pe de altă parte, nu știu cum a fost receptat. De aceea mi se pare un
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
chestiuni: într-adevăr, Lucrețiu laudă meritele unei vieți naturale - se spune -, ca la început, când oamenilor le place să prânzească pe iarbă, preferând feluri de mâncare simple, cântând sau regăsind desfătările conversației cu câțiva prieteni aleși... Numai că acest tablou idilic ne prezintă umanitatea așa cum era la originile ei, cultura cum era la început, deja departe de natură! Aceste dorințe țin de lumea culturii, nu de natură... Nenaturale, bineînțeles, dar necesare? Nu: nici naturale, nici necesare: pentru că unii cunosc fericirea fără
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
vieții în anasamblul lor, scrie poetul îIV, 1446), pictura, sculptura, inteligența activată și perfecțiunea atinsă în progresul uman. Oare Rousseau scrie altceva atunci când schițează tabloul stării naturale înainte de a-și formula rechizitoriul împotriva civilizației? Epicurismul încearcă să regăsească această stare idilică, când oamenii se mulțumesc cu ce au și își reduc plăcerile la satisfacerea unor dorințe ușor de împlinit. Acumularea de bunuri corupe o civilizație în care oamenii doresc luxul, ceea ce e superfluu, dincolo de necesar. Atunci când vor mai mult decât e
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
gândi Grădina ca un model comunitar pentru întreaga societate, iată o magistrală sinteză a tendințelor contradictorii ce-i animă pe epicurieni timp de patru secole... De fapt, spre sfârșitul acestui scurt tratat asupra afecțiunilor și acțiunilor, Diogene face un tablou idilic al timpurilor viitoare: dreptatea domnește în mod absolut, iubirea reciprocă triumfă, fortificațiile cetăților nu mai au nicio utilitate, nu mai e nevoie nici de legi, nici de obiecte concepute, gândite, elaborate împotriva semenilor - armele, de exemplu. Agricultura produce cele necesare
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]